„SCULPTORUL FĂRĂ CASĂ”, ÎN SFÂRŞIT, ACASĂ

        Vă propunem în continuare un articol despre un sculptor consacrat. E vorba de Moissey Kogan, sculptorul care a impresionat cu lucrările sale. Anul acesta, se împlinesc 134 de ani de la naștere.
 
          „Sculptorul fără casă” (Sculptor without a home) – astfel şi-a întitulat articolul despre Moissey Kogan, publicat în „Jong Holland”, cunoscutul istoric de artă olandez Ype Koopmans [1]. Marele sculptor Moissey Kogan nici pe departe nu a fost primul basarabean, recunoscut drept sculptor german, olandez sau francez, reprezentant al unei alte culturi, decât cea de origine. Artişti plastici basarabeni care au urmat aceeaşi soartă mai pot fi consideraţi Auguste Baillayre (România), Nina Jascinsky (Luxemburg), Elisabeth Iwanovsky (Belgia) şi mulţi alţii. Pentru un artist, casa se află acolo unde este susţinut, unde are posibilitate să se afirme şi să fie apreciat. Nu întâmplător, cele mai reprezentative colonii de artişti, exponenţi ai artei moderne din Rusia pre- şi post-revoluţionară nu se aflau în ţara lor, dar în Germania şi Franţa, fiind un indiciu direct de diverse atitudini vis-a-vis de propria cultură.
  Moissey Kogan s-a născut la Orhei pe 24 mai 1879 şi a decedat la 3 martie 1943 în lagărul de concentrare de la Auschwitz. La 13 mai 1903 se înscrie la Academia de Arte din Bavaria (Munchen) în atelierul sculptorului Wilhelm von Rumann [2], expunând la expoziţii geme, medalii, plachete şi sculptură din bronz, argint şi teracotă. Debutează cu opere la Cabinetul de Stampe din Munchen, fi gurând mai apoi la expoziţiile de la Galeria de Arte din Bremen, în Muzeul „Folkwang” din Essen şi Muzeul de Stat din Halle, expunând reliefuri şi sculptură în teracotă (nuduri feminine), colaborând la Weimar cu Henry van de Velde (1912) [3]. În 1910 pleacă la Paris, unde este încurajat de Au. Rodin şi A.Maillol, realizând şi reliefuri pentru arhitectul W. Gropius la Collogne (1914) [4]. Încă din timpurile afl ării sale în Germania participă cu lucrări la Salonul de Toamnă (Paris, 1908), fiind în continuare prezent la expoziţiile Secession–ului de la Berlin (1909, 1911, 1912, 1926), Secession-ului din Kobner (1912), Bremen (1912), Goltz (1913), Berlin (1923 ) şi Drezda (1926) şi la Saloanele „Yzdebsky” (1909-1912) [5] din Rusia ţaristă. Printre prietenii săi sunt W.Kandinsky, A. Jawlensky, K.With6, precum şi mecenaţii H. Wiesgerma, K. E. Osthaus, A. Flechtheim, M. Sauerlandt [7] ş.a. A avut mai multe expoziţii personale în Germania (Hagen,1909; Weimar, 1914; Winterthur, 1920; Berlin, 1922, 1929), Olanda (Amsterdam, 1934), Anglia (Londra, 1937), Franţa ( Paris,1955). La expoziţiile Societăţii de Arte Frumoase din Basarabia participă în 1933.8 Lucrări de M. Kogan se află în Muzeul Folkwang din Hagen, Muzeul Ludwig din Collogne, Centrul „G.Pompidou”, Muzeul de Wieger din Diurne, Amsterdam şi în colecţii particulare din Munchen, Paris, Zurich, Olanda şi SUA.
A profesat sculptură cu amprente ale stilului postimpresionist, cu diverse tangenţe la formele antice, fi ind unul dintre puţinii plasticieni basarabeni care s-a afi rmat în arta europeană din anii postbelici. Comparativ cu fratele mai mare, Şneer Cogan, care a revenit în Basarabia după 1919, Moissey a circulat în permanenţă prin ţările central-europene, începând cu Germania, Franţa, Olanda şi terminând cu Elveţia. Însăşi numele său deriva, reieşind din ţara unde se afla, în Franţa – Moise Kogan, în Germania – Moses, Moissej sau Moissey Kogan, fiind în egală măsură cunoscut şi apreciat în ambianţa artistică europeană din prima jumătate a secolului XX. Deopotrivă sunt reprezentative şi numele, în anturajul cărora s-a afl at permanent sculptorul – Auguste Rodin, Aristide Mailoll, Marc Chagall (Franţa), Wassily Kandinsky, Alexej von Javlensky, Marianna Weriofkin [9], Vladimir Behteev, Karl With, elevii săi – Arno Breker, Max Hoppenheimer, Wilhelm Lehmbruk, Will Lammert, Milly Steger [10] (Germania), Frits van Hall, Jan Havermans, Jan Meefout din Olanda [11] ş.a.
Despre M. Kogan există astăzi numeroase monografi și, cataloage, el este amintit în dicţionare şi enciclopedii, pe marginea creaţiei sale au fost susţinute teze de masterat şi de doctorat. Printre cele mai timpurii informaţii, unde se aminteşte numele lui M. Kogan, se numără cele găzduite de publicaţiile germane „Das zehnte Berliner Secessionsjahr” în „Kunst und Kunstler”,”Wochenschrift fur Kunst und Kunstgewerbe” (28 Okt. 1910) şi scrisorile lui V. Kandinsky trimise şi publicate în numerele 4 şi 7 din 1910 ale revistei «Аполлон», unde fondatorul abstracţionismului informează ambianţa din Sanct Petersburg despre noua asociaţie – “Neue Kunstlervereinigung Munchen – N.K.V.M.” (Nouvelle Association des artistes munichois) în calitate de membru fi gurând M.Kogan, care este şi autorul medaliei dedicate evenimentului (1909). Noua asociaţie organizează în anii 1909, 1910 şi 1911 trei expoziţii de anvergură şi editează cataloagele lor [12]. În 1925 M.Kogan este vicepreşedinte al departamentului de sculptură, moment specifi cat în ediţia catalogului “Salon d’ Automne” de la Paris urmat de două publicaţii curioase din anul 1927. Prima care, indiscutabil, vorbeşte despre valoarea şi originalitatea operelor lui M.Kogan se referă la “Allgemeines Lexicon der Bildenden Kunstler” şi prezintă desfăşurat creaţia artistului din anii 1909-1924, muzeele în care se afl ă lucrările realizate şi personalităţile care, într-un mod sau altul, au infl uenţat cariera artistică a sculptorului.
Interesante sunt preferinţele lui M.Kogan în tehnicile pe care le promovează – sculptura în bronz, teracotă, marmură, tapiserie, arta medalieră şi grafica. Totodată sunt menţionate muzeele, ce deţin în colecţiile sale operele sculptorului – Munchen, Bremen, Folkwang din Essen, Hamburg, Halle, Dusseldorf, Collone – un număr sufi cient de impunător la acea vreme. Despre creaţia artistului scrie Lang-Danoli H., Storck W.F., Osborn Max, Michel Wilhelm în “Deutsche Kunst und Decoration” (1910, 1915,1919/20,1928), Kubsch Hugo în “Die Kunstwanderer” (1929).
Informaţii despre lucrările din această perioadă găzduiesc “Kalender der Judischen Kunst “(1929), “Kunst und Kunstler” de Shefl er K. Tot în acest an apare catalogul “Moissey Kogan. Skulpturen und Zeichnungen” cu prefaţa prietenului său, Alfred Flechtheim, prilejuită de expoziţia personală la Berlin.
Publicaţii consacrate creaţiei sculptorului apar nu doar în Germania. La Paris, de exemplu, în 1927, Jean Babelon editează un volum despre “La medaille et les medalliers”, iar la Londra Jean Emile Bayard publică cartea “Montparnasse: hier et aujourd’ hui” (1931), în care se aminteşte şi M.Kogan, tot aici fiind publicat catalogul consacrat expoziţiei sale din Galeria Brygos din Londra. Cu ocazia unei expoziţii personale la Amsterdam în lunile martie-aprilie 1934 este editat catalogul “Moissy Kogan”, prefaţat de Ernst Scheyer, cu o bogată colecţie de ilustraţii, cu opere în bronz şi teracotă, realizate între anii 1920-1933.
Cele mai numeroase publicaţii apar însă în perioada postbelică, fi ind semnate de autori şi istorici de artă cu renume internaţional. Astfel, în 1955 despre sculptor scrie John Rewald, autorul binecunoscutelor volume privitor la istoria artei, consacrate impresionismului şi postimpresionismului. Catalogul “Moissey Kogan” face referinţă la prima expoziţie personală a sculptorului din perioada interbelică, vernisată în Galeria Zak din Paris [13]. Următorul catalog este tipărit cu ocazia expoziţiei din or. Neuss în “Clemens-Sels-Museum”, iar Chill Aronson editează în 1963 volumul “Scenes et visages de Montparnasse”, cu o prefaţă de Marc Chagall. În anul următor este lansat voluminosul catalog “Ausstellung Moissey Kogan.
Galerie Alex Vomel”, elaborat pentru expoziţia din Dusseldorf de poetul şi prietenul său de adolescenţă – Karl With. Constituirea principiilor estetice şi evoluţia creaţiei sculptorului, tangenţele artei şi ale manierei stilistice cu ambianţa germană şi franceză de până la război sunt refl ectate în teza de doctorat, şi mai apoi în monografi a Katharinei Henkel “Moissey Kogan: Sein Leben Und Sein Plastisches Werk”, urmată de ediţia olandeză publicată de Ed Wingen şi Jan Engelman şi cea germană din 1980 – “ Moissey Kogan: Bausteine Zu Einer Monographie” de Gerhart Sohn.
Tematica operelor lui Moissey Kogan şi a tuturor expoziţiilor sculptorului, reconstituirea biografi ei şi a bibliografi ei artistului care enumeră câteva sute de surse revine în atenţia cercetătoarei Helen Shiner de la Universitatea din Birmangham, care susţine în 1997 teza de masterat, iar ulterior publică monografia “Artistic Radicalism and Radical Conservatism: Moissy Kogan and his Geman Patrons. 1903 – 1928”.
Alte trei publicaţii importante din 2002 îşi fac apariţia în Germania la Galerie Gerhard Marcks-Haus (Moissey Kogan (1879-1943): Judischer Bildhauer in Europa, Neuss-Bremen, catalog), monografi a semnată de Christiane Zangs şi Jurgen Fitschen (Moissey Kogan, Nois-Bremen,) şi lucrarea colectivă a Giselei Gotte, Arie Hartog, Katharinei Henkel şi Helen Shiner – “Moissey Kogan (1879-1943): Bildhauer und Graphiker” – editată cu sprijinul Neuss Clemens-Sels-Museum.
În Basarabia interbelică despre M. Kogan aminteşte A. Plămădeală în articolul său din 1933 şi O.Plămădeală în monografia despre soţul său [14].  Alte publicaţii din Republica Moldova îşi fac apariţia într-o perioadă destul de târzie – la sfârşitul anilor ’80 ai secolului trecut, fiind scrise de T. Stavilă, publicarea lor tardivă fiind condiţionată de restricţiile ideologice ale epocii sovietice, arta basarabeană interbelică făcând parte din “moştenirea burgheză”. După absolvirea gimnaziului din Chişinău M.Kogan pleacă în 1897 la Odesa pentru a studia chimia. Nu se cunoaşte dacă a finalizat studiile la specialitatea respectivă sau a frecventat Şcoala de Artă din localitate, cert rămânând faptul că, fiind influenţat de S. Holloszy şi fratele său mai mare, Ş. Cogan, se transferă la Munchen în 1903, unde este înscris la Academia Regală de Arte din Bavaria. Numele său îl întâlnim printre studenţii profesorului Wilhelm von Rumann, înmatriculat la 13 mai 1903, cu nr.02613. În catalogul „200 Jahre Kunstakademie Munchen”, editat pentru expoziţia jubiliară ce a avut loc între 30 mai-31 iulie 2008, se mai specifică un moment interesant: M. Kogan este amintit printre elevii Şcolii de Vară a lui Simon Hollosy de la Baia Mare în 1898 şi 1899.
Informaţia este confirmată şi de Gizella Szatmari în articolul „Studenţi străini la Baia Mare” pentru catalogul „Nagybanya muvestete” (Arta de la Baia Mare, Budapesta, 1976) şi în publicaţia lui Tiberiu Alexa, director al Muzeului de Artă din Maramureş, consacrat personalităţii lui Simon Hollosy în „Gazeta de Maramureş” (19.02.2007). Ultimele informaţii specifi că faptul, că M.Kogan nu a studiat sculptura în Odesa, după cum se presupunea anterior, dar a studiat 2 ani în Colonia de Pictură de la Baia Mare, condusă de S. Hollosy, şi el absolvent al Academiei de Arte din Munchen (1878-1882).
În „Allgemeines Lexikon”, despre studiile sculptorului la Academia Regală de Arte se aminteşte, concretizându-se că, în anii 1903-1910, a fost autodidact în Munchen, student temporar al profesorului Wilhelm von Rumann, înmatriculat primăvara, unde în decurs de trei luni (un trimestru), s-a specializat în artele minore ale sculpturii – geme, medalii şi plachete.
În perioada iniţială a studiilor la Academie, M.Kogan, posibil, a fost influenţat de ideile originale ale unui alt sculptor, Adolf von Hildebrand [15], creator de opere într-o manieră ce ţine de neoclasicism şi autorul cărţii „Das Problem der Form in der Bildenden Kunst”, unde şi-a formulat principiile estetice ale creaţiei sale şi care, indiscutabil, a infl uenţat opera francezului A. Bourdelle, a germanului G. Kolbe şi altora.
Dacă acceptăm că principiile estetice ale lui Hildebrand au pregătit suportul unor forme neoclasice în creaţia sculptorului, atunci o altă formă de artă – dansul – i-a direcţionat constant preferinţele tematice, constituind specificul şi integritatea operei artistului. Aici, preocupările lui Kogan se intersectează cu apariţia unui nou fenomen artistic european.
Începutul secolului XX devine epoca de aur a dansului individual modern, marcat de tendinţele generale ale artelor europene – impresionism, expresionism etc., numele de referinţă fiind Alexander Sacharoff, Aisedora Duncan, Mary Wigman şi mai ales Charlotte Bara [16]. Primul dintre ei – dansator, coregraf, pedagog şi pictor face cunoştinţă cu sculptorul la Munchen în 1904, convingându-l să-şi continue studiile de dansator la Paris. Împreună cu Kogan, se numără printre membrii NKVM şi participă la expoziţiile societăţii în anii 1909-1912. Specific pentru aceste personalităţi din lumea dansului liber poate fi afi rmaţia A. Duncan.” ..Dansul este o artă, care deschide calea spre lumea spectacolului, viselor, a imaginaţiei şi călătoriilor..” [17]. La distinsa dansatoare americană a studiat şi Ch. Barra, care l-a inspirat pe M. Kogan în crearea unor excelente stampe după 1918. Constituirea unei iconografi i specifi ce în opera lui Kogan şi a interferenţelor cu dansul contemporan se datorează, în egală măsură, şi M.Wigman, renumitei dansatoare expresioniste, promotoare a unui dans gestual specific. Nu întâmplător criticul de artă Ernst Scheyer compară lucrările sculptorului de după 1920 cu performanţele acestei dansatoare. Primele evenimente, care au prefi gurat cariera de mai departe a artistului, a fost vizita sa scurtă la Paris în 1904/1905, Rodin fiind persoana care l-a determinat pe M. Kogan să-şi continue cariera de sculptor şi expunerea unor plachete de bronz în cadrul Secession-ului de la Berlin şi Munchen, ca mai apoi aceste lucrări să fi e prezente la Salon d’Automne din Paris în 190818. Reliefurile au fost apreciate de acelaşi Rodin, dar şi de Aristide Mailoll, care i-au sponsorizat accesul şi participarea la cel mai prestigios forum artistic european. În această vreme adresa de contact a sculptorului este atelierul „La Ruche”, pe care l-a păstrat după sine mai mulţi ani. Începând cu expoziţia dată M.Kogan a fost invitat să participe permanent la salonul parizian.
Anul 1909 a fost o perioadă de activitate intensă, sculptorul fi gurând pe lista unor manifestări expoziţionale în Germania, Franţa şi Ucraina. Iniţial, participă la Secession-ul berlinez unde a expus 9 plachete decorative, două dintre care sunt cunoscute: tripticul „Das Goldene Zeitalter” şi „Primavera”, opere care ne amintesc despre principiile estetice ale lui A. von Hildebrand, cu o modifi care esenţială.
Denumirile reliefurilor expuse, „Secolul de Aur” şi „Primavera” sunt reprezentative pentru începutul secolului XX, prima având conotaţii directe la sculptura lui Rodin „Secolul de Bronz” (1877), cea de-a doua fi ind preluată din Renaşterea italiană, de la cel mai liric şi poetic reprezentant al său – Sandro Botticelli (1478). În aceste opere mai persistă şi arhetipurile cultice religioase din tezele esoterice ale lui Nietzsche, dar şi sursele egiptene în reprezentarea fi gurilor. Şi o lucrare, şi alta constituie o metaforă, un ideal al diferitelor epoci, care s-au suprapus în operele lui M. Kogan – dintr-o altă ambianţă şi dimensiune, particularităţile comune constituind corpul nud, frumuseţea şi perfecţiunea formei şi a liniei. Este semnificativ, că asemenea subiecte apar în pictura franceză (H.Matisse „Bonheur de vivre”, 1906; A. Derain „L’ Age d’or”, 1905 şi „La danse”, 1906) şi cea germană anterioară, prin intermediul lui Hans von Marees („Das Goldene Zetlaiter”, „Die Werbung”)19. În mai puţină măsură, originile nudurilor lui M. Kogan au tangenţă şi cu cariatidele lui Amedeo Modigliani, la fel de stilizate şi gotice, cu accente mai puţin pronunţat erotice. Anul 1913, în afara activităţii expoziţionale la care este prezent în Paris şi Vienna (Salon d’ Automne), la Munchen (NKVM, august-septembrie,) şi la Museum Folkwang (decembrie), în viaţa artistului intervin şi alte schimbări – se căsătoreşte cu Nini Bickel, transferându-se din atelier într-un apartament de pe rue du Moulen-debeurre cu nr.18. Peste trei ani, în 1916 la 20 iulie, în familia sculptorului se naşte o fiică, pe care a numit-o Leano, într-o manieră care îi aminteşte despre Basarabia, iar în 1920 se naşte Jean. Despre soţie şi copiii săi nu se cunoaşte aproape nimic, dacă nu amintim despre prefaţa lui J. Rewald la catalogul postum pentru expoziţia lui M.Kogan din Galeria Zak din Paris în 1955, în care se menţiona: „… A fost o vizită tulburătoare. Încăperea mică a sculptorului, lipsită de confort, unde am întâlnit-o pe văduva lui Kogan, o sumedenie de lucrări neterminate sau distruse, fragmente salvate, numeroase desene. Şi mai multe – amintiri triste…”. În paralel cu activitatea expoziţională din această perioadă de timp, M.Kogan devine şi conducătorul unui studio în Dusseldorf, în care studiază sculptura şi ceramica, între anii 1910-1914, Will Lammert, viitorul sculptor german. Printre ucenicii săi din acea vreme (1910) întâlnim şi numele sculptoriţei Milly Steger, ale cărei opere poartă vădit amprenta influenţelor lui M. Kogan. În perioada pariziană sculptorul oferă consultaţii unui alt viitor artist german – tânărul Wilhelm Lembruck, cu care s-a împrietenit şi pe care l-a introdus în cercul sculptorilor francezi de pe Danzig, nr.2 din Paris şi al vizitatorilor frecvenţi de la „Cafe du Dome” – C. Brâncuşi, A. Arhipenko, Rodin şi Maillol. Mai târziu, în anii ’20, în atelierul lui M. Kogan îşi face stagierea Arno Breker, care a realizat în 1927 bustul şi un crochiu al sculptorului, recomandându-l mai apoi în calitate de membru al asociaţiei „Das Junges Rheinland” din Collogne (1928).
Un document original cu referire la cunoştinţele sculptorului din perioada pariziană târzie se păstrează în colecţiile Muzeului Naţional de Artă Modernă a Centrului „G. Pompidou”. Este vorba de carnetul de bal „Livre d’or” a Ninei Kandinsky, soţia cunoscutului abstracţionist, completat în perioada anilor 1928-1937. Din cele 30 de foi s-au păstrat doar 13, iar 5 conţin desene cu dedicaţiile lui M.Kogan. Printre alţi semnatari ai acestui carnet fi gurează Paul Klee, George Muche, Felix Klee, Alexej von Jawlensky, Walter Gropius, Marc Chagall ş.a. În acelaşi muzeu se mai păstrează câteva lucrări create în 1939, printre care o foaie grafică („Nud din spate”, achiziţionat în 1954) şi trei sculpturi în teracotă – „Tors de femeie”, „Nud aşezat” (achiziţionat în 1939) şi „Tors nud” (achiziţionat în 1950), dimensiunile lor variind între 22 şi 37 cm. înălţime. În perioada postbelică operele lui M. Kogan, care au supravieţuit războiului, au fost incluse în mai multe expoziţii internaţionale din Franţa, Germania, Olanda, SUA şi Israel, concomitent fiind organizate şi manifestări consacrate integral creaţiei artistului. În afară de expoziţia de la Paris, nominalizată deja, manifestări solo consacrate creaţiei sale se desfăşoară în Stedelijk Museum din Amsterdam (1953), Muzeul Naţional de Artă din Paris (1954), Clemens-Sels-Museum din Noiss (1960), Galerie Alex Vomel din Dusseldorf (1964), în Galeria „De Wieger” din Diurne (1979) şi Salonul de grafi că „Gerhart Sohn din Dusseldorf (1980). Ultima expoziţie personală postumă a avut loc în Clemens-Sels-Museum organizată de „Gerhard Marcks-Haus” în 2002.
Nudul feminin a fost unicul subiect al operelor lui M.Kogan pe care l-a reflectat prin chipuri, lipsite de banalitate, exprimând un model în permanentă perfecţionare. A realizat o imagine complexă, consacrată tinereţii şi valorilor estetice ale secolului XX, în care au fost întruchipate aspectele spirituale ale existenţei materiale. Ritmul ondulat al formei, accentuat de nuanţele uşoare ale umbrei ce vibrează pe suprafaţă, cu mişcări graţioase, simple şi fireşti, i-au conferit operelor lui M. Kogan acel suflu poetic şi artistism, apreciate şi admirate de contemporani.
Prefaţând catalogul expoziţiei personale din Galeria Zak în 1955, John Rewald aminteşte de spusele lui A. Maillol, care considera că sculptura lui Kogan a apărut datorită desenelor sale excepţionale. Într-adevăr, volumul sculpturilor nu este altceva decât desenul liniilor, împlinite cu material, conferindu-i o altă dimensiune, însufl eţind forma amorfă a argilei. ”Nu l-am cunoscut personal pe Moissey Kogan – continuă autorul, dar lucrările sale m-au impresionat… Pentru prima dată miau atras atenţia statuetele lui graţioase de la Muzeul din Hamburg, iar mai târziu am văzut sculpturile sale într-o vitrină mare a Muzeului de Arte Decorative din Paris, în perioada când încă nu era sufi cient cunoscut. Veneam de multe ori aici ca să le admir, iar mai târziu mi s-a oferit ocazia să le cumpăr şi să mă delectez la mine acasă. Poze simple, cu forme graţioase, ele par create din materie fi erbinte şi vie. Într-o mapă specială, unde păstram articolele şi fotografi ile lucrărilor lui Maillol, adunam şi articolele şi reproducerile lui Kogan… Trăia într-o lume a sa, personală, preferând să nu atragă atenţia pe care o merita”.
O latură specifică a creaţiei sculptorului este cameralismul operelor, genul pe care îl profesa făcând parte din categoria „artelor minore”, ceea ce-l apropie pe artist de statuetele de Tanagra, de aceleaşi dimensiuni şi aceleaşi forme decorative, create de grecii antici. Pe de altă parte, opera lui M.Kogan este apropiată, ca semantică, de creaţia francezilor A.Maillol şi A.Bourdelle prin forma sintetică a imaginii, dar şi ca tratare decorativă. Ultimul aspect este important prin faptul că scoate în evidenţă maniera stilistică individuală a sculptorului, inconfundabilă pentru întreg secolul XX. Totodată, mesajul artistic al creaţiei lui M. Kogan ţine de tendinţele artei moderne, de acele căutări şi frământări artistice care au bulversat arta europeană cu frumuseţea arhaică a sculpturii africane sau exotismul icoanei ruse şi al gravurii nipone.
După cum menţiona A.Breker, „Kogan a fost tot timpul în aşteptarea unei speranţe pentru o realizare epocală”. Daniel Henry Kahnweiler, un comerciant de artă al lui P.Picasso, s-a exprimat despre sculptor în felul următor : „Kogan, comparativ cu Picasso, lucra foarte încet. Rare au fost cazurile când cumpărătorul îşi putea prelua de la sculptor lucrarea comandată, riscurile, evident, aparţinând celor care l-au recomandat.” S-au păstrat puţine imagini ale sculptorului. Două Collogne şi câteva lucrări, executate de elevii sau colegii săi de breaslă. Două dintre ele – o schiţă în cărbune şi bustul lui M.Kogan au fost executate de sculptorul Arno Breker în anul 1927, la Paris. Prima se păstrează în colecţiile Muzeului memorial „Arno Breker” din Norvenich (lângă Collogne), iar portretul – în Muzeul de Artă Europeană din Collogne, fiind una dintre cele mai expresioniste imagini ale lui Breker.
Un portret în pictură (70x 51 cm.) a fost realizat de expresionistul american Max Hoppenheimer, originar din Austria, în 1932, şi se afl ă astăzi în Galeria Albertina din Viena, care mai mult aminteşte un studiu în ulei, decât o lucrare fi nalizată. Soarta lui Moissey Kogan a fost una emblematică pentru mulţi oameni de cultură basarabeni din perioada interbelică. Înzestrat cu har artistic deosebit, aducându-şi contribuţia inestimabilă la tezaurul spiritual al umanităţii, Moissey Kogan a sfârşit-o tragic, în lagărul de concentrare Auschwitz: simţul demnităţii accentuate, de artist şi om liber, nu l-a lăsat să părăsească Franţa în anii de restrişte ai războiului.
Nu se cunoaşte nimic despre ultimele zile ale artistului. Se ştie doar ziua în care a fost dus în camera de gazare – 3 martie 1943 – creaţia sa însă va rămâne pentru totdeauna în patrimoniul artei europene.
Note
1 Koopmans Y., Sculptor without a home, Jong Holland, 2003, n. 3, p.16-23
2 Gerhart N., Grasskamp W., Matzner F. 200 Jahre Kunstakademie Munchen, Munchen, 2008; Wilhelm
von Rumann (1850-1906), profesor şi sculptor german, autor al mai multor monumente şi busturi realizate în stil classicist la Munchen, Nurnberg şi Stutgart.
3 Shiner H., Artistic radicalism and Radical Conservatism: Moissy Kogan and his German Patrons. 1903-1928, London, 256 p. ; Henry van de Velde (1863-1957) renumit arhitect belgian, autorul proiectului
Teatrului din Collogne (1914).
4 Walter Gropius (1883-1969), arhitect şi designer german, fondatorul şi conducătorul Şcolii de arhitectură „Bauhaus” între anii 1919-1928.
5 Theime-Becker. Allgemenes Lexikon der Bildenden Kunstler, Lepzig, 1927, vol. 21, p.197-198.
6 Karl With (1891-1980) poet şi istoric de artă, elevul lui Josef Strzgovski la Viena. Director al Muzeului de Artă din Collogne (1928-33), demis de nazişti.
7 Shiner H., op.cit., p. 48-75 ; Karl Ernst Osthaus (1874-1921) fondatorul muzeelor “Karl Ernst Osthaus”din Hagen (1912) şi “Folkvang” din Essen (1922). Printre alţi mecenaţi mai fi gurează Max Sauerlandt (1880-1934) cu doctoratul susţinut la Heinrih Wolffl in (1905), la Universitatea Humboldt din Berlin şi Hendrik Wiegersma (1891-1969), medic şi colecţionar de artă olandez, fondatorul muzeului De Wieger din Diurne (1922). Acestora se alătură Alfred Flehchteim (1878-1937), colecţionar german, proprietar al galeriilor din Dusseldorf, Frankfurt, Collogne şi Berlin, care a tipărit poemul lui K.With “Jizo” cu ilustraţiile lui M. Kogan (1922).
8 Plamadeală A., Pictori şi sculptori basarabeni – un scurt istoric// Viaţa Basarabiei, 1933, p. 52.
9 Alexej Jawlensky (1864-1941) şi Mariana Werefkin (1860-1938), pictori ruşi expresionişti, membri ai Asociaţiei N.K.V.M. din Munchen, la care a aderat şi M.Kogan, fondator fiind Wassily Kandinsky (1866-1944), lider al abstracţionismului european.
10 Sculptorii Arno Breker (1900-1991), Wilhelm Lehmbruck (1881-1919),Will Lammert (1892-1957) şi pictorul Max Hoppenheimer (1885-1954) au avut o contribuţie aparte în arta germană a secolului XX. Dintre toţi, cel mai cunoscut este Arno Breker, care după 1935 părăseşte Parisul, revenind la Berlin, şi devine sculptorul ofi cial al Germaniei naziste. Printre admiratorii lui Breker fi gurează şi Iosif Stalin, care l-a invitat în Uniunea Sovietică (1939) pentru realizarea unor modele de tipul „realismului socialist”.
11 Koopmans Y., op.cit, p. 19-20.
12 Kandininsky und Munchen. Begejungen und Wandlungen. 1896-1914, Munchen, 1982, p. 341.
13 Rewald J., Moise Kogan. Sculpture, dessine, gravure, Galerie Zak, Paris,1955, p. 24.
14 Пламадяла О., Александр Пламадяла. Жизнь и творчество, Кишинев, 1965, p.80.
15 Adolf von Hildebrand (1847-1921), sculptor german, creaţia căruia a fost infl uenţată de arta Greciei
antice, momente refl ectate şiîn cartea saLe probleme de la forme dans les arts plastiques”, care a avut un impact imens asupra esteticii modernismului. Figurează printre semnatarii Manifestului celor 93” (1914), împotriva invaziei armatei germane în Belgia, de rând cu asemenea personalităţi ca M. Klinger, Franz v.Stuk. Franz v.Liszt, Z. Vagner şi Laureaţii Premiului NobelW. Roentgen şi M. Plant.
16 Shiner H., op.cit.,p. 100-114.
17 Duncan I., My Live, New York, 1927.
18 Chagal M., Moissey Kogan, Berlin, 32 p.
19 Hans von Marees (1837-1887), pictor german de formaţie neo-clasicistă, autorul portretului lui Adolf von Hildebrand (1868) şi a monumentalului tablou „Hesperiden” (1884) din Neue Pinakotec din Munchen.
 
Sursa: revista Akademos, nr. 1(16), martie 2010 – P. 117-123, autor: Tudor Stăvilă
 
Vă prezentăm un rezumat în limba engleză ce privește biografia și activitatea sculptorului Moissey Kogan.
 
He was born on the 24th of May, 1879 in Orgeev and was died on the third of March, 1943 in concentration camp of the Auschwitz. In 1903 he entered the BavarianArt Academyin Munich to the workshop of the sculptor of Wilhelm von Rumann taking party to the exhibitions with his works made of
a bronze and ceramics in the museums and galleries of Munich, Bremen, Essen and Halle.
In 1910 he moved to France where with the support of Au.Rodin and A. Maillol he took part to Parisian exhibitions. His patterns decorated the Exhibition Factory designed by Walter Gropius for Collogne (1914). In 1913 he got married to Nini Bickel and had two children: Leano (1916) named on Bessarabian manner and Jean (1920). The famous painters and art historians as W.Kandinsky, A. Jawlensky, M. Chagall, С. Brancusi,K. With, A.Breker and patrons as K. Osthaus,A.Flechthein, H. Wiesgerma, M. Sauerlandt and at alias were among his friends. He visited Bessarabia twice: in the First World.
War Eve (1914) and in 1933 where he took party to an exhibition of the Society of Fine Arts of Bessarabia and made friends with A. Plamadeala. Now the works of M. Kogan are kept in the different museums and galleries of world in Hagen, Collogne, Paris, Amsterdam, San Francisco, Munich and etc.
His works have features of neoclassic style with different variations of ancient and archaic forms representing original and unexpected approach in European Art of XX century.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s