CHISINAU – CAPITALA REPUBLICII MOLDOVA

Municipiul Chişinău, centru politic, administrativ, economic, ştiinţific şi cultural al Republicii Moldova, e situat pe 47°2′ latitudine nordică şi 28°50′ longitudine de est de la meridianul Green-wich, la o margine a pantei de sud-est a Podişului Central al Moldovei, în zona de silvostepă. Este străbătut de râul Bâc (afluent de dreapta al Nistrului), cu afluenţii Durleşti şi Bulbocica. Este unul dintre cele mai mari oraşe din Europa Centrală şi de Sud. La 1.1.1984 aici locuiau, pe un teritoriu de 161,2 km2 — 604,5 mii locuitori, conform recensământului din 1989 — 661,4, în 1996 — 662 mii oameni, iar in . Este legat prin căi ferate şi drumuri auto cu toate municipiile, oraşele, centrele raionale şi multe sate din republică, de asemenea — cu centre urbane din România, Ucraina, Bulgaria, Turcia, Rusia, Belarus ş.a. state. Din punct de vedere administrativ este divizat în 5 sectoare: Centru, Botanica, Buiucani, Râşcani şi Ciocana. Organul local ai puterii de stat este Primăria municipiului (Comitetul Executiv Municipal).
CONDIŢIILE NATURALE
STRUCTURA GEOLOGICĂ. Oraşul se află în partea centrală a unei structuri geologice din sud-estul Europei, a cărei bază este formată din plăci de granit şi gnaisuri din epoca arheică, dispusă la o adâncime de cea 1150 m sub nivelul mării. Partea superioară a secţiunii geologice a acestei structuri este reprezentată de roci sedimentare din erele siluriană, devoniană, paleogenului şi neogenului. În secţiunea erozică apar numai argile, nisipuri şi piatră calcaroasă din cainozoicul superior. De la nord la sud oraşul este intersectat de un strat de recife mediosarmatice. Straturile argilo-nisipoase, prezente pe întreg teritoriul oraşului, au o adâncime de ia 2 până la 30 m. Pe panteie văii râuiui Bâc sunt terase aluviale cu o lăţime de până la 1,3 m. Neînsemnate perturbări tectonice, cu amplitudinea de 3—5 m, au fost înregistrate în partea de nord-vest a oraşului.
BOGĂŢIILE MINERALE. Pe teritoriul Cbişinăului şi în împrejurimile tui se află numeroase zăcăminte de materiale de construcţie: de var, calcar, piatră brută de construcţie, argilă, nisip, pietriş. Sunt exploatate 5 zăcăminte de piatră şi de var stins: la Cricova, Mileştii Mici, Chişinău, Făureşti, Goian. Cărămida şi ţigla se produc din materia primă extrasă ia carierele din Bubuieci şi Mileştii Mici, iar nisip, pietriş şi prundiş — la Cobusca şi Vadul lui Vodă. Rezervele de ape subterane ale Chişinăului permit aprovizionarea parţială a municipiului cu apă potabilă. Din cantitatea totală de apă folosită de chişinăuieni, cca 20 la sută revin apelor subterane. În straturile acvatice sarmatice sunt şi ape minerale. Apa minerală de tipul Chişinău este întrebuinţată pentru tratarea maladiilor gastro-intestinale.
RELIEFUL. Teritoriul municipiului şi al periferiilor lui este împărţit în 2 zone: de vest şi de sud, care ţin de zona Colinei Codrilor, reprezentate de cumpene înguste ale apelor şi de pante de teren alunecător, de asemenea, de sectoarele de est şi de nord ce se mărginesc cu Câmpia Nistrului. O componentă importantă a reliefului Chişinăului îi constituie valea Bâcului şi pantele ei dezmembra-te. Partea cea mai mare, de pe malul drept al Bâcului, ocupă 3 terase străbătute de câteva vâlcele. Zona de nord-vest şi parţial cea din vest sunt despărţite la centru de valea îngustă a râuleţului Durleşti. Nu departe de str.Grenoble îşi începe cursul un râuleţ ce curge prin vâlceaua de la Mălina Mică. Paralel se află vâlceaua Mălina Mare. În partea de sud a oraşului se află vâlceaua întinsă Munceşti. Partea din stânga a oraşului ocupă 2 terase: prima coboară spre râu; cea de a doua are o altitudine de 60—90 m. Aici a fost construit cartierul Râşcani. Panta din stânga a văii Bâcului, pe alocuri pietroasă, este întretăiată de mai multe văi şi vâlcele, orientate mai ales de la nord spre sud.
CLIMA Chişinăului este temperat continentală. Iarna este blândă, scurtă; vara e călduroasă şi de lungă durată. Primele observaţii meteorologice s-au făcut în 1844: sistematic — la Liceul Real (1886—1940), precum şi la Şcoala de Vinificaţie (1885 —1923). Cercetări intense ale climei au început în anii de după război la Staţiile meteo de la Râşcani (1944—1959), la Revaca (din 1959), precum şi la Centrul Hidrometeorologic Chişinău. Lumina solară anuala e de 2215 ore, cea mai puternică şi mai îndelungată fiind înregistrată în iulie (329 ore), iar cea mai mică — în decembrie (54 ore) (vezi tabelul nr.l). Anual sunt 71 zile fără soare, cele mai multe — 40 — sunt iarna. În iunie şi în septembrie se înregistrează câte o zi fără soare, pe când în iulie—august astfel de zile lipsesc cu desăvârşire. Predomină vânturile din direcţiile de nord şi de nord-vest; iarna, uneori, sunt vânturi din sud-est, rezultate din anticiclonul siberian. Viteza medie anuală a vântului oscilează între 2,5—4,5 m/s, mai puternice (3,2 m/s) fiind în februarie—martie, iar cele mai slabe (2,2 m/s) — în septembrie — octombrie. Iama durează la Chişinău în medie 78 zile, în unii ani durata ei e de la 31 până la 123 zile. Temperaturile perioadei de iarnă se evidenţiază prin instabilitate. Temperaturile sub -5 grade sunt posibile din noiembrie până în martie, dar frigurile alternează cu încălziri. Aerul cald vine dinspre Oceanul Atlantic, Marea Mediterană şi Marea Neagră, precum şi în urma deplasării cicloanelor de la sud-vest şi sud. Cea mai rece lună este ianuarie (temperatura medie -3,5°C; februarie e ceva mai caid -2,5°C). Scăderi bruşte ale temperaturii — până la -30°C şi mai jos sunt provocate de curenţii din direcţia de nord şi din cea de nord-est, viteza medie a cărora e de 4—5m/s. Iarna sunt zile geroase şi perioade de acalmie. Primăvara începe la Chişinău în medie la 1 martie. Din aprilie începe o creştere intensivă a temperaturii. În mai influenţa ei ajunge la plus 15,8°C. Primăvara durează în oraş în medie 70 de zile, considerându-se că se termină în prima decadă a lunii mai. La mijlocul lui mai începe vara, deşi în anumiţi ani ea poate începe mai devreme sau mai târziu. Temperatura medie în iulie — cea mai călduroasă lună — este de 21,5°C, în anumite perioade atingând 25°,30° şi 35°. Aceste limite sunt caracteristice mai ales pentru perioada iunie—august. Temperatura de 25°C şi mai sus se menţine timp de 15, 20, 22 zile, iar de 30°C şi mai mult —timp de 4,6,7 zile. În total, în perioada caldă se înregistrează 87 zile cu temperatura de 25°C. Căldurile (temperatura de 30°C şi mai mult) sunt condiţionate de pătrunderea aerului uscat continental sau a aerului tropical din periferiile de sud sau de vest ale anticicloanelor din Asia Centrală sau din Africa de Nord. Vara se termină, de obicei, în a doua decadă a lunii septembrie. Temperatura medie sub 15°C este considerată ca începutul toamnei. La Chişinău toamna soseşte în jurul datei de 20 septembrie. Coborârea temperaturii de la 10° la 5°C are loc pe parcursul a 29 zile. Trecerea constantă a temperaturii medii zilnice sub 0°C desemnează sfârşitul toamnei — aceasta se întâmplă în noiembrie şi durează mai bine de 2 luni. Sfârşitul toamnei se caracterizează prin depuneri atmosferice de lungă durată. Umiditatea relativă a aerului are o subliniată deplasare anuală. Cea mai importantă —82—88 la sută — se înregistrează iarna. În perioada caldă (din aprilie până în septembrie) umiditatea relativă constituie 61—66 la sută. Vara umiditatea cea mai mare — 64 la sută — se înregistrează în iunie, când sunt multe depuneri atmosferice. Umiditatea minimă, egală cu 61 la sută, se înregistrează în aprilie-mai şi nu coincide cu temperatura maximă a aerului. Depunerile atmosferice nu sunt echilibrate pe parcursul anului. Majoritatea lor (77 la sută) revin perioadei calde. Iarna şi ninge, şi plouă: în ianuarie zăpezile constituie 26 la sută din totalul depunerilor atmosferice, în decembrie — 51 la sută. Cantitatea minimă de depuneri (26 mm) se înregistrează în ianuarie, cea maximă (71 mm) — în iunie. Depunerile din lunile de vară au caracter torenţial. Prima zăpadă cade la începutul lui decembrie, dar nu ninge zilnic. Cantitatea depunerilor anuale în oraş (480 mm) este cu 20—40 mm mai mare decât în împrejurimile lui. Iarna predomină vremea posomorâtă: 16 zile posomorâte în ianuarie, 18 — în decembrie. În perioada caldă numărul zilelor posomorâte scade brusc, până la 4 zile în lunile iulie, august, septembrie. Temperatura mai ridicată a aerului în anumite cartiere ale municipiului, faţă de periferii, este determinată de activitatea întreprinderilor industriale, a transportului, de încălzirea asfaltului din cauza radiaţiei solare etc. În medie, temperatura la Chişinău este cu 0,7°C mai înaltă decât în împrejurimile lui.
APELE CURGĂTOARE din Chişinău fac parte din Bazinul Nistrului. Prin Chişinău curge râul Bâc, iar la periferia lui de sud-vest — râul Işnovăţ, afluent de dreapta al Bacului. În zona suburbană a municipiului au fost amenajate rezervoarele de apă de la Ghidighici şi de la Ialoveni ca locuri de recreere şi agrement. La începutul anilor ’50 în partea de sud-vest a oraşului a fost amenajat Lacul Comsomolului (Valea Morilor). În parcurile din cartierele Râşcani şi Botanica, la Bariera Sculeni au fost construite cascade cu mici lacuri naturale.
FAUNA. Pe teritoriul Chişinăului au fost înregistrate 27 specii de mamifere, 75 specii de păsări şi 14 specii de reptile şi amfibii. Dintre târâtoare se întâlnesc mai des cârtiţele, aricii, şoarecii-de-câmp, liliecii, diferite rozătoare, veveriţele ş.a., dintre animalele de pradă: nevăstuicile, dihorii, jderii. Îşi fac cuib 53 specii de păsări, altele sunt migratoare, altele obişnuiesc să rămână numai în timpul iernii. În ultimii ani a sporit considerabil numărul porumbeilor de pădure, lăstunilor, graurilor, vrăbiilor. S-au format populaţii orăşeneşti de grauri şi de ciori-de-câmp, care, de la începutul anilor ’60, iernează an de an la Chişinău. Componenţa reptilelor şi amfibiilor nu este prea bogată. Cel mai des se întâlnesc şopârlele, şerpii, broaştele, broaştele de râu, broaştele ţestoase, broaştele râioase. În lacul Valea Morilor (fost “al Comsomolului”) şi în cel de la Ghidighici sunt circa 20 specii de peşti. În rezervoarele de apă din oraş vieţuiesc: băbuşca, plătica, soreanul, carasul, răspărul, bibanul, crapul, roşioara ş.a. Se întâlnesc diferiţi fluturi şi gândaci, inclusiv vătămători ai faunei (păduchi de plantă, căpuşe, viermi de mătase etc.). În anumiţi ani apar în masă buburuze şi fluturi albi americani.
POPULAŢIA CHIŞINĂULUI (Ion Dron). Chişinăul, de la prima sa atestare cronologică (17 iulie 1436) în calitate de localitate, aşezată pe malurile râuiui Bac, a avut un caracter etnic românesc. Moldovenii aici, în ciuda tuturor vicisitudinilor (războaie, incendieri, încorporări forţate în componenţa Imperiului Rus, deportări, foamete organizată etc.), întotdeauna au fost majoritari prin număr faţă de orice alt grup de populaţie străină, aşezată, aici cu mult mai târziu: În a doua jumătate a sec. XVIII în Chişinău, în timpul războaielor ruso-turce ce aveau loc pe teritoriul Moldovei, încep a se stabili reprezentanţii unor grupuri alogene, migrate încoace de pe alte meleaguri, în special sârbi, bulgari, greci, armeni, băjenari din diferite regiuni ale Imperiului Rus. În 1772 în cele 114 gospodării înregistrate, pe lângă românii moldoveni băştinaşi, în Chişinău mai erau aşezate deja 10 familii de armeni, 3 de “sârbi şi jidovi”, 3 de ţigani şi o familie a unui grec; nici un rus şi nici un ucrainean. În 1774, în urma războiului ruso-turc din 1768—’74 şi a înlesnirilor acordate de administraţia rusă ţaristă de ocupaţie pentru migranţi şi băjenari străini de tot felul, la Chişinău în categoria celor 104 birnici (capi de familie) sunt înregistraţi deja 2 greci, 1 sârb, 25 ar¬meni şi 16 “jidovi”. În rândul celor 40 rufeturi (membri ai unei corporaţii de breslaşi) se găsea doar un grec; în categoria străinilor se mai aflau 6 ţigani şi un sârb, numărul familiilor de români moldoveni, atingând cifra de 111. De menţionat că în limitele Chişinăului, la finele sec.XVIII şi chiar la începutul sec.XIX, încă nu erau incluse satele şi cătunele Durleşti, Buiucani, Visterniceni, Gheţâoani, Vovinţeni ş.a. în care românii moldoveni preponderau net. O dată cu includerea forţată în componenţa Imperiului Rus în 1791—1806, iar de jure în 1812, a pământurilor Moldovei feudale situate la est de Prut, populaţia Chişinăului, oraş devenit centru al noii regiuni Basarabia din 1818 şi reşedinţă de gubernie a Rusiei ţariste din 1873, creşte vertiginos în urma sporirii mecanice a numărului de locuitori, în mare parte admigraţi din diferite colţuri ale Imperiului Rus. În 1856 Chişinăul ocupă locul cinci printre oraşele fostului Imperiu Rus, după numărul de locuitori cedând doar în faţa Petersburgului, Moscovei, Odesei şi Rigăi. În prezent Chişinăul este al doilea oraş ca mărime a populaţiei în limitele spaţiului etnic românesc, cedând întâietatea doar Bucureştiului. Dacă până în 1990—’91 populaţia Chişinăului (fără suburbii şi comune subordonate municipiului) s-a aflat într-o continuă creştere (fireşte, cu unele mici abateri, în timpul unor războaie şi revoluţii), din 1991 se observă o descreştere lentă. Creşterea populaţiei Chişinăului, conform mai multor surse statistice, se baza pe sporirea mecanică a populaţiei, venită încoace în sec. XIX din mai multe gubernii ale Imperiului Rus şi din alte ţâri europene (de exemplu, colonişti bulgari şi găgăuzi, germani şi elveţieni etc.) prin faptul migraţiei stimulate şi bine dirijate de guvemul ţarist în detrimentul băştinaşilor, precum şi pe seama celor sosiţi din alte republici, ex-sovietice, în sec. XX, mai ales prin aducerea aşa-zişilor “specialişti” şi a persoanelor de vârstă pensionara (îndeosebi foşti militari) cu drept de “alegere a oraşului de reşedinţă”. Descreşterea populaţiei oraşului Chişinău în ultimii câţiva ani se explică atât prin faptul plecării unui număr oarecare de populaţie (alogenă, dar şi băştinaşă), cât şi prin sporul natural aflat în descreştere. Sporul natural în descreştere a populaţiei oraşului este condiţionat de starea deplorabilă economică a majorităţii păturilor sociale, de numărul în descreştere a căsătoriilor înregistrate şi al divorţurilor înregistrate care cresc cu fiece an la 1000 de locuitori. Fenomenul descreşterii numerice a populaţiei oraşului Chişinău este explicat şi prin numărul nou-născuţilor (afară de născuţi morţi) aflat în descreştere la 1000 de locuitori faţă de numărul celor decedaţi. Dacă până la venirea ruşilor ţarişti, în anii 1769—’74, Chişinăul continua a fi o localitate “pur moldovenească”, atunci pe la mijlocul sec.XIX, conform unor date statistice, nici pe departe exacte, în Chisinău locuiau: 7562 români moldoveni, 2121 ruşi, 1912 bulgari, 927 evrei şi 1740 alţi alogeni. Sub as¬pect etnic pe la 1919, populaţia Chişinăului, conform altor date statistice “departe de adevăr” (Şt.Ciobanu), constituia 133 mii locuitori stabili şi 66,5 mii suflete de populaţie flotantă. După apartenenţa etnică această populaţie de 133 mii locuitori se împărţea astfel: români (moldoveni) — 40 mii, evrei — 62 mii, nemţi — 10 mii, ruşi — 12 mii, ucraineni — 7 mii, bulgari — 2 mii. Aceste din urmă cifre (în opinia acad. Şt.Ciobanu), din cauza lipsei unui oficiu de stare civilă şi a unor recensământuri generale corespunzătoare ale populaţiei Chişinăului, “nu pot fi socotite nici ca aproximative”, numărul nemţilor fiind exagerat, lipsind numărul polonezilor, armenilor, grecilor şi fiind micşorat intenţionat numărul românilor basarabeni (ai moldovenilor). Conform unor date statistice ruseşti, între anii 1894—’97, în Chişinău românii basarabeni constituiau 54,8 mii oameni, ceea ce era egal cu aproape jumătate din populaţia oraşului. În aşa fel numărul băştinaşilor, în ciuda tuturor colonizărilor dirijate şi artificiale întreprinse de ţarişti, iar mai apoi şi de administraţia rusă sovietică, a continuat să crească în cifre absolute, deşi în unii ani descreştea procentual, mereu însă preponderând numeric faţă de orice alt grup alogen stabilit aici cu multe secole mai târziu.
CHIŞINĂU (scurtă sinteză istorică). Denumirea oraşului Chişinău a început sări intereseze pe oamenii de ştiinţă de mai multă vreme şi mai ales după 1818, când acest orăşel din centrul Moldovei de Est a fost ridicat ia rang de centru al regiunii anexate de Imperiul Rus. În această privinţă şi-au expus opiniile mai mulţi istorici, atât români, cât şi străini. Una din primele ipoteze preconiza că denumirea oraşului provine de la o noţiune mai veche din limba română, care desemna o sursă de apă — un “şipot”, un izvor, o cădere de apă. Ca localitate, este atestat în sec.XV pe malul drept al râuleţului Bâc, lângă un izvor puternic, de unde multă vreme populaţia s-a alimentat cu apă. Celebrul istoric şi filolog B.P.Hasdeu a considerat că numele Chişinău provine de la termenul “Chişinău” (cheşene), însemnând mausoleu, cavou, cupolă şi că a apărut pe locul unei “selişti tătăreşti”. Istoricul basarabean A. Boldur prezintă trei versiuni cu privire la etimologia cuvântului: 1. Că este un termen de provenienţă cumană: “cheşen” — capelă, schit, mănăstire, plus tătărescul “aul” — cătun, selişte, îngrăditură; 2. Din sintagma “câşla nouă”; 3. Din ungurescul “Kisieno” — Ioan cel mic. Merită atenţie şi opinia lingvistului N.Raievschi, conform căreia denumirea oraşului ar fi un toponim de origine turanică. Recent a expus o serie de idei interesante referitoare la originea toponimului Chişinău cercetătorul I.Dron. Printre altele, ei consideră că “în cazul etimonului turanic (câpceac) “cheşene” (împrumutat de turanici din persană: kaşana — locuinţă, sălaş, casă cu pereţi căptuşiţi din exterior, locuinţă de iarnă) a căpătat în dialectele câpceace sensul — mausoleu, cavou (kaşana, la rândul său, provine din acelaşi etimon indo-european ca şi latinescul “casa”). Toate cuvintele de împruut cu accentul pe ultima vocală (ori grup de vocale) în graiurile noastre se modifică uşor, terminaţia lor “refăcându-se” în diftongul — eu/du. … şi pe pământurile ocupate în trecut de câpceaci “chişinăurile” — iniţial mausolee — au trecut, pe alocuri, în categoria numelor topice. În graiurile moldoveneşti dintre Prut şi Nistru…, termenul entopic “Chişinău”, de origine câpceacă, a suportat şi o anumită deformare, dobândind un nou înţeles toponimic. Prin urmare, conchide cercetătorul, “…sursele mai vechi şi mai noi atestă că denumirea “Chişinău” se dădea unor mausolee “tătăreşti”, care fiind construite din piatră, mai apoi serveau şi în calitate de eventuale adăposturi”.
DESPRE CAPITALA PE:
www.chisinau.md
www.allmoldova.com/map.php?lang=md
http://ro.wikipedia.org/wiki/Chişinău
www.virtualchisinau.com
http://wikitravel.org/en/Chişinău
www.google.com/Top/World/Română/Regional/Europa/Moldova/Chişinău/
О происхождении и строительстве города http://www.allmoldova.com/index.php?action=viewdoc&id=1061993550i&Ing=rom
Дорогая моя столица : К 190-летию обретения Кишиневом статуса столицы http://www.nm.md/daily/article/2008/06/13/0701.html
Кишинев – визитная карта http://www.chisinau.md/about
Advertisements

One thought on “CHISINAU – CAPITALA REPUBLICII MOLDOVA

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s