Catedrala Înălțarea Domnului din Chișinău (1830)

Vă propunem un articol ce face referință la construirea primei biserici din orașul Chișinău. 
Prima biserică Înălţarea Domnului a fost construită după unele izvoare în anul 1804 [1] şi era destinată cultului ortodox, iniţial pentru coloniştii bulgari care imigrau în Chişinău la sfârşitul secolului XVIII şi, în special, după războiul ruso-turc din anii 1806 -1812, apoi va căpăta statut de catedrală [2]. Din cauza unui incendiu biserica arde în anul 1823 şi se pune problema construirii ei din nou, ce se va realiza de abia în anul 1830, pe când coloniştii bulgari părăsise în mare parte Chişinăul.
Periplul acestei acţiuni, care a durat şapte ani, îl găsim în documentele de arhivă cu o serie de detalii suplimentare. Mai întâi, bulgarii îşi pun scopul de a strânge materiale şi bani pentru ridicarea bisericii din nou pe fundaţia veche în vara anului 1824, iar paralel construiesc tot atunci un paraclis – o anexă de lemn pe lângă pridvorul turnului clopotniţă (fig.1)[3]. Demersul lor pentru refacerea din nou a catedralei pe aceeaşi temelie este aprobat repede, deja la 5 iulie 1824, la 6 iulie este sfinţită fundaţia. De asemenea, au fost permise instituirea unor cărţi pentru colecte de bani. Ce-i interesant, printre numele de bulgari din liste întâlnim şi nume de români de la sudul Dunării, cum ar fi Marco Balan şi Stoian Piscul [4]. Lucrările ulterior s-au întins, ba s-au şi complicat mult, deoarece o adresă pe numele vice-gubernatorului de la 7 octombrie 1827 relatează că, în timpul construcţiei, s-a prăbuşit bolta de sub cor, cerându-se un arhitect la supravegherea zidăriei [5]. Apăruse altă problemă cu cărţile de colectă, conform unui docu­ment din 18 august 1828, repetat şi în 19 decembrie 1829, populaţia bulgărească părăsea Chişinăul după liniştirea situaţiei în ţara tor şi nu avea cine susţine financiar ridicarea bisericii [6].
Într-o descriere a oraşului Chişinău din anul 1843 se menţionează calitatea de a doua catedrală a urbei pentru cea cu hramul înălţarea Domnului, construită în anul 1830, prin contribuţia enoriaşilor, transformată nu demult în biserică parohială [7], ne mai fiind legată de participarea bulgarilor. Inclusiv şi alte ediţii din secolul XIX susţin acelaş an al construcţiei catedralei [8]. Edificată în anul 1830, catedrala nouă Înălţarea Domnului a evoluat de la catedrala veche, fapt atestat documentar, dar şi arhitectural, prin comparaţie după planimetria paraclisului amenajat ulterior incendiului din 1823. Acesta era amplasat în pridvorul din turnul clopotniţă cu altarul şi cu o anexă de lemn în continuare, partea cea mai largă ce avea două ieşiri laterale şi două ferestre. Dintre elementele păstrate din biserica veche – pridvorul din turnul clopotniţă şi un fragment din corpul lăcaşului – indică aceeaşi formă de plan, dacă nu o parte a exact aceluiaşi edificiu din capătul de vest. În plus se va distinge numai porticul cu coloane dorice la catedrala nouă (fig. 2,4), Este posibil, cum relata documentul, ca ambele edificii să fi urmat aceeaşi fundaţie, sfinţită în vara anului 1824, ceea ce ar constitui un eveniment cu semnificaţii deosebite pentru Chişinăul începutului de secol XIX, fiindcă şi astăzi această biserică se evidenţiază prin monumentalitate, Întrecând şi ca suprafaţă aproape toate bisericile existente. Caracteristicile ei arhitecturale sunt reprezentate printr-o structură de plan moldovenească de tip dreptunghiular cu o absidă semicirculară decroşată în partea de est şi cu un pridvor pătrat în axul de vest, mai îngust decât corpul bisericii. Este încă mărturia unei succesiuni adiţionale de încăperi, ce se întinde în lungime pe aproape 39 m, în care deja se resimte tendinţa unificatoare a spaţiului interior din epoca modernă. Trei perechi de arcade largi marchează delimitările unor părţi constitutive de altă dată, ce mai pot fi interpretate încă mai mult ca reminiscenţe ale trecutului nu prea îndepărtat, un pronaos aproximativ pătrat demarcat prin unghiuri drepte şi un naos cu două travee mărginite de linii arcuite, cea de lângă altar, puţin mai mare, cu câte două ferestre pe fiecare parte, a doua cu două uşi laterale largi de 2 m. Astfel, structura planimetrică interioară se enumera din următoarele compartimente: absida altarului, naosul cu două travee (traveea de lângă pronaos ar putea fi interpretată şi drept spaţiu pentru camera mormintelor în bisericile domneşti, ceea ce nu este cazul, totuşi, aici), pronaosul şi pridvorul.
Dacă în privinţa structurii planimetrice s-ar accepta înrudirea genetică a catedralei noi cu a celei vechi, cel puţin pentru partea de vest şi dimensiunea pe lăţime a acelui lăcaş, la boltire ar părea un lucru imposibil de realizat (să ne amintim de prăbuşirea tavanului sub cor în anul 1827): trei cupole mari pe pandantivi, cea de lângă altar printr-un tambur circular străpunge acoperişul cu o turlă bine proporţionată. Elemente constructive ingenioase, constituite nu numai prin arcadele laterale, dar şi longitudinal, paralel pereţilor, ce au permis lărgirea spaţiului interior ia podea pentru enoriaşi, nişte structuri destul de fastuoase cu goluri aerate în partea de sus, având şi posibilitatea de a micşora spaţiul cen­tral al cupolei pentru o mai bună soliditate. Ca şi plastica decorativă de o exuberanţă sugestivă, stâlpii ce delimitează compartimentele interioare având profile originale în partea superioară, la naşterea arcadelor, cu muchii verticale în retragere, formând un joc de umbre de o atractivitate copleşitoare.
Altarul boltit în sfert de sferă (concă), mai deţine două spaţii tradiţionale, incluse aici în grosimea zidurilor – proscomidia în dreapta şi diaconiconul în stânga, ce i s-a străpuns o uşăspre exterior, se pare, cu mult mai târziu. Pridvorul din axul opus, destul de îngust la nivelul de jos, la al doilea având amplasat corul despărţit de pronaos, în stilul întregii biserici, printr-o arcadă bogat ornamentată.
La exterior (fig. 3), turnul cloponiţă svelt, de circa 24 mîn înălţime, şi turla octogonală bine proporţionată, înaltă de 22,5 m, îi conferă întregului edificiu grandoare şi eleganţă, completată emblematic de plastica decorativă. Turnul clopotniţă, marcat încă de la primul nivel cu un brâu median profilat în formă de cornişă – prelungire de la frontonul din faţă, iar Ia nivelul doi să-l vedem cu acoperiş fragmentat bine pronunţat din micşorarea pătratului iniţial, astfel să se impună somptuos, cu o decoraţie de pilaştri profilaţi la colţuri pentru nivelul de jos şi cu câte doi pilaştri îngemănaţi la nivelul de sus propriu-zis al clopotniţei, ca şi la fiecare colţ al octagonului turlei. Înfrumuseţat prin forme rotunjite la colţuri, se remarcă decorativ şi întregul spaţiu exterior al edificiului, cu o trecere unduitoare de la pătratul mai îngust al pridvorului spre corpul bisericii, de asemenea prin chenare pătrate, bine legată împrejur de o cornişă profilată din abundenţă sub acoperiş. În ce priveşte evaluările stilistice, se poate urmări o linie evolutivă la mai multe monumente din Basarabia: Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil din Lăpuşna (1818-1819), atât planimetric, cât şi prin plastica decorativă [9], cu biserica Adormirea Maicii Domnului (1819-1820) de la mănăstirea Căpriana, decorată în stil baroc [10]. Însă, deja în anul 1830 catedrala înălţarea Domnului din Chişinău evoluiază ascendent, fiind încadrată de curentul stilistic clasicist: sesizat mai ales prin porticurile cu frontoane triunghiulare de la intrarea de vest, cu patru coloane cu capiteluri dorice, două libere şi două adosate (fig. 4), ca şi altele două de aceeaşi factură la uşile laterale, însă ele având coloane cu capiteluri ionice.
Măreţia şi splendoarea catedralei Înălţarea Domnului din Chişinău s-a afirmat prin forţa creatoare a arhitectului, a unuia sau mai mulţi, şi a meşterilor constructori, ei contribuind în felul acesta ia îmbogăţirea patrimoniului edilitar, arhitectonic şi religios al oraşului Chişinău, Însă, ar putea apare întrebarea, firească de alfel, dacă nu au ridicat-o bulgarii, desigur cu referire la primul edificiu. Greu de admis, dacă nişte colonişti să sosească neapărat cu meşterii lor în ţară străină, chit că la începutul secolului XIX în Bulgaria încă peresista din greu jugul otoman, care frâna dezvoltarea arhitecturii bisericeşti. Şi în ce priveşte planimetria, în special pridvorul îngust din axul vestic – un element tipic al arhitecturii românilor în general; era prezent deja la mai multe biserici din Chişinău şi denotă încadrarea acestui lăcaş printre veritabilele monumente autohtone din Basarabia, deşi anexată la Rusia din anul 1812, dar poate fi inclus şi în cele mai reprezentative ale Ţării Moldovei, dacă luăm în consideraţie faptul, că o asemenea biserică – jalon a stilului neoclasic de la mănăstirea Frumoasa din laşi, s-a înălţat, însă, după cea chişinăueană, în anul 1836 [11].
Tot în acest ultim an s-a sfinţit în centrul Chişinăului, monumentala, ce-i drept, dar într-o disonanţă vădită cu bisericile noastre tradiţionale, altă catedrală, Naşterea Domnului, ce se impunea într-un mod nefiresc pentru noi, cu trei altare (alături de cel nominalizat, încă Sf. Alexandr Nevski şi Sf.Nicolae, unul patrona familia ţarului, altul în chiar cinstea împăratului Nicolai I împilatorul), în stilul clasicisit al arhitecturii ruse, totuşi, mai târziu de 1830, în continuarea ofensivei religioase a Rusiei ţariste împotriva românilor basarabeni (după cea politică) [12]. Cu părere de rău, aceste abuzuri încă nu au fost conştientizate, deşi având studii teologice, istoricul N.Popovschi (ca şi alţi cercetători din perioada interbelică) nu a sesizat esenţa actului în cauză, prezentând-o, oarecum, elogios [13], în acelaş rând, n-au disociat aceste imixiuni de ritual şi de ordin arhitectonic nici autorii contemporani [14].
În concluzie, putem rezuma următoarele – valoarea catedralei Înălţarea Domnului din Chişinău se remarcă şi astăzi prin expresia celui mai important lăcaş de cult din Chişinău, atât din punctul de vedere al contribuţiei arhitectonice, monumentul cel mai reprezentativ al stilului clasicist, dar şi prin meritul de primă biserică-catedrală ce l-a avut în anii 1830-1836, umbrită ulterior pe nedrept, cu toate acestea, continuă, însă, să fie apreciată încă până către anul 1843, după care, prin concursul unei politici asupritoare a autorităţilor laice şi ecleziastice ruse, în centrul vieţii religioase sunt puse valori artistice străine de tradiţia noastră naţională.


Note:

  1. Halippa I. în Trudy-Halippa, t.3, Chişinău, 1907, p.231; actualmente, str. Grigore Ureche, 58.
  2. Nesterov T. consideră înălţarea primei biserici în anul 1807, iar în calitate de catedrală a bulgarilor din anul 1815, fără să indice sursele documentare, cf.Chişinău. Enciclopedie, Chişinău, 1997, p. 81.
  3. ANRM, fond 205, inventar I, dosar 4205, fila 1-43.
  4. Ibidem, f.44-56.
  5. Ibidem, dosar 5493, f. 20-22.
  6. Ibidem, f. 24, 25.
  7. Zapiski Bessarabskogo Statisticeskogo Komiteta, t. 3, Chişinău, 1868, p. 51-52.
  8. Zascuk A. repetă exact după descrierea din anul 1843, în Materialy dlja geografii i statistiki Roşii, Bessarabskaja oblast’, S. Peterburg, 1862, p. 111; Z. Arbore în 1898 o numeşte a doua biserică după catedrală (cea din 1836 – n.n.), cf. Basarabia în secolul XIX, ediţie I. şi T. Varta, Chişinău, 2001, p. 241.
  9. Cf. în Tyragetia, IX, Chişinău, 2000, p. 159 – 171.
  10. Ghimpu V. Biserici şi mănăstiri medievale în Basarabia, monografie, Chişinău, 2000, p. 119-132.
  11. lonescu Gr. Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Bucureşti, 1982, p. 506-508.
  12. Ghimpu V. Catedrala din Chişinău şi expansiunea religioasă a Rusiei, în Historia Urbana, t. V, Bucureşti, 1997/2, p. 233-240.
  13. Cf. Istoria Bisericii din Basarabia în veacul al XlX-lea sub ruşi, Chişinău, Museum, 2000, p. 49.
  14. Păcurariu M. Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Chişinău, 1993, p.366; Arta’96, Chişinău, 1996, p.122; Ghid de Monumente şi Situri Istorice din Republica Moldova, Chişinău, 1998, p.58-59; recent, I.Varta, într-un studiu documentar, stabileşte legătura dintre hramul Sf.Nicolae al celui de-al treilea altar şi numele ţarului Nicolai I, în Revista de Istorie a Moldovei, 1-2 (41-42), Chişinău, 2000, p. 77-84.
Sursa: Ghimpu, Vlad. Catedrala Înălțarea Domnului din Chișinău (1830) // Tyragetia: Anuar. – Chișinău, 2002. – Vol. 11. – P. 289-294.
Advertisements

One thought on “Catedrala Înălțarea Domnului din Chișinău (1830)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s