Foto inedit: Un muzeu din Chișinău ascuns de ochii lumii

La Chişinău există un muzeu situat la un colţ de stradă, ascuns printre diverse întreprinderi şi dosit de un şir de copaci înalţi.
Dacă trecătorul ajunge cumva în capătul străzii Columna şi îşi încetineşte pasul, poate observa o clădire cu două etaje, cu un aspect decupat parcă dintr-o vedere retro. Deasupra intrării scrie înşelător „Muzeul gloriei de muncă”.
Totuşi, denumirea – de inspiraţie sovietică – nu trebuie să sperie, pentru că, odată ce treci de portiţa muzeului, ajungi să descoperi aici, pas cu pas, crâmpeie inedite din istoria oraşului Chişinău. În curte, un vagon miniatural îţi sugerează că, de fapt, e vorba de cu totul altceva. Nedumerirea îţi este însă spulberată în momentul în care o întâlneşti pe Kira Maximova, directoarea muzeului, o doamnă în vârstă, care se bucură sincer de oricine îi calcă pragul. Imediat îşi lasă treburile de-o parte şi începe să povestească cum au apărut tramvaiele şi troleibuzele pe străzile Chişinăului.


Muzeul văzut din stradă

Anume belgienii au adus tramvaiul în Basarabia
Prima rută a transportului public a fost inaugurată la Chişinău în anul 1889 de către nişte antreprenori belgieni, trimişi în acest scop în Basarabia de către ţarul Alexandru al III-lea. Până atunci, doar în capitala Imperiului ţarist, Sankt Petersburg, circula aşa-numita „konka”, care nu înseamnă altceva decât un vagon tras de cai. O mostră a acestui vehicul se păstrează şi astăzi în faţa muzeului. Însă tramvaiul, în adevăratul sens al cuvântului, a fost lansat la Chişinău în 1913, atunci când exista deja curent electric. În acelaşi an, societatea pe acţiuni belgiană a început să-şi construiască un sediu pe strada Nikolaevskaia (astăzi, Columna), acolo unde anterior fuseseră depoul de tramvaie şi grajdurile pentru cai. Construcţia clădirii a durat trei ani. Astăzi, aici se află câteva birouri şi patru apartamente ale Regiei Transport Electric din Chişinău, precum şi sus-menţionatul muzeu al gloriei de muncă. Aspectul construcţiei şi unele elemente decorative ale interiorului executate în stil art nouveau amintesc de vremuri când eleganţa şi funcţionalitatea erau trăsăturile obligatorii ale unui edificiu.
Troleibuzele au înlocuit tramvaiele
După cel de-al Doilea Război Mondial, belgienii au fost constrânşi să plece din Basarabia de către regimul autoritar sovietic. În 1949, noua administraţie a adus şase troleibuze de la Moscova şi 12 şoferi, care i-au instruit pe conductorii de tramvai din Chişinău. Născută în oraşul Leningrad (actualul Sankt Petersburg), Kira Maximova îşi aminteşte că, după război, a făcut cunoştinţă cu viitorul său soţ, originar din Basarabia, pe peronul Gării Finlandeze din capitala de nord a Rusiei. După ce s-au căsătorit, şi-a urmat soţul la Chişinău. A lucrat trei ani în calitate de conductor de tramvai, ducă care a trecut la volanul troleibuzului. Deşi anterior fusese croitoreasă, a decis să lucreze ca şofer pentru că regia transport electric dispunea de o grădiniţă, care se afla chiar în sediului actualului muzeu.

Primul aparat de vânzare a biletelor utilizat în troleibuzele din Chişinău

Trecând pe lângă rafturile pline de fotografii, diplome, medalii şi cărţi de muncă ale foştilor colegi, directoarea muzeului le arată vizitatorilor jucăriile şi aplicaţiile făcute de copiii care şi-au petrecut anii de grădiniţă alături de sunetele motoarelor de troleibuz. „Din 1950 până la 1971, aici a fost o grădiniţă. În ziua de luni aduceam încoace copiii, apoi mergeam la muncă. Sâmbăta veneam şi îi luam acasă. În fiecare zi, unul din părinţi trebuia să lucreze la grădiniţă gratuit. Acesta supraveghea cum se găteşte mâncarea şi cum sunt îngrijiţi copiii”, povesteşte Kira Maximova.
Fiindcă prin Chişinău circulau deja 50 de troleibuze, iar depoul de tramvaie devenise neîncăpător, în 1959 a fost deschis Parcul de troleibuze nr. 1, chiar în vecinătatea Uzinei de tractoare. Pe 17 mai 1961, tramvaiele au fost scoase din circulaţie. În schimb, pe parcursul următoarelor trei decenii, numărul troleibuzelor a crescut până la 250 şi au fost deshise alte două parcuri: la Botanica (1966) şi Ciocana (1986). Cel mai longeviv director al transportului electric din Chişinău a fost Mihail (Monea) Golştein, care s-a aflat la cârma întreprinderii în anii 1951-1964, 1966-1979. În total – 26 de ani. În prezent, Mihail Golştein locuieşte cu familia la New York şi la cei 94 de ani ai săi nu ezită să-şi sune foştii angajaţi rămaşi în viaţă, ca să-i întrebe de sănătate.

Una din sălile „Muzeului gloriei de muncă”
Muzeul transportului electric din Chişinău nu este aglomerat niciodată. Dar vizitatorul care intră în cele două săli ale lui trăieşte adevărate revelaţii. E adevărat, în vitrine abundă obiecte rămase din epoca sovietică, cum ar fi fanioane sau diplome cu imaginea lui Lenin pe ele, însă printre acestea şi-au găsit locul multe exponate, imagini şi documente de o valoare istorică incontestabilă.

Un articol de: Ion Macovei

http://timpul.md/articol/foto-inedit-un-muzeu-din-chiinau-ascuns-de-ochii-lumii-29223.html

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s