Chişinău, repere istorice

Chişinău, repere istorice

Pentru prima dată Chişinăul este menţionat într-un hrisov domnesc de la 1436 dat de către Ilie şi Ştefan Vodă logofătului Vancea. Chişinăul este unul din puţinele oraşe, al cărui nume n-a suferit schimbări pe parcursul veacurilor. Etimologia cuvântului Chişinău a dat naştere mai multor teorii. O explicaţie denotă o oarecare origine slavă a capitalei, explicând provenienţa Chişinăului de la cuvântul ucrainean Chişeni, ceea ce înseamnă „buzunar”, oraşul fiind considerat un vechi centru comercial. O altă origine a cuvântului derivă de la Câşla Nouă, adică târla nouă de oi. Printre păreri, o găsim şi pe cea ce cuvântul Chişinău provine de la Keşene – ceea ce înseamnă în limba tătărească capelă pe mormânt, sau Keşen – schit, mănăstire. O altă teorie ne spune că acest nume, cu sufixul ău, de provenienţă ungurească, este un cuvânt maghiar poate de la Kisjeno (Ieno cel mic) de unde provine şi denumirea oraşului Chişinău din Ardeal, sau de la cuvintele Keszelvo, Keszen, Kiszinel.
În locul unde astăzi se aşterne Chişinăul cu suburbiile sale erau aşezate şase sate, fiecare din ele având istoria lui, şi anume Chişinăul propriu zis, Buiucanii, Vovinţenii, Hrusca, care ocupa regiunea şcoalei eparhiale şi a cimitirului armenesc, inclusiv Malina Mică, Visternicenii şi Munceşti.
În a II-a jumătate a secolului XVIII Chişinăul era deja un oraş destul de mare, cu hală de piatră pentru negustori, cu vreo trei sute de case bune, cu câteva biserici, cu mai multe prăvălii şi cu beciuri pentru mărfuri.
Numele lui deja figurează pe unele hărţi ruseşti şi pe cele străine, cum este a lui F.G. Baws de la anul 1770 (Kischenau) şi a lui F.L. Giisefeld de la anul 1787 (Kischniou). În afară de cele patru biserici existente atunci, în Chişinău, pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea , erau şi case mari boiereşti, unele cu două etaje, cum a fost casa familiei Donici şi a stolnicului Dimitrie Râşcanu.
Istoria nu ne-a păstrat nici un fel de date cu privire la numărul populaţiei oraşului; luînd în seamă însă numărul bisericilor, se poate lesne presupune, că Chişinăul şi ca populaţie era băştinaşă, care se ocupa de obicei cu agricultura, viticultura, cu creşterea vitelor şi mai puţin cu comerţul, cum se ocupă răzeşii mahalalelor Chişinăului şi astăzi, în Chişinău găsim în calitate de negustori şi Evrei şi Armeni.
Până la 16 mai 1812, când prin pacea de la Bucureşti, Ruşii se retrag din ţările româneşti, anexând partea răsăriteană a Moldovei până la Prut, centru politic şi administrativ era laşul. Noua provincie, Basarabia, intrată în cadrul unei noi vieţi politice şi culturale, a trebuit să-şi creeze un centru cu menirea de a da o nouă orientare culturală şi politică întregii provincii. Astfel, Chişinăul a fost ales de către Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni şi senatorul Krasno-Milaşevici, ca capitală a Basarabiei.
Industria, care îşi are începuturi mai înainte în câteva tăbăcării şi velniţi, tinde spre o dezvoltare mai mare, şi pe la anul 1814 în Chişinău găsim pe lângă vreo 22 de tăbăcării, 5 fabrici de saftian, 18 de lumânări, 4 de săpon şi 4 vopsitorii.Imediat după anexare, Chişinăul nu avea nici un fel de administraţie comunală; poliţistul era totul pentru oraş şi pentru locuitorii lui. Abia la anul 1817 se constituie o primărie din cinci membri de către naţionalităţile mai numeroase din Chişinău în frunte cu un primar, „căpitanul slujbei moldoveneşti”, Anghel Nour.
La anul 1828 guvernul rus desfiinţează autonomia provincială, acordată Basarabiei la anul 1816, şi Chişinăul intră în categoria oraşelor „regionale”, cu administraţie pur rusească. Cu venirea general-guvernatorului Feodorov în capul provinciei, în Chişinău se începe o eră de edilitate fecundă, care cu încetul schimbă aspectul oraşului. La anul 1834 se aprobă noul plan al oraşului, potrivit căruia se nivelează câmpul din dosul mitropolei şi se schiţează proiectul străzilor din partea nouă a Chişinăului. Se construieşte monumentala catedrală a oraşului, ceva mai târziu clopotniţa ei, se aranjează grădina din jurul catedralei, se ridică bisericile catolică şi luterană şi mai multe edificii publice.
În 1912 cetăţenii Chişinăului puteau călători în elegantele tramvaie electrice; felinarele cu lămpi de seu se schimbă în cele de petrol, care la rândul lor, pe la începutul sec. XX, cu încetul sunt înlocuite cu lumină electrică; se construieşte apeductul şi se înmulţesc clădirile publice şi particulare.
Pe parcursul ultimilor ani oraşul şi-a schimbat considerabil imaginea, devinind pe bună dreptate un oraş european cu bulevarde largi şi luminoase, parcuri şi scuaruri inundate de verdeaţă, edificii moderne situate în vecinătatea clădirilor cu elemente ale arhitecturii tradiţionale.

Victor Prohnitchi

02 Martie 2005
http://www.moldova.org/print/rom/5/140/

.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s