Râul Bâc

(Povestea fantastică a apei care străbate Chişinăul)

Aşa cum Dâmboviţa trece prin inima Bucureştiului, Bahluiul prin laşi, Bega prin Timişoara, tot aşa prin metropola Chişinăului se scurge Bâcul spre Nistru.
Doamne, şi ce fermecătoare poveste s-a păstrat despre râuleţul care scaldă capitala Republicii Moldova!
Se spune că demult, pe aceste pământuri vieţuiau nişte uriaşi, poate din sămânţa unor extratereştri veniţi pe Terra din altă planetă. Atunci când, de exemplu, doreau să împrumute o sită de cernut făina, de la vreun vecin, cică uriaşii aceia făceau doar câteva sute de paşi şi ajungeau de la Prut până la Bâc sau de la Bâc la Nistru. Semănau, într-un fel, cu Gulliver care ajunsese în Ţara piticilor.
Ei, şi odată, o fată de uriaş, pe nume Moldava, mergea printr-o pădure măreaţă şi ce-i văd ochii? Undeva, într-o dumbravă un om mititel ca un degeţel ara cu şase boi mărunţei şi ei, o bucată de pământ, cu un plug de lemn. Curioasă nevoie mare, uriaşa Moldava s-a aplecat, l-a înşfăcat pe acel omuleţ, cu boi cu tot, a pus prada în poală şi s-a repezit acasă, la maică-sa.
– Mamă, priveşte aici! Am prins nişte gâze ciudate scormonind pământul. Uite, vietatea seamănă cu noi, numai că-i de-o şchioapă. Oare visez, maică? Ce-or fi arătările astea: prichindel cu două picioare şi încornoraţii ăştia cu patru picioare?!
– Vai de mine şi de mine, dragă Moldava! E nenorocire! Du-te degrabă, fata maicăi, şi-i du acolo unde i-ai găsit. Dă-le pace, nu-i schilodi! Şi când te vei întoarce din codru ţi-oi spune o taină.
Moldava, fata ciclopică, i-a dus înapoi, în dumbravă.
Omuleţul, puţin speriat a pocnit din bici spre cei şase boi şi s-a apucat iarăşi de arat. A arat toată ţarina sa şi s-a dus apoi acasă.
Fata uriaşă a adunat nişte lemne uscate şi s-a întors şi ea la maică-sa, curioasă să afle taina micilor creaturi.
– Maică dragă, spune-mi, ce gâze au fost acelea?
– Acela era un om! răspunse uriaşa bătrână. Iar cei cu patru picioare erau boi, nişte animale de muncă. Nu peste multă vreme, oameni ca aceştia o să ne înlocuiască pe noi, uriaşii, şi-o să pună stăpânire peste pământ. Ei au să cultive grâul; ei au să se strângă laolaltă câte doisprezece ca să coacă pâine într-un cuptor; iar oul, când îl vor pune în jeratec la copt, numai cu drucul o să-l poată învârti, aşa de mititei o să fie oamenii aceia. Ca omuleţul pe care l-ai prins la arat. Odată şi odată, noi, uriaşii, vom pieri, iar omuleţii cei isteţi vor vieţui şi vor cuceri, cât sunt ei de mărunţei, toate pământurile de aici până departe.
Cum a auzit aceste prevestiri, uriaşa Moldava s-a întristat:
– Nu se poate, mamă! scrâşni din dinţi fata. Nişte bicisnici ca ei să vină în locul nostru, iar noi, uriaşii, să murim?! Uite, mă duc îndată să-l ucid pe omuleţ, cu boi cu tot!
– Degeaba te duci, Moldava! spuse bătrâna. Nu-I vei mai găsi! Soarta noastră e pecetluită de Dumnezeu.
Plină de ură, fata s-a dus în pădure, l-a căutat pe omuleţ, dar nu l-a găsit. Nici pe boi nu i-a aflat. Plugarul mititel cât uri degeţel isprăvise treaba şi se afla hăt, departe. Mergea spre casă, pe o vale din codru, într-un car tras de boi.
Fetei i-au dat lacrimile de scârbă şi supărare, că neamul uriaşilor va pieri. O lacrimă a Moldavei, mare cât un poloboc, a căzut în ţărână. Apoi, de pe obrazul ei s-au prelins izvoare de lacrimi. Aşa s-au pornit şuvoaie de apă, că doar erau lacrimi de uriaş. De-acum, mergeau puhoaie la vale, inundând totul. Omuleţul a fost prins de viitură, care i-a înecat un bou.
Se zice că acolo unde a căzut prima lacrimă a fetei ciclopice a apărut un izvor şi s-a făcut râu. Iar râului i-au dat mai apoi oamenii numele de Bâc, deoarece aşa numeau boul neamurile vecine, care vieţuiau spre soare-răsare de străbunii moldovenilor.
Înţelegeţi bine, dragi cititori mici şi mari, că vestea despre lacrima fetei de uriaş, care a înecat în străvechime acel bou, ajunsese prin legende tocmai la ei.
De atunci şerpuieşte râul prin codri, tot pe vale şi până în ziua de azi poartă numele de Bâc, de la acel bou înecat în lacrimile uriaşei din poveste…

Legendele geografice şi istorice ale poporului român Iaşi, 2004, p.74-76

Advertisements

One thought on “Râul Bâc

  1. Și dacă ne documentăm mai bine, vedem că râul Bâcu s-a numit la început Cotovțea… Iar acel Bâc era de fapt un bour sau taur…

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s