
Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886 – d. 25 noiembrie 1972) a fost un academician şi inginer român, pionier al aviaţiei, fizician, inventator, inventator al motorului cu reacţie şi descoperitor al efectului care îi poartă numele.
În anii 1905-1906, a conceput machete de rachete şi o machetă de avion cu un motor, racheta cu combustibil solid. În anul 1914, Henri Coandă a inventat tunul fără recul, pentru aviaţie, care nu suprasolicita structura avionului, în timpul tragerii.
Inventator prolific, cu peste 250 de invenţii brevetate, Henri Coandă a conceput şi realizat aparate de ochire, pentru avioanele militare, vagoane de beton, cisterne de beton, pentru transportul pe calea ferată, rezervoare de beton, subansamble şi elemente pentru case prefabricate (încă din 1918), o instalaţie solară, pentru desalinizarea apei.
Henri Coandă revine definitiv în ţară în 1969 ca director al Institutului de creaţie ştiinţifică şi tehnică (INCREST), iar în anul următor, 1970, devine membru al Academiei Române. Henri Coandă moare la Bucureşti, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.
Strada dată se află în sectorul Buiucani, cartierul Sculeni, la capătul străzii Columna, în apropierea Uzinei de Tractore.