Istoria Pieţii Centrale : Prăvăliile din piatră

<!–[if !mso]>st1\:*{behavior:url(#ieooui) } <![endif]–>

Odată cu creşterea foarte rapidă a numărului populaţiei, Chişinăul capătă tot mai pronunţate contururi de oraş comercial. Apariţia Pieţei Noi n-a fost deloc întîmplătoare, ea a venit să cuprindă fluxul comercial al oraşului în creştere. Piaţa Veche nu-i mai putea încape pe numeroşii negustori, spre tîrgul Chişinăului veneau tot mai multe căruţe, care cu boi din toate părţile Basarabiei. Ei veneau la tîrg, de cu seară, ca să rămîie la hanul mare, ce se afla în partea de sus, pe unde-i acum stadionul republican. Istoricul Andrei Eşanu susţine că la acest han veneau ţărani cu carele pline cu bunurile pămîntului, dar mai aduceau pentru vînzare piei pentru cojoace (deja apăruse-n Chişinău strada Cojocarilor), covoare, pînză de in, animale. Ei veneau la iarmarocul de joi, dar şi la Piaţa lui Ilie. În partea de jos a oraşului, care la mijlocul secolului trecut a cunsocut o creştere furtunoasă, se întindea un maidan plin de verdeaţă, unde negustorii, meşteşugarii întîmpinau carele “desfăcînd” aici tîrgul. Ţăranii nu mai băteau calea pînă la Piaţa lui Ilie ori pînă la iarmaroc, făcînd pe loc negoţul. Unii se duceau la Piaţa Veche, ori la a lui Ilie, alţii rămîneau aici, la Piaţa Nouă, cum au botezat-o ei. Creştea oraşul, creştea şi numărul de pieţe, e normal.
Puţini cunosc că la 1812, cînd Basarabia a fost anexată la Imperiul Ţarist, Chişinăul avea doar 7 mii de locuitori. Astăzi în Moldova multe sate sînt mai mari decît Chişinăul de odinioară! Cu toate acestea Chişinăul era oraş, avînd caracteristicile specifice unei urbe: multe dughene, ateliere, biserici. Numărul populaţiei a început să crească brusc pe seama coloniştilor, oamenilor veniţi încoace din cele patru vînturi. Această creştere masivă a populaţiei oraşului se observă în temei pe parcursul secolului XIX – începutul secolului XX. În 1818 Chişinăul devine capitala guberniei Basarabia a Rusiei Ţariste. Aşa se întîmplă că-ncoace se scurge lume, nu glumă. Dacă pînă mai ieri nimeni nu ştia de existenţa oraşului de pe Bîc, apoi pe la mijlocul secolului, în 1856, Chişinăul ocupă locul cinci după numărul populaţiei printre oraşele întinsului imperiu ţarist. Peste zece ani, în 1865, în Chişinău trăiau 94,4 mii de oameni, în 1897-102,4 mii, în 1919, cînd oraşul era doar centrul unei provincii a Ţării Româneşti, aici locuiau 133,0 mii, printre care cei mai numeroşi erau moldovenii, apoi evreii, nemţii, ruşii, ucrainenii, bulgarii.
În Piaţa Nouă comerţul era în mîinile evreilor. Chişinăul era amplasat la răscrucea drumurilor comerciale, de aici şi acea necontenită imigraţie cu repercusiuni de rusificare. Prima hală apărută pe teritoriul Pieţei Noi se numea, în limbajul administraţiei de atunci, “Gostinîi Dvor”, ceea ce însemna piaţă, bazar. Peste puţin timp este construit aşa- zisul “Zaezjii Dvor”, un han mare, care se afla pe laterala sudică, vizavi de actuala autogară. Prin urmare, hanul din partea de sus a oraşului “a trecut” în partea de jos; clar lucru că pentru comercianţi era mai convenabil ca hanul să fie chiar în vecinătatea pieţei. Aşadar, aici se opreau carele cu mărfuri, cu produse agroalimentare aduse pentru vînzare. Hanul de jos, Zaezjii Dvor, era mai aproape şi de calea ferată, fapt extrem de important.
Primele mici prăvălii care au apărut în Piaţa Nouă erau din lemn, din scînduri. În 1886-1887 Uprava orăşenească a dat ordin ca toate dughenele, prăvăliile, băcăniile din lemn să fie înlocuite cu construcţii din piatră. În ordinul Upravei se menţiona că noile construcţii din piatră vor fi înălţate pe locul vechilor prăvălii din scînduri, multe dintre care aveau beciuri pentru păstrarea produselor agricole.
În Arhiva de stat a Republicii Moldova se păstrează zeci de cereri, toate scrise de mînă, prin care tîrgoveţii – evrei mai ales rugau să fie aprobate proiectele pentru construcţia dughenelor din piatră. Interesant este că mulţi dintre ei semnau aceste cereri în ivrit, dovadă că chiar pe atunci existau şcoli particulare unde copiii de evrei deprindeau scrisul şi cititul, dar mai ales “socotitul”.
Prezintă interes conţinutul autorizaţiei eliberate de Uprava orăşenească comercianţilor. Acest document atesta dreptul de stăpînire asupra dughenei, dar totodată impunea un şir de condiţii pentru a fi îndeplinite neapărat. E vorba de trecutul îndepărtat totuşi, de anul 1883, cînd, bunăoară, le-au fost eliberate atare documente mai multor tîrgoveţi. Vom cita fragmente dintr-o autorizaţie eliberată la 1 noiembrie 1883 mic-burghezului Abram Roitman. El avea prăvălia nr. 132 din rîndul de comercializare a făinoaselor. Iată care sînt condiţiile impuse negustorului: 1) dacă locul de sub prăvălie va fi de trebuinţă oraşului pentru anumite scopuri, comerciantul e dator să demoleze imediat prăvălia şi să curăţe locul, neavînd faţă de Upravă nici un fel de pretenţii; 2) în prăvălia sa comerciantul este dator să vîndă personal, să nu aibă angajaţi, să nu transmită dugheana, prăvălia altor persoane şi să nu intre în tovărăşii, în caz contrar locul din piaţă i se va lua şi va fi pus în dispoziţia Upravei; 3) să plătească anual în bugetul oraşului la timp şi în volum deplin suma stabilită, chiar dacă suma va fi modificată; în caz de nesupunere, locul i se va lua şi va fi pus la dispoziţia Upravei, iar prăvălia va trebui mutată, dar numai în cazul în care se va achita pe deplin suma datorată. În aşa mod comerciantul Roitman va scăpa de sechestrarea prăvăliei; în cazul în care comerciantul se va eschiva de la plata datoriilor, prăvălia ce-i aparţine va fi scoasă la licitaţie, şi dacă va costa mai scump – restul banilor vor fi întorşi lui Roitman, iar dacă suma obţinută la licitaţie nu va cuprinde toată suma datorată, se va proceda la vinderea imobilului său, oriunde ar fi el; 4) stăpînul prăvăliei este dator să vîndă permanent în prăvălie la locul său, va înceta vînzările doar la sărbătorile religioase şi la cele familiale, cînd circumstanţele o vor cere, iar dacă prăvălia se va afla închisă mai bine de o lună, locul i se va lua, iar prăvălia va trebui mutată oriunde va dori; 5) proprietarul prăvăliei e dator să ţină în ordine teritoriul din jurul prăvăliei la o distanţă de 2 (doi) stînjeni, să se supună regulilor sanitare încetăţenite…
Din acest document se vede clar spiritul gospodăresc al oficialităţilor faţă de averea municipală – pămîntul din teritoriul Pieţei Noi. Denumirea de Piaţă Centrală apare-n documente mult mai tîrziu, prin 1938-1939, cînd documentaţia se alcătuia în limba română. Dar în arhivă există, după cum spuneam, o mulţime de cereri depuse de tîrgoveţi, alte documente. Bunăoară, comerciantul Sruli Mazur roagă să i se permită a construi din piatră o dugheană pe teritoriul Pieţei Noi în locul celei din lemn cu nr. 251. El roagă să-i fie examinat proiectul anexat la cerere de secţia arhitectură a Upravei pentru a i se confirma planul propus la 24 iunie 1886.
Rugămintea-i este satisfăcută cu condiţia să vîndă în dugheana sa numai făinoase, mărfuri de băcănie, produse lactate. Un răspuns identic a primit şi un alt tîrgoveţ, David Matus, precum şi comercianta Tatiana Socolov, mulţi alţii. De remarcat că proiectele respective sînt executate cu gust şi s-au păstrat de minune.
Dar iată şi procesul-verbal al şedinţei Upravei orăşeneşti, prin care se dispune trecerea la construcţia de prăvălii din piatră. A fost mai întîi o decizie a Dumei orăşeneşti în această privinţă. Faţă de Piaţa Veche, care avea un stil de organizare mai arhaic, Piaţa Nouă se transformă într-o unitate de comerţ modernă. Aici toate prăvăliile sînt numerotate, sectoarele pieţei au contururi moderne, planul general al pieţei era marcat cu literele alfabetului rusesc: e, и, i, з, к, м1, P, Г. Rîndul la construirea prăvăliilor era strict respectat. Cînd a încercat cineva să construiască peste rînd, s-a iscat scandal mare, care a fost potolit de poliţia economică (exista o astfel de subdiviziune). Termenul prevăzut pentru construcţie era foarte scurt; într-o primăvară şi o vară au fost înălţate toate prăvăliile noi pe str. Alexandrovscaia, după 1919 – Alexandru cel Bun. De menţionat că teritoriul Pieţei Noi a fost conceput ca două cartiere ale oraşului, depăşind 6 ha şi avînd în părţi străzile Alexandrovskaia, Şmidt, Bender şi Armenească. Prin centrul pieţei trecea strada Bulgară, mai apoi avînd numirea Dragalina. Cum menţionasem mai sus, pe teritoriul pieţei era un mare han, mai pe urmă apărînd şi o mare baie. Majoritatea clădirilor din piatră, construite mai mult pe la marginea pieţei, aveau beciuri, unele dintre ele fiind căptuşite cu scîndură, existau crame, unde se vindea vin la pahar, dar şi la poloboc. Aici vinurile codrene aveau mare trecere…
În 1941, în timpul celui de-al doilea război mondial, toate dughenele au fost arse sau demolate prin minare de către o echipă specială, “un regiment comunist de distrugere cu un efectiv de 480 de comunişti”, se relatează în cartea “Chişinăul în 1941” (Editura “Museum”, 1996). Dacă aruncăm o privire retrospectivă asupra Chişinăului, vedem că oraşul a ars şi a fost distrus aproape în întregime în istoria sa de două ori. Prima dată a fost ars de către turci în 1788, în toiul războiului ruso-turc. Fon Raan, ofiţer în armata rusă, consemna la 12 decembrie 1788, că “aici după incendiu se văd sobe şi coşuri, rămăşiţele celor mai bune case, care erau în număr de circa 300; prăvăliile, zidite din piatră, zac sub cenuşă; la fel şi şase sau şapte biserici”.
Treptat oraşul a renăscut din ruine, după 24 de ani a fost anexat la Rusia (1812), de către regimul ţarist, avînd deja, cum spuneam, 7 mii de locuitori şi bisericile noi zidite Arhanghelul Mihail (1803), Armenească (1803), Sf. Ilie (1806), Bună Vestire (1810).
Cînd a apărut Piaţa Centrală, oraşul îşi mărise mult perimetrul. Lîngă tîrgul medieval apare o zonă nouă, cu străzi drepte, de-a lungul cărora au fost zidite, pe parcursul anilor, un şir de clădiri, unele dintre ele evidenţiindu-se printr-o aleasă arhitectură! În vara anului 1941 oraşul este a doua oară distrus, ars aproape în întregime…
Stici, Ion. Piaţa Centrală : 175 ani, Ch. 2000, P. 44-59.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s