Impresii despre Chişinău

Vă prezentăm în continuare un articol despre oraşul Chişinău cum arăta în urmă cu 180-160 de ani. E un articol din revista Limba română din anul 2003, scris de cercetătorul Pavel Balmuş.

Hotărît lucru, textele-mărturii publicate în paginile următoare, datînd din perioada 1823-1839 şi aparţinînd unor oaspeţi şi trăitori (provizoriu) în capitala de cîndva a Basarabiei, ar putea constitui prin sine nişte componente ale unei eventuale antologii, ale unui supliment „literar-documentaristic” la recenta enciclopedie CHIŞINĂU (tipărită, în 1997, la Editura Museum). Tocmai de aceea am propune să începem prin a cita cîteva fragmente revelatoare din această „biografie” a Chişinăului, zăbovind, mai pe îndelete, şi asupra unor articole-„schiţe”, note de călătorie, evocări sau lucrări beletristic-memorialistice.
„…Prima menţiune documentară a Chişinăului ca localitate (sat sau loc, aşezare populată)… datează din 17 iulie 1436…”, – citim, chiar la începutul enciclopediei, în articolul „CHIŞINĂU (scurtă sinteză istorică)”, semnat de Andrei şi Valentina Eşanu (p.16), pentru a preciza, bunăoară, că la 1836, să zicem, ar fi urmat să se consemneze 400 de ani de la această atestare. Întrucît, însă, „jubileul” ţinea de istoria… Principatului Moldovei, autorităţile ţariste ruseşti, de ocupaţie au preferat să nu recunoască acest jubileu…
„…În urma tragicului eveniment din 1812, cînd partea de răsărit a Ţării Moldovei dintre Prut şi Nistru a fost anexată la imperiul rus, în faţa noii stăpîniri apare problema alegerii unui centru al noii provincii [„oblastiei”]… Aici îşi stabilesc sediul diferite organe de administrare regională [„de oblastie”], noua Mitropolie a Basarabiei ş.a. În scurtă vreme, la Chişinău au loc multe schimbări: întemeierea, pe lîngă Mitropolie, a unui seminar duhovnicesc (1813), a unei tipografii (1814)…
Oficial, Chişinăul a fost proclamat centru administrativ al regiunii Basarabia şi al ţinutului Orhei în 1818. Tot atunci, oraşul, iar puţin mai tîrziu şi satele învecinate Buiucani, Vovinţeni, Hrusca ş.a. au trecut din stăpînirea mănăstirilor în cea a vistieriei imperiului ţarist. În 1834, guvernul ţarist a aprobat planul general de dezvoltare a oraşului. Treptat, Chişinăul se extinde teritorial spre actualul bulevard Ştefan cel Mare şi Sfînt şi spre strada Al. Mateevici. Apar străzi noi, în linie dreaptă, după standardele de atunci ale oraşelor europene. Începe să se profileze actualul bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, numit pe atunci „uliţa Moskovskaia”. În anii 1830-’36, este înălţată Catedrala, cu clopotniţă, în preajmă, în jurul Catedralei, este pusă baza unei grădini publice. În 1832, din iniţiativa unor entuziaşti, este deschisă prima bibliotecă publică…”
Iar din articolul Chişinău, centrul istoric şi contemporan (de Anatol Eremia) reţinem: „…După 1818, apar primele case şi primele străzi, orînduite după un anumit plan. Sînt rezervate şi locuri speciale pentru piaţa locală, un cartier Armenesc, Parcul Catedralei, Grădina Publică… În anul 1836, se termină construcţia noii Catedrale a oraşului. În Grădina Publică, parcul fiind plantat începînd din anul 1818, se deschid primele localuri de distracţie: Cazinoul şi Hanul Verde (1818-1819). Pe străzile Zolotaia (mai tîrziu – Haralambie, azi – Alexandru cel Bun), Kauşanskaia (apoi – Nikolaievskaia, azi – Columna), Seminarskaia (azi – Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni) îşi zidesc primele case marii moşieri: Bartholomeu (Varfolomei), Haralambie, Minkov (Mincu).
Din anul 1834, construcţia oraşului se realizează după un plan special, aprobat oficial. Oraşul nou urcă treptat pe panta Dealului Galben, pînă la str. Livezilor (azi – Al. Mateevici)…”.
Şi mai concrete, mai amănunţite ne par, în acest sens, descrierile din articolul „Grădina PublicăŞtefan cel Mare şi Sfînt” (de Petru Starostenco): „…Se consideră că ar fi fost plantat [acest parc] în 1818, pe timpul guvernatorului general al Basarabiei Bahmetiev. De fapt, parcul a fost plantat în anii 1816-’17, cînd a şi fost fixat pe harta oraşului. Planul a fost întocmit de Ozmidov, arhitectul şi inginerul cadastral al Basarabiei… Forma definitivă Grădina Publică şi-o capătă în 1835…”.
Astfel, am evidenţiat (poate că prea desfăşurat) doar cîteva momente şi aspecte ţinînd de perioada anilor 1820-1840 din trecutul Chişinăului, cu scopul de a demonstra în ce măsură sînt acestea „susţinute” şi „ilustrate” în fragmente istoric-documentare şi literare reproduse mai jos (în traducere) şi care poartă semnătura unor literaţi sau scriitori de expresie rusă: Ph. Ph. Wiegel (1786-1856), Al. Th. Weltmann (1800-1870) şi N. I. Nadejdin (1804-1856).
Ceea ce-i uneşte pe toţi aceşti trei autori ruşi din secolul al XIX-lea este, desigur, faptul că l-au cunoscut şi au scris despre A. S. Puşkin (1799-1837) (îndeosebi primii dintre ei, în anii: 1820-1824, cît a durat „exilul” acestuia de la Chişinău şi Odesa), şi nu doar faptul că s-au aflat ori au trecut prin capitala Basarabiei din deceniile doi şi trei ale veacului. Iar printre dînşii (între sau alături de Wiegel şi Weltmann, să zicem), în calitate de „vechi trăitor” şi „locuitor” la Chişinău, în momentul sosirii încoace a lui A. S. Puşkin, a celorlalţi contemporani şi viitori autori de amintiri despre „recalcitrantul” poet rus, trebuie plasat, neapărat, şi „renumitul” I. P. Liprandi (1790-1880). Altfel, ne va fi greu să înţelegem atmosfera, hăţişul de relaţii şi împrejurări „chişinăuiene” de la acea vreme, în care au trebuit să se afle toţi aceştia, şi, în primul rînd, viitorul autor al Ţiganilor, al romanului în versuri Evgheni Oneghin.
„…În 1823, Wiegel scrie faimoasele lui Observaţii asupra stării actuale a Basarabiei, care au devenit o sursă importantă pentru informarea lui M. Voronţov [conform asigurărilor lui Wiegel însuşi, din ulterioarele lui Amintiri?].
În 1825-1826 este viceguvernator al Basarabiei, sperînd zadarnic să ajungă [a fi numit?] guvernator…”
Şi cam atît. De ce, însă, sînt calificate drept „faimoase” aceste Observaţii (pe care noi le numim, neutru: Note…)? În ce măsură este implicat „publicul” chişinăuian, boierimea basarabeană a vremii, „analizată” şi „caracterizată”, prea puţin favorabil (nu fără „participarea” şi „ajutorul” pomenitului I. P. Liprandi), în acest adevărat pamflet, sustras (şi tradus în româneşte), chiar atunci, de către viitorului fabulist Al. Donici? Care ar putea fi „contribuţia” (să-i zicem: indirectă) a lui A. S. Puşkin la formularea unor „analize” critice vizînd societatea chişinăuiană?
Ultima întrebare am formulat-o, amintindu-ne de faptul că Ph. Ph. Wiegel „descindea” la Chişinău în primăvara-vara anului 1823, pe cînd aici se mai afla „celebrul” şi „neastîmpăratul” poet rus, iar în toamna aceluiaşi an, în octombrie-noiembrie (pe cînd se întocmeau Notele… viitorului viceguvernator al Basarabiei), din Odesa deja, A. S. Puşkin expedia o „Epistolă către Ph. Ph. Wiegel”, în care „strecura” şi poezia Prokleatyj gorod Kişiniov
Sub semnul improvizaţiei, al expunerii „cuminţi” de banalităţi pare să fi fost scris (anonim?) şi articolul consacrat lui Weltmann Al. (la p. 535 din cartea CHIŞINĂU), numele acestuia fiind transcris cu „V” (ca în „moldoveneşte”, adică cu grafie rusească, deşi „porecla” Weltmann în germană semnifică: „om de lume”, „monden”, un fel de… „peregrin”, „pelerin”). Pe de altă parte, este adevărat că acesta „…După absolvirea şcolii militare de la Moscova, lucrează în cadrul Comisiei Topografice Militare din Basarabia (1818-1828), participă la războiul ruso-turc din 1828-1829. La Chişinău întreţine relaţii de prietenie cu A. Puşkin, V. Raevski şi I. Liprandi… Poeziile sale satirice: Iertat să-mi fie al lirei discordantul glas… şi Joc circulă în manuscris, aducîndu-i titlul de poet chişinăuian. V. [adică: W.] a cutreierat toată Moldova, ajungînd să cunoască „pe de rost această regiune” (Amintiri basarabene, poate: Amintiri despre Basarabia?), a întreprins cercetări istorice şi arheologice (Schiţe privind istoria veche a Basarabiei, 1828), a învăţat limba română… Romanele şi povestirile sale: Pelerinul(1831-1832), Stîncile de la Costeşti (1839), Ursul (1841), Fericire-Nefericire (1863) ş.a. au la bază subiecte basarabene…”.
Am întrerupt aici citatul din enciclopedia Chişinău (în fond, nişte constatări şi aprecieri istorico-literare juste), pentru a preciza, a atrage atenţia şi asupra verosimilităţii descrierii, de către Al. Th. Weltmann, a realităţilor chişinăuiene (descrieri reproduse, fragmentar şi în traducere, mai jos), dar şi pentru a ne permite să nu împărtăşim întru totul (aşa cum procedează şi autorul anonim al articolului de faţă, dar şi mulţi istorici literari-„papagali”) atribuirea nuvelei Tunsu (Tundza), precum s-a grăbit s-o facă, pe vremuri, E. M. Dvoicenko-Markova, aceluiaşi autor al Peregrinului, al nuvelei Stîncile de la Costeşti (ambele fiind publicate, pur şi simplu, întîmplător, în acelaşi Almanah de Odesa pentru anul 1840, dar în 1839).
Ni s-a părut nimerit a încerca să facem o trecere, tocmai la această „răspîntie” istorico-literară, de la „poetul chişinăuian” Al. Th. Weltmann la cel care se numea N. I. Nadejdin (fost profesor la Universitatea din Moscova, redactor al revistelor Telescop şi Molva, pînă la interzicerea celei dintîi, în 1836, prin exilarea lui N. I. N. undeva într-un „uiezd”, departe de Moscova, după „ispăşirea pedepsei” ajungînd la Odesa), şi care îşi va continua activitatea social-culturală şi literară, „în apropiere de Basarabia”. Acestuia îi va aparţine şi meritul de a aduna materiale pentru două Almanahuri de Odesa(pentru anul 1839 şi 1840), în cel de-al doilea incluzînd şi o desfăşurată Cronică literară a Odesei(nesemnată), şi nuvela amintită a lui Al. Th. Weltmann, două poezii ale literatului „basarabean-odesit” N. Gherbanovski (inclusiv „Sonetul” consacrat memoriei lui A. S. Puşkin), o foarte desfăşuratăPlimbare prin Basarabia (Progulka po Bessarabii) de N. I. Nadejdin, dar şi nuvela Tunsu (Tundza), cu subtitlul: „valahskaia bylj”, semnată cu pseudonimul „Radul Kuralesko”, chipurile, de la „Cişma-Văruită, (la) 14 iulie 1839”. Este evident că numai alcătuitorul Almanahului… putea să cunoască cine se „ascundea” sub acest „misterios” nume (presupunem că avem de a face, aici, cu un dublu, cel puţin, pseudonim, alcătuit, nu-i exclus, din… pseudonimul, de la acea vreme, Kazak URALE(J)SKII (O), precum semna scriitorul şi lexicograful-medic rus Vl. I. Dali (aflat deja la Orenburgul din Ural), după ce semnase, mai înainte: „Kazak Luganski”, şi din „traducerea” numelui franţuzesc al lui M. L.Farton de Verrayon (respectiv: Cişmeaua-Văruită?…).
Drept dovadă a faptului că altcineva trebuia să fie „Radul Kuralesko” (şi Cişmeaua-Văruită?), şi nu Al. Th. Weltmann (precum s-a admis prea lesne), ar putea să fie invocată şi replica dată de N. I. Nadejdin, numită „Scrisoare către editorii gazetei Severnaia Pcela” (în numerele 112-113, din luna mai 1840), replică-„scrisoare” datată: „or. Odesa, 22 aprilie 1840”, drept răspuns la nişte „observaţii” critice (dintr-un număr precedent al amintitului ziar) aparţinînd unui „domn Moskalesko” (alias: Al. Weltmann, „Svetov”, „ofiţer de imparate”, „moskalul” din nuvela Stîncile de la Costeşti, 1839). „Stimaţi domni! – îşi începe N.I.N. „scrisoarea” – Cu deosebită plăcere am citit în gazeta dumneavoastră observaţiile asupra articolului meu, inclus în Almanahul de Odesa…”
În continuare, autorul Plimbării prin Basarabia răspunzîndu-i „dlui Moskalesko”, pe marginea tuturor „observaţiilor”, metodic, „pe puncte”, noi nu vom reţine decît unele precizări şi concretizări din „[punctul] 5 referitor la Chişinău, [unde] dl. Moskalesko face nişte observaţii la obiect, [observaţii] cu care eu cad uşor de acord, dar numai parţial… Prima observaţie se referă la vechimea existenţeiChişinăului… Şi astfel, în urma observaţiei dlui Moskalesko, mă consider dator să completez doar exprimarea mea despre Chişinău, spunînd că acesta era un sătuc prăpădit, cunoscut încă la începutul secolului trecut [= al XVIII-lea?]…”
Revenind, însă, la cele scrise de către N. I. Nadejdin despre Chişinăul anului 1839 (în cadrul Plimbării prin Basarabia), vom releva importanţa şi obiectivitatea descrierilor lui, autorul fiind printre primii călători ruşi care au observat şi apreciat „stihia românească” a portului şi limbii vorbite de chişinăuieni etc.
 Primul care vorbeşte despre Chişinău este cercetătorul Philipp Wiegel. Iată ce zice el:

…Atunci cînd Basarabia a fost alipită la Rusia, nu exista (pe teritoriul ei) nici un oraş mare, în care s-ar fi putut institui în mod decent o cîrmuire. Poziţia centrală pe care o are Chişinăul şi reşedinţa în el a mitropolitului Gavriil, care îşi construise, tot aici, o casă arhierească destul de mare şi îşi amenajase şi o grădină spaţioasă, au făcut, de-a lungul vremii, să se dea prioritate acestui sat în raport cu alte mici oraşe. Începînd de atunci, aici s-au aflat în permanenţă ambii rezidenţi, încoace au venit o mulţime de funcţionari, meseriaşi de tot felul; tîrgoveţii străini şi-au deschis dughene, încărcate pînă la refuz cu obiecte de lux; taxele existente pe atunci şi vecinătatea cu Turcia şi Austria au dus la sporirea comerţului; construcţiile s-au extins în toate direcţiile, iar numărul locuitorilor de ambele sexe a crescut de la trei mii la 26 de mii. Ba şi mai mult: ţarul… a acordat 10 la sută din veniturile regionale pentru construirea unor clădiri de menire publică şi a unor instituţii de folos obştesc. Totul părea să contribuie în mod favorabil la întemeierea Chişinăului. Şi cum să nu-ţi fie necaz şi să nu te mire, cînd vezi dezordinea în care se amenajează acesta, urîţenia caselor lui? Ce anume l-o fi împiedicat să devină un oraş bine orînduit, bogat şi frumos?Alegerea Chişinăului (drept centru al Basarabiei) nu-i plăcuse generalului Bahmetiev; el îi prefera acestuia Benderul şi spera mereu să transfere într-acolo instituţiile regionale de stat. Generalul Inzov se ocupa cu precădere de cultivarea grădinuţei amenajate de el; cei mai avuţi locuitori se gîndeau, mai devreme sau mai tîrziu, să se mute cu traiul la Iaşi şi-şi înălţau doar nişte locuinţe provizorii; şi, pînă la urmă, din amintita sumă de 10% nu s-a utilizat nici cîtuşi de puţin, mai bine zis, aceasta nici n-a existat vreodată. În plus, oraşul acesta a intrat de curînd în subordinea statului; pînă acum el aparţinea mănăstirii Galata, care depindea de Sfîntul Mormînt; epitropii sau ctitorii mireni ai mănăstirii, în numele acesteia, au oferit-o, în anul 1818, drept cadou ţarului, în timpul vizitei lui în Basarabia. Dar fiindcă, ceva mai înainte, ea fusese dată în arendă pentru douăzeci de ani, iar termenul acesta a expirat doar în anul curent, 1823, oraşul n-a avut pînă acum aproape nici un fel de venituri.Şi astfel, Chişinăul, fără a-i lua în consideraţie întinderea, în ceea ce priveşte orînduirea şi curăţenia lui, abia dacă ar putea fi comparat cu ultimul dintre oraşele noastre ţinutale. La început, el s-a construit într-o vîlcea, chiar pe malul zăgăzuit pe alocuri al pîrîului Bîc, pe care unii catadicsesc a-l numi rîu. Această parte străveche a oraşului mai există şi acum. Cum intri încoace, au de suferit în aceeaşi măsură şi văzul, şi mirosul; această parte-i împînzită toată de hudiţe cu multe cotituri, pline de evrei şi magherniţe umile, lipite strîns una de alta. Zoile şi dejecţiile se scurg încoace de peste tot, iar de aici se duc în Bîc, şi cînd încep căldurile de vară, strică atît de mult aerul, încît provoacă boli epidemice. Pe o ridicătură ceva mai înaltă, începe oraşul nou, şi astfel acesta înaintează tot mai sus, pe pantă. Străzile şi spaţiile dintre case devin tot mai largi, dar neregularitatea liniilor şi insalubritatea sînt pretutindeni aceleaşi. Toate astea se încheie, la înălţimea unui deal, printr-o cîmpie largă, unde cu timpul urmează a se înălţa un Sobor şi cîteva clădiri de stat. De aici se vede oraşul şi împrejurimile lui; unde şi unde se ridică (în număr nu mai mare de cinci sau şase) case de piatră cu etaj, care, prin gustul lor barbar, demonstrează ignoranţa arhitectului ce le-a construit; pe alocuri, se văd biserici, construite nu de mult, lungi, înguste, cu acoperişuri ascuţite şi care seamănă cu nişte lăzi din piatră.Fie că din cauza indolenţei şefilor sau din cea a lipsei de mijloace, poliţia (de aici) se află pînă în prezent într-o situaţie jalnică. De obicei, aceste funcţii sînt deţinute de nişte evrei, care, desigur, sînt foarte capabili întru a afla unde se ascund hoţii sau lucrurile furate – cine dacă nu vulpea să ştie toate vicleşugurile vulpeşti; însă, după cît se pare, ar fi fost mai nimerit ca ei să fie folosiţi drept spioni, deoarece funcţia aceasta ei o aplică numai în cazurile cînd îi jefuiesc sau îi strîmtorează pe unii locuitori.Mizeria, despre care am vorbit mai sus, depăşeşte orice imaginaţie; din spitale, măcelării, spălătorii, closete – totul se scurge în stradă; orice gunoi, terfe, mortăciuni de animale zac înşirate la pămînt şi nimeni nu le strînge niciodată; felinare nu există, nu sînt gherete, nu sînt bariere; nu numai că nu există caldarîm, dar movilele şi gropile nu se nivelează şi aproape nicăieri pe de lături nu sînt săpate şanţuri pentru scurgerea apei. Dar cea mai mare incomoditate pentru pietoni în Chişinău este numărul extrem de mare de cîini, care aleargă cu miile, zi şi noapte, asurzesc oraşul cu urletele lor şi-i atacă pe toţi trecătorii. De altfel, moldovenilor înstăriţi le este lene şi ruşine să meargă pe jos, iar cînd cineva este muşcat, dacă e din rîndurile poporului, lucrul acesta nu se socoate o mare nenorocire. Şi dacă de mult nu a fost pe aici o ciumă, dacă în toată vara nu mor sute de oameni de hidrofobie (dizenterie) şi dacă în mijlocul zilei nu au loc încăierări în hudiţele murdare ale Chişinăului, toate astea ar trebui atribuite unui miracol doar…

(Fragment din lucrarea-memoriu a lui Ph. Ph. Wiegel, 
Note asupra stării actuale a Basarabiei din 1823; traducere din ruseşte – Clara Balmuş.)

Sursa: Balmuş, Pavel.   Cum arăta Chişinăul în urmă cu 180-160 de ani… // Limba română. Nr 11-12. – 2003.
Advertisements

2 thoughts on “Impresii despre Chişinău

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s