Zone şi obiective urbane : Sectoare

Centru
Este cu adevărat sectorul central al capitalei Republicii Moldova. Are o suprafaţă de aproximativ 1880 hectare. Cuprinde în perimetrul său mici cartiere şi mahalale ale vechiului târg: Hrusca, Melestiu, Mălina Mică, Schinoasa, Valea Dicescu, Frumoasa. Include mari bulevarde şi străzi principale: Ştefan cel Mare şi Sfânt, C. Negruzzi, Dosoftei, Varlaam, Columna, Bucureşti, M. Kogălniceanu, Al. Mateevici, Vlaicu-Părcălab, M. Eminescu, V. Alecsandri, Tighina, Ismail ş.a. A luat fiinţă la începutul sec. al XlX-lea, pe locul unor terenuri agricole şi de păşunat. Documentele vremii atestă aici locuri cu vechi denumiri: Dealul Târgului, Galbena, Drumul Căprienei, Şleahul Tighinei, Şleahul Renilor.
În sec. XV-XVII aceste pământuri au aparţinut succesiv proprietarilor de ocine: Vlaicu, pârcălab de Hotin, Orhei şi Cetatea Albă (1466), Drăguş (1576), Hodor, Creţu şi Roşea (1608-1616), Chiriţă Dumitrachi (1640). Părţi din moşia locală erau stăpânite şi de mănăstirileMoldoviţa, Galata, Sf. Vineri. Ulterior, întreg târgul Chişinăului devine proprietate mănăstirească.
După 1818 apar primele case şi primele străzi orânduite în cartiere. Sunt rezervate locuri speciale pentru Grădina Publică, Scuarul Catedralei, Cartierul Armenesc, Piaţa Centrală. Prin actul din 25 aprilie 1813 administraţia Mănăstirii Galata donează oraşului un teren „pentru zidirea Mitropoliei şi a Şcolii duhovniceşti”. Grădina Publică găzduieşte primele localuri de distracţie – Cazinoul şiHanul Verde, parcul fiind plantat începând din 1818. În anul 1836 este terminată construcţia Catedralei. Pe străzile Zolotaia (ulterior Haralambie, azi Alexandru cel Bun), Kauşanskaia (apoi Nikolaevskaia, azi Columna) ş.a. îşi zidesc primele case mari de tip conac moşierii Bartolomeu, Haralambie, Mincov (Mincu).
Creşterea şi dezvoltarea localităţii ca târg şi apoi ca oraş şi-a găsit reflectare în mai multe planuri şi scheme cartografice. Prima planşă topografică a Chişinăului datează din anul 1739. Aceasta înfăţişa fostul târg aşezat de-a lungul râuleţului Bâc, străbătut de câteva drumuri-străzi în diferite direcţii. Pe o hartă din 1774 târgul figurează împreună cu satele din apropiere Buiucani, Durleşti, Chicera şi Ghidighici. Planul-schemă din 1789 conţine conturul localităţii, o cetăţuie pe malul stâng al Bâcului şi zona de aflare a unor unităţi ale armatei ruse. În următoarele planuri, din 1800, 1813 şi 1840, sunt prezentate câteva cartiere geometric sistematizate, cu străzi denumite în limbajul administraţiei respective (Moskovskaia, Kievskciia, Seminarskaiaetc.)
Începând din 1834, construcţia urbei se realizează conform unui plan special, aprobat de oficialităţile ţariste. Oraşul nou urcă treptat în sus, pe versantul Dealului Galben, până la str. Cimitirului (ulterior Livezilor, azi Al. Mateevici). În 1851 Chişinăul avea 102 străzi, 20 de stradele, 269 cartiere. Existau deja 6444 case, inclusiv 100 din ele mari, spaţioase, cu 1-2 etaje.
Prin anii ’60-’70 ai secolului al XlX-lea se pavează străzile principale, unele dintre ele fiind iluminate de felinare cu gaz lampant. Se reconstruieşte Fantalul, mai târziu este edificat Castelul de Apă, se pune în funcţiune primul apeduct.
Către sfârşitul sec. al XlX-lea se schimbă radical aspectul oraşului: se amenajează străzile, parcurile scuarurile, intră în funcţiune konka (tramvaiul cu tracţiune de cai), care în 1913 a fost înlocuită cu tramvaiul electric; se construiesc clădiri mari particulare şi publice; încep să lucreze mici întreprinderi industriale; se deschide circulaţia trenurilor pe liniile Chişinău-Tighina şi Chişinău-Ungheni.
Anii 1917-1918 şi perioada imediat următoare imprimă un impuls nou vieţii publice urbane. Chişinăul devine centrul mişcării de eliberare socială şi renaştere spirituală. Aici îşi desfăşoară lucrările congresele învăţătorilor, ţăranilor şi ostaşilor. „Moldovenii însufleţiţi de un entuziasm de nedescris, îşi afirmă dreptul la o nouă viaţă politică şi naţională” (Şt. Ciobanu). Aici iau fiinţă Teatrul Naţional, o Bibliotecă publică, prin donaţia de cărţi româneşti a Universităţii din Iaşi, se tipăresc mai multe ziare şi reviste, se deschid noi instituţii de învăţământ în limba română (şcoli, gimnazii, licee).
Centrul oraşului era dominat de edificii care se impuneau prin dimensiuni şi stil arhitectonic: Şcoala Eparhială de pe colina din faţa gării, Banca Orăşenească din colţul unui mic parc, Primăria cu tradiţionalul orologiu din turnul de la intrare, Mitropolia şi Casa Eparhială, Catedrala cu Clopotniţă şi Arcul de Triumf (Porţile Sfinte), Administraţia Financiară, Spitalul Central, Liceul Real, actuala Universitate de Stat, Clădirea Parlamentului Basarabiei, unde s-a votat Unirea etc.
Blocurile locative şi administrative, edificiile de menire socială, durate în perioada postbelică şi în ultimii ani, întregesc patrimoniul cultural şi edilitar al oraşului.
Teatrul Naţional de Operă şi Balet (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 152). A fost construit în 1980 (arhitecţi N. Kureannoi, A. Gorşkov). Edificiu de mari proporţii, conceput în stil vechi naţional, cu elemente de arhitectură populară. Teatrul funcţionează din 1957, prezentând spectacole de operă şi de balet din dramaturgia clasică şi contemporană. Recunoştinţa spectatorilor şi-a cucerit-o cu reprezentaţiile Norma, Carmen, Tosca, Rigolettoşi spectacolele de balet Lacul lebedelor, Giselle, Don Quijote, Luceafărul ş.a. Festivalul internaţionalInvită Maria Bieşu, fondat de renumita cântăreaţă de operă Maria Bieşu din Republica Moldova, oferă spectatorilor chişinăuieni posibilitatea de a aprecia şi a se delecta cu arta interpretativă a celor mai mari artişti de operă şi balet din lume.
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 79). A fost edificat în anii 1950-1953 prin reconstruirea unui Palat al culturii, fondat în anii 1936-1938. Clădirea este caracterizată prin elemente de arhitectură specifice instituţiilor de cultură din perioada sovietică. în anii ’50 ai secolului trecut, repertoriul teatrului îl formau doar piesele traduse din limba rusă, la dramaturgia naţională revenindu-se prin anii ’60. Colectivul artistic îşi asigură succesul prin spectacoleleMihai Eminescu (1966), Pasările tinereţii noastre (1972), Steaua fără nume(de Mihail Sebastian) ş.a.
Teatrul de Stat „Luceafarul” (str. Veronica Miele, 9). S-a format în anul 1960 pe baza unei echipe de tineri actori, absolvenţi ai şcolii teatrale B. Şciukin din Moscova, care încă de la început au cucerit publicul spectator prin măiestria artistică, elanul tineresc, vorbirea scenică elevată. Marele succes le-a adus spectacolelePasările tinereţii noastre, Nota zero la purtare, Tinereţe fără moarteş.a., culminând în zilele noastre cu O noapte furtunoasăde I. L. Caragiale, Bădăranii de C. Goldoni, Hamlet de W. Shakespeare ş.a.
Palatul Naţional (str. A. Puşkin, 21). A fost edificat între anii 1971 şi 1973, inaugurarea având loc în 1974 (arhitect S. Fridlin). Dispune de o sală de spectacole cu 2000 de locuri. Aici se ţin adunări oficiale, reuniuni şi congrese internaţionale, sunt prezentate spectacole, concerte. Este înzestrat cu tehnică acustică, de radiodifuziune şi televiziune.
Palatul Republicii (str. Maria Cebotari, 16). Operă monumentală de artă arhitecturală, realizată în beton, metal şi sticlă. Are o sală de spectacole cu 1000 de locuri, unde au loc şi diferite întruniri oficiale, adunări solemne, conferinţe, sesiuni, congrese şi, în prezent, şedinţele Parlamentului. Cele două holuri spaţioase adăpostesc adesea diverse expoziţii ale realizărilor din domeniul economiei, culturii, ştiinţei şi tehnicii. Aici au fost găzduite Biblioteca Onisifor Ghibu, TeatrulEugene Ionesco, Galeria de Arte Plastice, au activat Orchestra de muzică populară Basarabia, Corul cameral, asociaţii, cenacluri, uniuni de creaţie.
Casa Guvernului (Piaţa Marii Adunări Naţionale, 1). A fost construită în anul 1964 (arhitect S. Fridlin). Din exterior clădirea se impune prin şirul de piloni-pilaştri uniţi la nivelul etajului superior printr-o cornişă comună, distanţaţi prin spaţii pentru ferestre de mari dimensiuni, cu rame de aluminiu. Este sediul unor ministere, departamente şi instituţii guvernamentale. Pe acest loc s-a aflat Casa Eparhială şi Mitropolia Basarabiei, distruse în anii celui de-al Doilea Război Mondial.
Academia de Ştiinţe a Moldovei(bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 1). A fost constituită pe baza unor instituţii de cercetări ştiinţifice primordiale: Baza Moldovenească a AŞ a URSS (1946), Filiala Moldovenească a AŞ a URSS (1949), Academia de Ştiinţe a Moldovei (1961). In prezent este structurată în 6 secţii de ştiinţe: socioumane, fizice şi matematice, biologice şi chimice, medicale, tehnice şi agricole. In cele 27 de instituţii şi centre ştiinţifice activează 47 membri titulari, 57 membri corespondenţi, 16 membri de onoare, numărul total de cercetători ştiinţifici fiind de 1154 de colaboratori (150 doctori habilitaţi, 710 doctori în ştiinţe etc.). Este forul ştiinţific suprem din republică, având drept sarcină efectuarea cercetărilor ştiinţifice fundamentale şi aplicative, coordonarea cercetărilor din instituţiile ştiinţifice şi de învăţământ superior, pregătirea cadrelor ştiinţifice de înaltă calificare. întreţine relaţii şi colaborează cu multe instituţii academice şi asociaţii ştiinţifice din lume.
În cadrul acestei instituţii activează Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, ale cărei obiective principale sunt: pregătirea cadrelor prin studii de licenţă, masterat, doctorat şi postdoctorat; formarea continuă a cadrelor ştiinţifice şi ştiinţifico-didactice pentru instituţiile academice şi universităţile din republică; angajarea tinerilor specialişti în activitatea de instruire şi de cercetare ştiinţifică ş.a. în componenţa Academiei activează, de asemenea, Centrul de Metrologie şi Automatizare a cercetărilor ştiinţifice, întreprinderea Editorial-Poligrafică „Ştiinţa”, structurile ştiinţifice ale Grădinii Botanice, Biblioteca Ştiinţifică Centrală ş.a.
Universitatea de Stat din Moldova (str. Al. Mateevici, 60). A fost fondată în anul 1946. Principalele direcţii de activitate: instruirea cadrelor de înaltă calificare, efectuarea cercetărilor ştiinţifice în diverse domenii ale economiei şi culturii naţionale, elaborarea manualelor, programelor şi materialelor didactice destinate instituţiilor de învăţământ, în prezent, la cele 13 facultăţi şi 59 de catedre îşi fac studiile circa 17 mii de studenţi, procesul de instruire fiind asigurat de 1135 de profesori. Universitatea dispune de un Centru informaţional-telinic, o Staţiune agrobiologică, un Observatoriu astrofizic, un Centru editorial, o Bibliotecă dotată cu cărţi, publicaţii periodice, documente şi materiale de arhivă.
Biblioteca Naţională (str. 31 August 1989, 78 A). A fost fondată la 22 august 1832 ca Bibliotecă Publică, care îşi avea sediul în curtea Dumei orăşeneşti (astăzi Primăria Municipiului Chişinău). Actuala clădire, construită între anii 1957 şi 1960 (arhitect A. Ambarţumean), i-a fost pusă la dispoziţie în 1961. Din 1991 este denumităBiblioteca Naţională a Republicii Moldova. Dispune de un fond de 5 milioane de unităţi bibliografice, având un contingent de circa 20 de mii de cititori. Este automatizată şi încadrată în reţeaua de informaţie Internet. Efectuează cercetări de bibliologie, editează reviste şi buletine bibliografice, organizează simpozioane şi conferinţe
Aleea Clasicilor (Grădina Publică Ştefan cel Mare şi Sfânt). Ansamblu sculptural inaugurat în anul 1958, iniţiativa fondării aparţinând sculptorului Alexandru Plămădeală, care a propus amplasarea lui în centrul Grădinii Publice. Găzduia de la început monumentul poetului rus Aleksandr Puşkin şi 12 sculpturi ale clasicilor literaturii române: Dimitrie Cantemir, N. Milescu Spătarul, Gheorghe Asachi, Constantin Stamati, Alexandru Donici, Alexandru Hâjdău, Bogdan P. Hasdeu, Vasile Alecsandri, Costache Negruzzi, Alecu Russo, Mihai Eminescu, Ion Creangă. în perioada de după evenimentele mişcării de renaştere naţională (1989), Aleea a fost completată prin instalarea busturilor marilor scriitori: Alexie Mateevici, Constantin Stere, Lucian Blaga, Mircea Eliade, George Coşbuc, Tudor Arghezi, Ion Luca Caragiale, Mihail Sadoveanu, George Bacovia, Octavian Goga, George Călinescu, Mihail Kogălniceanu, Nichita Stănescu, Grigore Vieru, Adrian Păunescu ş.a. Aici se află şi pavilionulMelancolie, locul desfăşurării festivităţilor şi activităţilor cultural-artistice. Casa Presei (str. A. Puşkin, 22). Construită în anii 1964-1967 (arhitecţi B. Vaisbein şi S. Şoihet). Constă dintr-un parter şi patru etaje, clădirea fiind zidită din blocuri mari de beton armat, cu centuri transversale, de metal şi sticlă. Adăposteşte redacţiile multor publicaţii periodice (ziare, reviste, buletine informative).
Primăria Municipiului Chişinău (bd. Ştefan cel Mare şi Sfanţ, 83). A fost constituită ca Dumă orăşenească în 1817. Actuala clădire a fost construită în anul 1902. Operă arhitecturală executată în stil neoclasic cu unele elemente de stil gotic. Au colaborat arhitecţii M. Elladi şi A. Bernardazzi. Are două niveluri, cu intrarea centrală în colţul dinspre bulevard, culminată de un foişor cu orologiu. Cel dintâi primar au fost căpitanul Anghel Nour (1817-1821), după care au urmat Dimitrie Lovcinski (1825-1830), Stavru Dimu (1831-1833), Dimitrie Lovcinski (1834-1836), Pantei im on Sinadino (1837-1839 şi 1840-1842), Dimitrie Lovcinski (1843-1845), Dimitrie Durdufi (1846-1848), Dimitrie Mincu (1849-1854), Anghel Nicolau (1855-1858), Dimitrie Mincu (1858-1860 şi 1861-1866), Adam Krijanovski (1867-1869), Pavel Gumalic (1870-1871), Clemente Şumanski (1871-1877), Carol Schmidt (1877-1903), Leopold Siţinski (1904-1905), Pantelimon Sinadino (1905-1910), I. Levinski (1910-1917), Alexander Schmidt (1917-1918), Vladimir Hertza (1918-1919), Teodor Cojocaru (1919-1920), I. Levinski (1920- 1922), Vasile Bârcă (1922-1923), Nicolae Bivol (1923-1924) ş.a. în anii de după Renaşterea şi Eliberarea Naţională, au realizat reforme substanţiale în edificarea, economia şi cultura capitalei noastre primarii Nicolae Costin (1990-1994), Serafim Urechean (din 1994), Dorin Chirtoacă (din 2007).
Sala cu Orgă (bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 81). Anterior Banca Orăşenească, construită la sfârşitul sec. al XlX-lea. În anii 1975-1978 clădirea a fost în interior reconstruită şi adaptată la condiţiile unei instituţii teatrale. Sala de spectacole, cu 500 de locuri, şi cele două vestibuluri sunt decorate cu portretele sculpturale ale celor mai de seamă compozitori din lume.
Catedrala Mitropolitană Naşterea Domnului (Piaţa Marii Adunări Naţionale, 2). A fost înălţată din iniţiativa mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni (1812-1821), între anii 1830 şi 1836, după proiectul arhitectului A. Melnikov. În conformitate cu planul general de dezvoltare a oraşului, Catedrala şi Clopotniţa au fost amplasate în Scuarul Catedralei, pe aceeaşi axă cu Mitropolia, situată în cartierul din vestul străzii principale. Catedrala are o structură centrală clasică, cu patru faţade, „încununată de o turlă masivă, alcătuită dintr-o cupolă cu profil sfero-parabolic şi un tambur cilindric larg, susţinut de 4 piloni masivi din interiorul clădirii” (T. Nesterov). Celor patru faţade li s-au alipit porticuri din şase coloane, cu frontoane triunghiulare. Iniţial pereţii din interior au fost pictaţi. Clădirea a fost restaurată în anii 1941- 1942, 1992-1996, efectuându-se lucrările de finisare în anii următori. Catedrala, Clopotniţa şi Porţile Sfinte formează un ansamblu arhitectural impecabil. In noaptea de 22 spre 23 decembrie 1962, însă, Clopotniţa a fost minată şi aruncată în aer la dispoziţia autorităţilor regimului comunist. Ea a fost reconstruită în anul 1996, în baza unui decret special semnat de preşedintele Mircea Snegur. Proiectul reconstrucţiei a fost elaborat după vechile fotografii şi documente ale edificiului. Clopotniţa, înaltă de 41 m, a fost rezidită în nouă luni de zile, la edificarea ei aducându-şi contribuţia o echipă de specialişti: arhitecţi, ingineri, întreprinzători.
Porţile Sfinte(Piaţa Marii Adunări Naţionale, 2). Monument de arhitectură din sec. al XlX-lea. A fost înălţat în anul 1841 (arhitect L. Zauşkevici), construcţia servind iniţial ca porţi de intrare în Scuarul Catedralei. Ulterior, a mai fost denumit Arcul de Triumf, Arcul Victoriei (Arka Pobedî,în perioada sovietică). „Are în plan formă de pătrat, e cu două niveluri, înălţimea – 13 m. Nivelul de jos are 2 treceri pietonale în două sensuri pe axe şi 4 piloni cu coloane în stil corintic. Nivelul superior este decorat în stil clasic” (P. Starostenco). Sub bolta acestuia a fost instalat un clopot masiv (6,4 tone), pe partea frontală fiind montat un orologiu.
Catedrala Sf. Mare Mucenic Teodor-Tiron (str. Ciuflea, 12). A fost zidită între anii 1856 şi 1858, din iniţiativa şi cu sprijinul financiar al fraţilor Teodor şi Anastasie Ciuflea (1796-1854, 1801-1870), negustori de profesie. De aici numele popular al sfântului locaş Biserica Ciuflea. Pe parcursul timpului a fost refăcută, adăugită cu noi construcţii şi restaurată de mai multe ori (1891, 1924, 1972, 1974). Se distinge prin stilul arhitectural al bisericilor din Basarabia. Edificiu plastic decorat, cu cornişe şi arcuri în acoladă deasupra uşilor şi ferestrelor, cu clopotniţă înaltă, având un acoperământ octogonal, cu mici turle decorative deasupra navei centrale. Dispune de un iconostas cu 3 registre sculptate în lemn, de icoane măiestrit pictate. După ce a fost închisă Catedrala Naşterea Domnului a funcţionat cu statut de Catedrală Arhiepiscopală. In curtea bisericii şi-a găsit găzduirea complexul monastic Sf. Mare Mucenic Teodor-Tiron.
Biserica Sf. Pantelimon (str. Vlaicu-Pârcălab, 44). A fost înălţată în anul 1891 (autorul proiectului – A. Bernardazzi). Ctitorie a fraţilor Ioan şi Victor Sinadino, cetăţeni de onoare ai Chişinăului. Reprezintă o realizare arhitecturală în stil neobizantin, marcată în exterior prin coloane decorative, prin tambure colorate, spaţii arcuite cu vitralii color. A fost redeschisă în 1992, după ce, de prin anii ’60 ai secolului trecut, a servit ca local de degustare a vinurilor.
Biserica Sf. Cuvioasa Teodora de la Sihla (str. A. Puşkin, 20 A). A fost construită în anul 1895, iniţial Capelă a Gimnaziului de Fete, fondată de Zemstva basarabeană. Arhitect -A. Bernardazzi, ctitori – Eufrosinia (Krupenski) Veazemskaia şi Teodor Krupenski. Realizare artistică originală, prin îmbinarea elementelor de arhitectură rusă şi a procedeelor şi unităţilor de compoziţie în stil arabo-musulman. La sfinţire, în anul 1922, a primit hramulSf Mucenic Teodor-Tiron, devenind Capela Liceului de FeteRegina Maria. După 1944 biserica este închisă, din 1978 clădirea servind ca sediu al Muzeului Ateismului Ştiinţific. Este redeschisă în 1991, primind actualul hram. Activează sub auspiciile Mitropoliei Basarabiei.
Stadionul Central(str. Tighina, 12). Complex sportiv de mare amploare inaugurat în anul 1952. A fost dotat cu terenuri pentru jocuri sportive în aer liber (fotbal, baschet, tenis), cu săli pentru antrenamente şi întreceri sportive. Dispunea de un manej pentru exerciţii de atletică, de pavilioane specializate în probele de gimnastică şi de ciclism, de un panou electric de iluminat, de tribune cu circa 21 500 de locuri. Găzduia meciuri de fotbal şi jocuri sportive din cadrul competiţiilor pe plan naţional şi internaţional, manifestări festive şi activităţi cultural- artistice. Reconstrucţia stadionului este incertă în prezent.
Botanica
Sector în partea de sud-est a oraşului, cuprins între Valea Trandafirilor, Valea Crucii, str. Grenoble şi Calea ferată. Suprafaţa – 3 040 hectare. A existat iniţial ca mică aşezare suburbană pe lângă o veche grădină botanică, aceasta aparţinând Şcolii de Pomicultură, fondată în 1842, reorganizată apoi în Şcoala de Vinificaţie din Basarabia (1890), Şcoala de Viticultură (1929), Şcoala de Viticultură şi Vinificaţie (1963). De aici denumirea aşezării de altădată şi a sectorului urban actual. In cuprinsul acestui sector se află noua Grădină Botanică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, inaugurată în anul 1973, obţinând în 1975 statut de Institut de Cercetări Ştiinţifice.
Prin anii ’50 ai secolului trecut, Botanica îşi mai păstra încă vechiul aspect de mahala periferică a oraşului. Din 1960 a început construcţia planificată şi amenajarea în stil urban a cartierului, majoritatea edificiilor constituind-o blocurile locative cu 5 şi 9, iar în ultimii ani cu 13 şi 20 de etaje. Actualmente încorporează şi alte foste cartiere şi suburbii:Frumuşica, Munceşti, Galata, Fulguleşti, Mălina Mare ş.a. Dispune de largi şi pitoreşti artere de circulaţie: bulevarde –Dacia, Decebal, Traian, Cuza- Vodă, străzi noi –Burebista, Sarmizegetusa, N. Titulescu, Independenţei, Nuferilor, Dimineţii, Cetatea Albă ş.a. De vechea şcoală şi grădină botanică ne amintesc astăzi urbonimicele str. Butucului, str. Grădina Botanică.
Acest sector găzduieşte importante instituţii administrative, aşezăminte de cultură şi de învăţământ, spitale, magazine, restaurante. Numele topicBotanica semnifică existenţa în plan edilitar a prezentului şi trecutului, coerenţa în timp a evenimentelor şi faptelor, continuitatea tradiţiilor noastre istorice şi culturale.
Aeroportul(în cartierul Galata). Primul aeroport din Chişinău, în perioada postbelică, a fost deschis la 19 septembrie 1944 (în cartierul Râşcani). Cele dintâi trasee se stabiliseră între Chişinău şi Moscova (1945), între Chişinău şi oraşele din Ucraina (1945-1946). Erau utilizate avioane pentru călători şi pentru mărfuri. In 1960 a fost inaugurat actualul aeroport, în 1974 şi în 2008 s-au dat în exploatare noi complexe ale aerogării. Sunt puse în funcţiune noi piste de decolare-aterizare pentru avioane mari moderne. Volumul transporturilor, faţă de cel de acum 40-50 de ani, s-a mărit de aproape 100 de ori. Din 1995 obţine statutul de aeroport internaţional.
Porţile oraşului (Bulevardul Dacia, la intersecţia cu str. Grădina Botanică). Complex de blocuri locative, cu 9-13-20 de etaje, expuse în trepte pe o parte şi alta a Bulevardului Dacia, imitând porţile cu aspect decorativ în stil popular. Se află la marginea de sud a oraşului, la intrarea dinspre aeroport. Microcartierul urban a fost edificat în anii ’60-’70 ai secolului trecut pe locul unor terenuri virane din cadrul municipiului.
Viaductul(între str. Bucureşti şi Bulevardul Dacia). A fost construit în anii 1979-1984. Este montat din 3 poduri, respectiv cu lungimea de 110 m, 472 m şi 297 m, pe o distanţa de 879 m, cu lăţimea de circa 35 m. Asigură circulaţia directă între sectoarele Centru şi Botanica, peste Valea Trandafirilor.
Grădina Botanică (la intersecţia Bulevardul Dacia cu str. Grădina Botanică). Instituţie ştiinţifico-didactică şi de implementări practice din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei. IniDial a fost fondată pe un teren din lunca Văii Morilor (sectorul Buiucani) în anul 1950. La Botanica a fost reamplasată în anul 1972, ocupând astăzi un teren de 104 hectare. Dispune de laboratoare cu instalaţii şi aparatură modernă de cercetare, de secţii şi sectoare specializate (dendrariu, linariu, ornamentariu ş.a.), de terenuri experimentale bine amenajate. Baza instituţiei o constituie genofondul floristic, cu valoare de unicat, constând din aproximativ 10 mii de specii, forme şi soiuri de plante decorative, medicinale, alimentare, tehnice. Editează studii şi materiale de profil, o revistă de specialitate.
Muzeul Satului (între Drumul Băcioiului şi str. Valea Crucii). Inaugurat la 18 mai 1995, cu statut de muzeu etnografic sub cerul liber. Un asemenea muzeu a existat în anii 1942-1943, prezentând expoziţii pe teritoriul Grădinii Publice. Pe terenul actualului muzeu sunt montate o moară de vânt, reamplasată din comuna Opaci (Căuşeni), datând din a doua jumătate a sec. al XlX-lea, o biserică de lemn din sec. XVIII-XIX, adusă din comuna Sudarea (Donduşeni) ş.a. Pe suprafaţa celor 150 hectare vor fi expuse 165 de monumente din 6 zone etnografice: case de locuit, biserici de lemn, mori de apă şi de vânt, construcţii gospodăreşti, un han, o cârciumă.
Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului(str. Burebista, 93). Instituţie curativă şi de cercetări ştiinţifice în domeniul obstetricii şi pediatriei. A fost creat în anul 1982 pe baza maternităţii şi a policlinicii pentru copii. Dispune de 6 secţii şi 4 laboratoare, având o capacitate de 800 de locuri pentru mame şi copii. Prestează servicii calificate 280 de specialişti în cele mai diferite domenii ale medicinii.
Biserica Sf. Treime(str. Munceşti, 47). A fost zidită în anul 1869, din iniţiativa preotului Ioan Baconschi, din donaţiile băneşti ale enoriaşilor şi a negustorului local Ion Grădinarii. „Biserica se compune din trei compartimente – naos, absida altarului şi pridvorul cu clopotniţă la apus. Naosul are o boltă care este încununată de o cupolă cu 8 faţete, abundent decorate” (P. Starostenco). Pe lângă biserică a funcţionat o şcoală parohială, deschisă în anul 1893. Locaşul sfânt s-a aflat în slujba continuă, fără a fi cândva închis.
Buiucani
Sector situat în partea de nord-vest a oraşului, cuprins între Calea Ieşilor, Valea Morilor şi Şoseaua Balcani. Ca zonă urbană a luat fiinţă prin anii ’30 ai secolului trecut pe locul fostului sat Buiucani şi al moşiei Vovinţeni. In componenţa oraşului a fost încorporat în anii 1950-1960, împreună cu noul cartier Buiucanii Noi, aflat pe atunci în plină construcţie. Şi-a preluat numele de la vechea aşezare rurală Buiucani, atestată documentar în actul de danie din 20 august 1608, prin care Constantin Voievod confirmă urmaşilor lui Hodor şi Parasca „satul Buiucani ce este la Lăpuşna pe Bâc, şi cu loc de iaz şi de moară pe Bâc”. Denumirea satului provine de la numele de familieBuiuc. In sprijinul acestei etimologii vine şi menţiunea din hrisovul de la 18 decembrie 1610, prin care se întăreşte lui Dumitrachi Chiriţă două părţi din satul Buiucani, vândute acestuia de mai mulţi posesori, printre care şi „Andronic Râşca, fiul Drăgăluşei, nepoata Nastei Buiecoaie”. Numele Buiecoaie ne trimite la o rubedenie a lui Buiuc, unul dintre proprietarii mai vechi sau fondatorul salului Buiucani. După 1620 moşia Buiucanilor trece în posesia Mănăstirii Galatadin Iaşi. Conform datelor recensământului din 1774, satul avea 52 de case, iar târgul Chişinău – 162. După un alt recensământ, din anul 1817, la Buiucani erau 147 de gospodării. Catagrafia de la 1859 indică pentru această localitate 180 de gospodării cu o populaţie de 615 locuitori, o biserică de piatră cu hramulSf. Mihail, construită în 1830. Ocupaţia principală a locuitorilor era agricultura, însă mulţi dintre ei practicau şi meseriile de fierar, lemnar, butnar, tăbăcar, cojocar ş.a.
In prezent Buiucanii reprezintă unul din principalele sectoare ale Chişinăului, având o suprafaţă de aproximativ 2100 ha. Este dominat de edificii noi modeme, cu 5-9 şi 16 etaje, străbătut de numeroase artere de circulaţie: Calea Ieşilor, str. Vasile Lupu, str. Ion Creangă, str. Alba-Iulia, str. Ion Pelivan, str. Doina şi Ion Aldea-Teodorovici. Aici se află Moldexpo, Universitatea PedagogicăIon Creangă, câteva şcoli medii şi biblioteci publice, cinematograful Flacăra, parcurileValea Morilor, Dendrariul, Alunelul.
Centrul Internaţional de Expoziţii „Moldexpo” (str. Ghioceilor, 1). Centru Inter­naţional de Expoziţii, inaugurat la 12 octombrie 1954, cu ocazia deschiderii primei expoziţii agricole de amploare. Mai târziu încep să activeze permanent pavilioanele Agricultura şi Ştiinţa (1956), Industria (1970), Ştiinţa şi Cultura (1974), secţia Construcţii, transport, mijloace de co­municaţii (1975) în cadrul expoziţiei Industria. Suprafaţa expoziţională – 16 000 m2. în ultimii ani au fost organizate expoziţiile: Agricultura SUA (Chişinău), Moldova invită la colaborare (Taşkent, Odesa, Turcia), Produse alimentare, Moldagroteh (Chişinău) ş.a.
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (str. Ion Creangă, 1). Fondată în 1940 şi reorganizată în 1945, avea drept sarcină principală pregătirea cadrelor didactice pentru instituţiile de învăţământ din republică. Pe parcurs s-au evidenţiat şi alte direcţii: elaborarea şi editarea manualelor, implementarea noilor concepţii în procesul de instruire şcolară şi universitară, cercetarea problemelor prioritare ale pedagogiei şi psihologiei didactice. In cadrul ei funcţionează 8 facultăţi: Istorie, Pedagogie, Litere, Psihologie, Istorie şi Etnopedagogie ş.a. Procesul didactic, metodic şi ştiinţific este asigurat de 300 de specialişti (profesori universitari, conferenţiari). Până în prezent au absolvit universitatea circa 32 000 de pedagogi de înaltă calificare.
Valea Morilor. Zonă de odihnă şi agrement public pe teritoriul sectoarelor Buiucani şi Centru. Include lacul de acumulare, format prin îndiguirea râuleţului cu acelaşi nume în 1951- 1952, şi parcul plantat în aceiaşi ani pe locul unor vii şi grădini (suprafaţa – 114 ha). Aici sunt amplasate „Moldexpo”, o estradă de vară cu 1 200 de locuri, un complex sportiv, un teren de jocuri pentru copii. în prezent această zonă se află în reconstrucţie şi reamenajare.
Dendrariul(la intersecţia străzilor Ion Creangă cu Eugeniu Coca). Parc plantat în 1951 pentru Grădina Botanică a Filialei Academiei de Ştiinţe (arhitect – L. R.osenberg). A fost elaborat în plan peisagistic, cu grupuri de arbori şi arbuşti succedaţi de poiene şi răzoare de flori. în 1972, după înfiinţarea actualei Grădini Botanice din zona de sud a oraşului, Dendrariul şi-a asumat menirea de a cultiva în pepiniere şi a implementa în spaţiile verzi ale Chişinăului specii de arbori şi plante decorative, contribuind astfel la propagarea ştiinţei botanice şi la educarea dragostei pentru natura plaiului natal. Dispune de un genofond de circa 1000 de specii şi varietăţi de plante decorative.
Cinematograful Flacăra(str. Ion Creangă, 47). Este unul din cele 10 cinematografe care funcţionează în prezent în oraş. A fost construit în anul 1976 (arhitect V. Zaharov). Are 500 de locuri.
Ciocana
Sector în partea de est a oraşului, de stânga râului Bâc, învecinat cu Centru, Botanica şi Râşcani. Are o suprafaţă de aproximativ 2893 ha. A luat fiinţă pe locul fostei localităţi Ciocana Nouă, care, împreună cu Ciocana Veche, se aflau aşezate pe moşia Ciocana, menţionată documentar în sec. al XVIII-lea (1757). Etimologia toponimului primar este controversată: (1) din antroponimulCiocanu, cu formantul -a,după modelul Bălceana (< Bălceanu), Căpriana (Căprian < Chiprian), Crihana (< Crihan), Gangura (< Cangur)-,(2) din numele topic Valea Ciocana (Valea Ciocanelor, ciocan„tulpina porumbului; cocean”, numele topic însemnând „valea cocenilor”, „valea păpuşoaielor”). Această zonă îşi schimbă aspectul mai cu seamă în anii 1960-1970, când limitele urbei se extind spre răsărit, în partea stângă a Bâcului, prin construcţia unor microzone noi, ca cele de la Otovasca şi din vecinătatea Râşcanilor şi Budeştilor. Prin edificarea noilor blocuri locative cu 9 şi 13 etaje, precum şi a clădirilor destinate instituţiilor culturale şi social-comerciale, a întreprinderilor industriale, aici au luat fiinţă importante artere de circulaţie şi magistrale:Calea Basarabiei, str. Vadul lui Vodă, str. Alecu Russo, Bd. Mircea cel Bătrân, str. Milescu Spătarul ş.a. Ţinându-se cont de poziţia geografică şi de particularităţile fizico-geografice şi naturale locale, în această zonă au fost amplasate cele mai multe obiective industriale. Ne vorbesc despre aceasta şi denumirile străzilor: str. Uzinelor, str. Industrială, str. Meşterul Manole, str. Cărămidarilorş.a.
Combinatul Materiale de Construcţie (str. Uzinelor, 104). A fost fondat în 1946 pe baza unor întreprinderi mici, care funcţionau încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea: Fabrica de ţiglă, Fabrica de ceramică arhitecturală, Cărămidăria. Întreprinderea produce în mari cantităţi cărămidă, ţiglă, prundiş, articole sintetice.
Combinatul Articole de Carton (str. Transnistria, 16). Funcţionează din 1969, produce carton gofrat şi ambalaje de carton pentru produse alimentare, vinicole, de cofetărie şi industriale. Utilizează materie primă locală şi de import. A fost dotat cu utilaj şi linii moderne livrate de firme franceze şi daneze.
Fabrica de Oglinzi(str. Maria Drăgan, 11 A). Reorganizată în 1957, pe baza unei întreprinderi mai vechi, produce oglinzi de uz casnic, precum şi oglinzi şi articole din sticlă pentru fabricile de mobilă din republică. Producţia fabricii a fost expusă în cadrul multor expoziţii locale şi din străinătate.
  
Râscani 
Este situat în partea de nord-est a oraşului, de stânga râului Bâc. Suprafaţa – 2420 ha. A luat fiinţă la sfârşitul sec. al XVIII-lea pe moşia satului Visterniceni, aflându-se pe atunci în stăpânirea proprietarului Constantin Râşcanu, după numele căruia a şi fost desemnată localitatea. Anterior, în prima jumătate a sec. al XV-lea, moşia Visternicenilor aparţinea pisarului Mihail Oţel şi urmaşilor săi. În 1517 o jumătate din această „ocină de pământ” este cumpărată cu 130 de zloţi tătăreşti de Ieremia vistiernicul, după al cărui titlu de rang a fost denumit satul Visterniceni. Celelalte părţi de moşie ajung în posesia mai multor latifundiari. Astfel, la 1772, devine stăpânitor peste pământurile din sud-estul Visternicenilor Constantin Râşcanu.
La începutul sec. al XIX-lea, proprietar al Râşcanilor şi al sloboziilor din vecinătate Bubuieci şi Gheţioani devine Dimitrie Râşcanu, vel stolnic şi ban, fiul Iui Constantin Râşcanu. Acestuia, în târgul Chişinăului, îi aparţinea o mare casă de piatră care, împreună cu acareturile din curte, ocupa o ulicioară aparte, un cartier întreg. în vecinătate, pe o colină, se afla casa lui Iordache Donici, care în 1818 l-a găzduit pe Alexandru I, împăratul Rusiei, şi în care a locuit în 1820 Ivan Inzov, guvernatorul suprem al Basarabiei. Toi aici, la începutul aflării sale la Chişinău, a poposit poetul rus Aleksandr Puşkin. Ambele edificii au fost distruse în urma cutremurului din 1821.
Pe un deal de cealaltă parte a Bâcului s-a păstrat până în prezent BisericaSfinţii împăraţi Constantin şi Elena, ctitorie din 1777 a biv-vel-vornicului şi spătarului Constantin Râşcanu. Pe podişul din dealul Râşcanilor se afla un hipodrom, unde aveau loc spectaculoase alergări de cai. Una din aceste reprezentaţii e descrisă de C. Negruzzi în nuvela O alergare de cai (1840). Aici, în aprilie 1877, au fost organizate şi instruite detaşamentele de voluntari bulgari, care au participat la războiul ruso-româno-turc de eliberare a Balcanilor.
Spre sfârşitul secolului al XlX-lea, satul Râşcani este încorporat în raza oraşului, urmând mai departe aceeaşi evoluţie ca şi celelalte cartiere urbane. Aspectul de aşezare rurală însă şi 1-a păstrat până în anii de după război: cu ulicioare înguste şi întortocheate, cu case mici, acoperite cu draniţă şi stuf, împrejmuite cu livezi şi grădini. Doar pe la sfârşitul anilor ’50 ai secolului trecut aici încep să se construiască primele case de locuit cu 4-5 etaje. Prin anii ’70 apar şi cele dintâi edificii cu 9 etaje, formându-se astfel principalele străzi, bulevarde şi pieţe cu aspect edilitar modern, cu vechi şi noi monumente de rezonanţă istorică.
Biserica Naşterea Maicii Domnului (Biserica Măzărachi, str. Măzărachi, 3). Este una dintre cele mai vechi locaşuri sfinte din oraş, ctitorită, după toate probabilităţile, de Vasile Măzărachi, serdar şi vistiernic menţionat documentar în 1739 şi 1741. Clădirea a fost construită în anii 1752-1757, fiind executată în stil vechi moldovenesc, asemenea bisericilor boiereşti din sec. al XVIII-lea. E cunoscută de timpuriu cu numele popular Biserica Măzărachi, fapt care confirmă în mod direct legătura ei cu antroponimul Măzărachi. Se află situată pe un deal de dreapta râului Bâc, deasupra străvechiului izvor al Chişinăului, care a avut un rol decisiv în desemnarea fostului sat, devenit apoi târg şi, în cele din urmă, oraş. După cum ne mărturisesc materialele de arhivă, biserica a fost refăcută şi restaurată de mai multe ori (1818, 1838, 1856 ş.a.). A funcţionat fără întrerupere până în prezent. Din 1960, după ce a fost trecută în administrarea comunităţii creştine de rit vechi rus, a primit la sfinţire hramulAcoperământul Maicii Domnului.
Biserica Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena (str. Circului, 6). Se află situată pe un deal de stânga râului Bâc, pe fosta moşie a satului Râşcani. Zidită prin îngrijirea şi cu dărnicia spătarului Constantin Râşcanu în anul 1777, a avut iniţial hramul învierea Domnului. După 1834, la cerinţa lui Iorgu Râşcanu, unul dintre urmaşii ctitorului C. Râşcanu, a primit actualul hram. În cimitirul din curtea bisericii au fost înmormântaţi mulţi dintre descendenţii neamului Râşcanu: Dimitrie Râşcanu (1753-1831), împreună cu soţia sa, Mărioara Sturza (d. 1832), Ecaterina (1820-1841), soţia feciorului lor Constantin, Casandra Râşcanu (1784-1827), soţia stolnicului Matei Râşcanu, fratele lui C. Râşcanu. Aici se aflau mormintele multor reprezentanţi ai familiilor boiereşti şi ai nobilimii basarabene: Catargiu, Donici, Stuart, Russo, Ralli, Alexandri ş.a. În perioada postbelică a fost şi ea închisă mai bine de 30 de ani. Redeschisă în anii ’90, este reconstruită şi reparată, modificându-şi aspectul interior şi exterior.
Muzeul-Memorial al Voluntarilor Bulgari (str. N. Dimo, 6). Inaugurat în 1969, în incinta fostei Capele ridicate în memoria voluntarilor bulgari care au participat în războiul de eliberare a Bulgariei din 1877-1878. Aici, pe un teren viran, folosit anterior ca hipodrom, au fost organizate şi instruite cele 3 detaşamente de voluntari, în baza cărora s-a constituit armata bulgară din afara ţării. Tot aici, la 12 aprilie 1877, s-a dat citirii declaraţia de război dintre Rusia şi Imperiul Otoman după care s-au desfăşurat solemnităţile şi parada armatelor ruso-bulgare. La muzeu au fost expuse mostre de armament, obiecte şi uniforme de luptă, diplome, ordine, medalii şi documente ale participanţilor la război.
Biserica Apostolică Sf. Maica Domnului (Biserica Armenească,Piaţa Veche, 8). Este situată în partea centrală a vechiului târg Chişinău, astăzi la sud de Bulevardul Gr. Vieru. A fost construită în 1803, pe fundamentul unei biserici moldoveneşti din sec. al XVIII-lea, având hramul Sf. Maica Domnului. I se ziceaCatedrală a armenilor din Basarabia, aparţinând într-adevăr comunităţii etnice armeneşti, constituită la Chişinău în cursul sec. XVIII-XIX. Noua clădirea a moştenit de la vechea biserică planul alungit al zidăriei, însoţit de tumul-clopotniţă la intrare şi absida rotunjită a altarului în partea de răsărit, completată pe parcursul timpului de încăperi, elemente arhitecturale, turle şi detalii decorative specifice artei orientale armeneşti. Adăposteşte mormântul lui Manuk-bei, fost mare dragoman la Poarta Otomană şi proprietar al moşiei Hânceştilor, precum şi mormintele fiicelor sale Mariam şi Gaiane (decedate în 1822 şi 1824). A fost reconstruită şi restaurată de câteva ori (1804, 1817, 1885), aducându-şi contribuţia la vremea sa şi cunoscutul arhitect A. Bernardazzi.
Casa Mihalache Caţica (str. B.P Hasdeu, 2). Construcţie urbană de tip conac de la începutul sec. al XlX-lea, proprietate a negustorului Mihalache Caţica (1779-1858), vistier în rangul de vel-căpitan al ţinutului Orhei. A fost sediul Lojii Masonice din Chişinău, fondată la 7 iulie 1821 şi înregistrată cu denumirea Ovidiu-25. Iniţiatorul şi unul din conducătorii Lojii a fost scriitorul decembrist, general-maiorul P.S. Puşcin. Membri ai organizaţiei masonice erau foştii ofiţeri ruşi (decembriştii P. S. Pestei, V. F. Raevski, M. F. Orlov), precum şi reprezentanţii aristocraţiei locale (intelectuali, negustori, moşieri ş.a.). A participat în activitatea Lojii şi poetul rus A. Puşkin, aflat pe atunci în surghiun la Chişinău. Mişcarea masonică a avut un rol progresiv în condiţiile regimului de asuprire ţarist, promovând ideea luptei antifeudale şi antiguvernamentale pe fundalul unei democraţii umane populare. În această casă se află astăzi sediul EdituriiLitera, fondată în anul 1989, care s-a impus în Republica Moldova şi peste hotare atât prin numărul de titluri, cât şi prin ţinuta grafică a cărţilor tipărite. Programul editurii include enciclopedii în aproape toate ramurile, dicţionare, studii ştiinţifice etc., precum şi colecţiileBiblioteca de aur, Biblioteca şcolarului, Prima mea bibliotecăş.a., care cuprind cele mai valoroase opere din patrimoniul literaturii naţionale şi universale. În scuarul din faţa casei în 1975 a fost instalată statuia lui Mihail Orlov (1788-1842), unul dintre organizatorii Lojii francmasonilor din Chişinău.
Moara Roşie (str. Moara Roşie, 5). Monument de arhitectură industriala din sec. al XIX – lea. Moara avea de la început 3 niveluri şi aparţinea capitalistului Levinson. Era construită din cărămidă roşie. După incendiul din 1897 a fost refăcută şi restaurată de câteva ori. Există şi astăzi.
Circul din Chişinău(Bulevardul Renaşterii Naţionale, 38). Local pentru reprezentaţii de circ, construit în anul 1981 (arhitecţi S. Şoihet şi A. Kirilenko). Dispune de o sală de spectacole cu aproximativ 2000 de locuri, de un manej de repetiţie, de camere pentru artişti, de încăperi auxiliare specializate. Este înzestrat cu instalaţii şi aparatură modernă (de iluminat, de radio şi cinema). Cupolă demontabilă. Din foaierul în semicerc, de la nivelul al doilea, se deschid vederi de ansamblu asupra oraşului. In localul circului prezentau spectacole artişti din Chişinău, dar şi trupele de circ cu renume de peste hotare (Rusia, România, Franţa, Polonia, Bulgaria, Ungaria ş.a.). Reconstrucţia şi reamenajarea circului sunt necesităţi de prim ordin în timpăul de faţă. 
Chişinău: Istorie şi actualitate / Ghidul străzilor. – Chișinău, 2012. – P.19-30.
Advertisements

2 thoughts on “Zone şi obiective urbane : Sectoare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s