Basarabeanca Elisabeth Ivanovsky – o mare doamnă a ilustraţiei de carte belgiană


După importanţă şi contribuţia sa în artele plastice basarabene, francezul Auguste Baillayre (1879-1961) este o personalitate ieşită din comun. Soarta i-a hărăzit să se întâlnească, la Sankt Petersburg, cu viitoarea sa soţie – Lidia, fiica nobilului Ioanichie Arionescu, pe care, îndrăgind-o, în 1917 a şi însoţit-o la Chişinău.
În raport cu Franţa, Olanda sau Rusia, Basarabia oferea puţine oportunităţi unui artist pentru a fi remarcat şi apreciat. Lui Auguste Baillayre, afi rmat deja ca un reprezentant remarcabil al avangardei artistice europene, i-a revenit un rol singular – să suplinească lipsa într-un mediu cultural al unui eventual A. Benois, D. Burliuc, N. Altman, S. Deagilev etc. – deschizători de drumuri în artele plastice, promotori de estetici moderne, dascăli înzestraţi.Inteligent, delicat şi modest, Au. Baillayre a lăsat o moştenire artistică inedită, distinctă, dar şi o şcoală pe care a creat-o şi a susţinut-o în permanenţă. Printre elevii săi pe care i-a format ca personalităţi cu mentalitate europeană sunt O. Hrşanovschi, L. Luzanovschi, I.Bronstein, Gr. Michonze, V. Pitz, D. Radova (Paris), I. Szandrovski (New-York), E. Ivanovsky, N. Iascinsky (Belgia), D. Dobrovolschi (Cehoslovacia) [1], creatorii scenografi ei contemporane româneşti T. Kiriacoff, N. Brăgalia, V.Evers, M. Starcevschi, V. Lupanov şi mulţi alţii. Dar favorita preferinţelor sale dintotdeauna a fost Elisabeth Ivanovsky. Cea mai talentată discipolă a sa a îndreptăţit întru totul aşteptările profesorului. Deloc întâmplător, în colecţia pe care maestrul a donat-o Chişinăului în 1962, partea cea mai impunătoare o constituie lucrările distinsei sale eleve.
Despre Elisabeth Ivanovsky, în Paris şi la Bruxelles s-a scris şi s-a publicat incomparabil mai mult decât la Chişinău. Operele sale, chiar dacă se afl au de cca 45 de ani în colecţiile muzeului de la Chişinău, au fost expuse pentru prima dată în 1989.
La această expoziţie-eveniment, consacrată artei basarabene, au fost prezente şi fiicele lui Au. Baillayre – Tania şi Marina. Ulterior, în 1990, autorul acestor rânduri publică prima monografi e dedicată artei din perioada interbelică, unde fi gurează şi creaţia lui Elisabeth Ivanovsky, mai desfăşurat, această temă fi ind abordată în lucrarea Arta plastică modernă din Basarabia [2].
Publicaţiile belgiene şi franceze despre creaţia lui Elisabeth Ivanovsky, devin mai accesibile pentru noi după anul 2000. Ele abordează, în majoritate, tematica expoziţiilor personale ale artistei, care se vernisau practic în fi ecare an. Astfel, un interviu realizat de Michel Defourny este publicat în revista parisiană “Des Livres pour Enfants” în 1999 [3]. În revista „Archives et Musee de la Literature” apare o succintă relatare biografi că despre expoziţia deschi să la Biblioteca Regală a Belgiei [4]. O recenzie despre creaţia grafi cienei, prilejuită de apariţia cărţilor „Conversation avec Serge Meurant” şi „ Le monde abime” [5], semnează Francine Ghysen, urmată de articolul din culegerea colectivă, coordonată de M. Defourny [6], care analizează etapele şi evoluţia ilustraţiei de carte belgiană, remarcând în mod special contribuţia basarabencei în acest domeniu în perioada 1930-50.
De o importanţă aparte sunt interviurile pictoriţei cu fiul său mai mare – Serge Meurant, publicat la editura Tandem în 2001 [7]. Convorbirile care au durat doar patru zile de iulie poartă un caracter general, furnizând informaţii despre creaţia sa şi mai puţin – nume de colegi basarabeni sau detalii despre ambianţa artistică a Basarabiei interbelice.
Un portret de creaţie al lui Elisabeth Ivanovsky publică în revista “Lectures 149” Isabelle Decuyper, la un an după trecerea ei în eternitate. Sunt analizate etapele studiilor la Chişinău şi Bruxelles, dar şi creaţia sa, specifi cul şi originalitatea grafi cii de carte, moment comemorat de editura MeMo care în primăvara lui 2007 a reeditat cele 24 volume din celebra colecţie “Pomme d’ Api” cu genericul “Les Tres petits” [8].
Elisabetha Ivanovsky, ca reprezentantă a comunităţii franceze din Wallonie, a mai fost comemorată în primăvara anului 2007 prin expunerea lucrărilor sale la Târgul Internaţional de
Carte pentru copii de la Bologne. A urmat o expoziţie personală la Galerie du Roi (iunie-iulie, Bruxelles) şi vernisajul “Elisabeth Ivanovsky, illustratise de livres jeunesse” la Biblioteca Faidherbe din Paris (septembrie 2007-ianuarie 2008).
Printre ultimele manifestări cu prezenţa operelor E. Ivanovsky, două ne reţin atenţia: una s-a produs la Paris (mai 2010), cu genericul “L’ art russe de l’ image pour enfants (1900-1945)”, în “Centre de l’ illustration de Moulins”, dedicată creaţiei picto ri loremigranţi A. Benois, I. Bilibine, A. Exter, N. Altman, printre care fi gurează şi artista basarabeană. Al doilea eveniment a avut loc la Chişinău, de Ziua Muzeelor, la 18 mai 2010 fi ind vernisată expoziţia personală a pictoriţei, cu ocazia aniversării unui secol de la naştere. Împreună cu lucrările dăruite cândva de Au. Baillayre au fost expuse şi opere din colecţia actuală a familiei Meurant, zece dintre care au fost donate muzeului. Cu acest prilej, în presa chişinăuieană au apărut câteva ecouri, dintre care cel mai semnifi cativ ni se pare cel semnat de Teodor Agder [9]. Elisabeth Ivanovsky s-a născut la Chişinău la 25 iulie 1910 în familia unui funcţionar public, numit în Basarabia judecător de pace, fi ind cea mai mică dintre cei cinci copii. De mică a fost familiarizată cu literatura franceză, germană şi rusă, încercând cu fratele mai mare, Valentin (textier), să copieze şi ilustreze cărţile citite. Până la 12 ani nu a frecventat şcoala, fi ind asistată acasă de către mama, urmând ca toamna să susţină examenele de promovare pentru anul curent. Între anii 1923-28, a studiat la Şcoala de Arte din Chişinău, în atelierele profesorilor Şneer Cogan şi Auguste Baillayre, fi ind cea mai tânără studentă înmatriculată vreodată [10]. Din amintirile sale reiese că studiile la specialitate se practicau în conformitate cu metoda structuralismului sau, mai bine zis, ale constructivismului, moment confi rmat şi de picturile altor studenţi, păstrate în fondurile Muzeului Naţional de Artă – N.Coleadici, B.Nesvedov, H. Barlo, iniţiatorul şi promotorul cărora nu a fost nimeni altul decât Au. Baillayre, care le-a predat elevilor cursul de arte decorative şi arte scenice, unde geometrismul formelor domină compoziţia.
În conformitate cu noul Regulament al Ministerului Artelor şi Cultelor, studenţii altor instituţii de învăţământ în arte, cu excepţia celor din Bucureşti şi Iaşi, trebuiau să susţină repetat examenele la specialitate într-unul din aceste oraşe. E. Ivanovsky, împreună cu I. Bulat, T. Kiriacoff, N. Russo ş.a. au susţinut examenele solicitate în 1929, la Iaşi, adeverinţele de absolvire fiind recunoscute şi în Regat [11]. Posibil ca în anii 1930-32, până la plecarea sa în Belgia, a locuit la Bucureşti, unde a realizat ilustraţiile pentru Abecedar (1930) şi Carte de citire (1931), pentru toate cele trei volume. La Saloanele Ofi ciale participă cu acuarele (1928, Studiul Fluturilor; 1933, Chats siamoises şi Veille rue a Bruxelles) fi ind remarcată cu premiul I pentru Artele grafi ce.
Etapa cea mai importantă din biografi a artistei o constituie însă admiterea la Şcoala Superioară
de Arhitectură şi Arte Decorative din Bruxelles (La Cambre), fondatorul căreia a fost Henri Van
de Velde (1926), având drept suport didactic modelul Bauhaus-ului german. E. Ivanovsky a avut
marea şansă să studieze aici anume în perioada directoratului renumitului arhitect şi designer care abandonează funcţia în 1936, aceasta fi ind preluată şi exercitată până-n 1950 de Herman Teirlinck [12].
Cea mai tânără instituţie de arte din Europa era amplasată în unul dintre cartierele principale al Bruxelles-ului – Ixelles, în interiorul Abaţiei cisteriene de la Cambre (fondată în 1200). În 1978
ea este redenumită în Şcoală Naţională de Arte Vizuale, de unde provine şi cea de-a doua denumire a universităţii care îşi împarte frăţeşte teritoriul cu încă două instituţii – Institutul Superior de Arhitectură al Comunităţii franceze din Belgia şi Institutul Naţional de Geografi e.
De la începutul studiilor în „La Cambre”, Elisabeth Ivanovsky se integrează în mediul scriitorilor belgieni. Dintre aceştia, Franz Hellens, care a participat la jurizarea fi nală a cursurilor de grafi că, a jucat în viaţa ei un rol aparte. Anume el i-a făcut cunoştinţă cu responsabilii de la editura Desclee de Brouver, pentru care Elisabeth Ivanovsky ilustrează mai întâi cărţile scriitorului „Modigliani le voyant” şi „Nocturnal”, urmată de romanul adaptat pentru copii „Bass Bassina Boulou” (1936). Ulterior, la aceeaşi editură apar şi primele două volume de ilustraţii pentru copii ce identifi că priorităţile artistice ale pictoriţei pentru mai multe decenii –„Deux contes russes” şi „Grands et petites” (1934).
Cu editura respectivă, Elisabeth Ivanovsky colaborează permanent, până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, ilustrând, preferenţial, cărţile pentru copii şi adolescenţi scrise de Marcel Lecomte, Henry Kubnik, Marcelle Verite ş.a., autori ce aparţineau unor două culturi – fl amande şi francofone, promotori ai diverselor tendinţe şi mentalităţi care au reuşit o recunoaştere şi apreciere imediată.
În 1937, prin intermediul prozatoarei Zinaida Schakhowsky, artista face cunoştinţă cu viitorul său soţ şi autor de texte – Rene Meurant [13], pentru care va realiza mai multe cicluri de ilustraţii. Citat de presa de specialitate drept unul dintre marii cercetători europeni ai folclorului literar contemporan, Rene Meurant, împreună cu Elisabeth Ivanovsky, creează şi editează între anii 1941-46, în premieră, o serie de mini-cărţi destinate celor mici. Douăzeci şi patru de titluri de carte cu format miniatural din seria Pomme d’Api, tipărite la Edition des Artistes sunt continuate de alte 3 cicluri ale „Histoires naturelles” de Marcelle Verite (1944-46).
Predilecţia lui Elisabeth Ivanovsky pentru grafica de carte consacrată copiilor de vârstă mică este una decisivă, cunoscându-se puţine exemple şi puţini autori europeni care ar fi abordat această tematică specifi că în perioada când genul respectiv abia se iniţia în Europa.
Michel Defourny, profesor la Universitatea din Liege, menţionează, în contextul ilustraţiei de carte pentru copii din ambianţa europeană, doar câteva nume separate de ilustratori în acest  domeniu, lansaţi în anii ‘20, printre care fi gurează Edgard Tytgat (La princesse sur un pois, Le petit Chaperon rouge, de H.-H. Andersen), Piere Loti şi Rene Helle, Rene şi Collete Meheu cu ilustraţiile pentru „La Maison des aieules”(1927) şi respectiv cu „Regarde!”(1929). Specificul acestor cărţi nu s-a rezumat doar la caracterul unic al ediţiilor, dar şi la faptul că în această perioadă albumul pentru copii a constituit o epocă, a devenit un obiect rarisim cu tiraj de lux şi ediţie limitată [14].
E. Ivanovsky, pe lângă participările la expoziţiile de la Chişinău, Bucureşti sau cele internaţionale a expus opere şi în cadrul asociaţiei Groupe Nervia care a avut drept obiectiv susţinerea tinerilor artişti de calitate prin valorifi carea artei walone. Fondată în 1928 de către Leon Eeckman şi Anto Carte, această asociaţie a promovat o artă realistă, cu evidente performanţe în ce priveşte tehnicile aplicate, exprimând o formă de neo-umanism, tratând subiectele din viaţa familială, cotidiană într-o manieră armonioasă şi idealistă.
Pictoriţa basarabeană participă la vernisajele Nervia în calitate de invitată probabil, în perioada anilor 1933-38, împreună cu alţi artişti printre care fi gurează Andree Bosquet, Gustave Camus, Fernand Wery ş.a. [15]. Începând cu anul 1937 Elizabeth Ivanovsky începe o colaborare de cca jumătate de secol cu Marcelle Verite, directoarea colecţiei „Plaisir des Contes” de la editura Casterman şi autoare a unor scrieri pentru copii [16]. M. Defourny le dă o apreciere de excepţie, caracterizându-le ca pe „două mari doamne ale literaturii belgiene pentru copii” care au lucrat în comun până la apariţia, în 1985, a ultimului titlu comun „Lili la coccinelle” [17].
În Basarabia interbelică artista se întoarce în 1937, când primeşte o comandă „.. din partea Reginei Elisabeta…”, care „…mi-a încredinţat decorarea camerei copiilor din familia regală” [18]. Ilustraţiile concepute de Elizabeth Ivanovsky, au unele tangenţe cu aşa numitul „structuralism” (geometrizarea formelor), însuşit de la dascălii săi chişinăuieni, cel mai elocvent exemplu în acest sens fi ind coperta cărţii „Le sablier magique” (M. Schneider, Casterman, 1960) cu un colorit sonor, decorativ. Ilustraţiile sale vizualizau textul mai mult decât şi-o putea permite o simplă ilustraţie, extinde cu mult limitele literare ale paginii tipărite. Există în imaginile create, mai ales în paginile interioare, unde ele completează textul, un anumit ritm compoziţional (Contes de H.-H. Andersen,1953,1958), ca o continuare sau repetare a versurilor, estompând uneori şi amplasând în prim plan un detaliu – ca pentru „Contes des soleil” (M. Verite, Casterman, 1956) sau adunând personajele principale pe copertă, sugerând laitmotivul principal
adresat copiilor (Le roi, l’ Ours et le Petit Herisson de M. Verite, Casterman, 1949), rămânând la nivelul povestitor al imaginilor, cu detalii semnifi cative, amănunţite, care suscită interesul copiilor şi stimulează imaginaţia.
În paralel cu ilustraţiile dedicate copiilor, Elizabeth Ivanovsky a ilustrat şi lucrări pentru adulţi,
cu toate că acest domeniu nu a fost unul preferat. În ambianţa cărţii belgiene din perioada postbelică, creaţia artistei basarabene este adeseori comparată cu cea a unei alte pictoriţe, de origine olandeză, Albertine Deletaille [19]. Vorbind despre specificul ilustraţiilor pentru copii, istoricii de artă subliniază faptul că, în cazul acestor două mari creatoare, există două concepţii vizuale asupra imaginii. A. Deletaille, care începe să practice ilustraţia de carte după vârsta de 50 de ani, îşi face primele apariţii la editura Pere Castor. Compoziţiile sale, chiar dacă rămân narative, sunt mai laconice şi mai puţin extinse, autoarea limitându-se la câteva fi guri sau detalii selectate, ilustraţiile fi ind de un grafi sm mai mult documentar. Acest moment rămâne evident odată cu apariţia primelor sale volume ilustrate „Chat-lune”, „La Maison de chante” şi „Boite a soleil”, tipărite în 1954. Într-o epocă când albumul pentru copii rămâne o carte rară, Elizabeth Ivanovsky a creat un model al conversaţiei vizuale, imaginea continuând să rămână un mister chiar dacă textul evocă imaginea, face legătura reală şi armonioasă dintre cele două, stabilind echilibrul cărţii, selectând tehnica necesară, acuarela sau guaşa, acvaforte ori monotipia.
Relaţiile dintre cuvânt şi ilustraţie, între pictor şi autor presupun o anumită intimitate a gândirii, pe care pictoriţa basarabeană le-a realizat din plin. Afecţiunea pentru ilustraţia de carte s-a accentuat mai ales după naşterea celor trei copii: Anne ( 1944), Georges (1948 ) şi Serge ( 1946),
modifi cându-se fundamental şi viziunea sa asupra cărţii, descoperind micuţul care creşte, educându-l în spiritul creaţiei, completând familia Meurant cu un muzicolog, un pictor şi un poet. Ultimele două decenii, pictoriţa îşi reeditează multe dintre cele 343 de cărţi ilustrate în 24 de limbi ale lumii. Ea se reţine mereu în atelierul său din Watermael-Boitsfort, una dintre cele 19 districte ale Bruxelles-ului, preferând să creeze monotipii, irepetabile sub aspect de compoziţie şi colorit.
Decedează la 25 iulie 2006, lăsând moştenire o impresionantă colecţie, la a cărei origine a fost arta basarabeană. O imagine din 1970 o surprinde pe E. Ivanovsky în atelierul prietenei sale Claudia Cobizev, la a doua sa revenire în Chişinău, după 1937, în mijlocul foştilor colegi de la Şcoala de Belle Arte – R. Ocuşco, A. Baranovici, T.Baillayre, P. Bespoiasnâi ş.a. care, afl ându-se în medii absolut diferite, au constituit o epocă aparte a artei basarabene.
Note
1.Auguste Baillayre, ANM, fond 2989, r. 1, d.21, 22, 28, 29,33,35,37.
2. Tudor Stavilă. Arta plastică din Basarabia de la sfîrşitul secolului XIX-începutul secolului XX, Chişinău, Cartea moldovenească, 1990. A se mai vedea: Arta plastică modernă din Basarabia, Chişinău, Ştiinţa, 2000.
3. Michel Defourny. Tete a tete avec Elisabeth Ivanovsky. În: Revue des Livres pour Enfants, juin 1999, Paris.
4. Archives et Musee de la Literature, Royal Library, Arts, Brucxeles, 2000.
5.Francine Ghysen. Critiques de livres. En subtile connivence. În: L’ Europe un reve grafi que?,Paris, Harmattan, 2001, p. 22.
6. Michel Defourny. Le dynamism de l’ album en belgique francophone. În: Homage a Albertine Detaille, seria „Les Amis du Pere Castor”, Meuzac, 2002, p. 89-94.
7. Elisabeth Ivanovsky. Conversation avec Serge Meurant, Gerpinnes, Ed.Tandem, 2001.
8.Isabelle Decuyper. Elisabeth Ivanovsky: illustratice pionniere. În: Lectures 149, Bruxelles, ianuariefebruarie 2007, p. 56-58.
9. Teodor Agder. Bine ai revenit, Elizabeth Ivanovsky!. În: Ziarul de Gardă, nr. 278 din 27 mai 2010.
10. Elisabeth Ivanovsky. Op. cit., p. 21-25.
11. Şcoala de Arte din Chişinău. Ministerul Artei şi Cultelor, în Arhivele Statului din Bucureşti,
f.736, r.53, p.3.
12. Herman Teirlinck (18791967), scriitor şi istoric de teatru belgian, care i-a predat cursul de
scenografi e teatrală şi a susţinut-o pe E. Ivanovsky, întroducând-o în ambianţa culturală din Belgia.
13.Rene Meurant (1905-1977), poet şi folclorist belgian, autor al unor monografi i de prestigiu în domeniul mitologiei europene. S-a căsătorit cu E. Ivanovsky în 1937, care a realizat în anii 1941-46 ilustraţiile pentru seria „Pomme d api” alcătuită din 24 de mini-cărţi cu cântece,
legende şi jocuri verbale, reeditate de editura MeMo în 2007.
Au avut trei copii – Anne, Georges (1948) şi Serge (1946), care au îmbrăţişat respectiv trei domenii ale artelor- muzica, pictura şi poezia.
14. Michel Defourny, Op. cit., p.90.
15. Societatea artistică „Nervia”, fondată în 1928 a realizat 8 expoziţii de amploare pe parcursul unui deceniu, deosebit de important fi ind Salonul de Gand (1933) şi participarea Grupului la Primul Congres Cultural Valon din Charleroi în 1938. Alte 7 expoziţii cu caracter itinerant au fost organizate între 1946 şi 1978, cu ocazia aniversării a 50 ani de la fondare. Retrospectiva la Muzeul de Arte Frumoase din Mons a avut loc în 2002.
16. Marcelle Verite (1904), scriitoare de limba franceză din Belgia. A realizat numeroase poveşti şi interpretări ale naturii, inspirate şi adaptate pentru copii. Cele mai importante, ilustrate de E. Ivanovsky, fac parte din seria „Histoires naturelles” (12 titluri, 1944-46), Contes de soleis (1956) Dansons la capucine (1965) şi seria Tip Tip din 24 de volume editate între 1967 şi 1970. În 2009 M. Verite a împlinit vârsta de 105 ani. 17. Michel Defourny. Op.cit., p.92
18. Elisabeth Ivanovsky. Op. cit., p. 66. Probabil că E. Ivanovsky a confundat persoanele regale: în perioada dată poate fi vorba doar de principesa Elisabeta, ex- Regina Greciei (1894-1956). Cu părere de rău, nu au putut fi identifi cate picturile decorative care „..reprezentau Belgia şi alte continente ale lumii prin hărţi geografi ce, unde fi gurau, într-o manieră stilizată, principalele bogăţii ale acelor ţări”. Posibil ca ele să se afl e la Castelul Peleş, sau Pelişor, unde principesa s-a întors după Grecia. Regina Elisabeta (1843-1916) a fost soţia Regelui Carol I şi prima Regină a României, autoare a mai multor cicluri de versuri publicate cu pseudonimul „Carmen Sylva”.
19. Albertine Deletaille (1902-2008), ilustratoare de carte pentru copii, Belgia.
Sursa informaţiei: Revista Akademos, nr. 3(18), septembrie 2010 – 137. Autor – dr. hab. Tudor STAVILĂ
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s