Vladimir Hertza, primar de Chișinău

Vom scrie despre Vladimir
Hertza numai atât cît cere
buna cuviinţă.
Iurie Colesnic

Pacea, liniştea şi fericirea sălăşluiesc numai a
colo, unde nu există nici Unde, nici Când.
Arthur Schopenhauer

Unul dintre frumoasele dealuri, deschizându-se ca o panoramă pentru satul meu de baştină, se mai numeşte şi astăzi “la Herţa”. Un nume de familie a ajuns toponim şi generaţiile mai tinere nici nu bănuiesc că, de fapt, Herţa a fost un boier mare, proprietar de pământuri bogate şi una din moşiile lui, chiar şi după ruinarea conacului, după dispariţia proprietarului, continuă să-i poarte numele.
Despre Vladimir Hertza cea mai precisă şi succintă informaţie am găsit-o în revista lui Gheorghe Bezviconi Din trecutul nostru şi era prezentată cu ocazia unui deceniu de la dispariţia fostului primar al Chişinăului: “Familia aceasta este descrisă în Notiţele guvernatorului (1907), carte scrisă de contele S.D.Urusov.
Moşier la Slobozia-Biliceni şi Onişcani-Orhei, fruntaş public, Constantin s-a însurat cu
Pulheria, fiica moşierului Onisim Donică-Iordăchescu şi al Elenei Varzaru. Bunicul Pulheriei era vel-căpitanul Macarie, al cărui tată, Donică-Iordăchescu — şătrarul, era fiul clucerului Dimitrie (Vezi dosarul familiei Donică-Iordăchescu (Arhivele statului din Chişinău, Gheorghe Bezviconi).
Vladimir Hertza s-a născut în 14 mai 1868. Şi-a făcut studiile la Gimnaziul nr. 1, cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ din Basarabia pe care a absolvit-o în 1886. Se zice că a absolvit un liceu juridic din Iaroslavl.
Se zvonea prin Basarabia că Vladimir de Hertza, fiul lui Constantin Herţa, pentru a nu-şi da în vileag originea sa din coloniştii germani, şi-a adăugat la nume particula “de”, astfel lăsând să se înţeleagă că era de baştină de prin părţile Herţei. După ce s-a căsătorit, fără învoirea tatălui său, tânărul a dus în Italia o viaţa de cântăreţ ambulant. Apoi, risipind întreaga moştenire părintească, s-a statornicit în România. Avocat, în 1917 vicepreşedinte al Partidului Naţional Moldovenesc şi al Societăţii Culturale Moldoveneşti, a jucat un rol însemnat în actul unirii. Preşedinte al Comisiei şcolare moldoveneşti, preşedintele zemstvoului jud.Orhei, primar al Chişinăului… Indignat de activitatea celora care au venit să guverneze după revoluţie, spre a păstra tradiţiile vechi, de Hertza a fondat în 1919 Liga Românească în Basarabia. În ea intră marii proprietari: M.Catargi, P.Cazacu, Semigradov, V.Anghel, Dicescu, Glavce, I.Costin, Leonard, Feodosiu, P.Gore, Sârbu, Razu, Butmi de Caţman, Varzaru, Bogdasarov, Şeptelici Herţescu, Hacicov, Meleghi, Vespasian Erbiceanu (fost preşedinte al Curţii de Apel din Chişinău) şi alţii. În total, peste 150 de fruntaşi al vieţii publice. A început să apară ziarul Desrobirea. Liga însă, ca un for primejdios pentru politicieni, a fost desfiinţată după cinci luni de existenţă, facându-se acest lucru de către ministrul de atunci Ion Inculeţ.
De Hertza a fost delegat şi la conferinţele de pace, tratând chestiunea Basarabiei.
A murit subit la 21 august 1924.”( Din trecutul nostru, nr.7—8, aprilie—mai, 1934).
În aceste consemnări există o singură inexactitate — data morţii, deoarece se ştie că Vla-dimir Hertza a decedat la 3 august 1924. În rest, prezentarea aproape enciclopedică înglobează toate etapele unei biografii romantice şi zbuciumate…
După cum e firesc, lumina prietenilor cade întotdeauna şi asupra noastră. Atunci când rostim numele lui Paul Gore, se înţelege de la sine că alături trebuie să figureze şi Vladimir de Hertza:
“Paul Gore şi Vladimir Hertza, după impresiile mele de pe atunci, scrie Ion Pelivan în Viaţa Basarabiei (Nr.ll—12, 1940), nu vroiau să-şi rişte situaţia lor, mai ales de mari proprietari. Ei vedeau că la Paris chestia Basarabiei merge greu, ascultau pe prietenii lor ruşi, cari aşteptau din zi în zi înfrângerea bolşevicilor de către generalul Denikin şi apoi Wranghel şi se întrebau în mod firesc: dar dacă Basarabia rămâne tot rusească, ce ne facem noi? Ne refu-giem?…
…Paul Gore, după părerea mea, pentru acelaşi motiv, nu a vroit să primească postul de ministru plenipotenţiar al Republicii Moldoveneşti pe lângă guvernul român din Iaşi, post ce subsemnatul i l-am propus personal, în calitate de ministru de Externe, în prezenţa lui Vladimir Hertza şi Dr.Cazacu”.
În materialele istoricului Congres al învăţătorilor basarabeni ce şi-a ţinut lucrările în perioada 25—28 mai 1917 am găsit mai multe referinţe la intervenţiile lui Vladimir Hertza. Dar dintre toate cea mai importantă mi s-a părut comunicarea lui din ultima zi a congresului: “Învăţătorii moldoveni şi treaba politică”, acesta fiind ultimul punct din program — un scurt istoric al situaţiei băştinaşilor basarabeni sub ocupaţia rusă, un preludiu la acele argumente grele, care veneau să completeze analiza situaţiei. Erau nişte soluţii-program, propuse de luminatul boier în vederea redresării rapide a situaţiei critice din învăţământ şi a trecerii lui urgente pe un făgaş naţional:
“Peste o sută de ani, a spus dl Hertza, am fost robi supuşi ai împărăţiei ruseşti, lipsiţi de drepturi, lipsiţi de dreptate, lipsiţi de lumină…
…De acum nu mai vrem să fim robi şi fii ai întunericului. Noi vrem să fim stăpâni pe soarta noastră, vrem să fim autonomi! Vrem autonomia cea mai largă pentru Basarabia şi vrem ca Rusia să se prefacă în republică federativă.
Vrem să rămânem şi mai departe în legătură cu Rusia, dar vrem să fim înşine stăpâni pe viaţa noastră. Acestea le spunem în lumea largă, ca să afle toţi că moldovenii ştiu ce vor, că ei sunt hotărâţi să lupte până la sfârşit pentru dobândirea drepturilor lor.
D-voastră, învăţătorii, trebuie să fiţi povăţuitorii cei drepţi ai moldovenilor. Mergeţi pretutindeni prin ţară şi spuneţi fraţilor noştri pentru ce au să lupte; spuneţile că împreună trebuie să dăm cea mai sfântă luptă pentru drepturile noastre naţionale şi pentru democratizarea vieţii obşteşti din Rusia!”(Şcoala Moldovenească, an.I; nr.2-4, 1917).
Cuceresc în această cuvântare îndemnurile directe spre autonomia Basarabiei — să nu uităm că este abia 28 mai 1917 — şi, desigur, pledoaria pentru depturile naţionale. Şi, ca un veşnic balast al sufletului basarabean, grija pentru democratizarea vieţii în Rusia, grija pentru federalizarea Rusiei, gânduri ce provin dintr-o îndelungată educaţie în spirit rusesc. Această mentalitate nu poate fi ştearsă cu buretele dintr-o singură mişcare, ea este un balast moral ce împovărează conştiinţele multor contemporani ai noştri care, cu voia sau fără voia lor, îşi racordează fiece pas, fiece gând la Rusia…
Despre acest primar al Chişinăului s-ar putea, spune cu mult mai mult S-a păstrat palatul lui, prefăcut în Muzeul Naţional de Arte Plastice, dar rămas în analele istoriei cu numele Casa Hertza. Credem că mai sunt în viaţă orăşeni care-1 ţin minte, însă, folosind cunoscutul procedeu al comparaţiei, vom acorda primatul lui Carol Schmidt, primar excepţional, şi vom scrie despre Vladimir Hertza numai atât cât cere buna cuviinţă…
Iurie Colesnic, Basarabia necunoscută Vol. 2, pag. 110-111.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s