Vladimir Bodescu (1864-1941) – procuror la Parchetul General din Chişinău

Poporul basarabean, cu limba şi credinţa, tindea spre români, şi această unire a fost atunci firească.
Vladimir Bodeseu

Ferice de omul care… nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori.
Psalm 1:1

Pentru prima oară numele lui Vladimir Bodescu l-am reţinut citind cartea Figuri contemporane din Basarabia(Chişinău, 1939). Ma impresionat faptul că satul Durleşti, periferie a Chişinăului, a dat o personalitate atât de puternică, despre care durleştenii nu mai ştiu nimic.
A doua tangenţă cu numele lui am avut-o în momentul când cercetam Arhiva Sfatului Ţării. Din toate informaţiile acumulate, am schiţat un portret pe care l-am publicat în Sfatul Ţării, Enciclopedie (Chişinău,1998):
„Mandat validat de la 21.11.1918 până la 27.XI.1918. În Sfatul Ţării a fost ales din partea juriştilor moldoveni la 28 februarie 1918. Membru al Comisiilor Constituţională şi Juridică. La 27 martie 1918, a votat Unirea Basarabiei cu România.
A studiat la Facultatea de Drept a Universităţii din Kiev. Magistrat în or. Taganrog, Berdeansk ş.a. Mai târziu, a ajuns procuror la Parchetul General din Chişinău. Membru al Partidului Muncii. După Unire, un timp, a fost director general al Justiţiei din Basarabia. Pensionat în 1938, se retrage la
Durleşti, îndeletnicindu-se cu horticultura şi viticultura.

Chestionar
(Completat în l.română şi rusă)

1. Bodesco
2. Vladimir
3. Gheorghievici
4. 50 ani
5. moldoveanromân
6. s.Durleşti, jud.Chişinău
7. universitare, Facultatea de Drept
8. Avocat
9. fără de partid
10. Partidul Muncii al Agricultorilor Moldoveni ca fracţiune în Blocul Moldovenesc
11. Societatea de Iluminare Culturală “Făclia” şi Societatea Juriştilor Moldoveni
12. Din partea Societăţii Juriştilor Moldoveni
13. Str.Leovei 64
14. Str.Leovei 64, or.Chişinău
15. Bodesco
Data: 21.V.1918
Bibliogr.: A.N.M., f. 72, inv. 2, dos. 37.”

Dar în acest lanţ informaţional lipsea o verigă. Nu ştiam ce sa întâmplat cu el după 1940. La Arhiva M.S.N., în dosarul nr.824, am găsit toate elementele ce lipseau pentru întregirea unei biografii.
Personalitate aproape uitată, Vladimir Bodescu a făcut parte din grupul de deputaţi ai Sfatului Ţării care au stat ferm pe poziţiile Blocului Moldovenesc. De ce n-a plecat în refugiu nu se ştie. Un singur lucru este cert: la 10 august 1940, destinul lui a fost pecetluit. Dosarul cu numărul 824, păstrat în Arhiva M.S.N. al R.Moldova, ne dezvăluie, peste ani, mai multe amănunte despre această personalitate.
Anchetatorul Cerepanov, sublocotenent al serviciului de securitate, a ordonat să fie arestat. Motivarea era formală, precum în toate cazurile foştilor membri ai Sfatului Ţării. Este acuzat conform art.5413 al CP. al R.S.S.Uc, pentru că a fost membru activ al Blocului contrarevoluţionar Moldovenesc şi deputat în Sfatul Ţării. A votat în 1918 dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi a unit-o cu România, motiv pentru care a primit drept recompensă 50 de hectare de pământ. A fost membru activ al partidului lui Averescu.
De aceea, Cerepanov a hotărât ca Vladimir Bodescu să fie închis în puşcăria din Chişinău.
Chestionarul arestatului conţine mai multe informaţii utile:
1. Bodesco
2. Vladimir Gheorghevici
3. născut la 4 martie 1868, în s.Durleşti, jud.Chişinău
4. Chişinău, str.Inzov, 1
5. avocat
6. pensionar
7. averescian
8. moldovean
9. _
10. superioare
11. funcţionar
12. fiu de funcţionar
13. funcţionar 14.
15. nam făcut serviciul
16. nam făcut serviciul
17. nu sunt supus militar
18. nam participat
19. nam fost supus judecăţii
20. am fost membru al partidului lui Averescu şi al Frontului Renaşterii Naţionale
21. soţia: Bodesco Daria Alexandrovna, 56 de ani; fiul: Alexandru – procuror; fiica: Elena – avocat; fiica: Tamara.
Pentru o mai exactă descifrare biografică, avem nevoie de alte câteva informaţii care întregesc portretul lui Vladimir Bodescu. Răspunsul la chestionar se completează cu câteva date noi. Tatăl lui Vladimir Bodescu, Gheorghe, a fost ofiţer.
Până la revoluţie, Vladimir Bodescu a practicat avocatura, din 1918 până în 1933 a fost procuror al Curţii de Justiţie. După aceasta, a practicat din nou avocatura. A fost membru de partid în 1917-1918 (Partidul Poporului) şi, din 1938, membru al Frontului Renaşterii Naţionale.
A fost decorat cu trei ordine Coroana României.
Arestarea lui Vladimir Bodescu sa făcut fără mandat. Securistul Cerepanov, în adeverinţa de la 15/VIII. 1940, scrie:
„În legătură cu faptul că în secţia specială 1 nu mai erau formulare de mandate, arestarea lui Bodesco V.G. s-a făcut în baza sancţiunii procurorului din 10/VIII.-40.”
Capul de acuzare ia fost prezentat tot la 10 august 1940. În documente, pe lângă învinuirile cunoscute, apare o frază nouă: „…În continuare, aflându-se la posturi de răspundere, a luptat activ împotriva mişcării revoluţionare, susţinând dominaţia ocupanţilor români în Basarabia”.
Dosarul nr.824 ne dezvăluie prima mare surpriză chiar de la bun început. Primul interogatoriu Vladimir Bodescu l-a avut pe 9 august 1940. Toată povestea cu mandatul a fost inventată pentru justificare mai târziu. Documentele încă nu erau puse la punct, iar el era deja arestat.
Procesul-verbal al interogatoriului din 9 august 1940 conţine foarte multe informaţii importante atât pentru cunoaşterea adevărului istoric privind mişcarea de eliberare naţională din 1917, cât şi preţioase date biografice – de aceea am reprodus acest text aproape în întregime:
„Î: – Aţi fost membru al „Blocului Moldovenesc” ?
R: – Da.
Î: – Din partea cărui partid politic?
R: – În „B.M.” am intrat în 1918, din partea lucrătorilor organizaţiilor juridice din Chişinău.
Î: – Din ce partide aţi făcut parte?
R: – Am fost membru al partidului lui Averescu.
Î: – Când şi în ce împrejurări aţi aderat la acest partid?
R: – În 1917, în or.Chişinău, din Iaşi – România, a sosit generalul Averescu, care căuta adepţi pentru viitorul său partid. Averescu a fost la gazda mea şi mi-a propus să fiu adeptul lui. Eu n-am fost împotriva acestei propuneri. La a doua sosire a lui Averescu la Chişinău, în 1918, el mi-a propus să ader la partidul lui şi eu am fost de acord. În acest partid m-am aflat până în septembrie 1918, când, devenind procuror al Curţii de Justiţie, am ieşit din partid.
Î: – Când şi în ce condiţii aţi fost ales în Sfatul Ţării?
R: – În „S.Ţ.” am fost ales la sfârşitul anului 1917 sau la începutul lui 1918, din partea lucrătorilor justiţiei din organizaţia cărora făceam parte. Din partea acestei grupe, am fost trimis deputat. Aflându-mă în acest organ, am aderat la „B.M.”
Î: – Ce prezenta acest bloc?
R: – „B.M.” întruchipa în „S.Ţ.” o organizaţie politică cu o predispoziţie naţionalistă evidentă.
Din acest bloc făceau parte aproximativ 90 de persoane, deputaţi moldoveni din diverse grupări politice, care se situau pe poziţia formării unei republici moldoveneşti independente de formaţie burgheză.
Î: – Ce activităţi contrarevoluţionare promova „B.M.” în Basarabia?
R: – Sarcina de bază a „B.M.” era să moldovenizeze toate activităţile în Basarabia, să păstreze orânduirea politică burgheză care a fost până la 1917. „B.M.” a declarat Basarabia independentă şi autonomă, după care şi-a modificat hotărârea, votând la 27 martie 1918 unirea Basarabiei cu România.
Î: – Personal, aţi votat unirea Basarabiei cu România?
R: – Da, personal, am votat.
Î: – Ce scopuri urmărea „S.Ţ.” votând unirea cu România?
R: – Sarcina întregului „S.Ţ.”, precum şi a „B.M.” consta în aceea, că trebuiau reduse la zero mişcările revoluţionare din Basarabia, care luau amploare în 1918. „S.Ţ.”, şi în particular „B.M.”, minimalizând pornirea revoluţionară în mase, îşi propunea sarcina să păstreze clasa moşierilor, capitaliştilor şi să nu admită puterea sovietică în Basarabia.
Î: – Cum se realizau practic aceste deziderate?
R: – „S.Ţ.” şi în pariticular „B.M.”, dorind să-şi păstreze influenţa în masele populare, nu împiedica împărţirea pământurilor moşiereşti, dar totodată făcea totul ca o parte mare din aceste pământuri să rămână în posesia moşierilor. În continuare, când mişcarea revoluţionară din Basarabia a fost frânată definitiv, membrii „S.Ţ.”, după unirea Basarabiei cu România, au susţinut cererea moşierilor de a se plăti retribuţii pentru pământurile luate de ţărani la finele anului 1917.
În realitate, aşa s-a şi întâmplat, pentru pământul luat, moşierii au primit din partea guvernului român compensaţii băneşti, dar în ce mărime nu mai ţin minte.
Banii primiţi de moşieri din partea statului român erau acoperiţi din impozitele strânse de la ţăranii care au beneficiat de acest pământ.
Î: – Ce a determinat „S.Ţ.” să voteze unirea cu România?
R: – Fiind speriat de amploarea mişcării revoluţionare în Rusia Sovietică, care ameninţa să învăluie Basarabia, cunoscând slăbiciunea organizaţiilor politice întrunite în „S.Ţ.”, se punea în discuţie problema unirii pentru a salva Basarabia. Neadmiţând amplificarea în continuare a mişcării revoluţionare, „B.M.” s-a pronunţat unanim în favoarea unirii Basarabiei cu România, mergând la lichidarea republicii independente, declarate de „S.Ţ.”. Personal, ca deputat al „S.Ţ.” şi membru al „B.M.”, împărtăşeam acest punct de vedere şi în baza lui am şi votat unirea Basarabiei cu România.
Î: – În ce scop a fost declarată Republica Moldovenească independentă?
R: – Din orgoliu. Pe atunci, toţi se dezlipeau în baza principiului autodeterminării popoarelor. Scopul nostru era de a organiza o republică moldovenească independentă.
Î: – Ce recompensă aţi primit votând în „S.Ţ.” unirea Basarabiei cu România?
R: – Nu mai ţin minte în ce an, toţi deputaţii din „S.Ţ.” au primit 50 ha pentru votarea din 27 martie 1918. Pământul primit l-am Vândut în 1934 lui Marcheti, fost prefect al judeţului Chişinău, pentru 300000 lei.
Î: – Aţi arătat mai sus că, în 1917, v-aţi întâlnit cu generalul Averescu. Cu ce scop a sosit Averescu la Chişinău?
R: – Scopul venirii lui Averescu era de a căuta susţinători în Basarabia pentru viitorul său partid.
Î: – Recunoaşteţi că sunteţi vinovat pentru faptul că aţi votat unirea…
R: – Nu, nu recunosc. Poporul basarabean, cu limba şi credinţa, tindea spre români, şi această unire a fost atunci firească.”
La 10 august 1940, Vladimir Bodescu este interogat din nou şi i se aduce la cunoştinţă că va fi tras la răspundere conform art. 54-4; 54-13; 54-11. Şi iarăşi i se cere să recunoască că este vinovat de înăbuşirea mişcării revoluţionare, de apărarea sistemului burghez românesc, de votarea unirii.
Justificarea lui este logică: „Fiind procuror timp de 14 ani, nu puteam să nu apăr guvernul României care m-a decoroat cu Coroana României. ”
Câteva zile este lăsat în pace, iar pe 2 septembrie 1940 i se organizează o întâlnire cu Emanoil Catelli care trebuia să-l determine să recunoască că unirea Basarabiei cu România însemna, de fapt, ruperea Basarabiei de la Rusia Sovietică.
Chestiunea aceasta era foarte delicată, fiind simplă ca enunţ, ea era principială ca problemă juridică. Şi Vladimir Bodescu, fiind jurist, nu putea accepta o asemenea capcană.
Emanoil Catelli era un mare patriot, dar el nu avea pregătire juridică, ci militară, şi găsea problema simplă – nu pricepea de ce Bodescu se împotriveşte şi nu recunoaşte un fapt atât de evident. Acest procesverbal merită să fie reprodus ca o scenă foarte dramatică, în care doi foşti deputaţi ai Sfatului Ţării, în prezenţa călăilor care-i torturau, discutau o dilemă juridică cu implicări geografice şi cu repercusiuni istorice de proporţii:
„Întrebare adresată lui V.Bodesco:
– Ancheta va prezentat capul de acuzare că, fiind membru al „S.Ţ.”, aţi votat dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică şi unirea ei cu România. Recunoaşteţi acest lucru?
Răspunsul lui Bodesco:
– În partea care se referă la unirea Basarabiei cu România eu îmi recunosc vina în întregime, dar în faptul că aceasta a dus la dezlipirea de Rusia Sovietică eu nu mă consider vinovat, deoarece atunci nu mă gândeam la aceasta.
Întrebare adresată acuzatului Catelli:
– Este oare adevărată negarea, de către inculpatul Bodescu V.G., a faptului că din votarea unirii Basarabiei cu România rezulta dezlipirea forţată a Basarabiei de Rusia Sovietică ?
Răspunsul lui Catelli:
– Negarea faptului dezlipirii Basarabiei de la Rusia Sovietică din partea inculpatului Bodesco nu este adevărată, aceasta este o manevră de a se absolvi de răspunderea pe care noi, foştii membri ai „S.Ţ.”, trebuie s-o purtăm. Faptul că am votat Unirea Basarabiei cu România însemna în realitate ruperea Basarabiei de la Rusia Sovietică. De aceea Rusia Sovietică, Japonia şi Italia, încă în 1919, nu recunoscuseră Unirea. Şi acum, când acest fapt este demonstrat istoric, nerecunoaşterea lui din partea cetăţeanului Bodescu mi se pare neserioasă şi ridicolă. Aş dori săi amintesc cetăţeanului Bodescu că, în 1918, când sa pus problema despre votarea dezlipirii Basarabiei de Rusia Sovietică şi Unirea ei cu România, noi, moldovenii, membri ai „S.Ţ” şi ai „B. M.”, am fost inspiraţi de pornirea naţionalistă comună de a crea un stat româno-basarabean, cu unirea tuturor popoarelor şi a tradiţiilor existente. Noi ne obişnuiserăm cu modul de trai de până la revoluţie şi nu doream să-l schimbăm.
Iată ce ne-a făcut pe noi, pe toţi membrii „S.Ţ.”, să votăm Unirea Basarabiei cu România, şi a nega aceste fapte înseamnă a nega un adevăr istoric.
Ideea noastră călăuzitoare era de a forma un stat româneasc unitar în hotarele lui etnografice: din partea Rusiei, hotar era r.Nistru; din partea Austro-Ungariei, hotar era Transilvania cu judeţele ce-i aparţineau şi erau locuite de români.
Întrebarea este adresată acuzatului Bodesco:
– Acum recunoaşteţi că, votând unirea Basarabiei cu România, aţi votat concomitent şi dezlipirea Basarabiei de la Rusia Sovietică?
Răspunsul lui Bodescu:
– Nu, eu neg faptul dezlipirii Basarabiei de la Rusia Sovietică. Eu am Votat Unirea Basarabiei cu România.”
Chiar şi în condiţiile extreme ale închisorii din Chişinău, cu torturi şi umiliri nenumărate, doi basarabeni de frunte, Catelli şi Bodescu, au dat o lecţie de polemică elitară în care adevărul evident se pare că nu coincide întocmai cu adevărul juridic. Sub ochii anchetatorilor, s-a dat o luptă imaginară a unor concepţii despre unire, concepţii pe care fiecare dintre ei avusese timp să le expună calm şi în alte condiţii. Atâta doar că ineditul problemei consta în felul de a formula întrebarea despre dezlipirea de la Rusia.
Peste mai mult timp, la 11 februarie 1941, Vladimir Bodescu a fost chemat din nou la interogatoriu:
„Î: – Cine v-a numit în 1918 procuror şi în timpul cărei guvernări?
R: – În septembrie, în prima decadă, am fost numit prin decret regal procuror al Curţii de Justiţie, care cuprindea toată Basarabia ca o instanţă de apel pentru dosarele de circumscripţie.
Î: – În timpul cărui guvern aţi fost procuror?
R: – Nu mai ţin minte ce guvern era în România şi care partid era în România, dar am fost numit prin decret regal şi mă conduceam de legile şi dispoziţiile româneşti.
Î: – Cum aţi fost numit prin decret regal pe post de procuror în Basarabia, dacă în acest timp în Basarabia exista guvernul contrarevoluţionar al „S.Ţ.” cu miniştrii şi procurorii săi?
R: – Evident că Guvernul României, în frunte cu regele, considera Basarabia ca o parte componentă şi de aceea m-au desemnat procuror, deşi „S.Ţ.” exista.”
Folosind informaţia din volumul Figuri contemporane din Basarabia, anchetatorul căuta să descifreze fiecare teză expusă in carte. Nu ştiu cine a pus lucrarea la dispoziţia anchetei de la N.K.V.D., dar ea era citată în diferite dosare, fiecare rând fiind verificat cu stricteţe. Dacă autorii, dorind să fie pe placul celor prezentaţi în carte, au mai înzorzonat anumite biografii, apoi anchetatorii cereau de la cei acuzaţi recunoaşterea necondiţionată a tuturor faptelor expuse pe paginile enciclopediei:
„Î: – Cu ce v-aţi îndeletnicit în anii de după 1928?
R: – Am fost procurorul Curţii până în 1933, când m-am pensionat…
Î: – Oare participarea la procesele penale nu este o activitate politică?
R: – Procesle penale pot avea tangenţe cu politica, dar nu sunt politice…
Î: – Povestiţi-ne la ce procese politice aţi participat?
R: – Am participat la un singur proces politic, când judecau un grup de comunişti pentru apartenenţa la Partidul Comunist. Era un grup de 9 persoane. Era probabil prin 1925-1926. Eu am vorbit la acest proces, unde am cerut: unul să fie judecat, două persoane – la discreţia judecăţii, iar şase oameni să fie eliberaţi…”
Decizia de a-l trimite în judecată a fost luată la 14 iunie 1941, dar a început războiul şi Vladimir Bodescu a fost evacuat împreună cu alţi deţinuţi, şi la 24 octombrie 1941 a ajuns la închisoarea din Kazan. La 28 octombrie, a decedat din cauza diareii, narzosclerozei(?). Moartea, conform actului oficial, a survenit în urma unui atac de cord.
Peste aproape un an, la 29 septembrie 1942, anchetatorul Zagorodniuk a luat decizia de a încheia ancheta penală a lui Vladimir Bodescu din cauză că inculpatul decedase.
Aceasta este ultima filă din dosarul durleşteanului Vladimir Bodescu, fost membru al Sfatului Ţării. Restul filelor sunt curate şi ar trebui completate probabil de consătenii lui.
Colesnic, Iurie. Basarabai necunoscută. – Ch., 2000. – P. 216-221.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s