Edificiul Comunitatea Hârbovăț a Surorilor de caritate din Chișinău (sf. sec. XIX – înc. sec. XX) – Imagine și istorie

Patrimoniul cultural şi istoric al oraşului Chişinău îl constituie monumentele istorice şi de artă. Multe dintre acestea au luat forma cărţii poştale ilustrate (vedere), care a devenit o sursă informativă cu un rol de prim plan, iar autorul imaginii de corespon­dent „pe teren, care transmite publicului imagi­nea încărcată cu autenticitate. În acest context se înscriu şi cele trei vederi cu imaginea clădirii Co­munitatea Hârbovăţ a surorilor de caritate din Chişinău, amplasată la intersecţia străzilor Sinadino şi Fântânilor[1]. Sunt imagini de epocă, cea mai timpurie fiind editată până la 1917 de Magazinul de carte şi papetărie al lui G. Şeinberg din Chişi­nău; celelalte două cărţi poştale au fost editate în perioada interbelică, având acelaşi clişeu, deosebindu-se doar prin legendă[2]. Articolul este scris în continuitatea valorificării patrimoniului cartofilic muzeal şi se doreşte o contribuţie la istoricul edifi­ciului, dar şi al activităţii Comunităţii.
Carte poștală ilustrată Chișinău. Comunitatea Hârbovăț, înc. sec. XX. Editura Magazinul de carte și papetărie G. B. Șeinberg și fiul, Chișinău. Imagine alb-negru, necirculară 
 
Este una din puţinele clădiri de epocă care s-a păstrat, parţial, sub aspect arhitectonic şi funcţional, construită între anii 1907-1912 la iniţiativa Societăţii Crucea Roşie din Basarabia[3].
Societatea Crucea Roşie din Basarabia îşi are în­ceputurile din timpul războiului româno-ruso-turc din 1877-1878, când un Comitet de Doamne din înalta societate a Chişinăului, sub preşedinţia Măriei Şebeko (1839-1905), soţia guvernatorului N.I. Şebeko (1834-1904), guvernator al Basarabi­ei între anii 1871-1879, activează în două spitale din Chişinău, ajutând răniţii de pe front, aceste spitale fiind amplasate în incinta hotelului Suisse şi respectiv, în localul Gimnaziului nr. 1 de băieţi.
După terminarea războiului, activitatea Crucii Roşii a fost mai modestă, până la începutul războ­iului ruso-japonez din 1904-1905, când principe­sa Sofia Urusova, soţia guvernatorului Basarabiei în anii 1903-1904, cneazul S.D. Urusov (1862- 1937), restabileşte Comitetul de Doamne din elita Chişinăului, obţinând aprobarea înfiinţării filialei Societăţii Crucea Roşie din Basarabia. Un detaşa­ment de medici şi surori de caritate din Basarabia pleacă în Manciuria pentru ajutorarea răniţilor şi bolnavilor de pe front.
Crucea Roşie din Chişinău a luat parte activă şi în timpul Primului Război Mondial, când, în anii 1914-1916, pe lângă spital, a funcţionat o şcoală de pregătire a surorilor de caritate, şcoală ce a avut două promoţii. Până la 1918 un rol activ în cadrul filialei l-au jucat doamnele E. Cerchez şi Iu. Siminel, preotul Mihail Ceachir, Pantelimon Sinadino, dr. Toma Ciorbă, boierii Leonard, Semigradov, Hertza etc.
Carte poștală ilustrată Chișinău. Strada  Sinadinovskaia. Comunitatea Hârbovăț. Imagine color; circultată în 1909.
 
Societatea Crucea Roşie din Basarabia şi-a desfă­şurat activitatea nu numai în timpul conflagraţi­ilor, aceasta canalizându-şi activitatea şi în viaţa socială, acordând ajutor în diverse domenii. De exemplu, într-o scrisoare adresată administraţi­ei orăşeneşti, Societatea vine cu propunerea de a reţine 1% din salariul angajaţilor în ajutorarea ţă­ranilor înfometaţi din regiunile afectate de secetă din imperiu (БЖ 1907a).
După 1918 Crucea Roşie din Chişinău devine fili­ală a Crucii Roşii din Bucureşti, având-o în frunte pe Florica Niţă (1882- 19ЗЗ), pedagog şi pu­blicist, director al Şco­lii Normale de fete, care până în 1940 i-a purtat numele[4]. Ulterior, în fruntea filialei Crucii Roşii de la Chi­şinău a fost Maria Pelivan, soţia lui Ion Pelivan. Născută în martie 1886 la Craiova, face studii la „Belle Arte” din München, Germa­nia, cunoscând foarte bine limbile franceză şi germană. După că­sătorie se stabileşte la Chişinău, unde se va dedica activităţii de caritate şi asistenţă socială. De numele ei este legată activitatea filialei Crucii Roşii din Basarabia, despre activitatea căreia s-a raportat în cadrul Adunării generale, care şi-a ţi­nut lucrările la 13 ianuarie 1942 în incinta clădirii Jokey Club din Chişinău[5](Monitorul 1942, 14). Pentru activitatea ei neobosită pe acest tărâm, M. Pelivan a fost decorată cu „Meritul sanitar, clasa I, „Răsplata Muncii, „Coroana României în grad de cavaler (Scurtu 2010,152).
Casetă publicitară a Magazinului de carte și papetărie G. B. Șeinberg și fiul din Chișinău, publicată
 (Наше объеденение, 1911, 33)  
 
O pagină aparte în istoria Crucii Roşii din Basa­rabia ţaristă a înscris-o Natalia Haruzin, născută Natalia Wilhelm fon der Hoven (1868-1943), so­ţia guvernatorului Basarabiei în anii 1904-1908, A.N. Haruzin (1864-1932), fiul unui negustor din Moscova, unul din puţinii guvernatori inteligenţi, culţi şi energici pe care i-a avut Basarabia sub dominaţie ţaristă. Soţii Haruzin au desfăşurat în Basarabia o activitate deosebită, manifestată prin simplitate, toleranţă şi comunicativitate. Din iniţiativa Nataliei Haruzin a fost înfiinţată Comunitatea surorilor de caritate Hârbovăţ pe lângă Crucea Roşie din Basarabia şi Azilul Olga, pre­zentând cu vrednicie instituţiile în fruntea cărora o pusese situaţia de soţie a guvernatorului.
Fondată în anul 1905, Comunitatea primeşte din partea Primăriei un teren pentru un nou edificiu la intersecţia străzilor Sinadino şi Fântânilor, cu o suprafaţă de 858,48 stânjeni pătraţi, pe care se aflau case vechi ce aparţineau mănăstirii Sf. Mormânt. După demolarea acestora, s-a început construcţia clădirilor din piatră sub formă de am­bulatoriu. Festivitatea de punere a pietrei de te­melie a noului edificiu a avut loc la 20 mai 1907 (БЖ 1907b, 3). Noul complex includea trei clă­diri cu două etaje şi cinci clădiri cu un etaj, unul din autorii proiectului fiind arhitectul gubernial A.M. Asvadurov (1859-1930). Originar din oraşul Akkerman, dintr-o familie de comercianţi, A. As­vadurov absolveşte Institutul de inginerie civilă pe lângă curtea imperială din Petersburg, apoi se întoarce în oraşul natal în calitate de arhitect al oraşului. În anul 1902 este numit inginer în Comisia de constructii din cadrul Administraţiei  guberniale din Basarabia. În afară de clădirea Co­munităţii Hârbovăt a surorilor de caritate, A. Asvadurov este autorul proiectului capelei bisericii din Cimitirul Central. În 1918 este numit director al Secţiei de Constructii din cadrul Ministerului de Interne, iar din 1920 activează în calitate de arhitect al oraşului Chişinău.
Cel de-al doilea etaj a fost proiectat de inginerul basarabean M. Cecherul-Cuş (1865-1917), născut în judeţul Orhei, într-o familie de nobili eredi­tari. îşi face studiile la Liceul Real din Chişinău, apoi la Institutul Tehnologic din Harkov, fiind de profesie inginer-chimist. Se întoarce la Chişinău şi deschide primul birou de construcţie. Până în anul 1898 deţine funcţia de arhitect al oraşului, lăsându-şi amprenta pe edificiile Spitalului Mili­tar, construit în anul 1905[6], cel al Băncii Nobilimii şi Ţărănimii[7](Colesnic 2011, 45-46).
Interiorul clădirii a fost structurat după modelul englez la sugestia medicului basarabean Toma Ciorbă (1864-1936), numit şi „ctitor al medicinii basarabene”. S-a născut în oraşul Chişinău în fa­milia unui militar. Primele studii le face la o şcoa­lă primară, ulterior urmând Liceul nr. 1 de băieţi din Chişinău. Urmează facultatea de medicină, pe care o finisează în anul 1893, după care se în­toarce în Basarabia. în anul 1896 este numit şef al Spitalului de copii care urma să fie construit pe str. Alexandrovscaia[8], spital care mai târziu a fost transformat în Spital de boli infecţioase, în frun­tea căruia a stat până în anul 1932.
Ansamblul arhitectonic al Comunităţii Hârbovăţ a surorilor de caritate a parcurs câteva etape de edificare. La 14 noiembrie 1907, orele 14.00, a avut loc procesiunea oficială de sfinţire a unui bloc din viitorul ansamblu şi a fost luată ca pro­tectoare Icoana cu chipul Maicii Domnului de la Hârbovăţ, de unde şi denumirea Comunităţii. Icoana este cunoscută de la sfârşitul sec. al XVIII- lea, când a fost adusă în Basarabia de colonelul Nicolae Albaduev. După moartea acestuia, în tim­pul războiului româno-ruso-ture din 1877-1878, mama lui donează această icoană Sfintei Mănăs­tiri de la Hârbovăţ. Supravieţuind în trei incendii şi având un efect miraculos în urma rugăciunilor, aceasta, printr-un ucaz al Sf. Sinod din 1859, a fost recunoscută ca Icoană făcătoare de minuni (Слава 1907, 80-82).
La ceremonie a participat guvernatorul Basarabi ei A. Haruzin cu soţia, unde au fost întâmpinaţi de membrii Comisiei de construcţie, compusă din medicul-şef al Comunităţii N. Sergheev, inginerul A Asvadurov, medicul T. Ciorbă, alte personali­tăţi locale precum Iu. Levinschi, A. Sinadino, A. Kogan etc. Serviciul divin a fost oficiat de episco­pul Nicodim şi preoţii M. Ceachir, M. Berezovschi, M. Butuc. în cuvântul de salut au fost aduse mulţumiri aparte medicului Toma Ciorbă, care a contribuit enorm la evoluţia Comunităţii pe când aceasta activa în clădirile vechi, oferind servicii medicale la peste 800 persoane. Medicul N. Sergheev a făcut o excursie prin clădire care includea parterul, separat în trei părţi, constituind 23 de odăi; în prima parte era amplasată farmacia şi ambulatorul, în cea de-a doua, complet izolată, era secţia de sterilizare, de pansamente şi sala de operaţii, iar în cea de-a treia parte era un salon pentru zece paturi. Lucrările de construcţii au costat aproximativ 20 mii ruble (БЖ 1907c, 3).
Pe parcurs a fost construit un cămin pentru surorile de caritate, după proiectul lui A. Asvadurov, prezentat Comisiei de construcţii la 24 septembrie 1909, protocolul nr. 110, şi aprobat de Administraţia Gubernială[9]. Evenimentul legat de punerea pietrei de temelie a fost o sărbătoare, la care au participat oficialităţi locale, invitaţi de onoare. A fost citită telegrama de binecuvântare, expediată de împărăteasa Maria Feodorovna. Evenimentul a fost imortalizat de fotograful Zingher. Căminul urma să aibă două nivele cu faţa spre str. Sinadino şi stradela Fântânilor. La parter era amplasat apartamentul medicului-şef, constituit din 5 odăi, sala de conferinţe şi cantina pentru surori. La etaj se afla garderoba, apartamentul cu două odăi al surorii superioare şi 16 odăi pentru cele 30 de surori (Друг 1909a, 2).
Către 1 decembrie 1909 era preconizată finisarea construcţiei ambulatoriului şi a unui salon pentru şase paturi, precum şi faţada clădirii, după proiectul lui M. Cecherul-Cuş (БЖ 1909, 3). Conform protocolului nr. 28 din 2 aprilie 1910, Comisia aprobă construcţia nivelului doi al spitalului de pe lângă Comunitate[10].
Lucrările de construcţii au durat până în anul 1912, noul edificiu medico-caritabil evoluând, de la un staţionar cu zece paturi şi un ambulator, la 40 de paturi permanente şi 250 consultaţii zilnice (gratis), cu un personal bine instruit şi cu cabinete bine dotate.
În ianuarie 1915, ansamblul arhitectonic al Comunităţii Hârbovăţ a surorilor de caritate includea: clădirea cu două niveluri a spitalului, acoperită cu ţiglă de Marsilia, clădirea administrativă cu două niveluri a Comunităţii, două foişoare (unul cu un nivel, altul cu două niveluri), cu acoperişuri din ţiglă, o magazie, o gheţărie, un beci cu pavilion deasupra, un grilaj cu porţi de fier, un cabinet pentru examen radiologie (Chişinău 1997, 201).
Construcţia edificiului a solicitat mijloace băneşti importante, acestea fiind alocate de Crucea Roşie, de administraţia centrală, susţinuţi şi de cea locală. Preşedinta Comitetului Doamnelor din cadrul Crucii Roşii din Chişinău, M. Haruzin, expediază o adresă Dumei orăşeneşti, prin care solicită să fie transferate cele zece mii de ruble, oferite Crucii Crucii Roşii în anul 1904 (БЖ 190yd, 3). în anul 1908, M. Haruzin expediază o adresă către Administraţia Zemstvei din Bender, prin care solicită o indemnizaţie anuală pentru susţinerea activităţii Comunităţii, în special în extinderea spaţiului şi completarea cadrelor medicale, deoarece „fluxul de bolnavi, care se adresează după consultaţii, nu poate fi servit, din lipsă de cadre şi spaţiu”[11].
Comunitatea s-a bucurat şi de susţinerea societăţii civile. în noiembrie 1907, la sugestia Măriei Haruzin, a fost organizată o loterie orăşeneasca, unde au fost colectate sume de bani, obiecte de preţ, obiecte de uz cotidian, produse alimentare (БЖ 19076,3).
Presa timpului inserează numeroase apeluri de ajutorare a Comunităţii Hârbovăţ a surorilor de caritate. în ziarul „Drug” din 2.09.1909 contesa V.P. Kankrina, soţia guvernatorului Basarabiei între anii 1908-1912 I.V. Kankrin, lansează un apel către locuitorii Chişinăului de a face donaţii. Astfel, la 30 septembrie 1909 a fost organizat un concert pentru susţinerea surorilor de caritate din cadrul Comunităţii, deoarece ele nu erau remune­rate (Друг 1909b, 3), iar teatrul „Expres” a donat veniturile de la patru prezentări din zilele de 16, 17, 18 şi 19 noiembrie 1909 (Друг 1909 c, 1).
Amplasată în inima Chişinăului, Comunitatea surorilor de caritate devenise un centru important de recuperare a sănătăţii, de serviciile cărora se foloseau atât orăşenii cât şi cei din provincie. Servicii oferite la preţuri modice, specialişti calificaţi, cabinete dotate – acestea sunt calificativele inserate în presa timpului, pe paginile cărora apăreau diverse informaţii despre mersul construcţiilor, serviciile oferite de Comunitate. Astfel, ziarul Бессарабская Жизнь din 11 ianuarie 1907 inserează un aviz cu privire la serviciile oferite de ambulatorul de pe lângă Comunitatea Hârbovăţ a surorilor de caritate: „În zilele de joi oferă consultaţii medicii specialişti – dr. Z. Zotos, în orele 10.00-11.00 – chirurgie şi boli de urechi; dr. M. Halafov, între orele 12.00 şi 13.00 – boli interne; dr. Z. Katranova – stomatologie. Costul – 30 copeici. Medicul-şef N. Sergheev, sora superioară M. Vjazemskaja”.
„Începând cu 1.01.1912 pe lângă Comunitatea surorilor de caritate Hârbovăţ a Crucii Roşii este organizata garda nocturnă cu plată, asigurată de medici, între orele 22.00 şi 8.00″ – anunţa ziarul Новое Время, nr. 14, din martie 1912.
Actul de caritate era o formă nu mai puţin importantă în activitatea institutiei. Iată de ce în timpul Primului Război Balcanic (1912), protoiereul M. Ceachir, membru al Consiliului de tutelă al Comunităţii Hârbovăţ, iniţiază un şir de colecte pentru susţinerea militarilor de pe front[12].
În legătură cu evenimentele din anul 1918 spitalul de companie al Comunităţii a fost evacuat, iar în iulie 1920 se instalează în or. Vârşaţ (Banatul Sârbesc). Spitalul, administrat de Radovan Savici Klisir, includea secţiile: chirurgie, ginecologie, oftalmologie, stomatologie, boli interne, diverse laboratoare. Ulterior, o parte din spital a fost evacuat în Crimeea, apoi în Zagreb, iar partea rămasă, ce includea inventar pentru 180 paturi şi personalul medical, a stat la baza spitalului orăşenesc din Vârşaţ.
După 1918, prin exproprierea averilor închinate mănăstirilor de la Sf. Munte, clădirea şi terenul au devenit proprietate a Ministerului Domeniului, iar printr-un schimb de proprietăţi între Ministerul Domeniului şi cel al Sănătăţii, a revenit acestuia din urmă.
Spitalul includea o clădire principală, cu parter şi etaj, modern şi solid construit, prevăzut cu încălzire centrală, amenajat „în felul sanatoriilor” cu saloane de 2-4, maximum 6 paturi, cea mai privilegiată secţie fiind cea de chirurgie, care avea două săli de operaţie.
De la instalarea administraţiei române, spitalul a fost înzestrat din nou, întrucât medicul spitalului Crucii Roşii ruseşti, plecând în Serbia, a luat toată zestrea spitalului, chiar şi robinetele de la instalaţia de apă. S-a instalat un cabinet Roentgen cu un aparat din cele mai performante pentru acele timpuri, cu instrumente chirurgicale din cele mai moderne.
Spitalul avea o capacitate de 60 paturi. Parterul avea 18 odăi, unde activa secţia pentru bărbaţi, sală de operaţie, sală de baie, sală de pansamente şi o sală de internare. Tot la parter era cabinetul Roentgen, cabinetul medicului-şef şi al medicilor secundari.
La etaj era secţia pentru femei. Avea acelaşi număr de paturi (60), cu uşoare modificări de distribuţie, o sală de operaţie, o sală de sterilizare, o sală de pansamente, două săli de baie. Tot aici era şi biblioteca, care dispunea de cărţi de specialitate pentru personalul medical şi literatură artistică pentru pacienţi, şi un mic muzeu al spitalului.
Pacienţii internaţi erau repartizaţi în trei categorii, I, II, III – toţi primind aceleaşi îngrijiri medicale, deosebirea constând numai în numărul de paturi în salon şi calitatea mobilierului.
Alături de clădirea principală era o altă clădire, cu parter şi etaj. La parter era locuinţa medicului-şef, locuinţa administratorului şi cancelaria Spitalului. În perioada ţaristă, la parter era un institut al surorilor de caritate. în perioada românească la început a fost un sanatoriu, mai târziu – Spitalul pentru copii „Regina Maria”[13], ulterior spaţiul fiind ocupat de o parte din personalul Spitalului, de farmacie şi câteva odăi ce serveau depozit de materiale. În afară de aceste două corpuri, principale, în curtea Spitalului mai erau bucătăria, spălătoria, morga şi un mic pavilion pentru bolnavii cu infecţii grave şi suspecţi de boli infecţioase. La etajul acestui corp se găseau locuinţele angajaţilor.
După 1944 în această clădire şi-a desfăşurat activitatea Direcţia Sanatorială nr. 4, ulterior aceasta a fost transformată în Clinica Sanatorială Repulicană.
Astăzi o parte din clădire găzduieşte Policlinica aparatului Guvernului, iar în blocul „central” al clădirii îşi desfăşoară activitatea Consiliul Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova.
Bibliografie
Anuarul 1940: Anuarul Chişinăului (Chişinău 1940).
Călătoria 1920: Călătoria MM.LL. Regelui şi Reginei în Bucovina şi Basarabia, 15-25 mai 1920 (Bucureşti 1920).
Chişinău 1997: Chişinău. Enciclopedie (Chişinău 1997).
Colesnic 2011: Iu. Colesnic, Chişinăul în amintire (Chişinău 2011).
Monitorul 1942: Monitorul Municipal, Anul VIII, nr. 2 (Chişinău 1942).
Scurtu 2010: C. Scurtu, Contributia Armatei Române la realizarea statuii lui Ştefan cel Mare din Chişinău. In: Ţara Bârsei, serie nouă, nr. 9 (Braşov 2010).
БЖ 1907a: Бессарабская жизнь, 2.03.1907.
БЖ 1907b: Бессарабская жизнь, 22.05.1907.
БЖ 1907с: Бессарабская жизнь, 9.09.1907.
БЖ I907d: Бессарабская жизнь, 6.03.1907.
БЖ 1907e: Бессарабская жизнь, 9.11.1907.
БЖ 1909: Бессарабская жизнь, 9.09.1909.
Друг 1909а: Друг, 16.09.1909.
Друг 1909b: Друг, 3.10.1909.
Друг 1909с: Друг, 17.09.1909.
Наше объединение 1911: Наше объединение, И, №26 (Кишинев 1911).
Слава 1907: Слава Богоматери. Сведения о чудотворных и местно чтимых иконах Божей Матери (Москва 1907).


Building of the Hârbovăţ Community of Nurses in Chişinău (late 19th – early 20th centuries): the image and history
Abstract
Cultural and historical heritage of Chişinău consists of the monuments of history and art. Many of them took the form of an illustrated postcard that has become an important source of information, and author of the picture became a “field” correspondent, who transmitted the public authentic images. Such are the three photographic postcards from the collection of the National Museum of Archaeology and History of Moldova with the image of the building of the Hârbovăţ Community of Nurses in Chişinău, located at the intersection of Sinadinovskaya and Fontannaya streets (now Vlaicu Pârcălab and Veronica Micle). The earliest of them was released before 1917  by the G. Sheinberg’s Book and Stationer)‘ Store in Chişinău; the other two date from the interwar period, bear the same image and differ only in the inscriptions.
This paper is a continuation of the deltiological study of museum collections and addresses the history of the building, as well as the act hit ies of the Community.
This is one of the few buildings of that time, partly preserved in the architecture and functional use. Charitable complex was built in 1907-1912 and includes three two-storev and five one-storey buildings. The author of the project is a provincial architect A. Asvadurov (first floor), the second floor was designed by an engineer M. Chekerul- Kush, and the interior has been arranged for the British model by Bessarabian doctor T. Ciorba. Over the years, this charitable medical institution developed from a ten-bed inpatient to 40 beds, outpatient clinic served about 250 patients a day (for free), and there was a well-trained staff and well-equipped consulting rooms. After 1918 the building became the property of the Ministry of Health and Social Protection of Romania, and in 1920 there was opened the “Regina Maria” Children’s Hospital, in honor of the visit of the royal family to Chişinău from 19 to 22 May 1920.
The complex was built by the Bessarabian Red Cross Society. The first building was consecrated on May 20,1907, having received the patronage of the thaumaturgical icon of Our Lady from the Hârbovăţ Monastery. At the head of the Community there was the committee of ladies of the Chişinău high society headed by the wives of governors of Bessarabia. A special role in the history of the Community belongs to the wives of governors Urasov, Kharuzin, and Kankrin, who laid the foundation of this medical center. As a branch of the Russian Red Cross Society, the Hârbovăţ Community of Nurses provided active assistance to the wounded during World War II. From 1914 to 1916 at the hospital there was functioning a school of nursing, which had two issues.
After 1918, the Chişinău Red Cross becomes the branch of the Bucharest Red Cross and was headed by FloricaNiţă, and then by Maria Pelivan.
After 1944, this building housed the 4th Sanatorium Department 4, and later converted to the Republican Sanatorium Clinic. Today, the part of the building is occupied by the Polyclinic of the Government Apparatus, and the “central” block houses the Coordinating Council for Television and Radio of the Republic of Moldova.
List of Illustrations:
1.     Illustrated postcard” Chişinău. Hârbovăţ Community”, early XX century. Released by the Book and Stationery Store G. B. Sheinberg and Son, Chişinău. Black and white image; was not in circulation.
2.     Illustrated postcard “Chişinău. Sinadinovskaya Street. Hârbovăţ Community”. Color image, circulated in 1909.
3.     Ad unit of the Book and Stationery Store G. B. Sheinberg and Son in Chişinău (Nashe Ob’yedinenie 1911, 33).
4.     Illustrated postcard “Chişinău. “Regina Maria” Hospital”. Published in the interwar period. Black and white image, was not in circulation.
5.     Advertisement of the “Regina Maria” Hospital located in the building of the Hârbovăţ Community (Anuarul 1940, 111).


Здание Гербовецкой общины сестер милосердия в Кишиневе (конец XIX – начало XX века) – изображение и история
Резюме
Культурно-историческое наследие города Кишинева состоит из памятников истории и искусства. Многие из них приняли форму’ иллюстрированной почтовой открытки, которая стала в первую очередь источни­ком информации, а автор снимка – «полевым» корреспондентом, запечатлевшим для нас подлинный вид памятника. Таковы три фотооткрытки с изображением здания Гербовецкой общины сестер милосердия, расположенного на перекрестке улиц Синадиновской и Фонтанной (ныне Влайку Пыркэлаба и Вероники Микле), хранящиеся в фондах НМАИМ. Самая ранняя из них была выпущена до 1917 года Книжным и писчебумажным магазином Г. Шейнберга (Кишинев), другие две вышли в межвоенный период, с тем же изображением, и отличаются лишь надписями.
Статья является продолжением исследования филокартической коллекции музея и затрагивает вопросы истории здания, а также деятельности общины.
Это одно из немногих зданий того времени, частично сохранившихся в плане архитектуры и функционального использования. Благотворительный комплекс был построен в 1907-1912 гг. и включает три двух­этажных и пять одноэтажных строении Автором проекта является губернский архитектор А Асвадуров (первый этаж), второй этаж спроектировал инженер М. Чекеруль-Куш, а интерьер был устроен по англий­скому образцу бессарабским врачом Т. Чорбой. За годы существования этого лечебно-благотворительного учреждения количество мест в больнице увеличилось с ю до 40 коек, а амбулатория обслуживала около 250 больных в день (бесплатно); здесь был хорошо подготовленный персонал и прекрасно оборудованные кабинеты.
После 1918 года здание стало собственностью Министерства здравоохранения и социальной защиты Румынии, а с 1920 года здесь открылась Детская больница Regina Maria, в честь посещения Кишинева королевской семьей 19-22 мая 1920 года.
Лечебно-благотворительный комплекс был построен бессарабским обществом Красного Креста. Первая постройка была благословлена 20 мая 1907 года чудотворной иконой Божьей Матери из Гербовецкого монастыря. Руководство общиной осуществлял дамский комитет, состоявший из представительниц кишиневского высшего общества и возглавляемый женами бессарабских губернаторов. Особая роль в истории общины принадлежит женам губернаторов Урусова Харузина и Канкрина, которые стояли у истоков этого медицинского центра. Являясь филиалом Российского общества Красного Креста, Гербовецкая община сестер милосердия оказывала активную помощь раненым во время Первой мировой войны. С 1914 по 1916 год при больнице действовала школа по подготовке сестер милосердия, которая имела два выпуска. После 1918 года Кишиневский Красный Крест становится филиалом Бухарестского Красного Креста, и его возглавляет Флорика Ницэ, а затем Мария Пеливан.
После 1944 года в этом здании разместилось 4-е санаторное управление, позже преобразованное в Республиканскую лечебно-санаторную клинику. Сегодня часть здания занимает Поликлиника аппарата правительства, а в «центральном» блоке находится Координационный совет по телевидению и радиовещанию Республики Молдова.
Список иллюстраций:
1.     Иллюстрированная почтовая открытка «Кишинев. Гербовецкая община», нач. XX в. Издана Книжным и писчебумажным магазином Г. Б. Шейнберг и сын (Кишинев). Изображение черно-белое; не была в обращении.
2.     Иллюстрированная почтовая открытка «Кишинев. Улица Синадиновская. Гербовецкая община». Цветное изображение; была отправлена в 1909 г.
3.     Рекламный блок Книжного и писчебумажного магазина Г. Б. Шейнберг и сын в Кишиневе (Наше объединение 1911, 33).
4.     Иллюстрированная почтовая открытка «Кишинев. Больница «Regina Maria». Издана в межвоенный период. Изображение черно-белое; не была в обращении.
5.     Реклама Больницы «Regina Maria», размещенной в здании Гербовецкой общины (Anuarul 1940,111).

[1] Astăzi străzile Vlaicu Pîrcălab și Veronica Micle.
[2] MNAIM, FB-20974-22, FB-24563-22.
[3] O alt clădire, care a funcționar din punct de vedere arhitectonic și funcțional, este Primăria Municipiului Chișinău.
[4] Azi Lceul ucrainean „M. Koțiubinski”, str. Armenească.
[5] Fostul club al Nobilimii.
[6] Azi blocul central al Universității de Stat și Medicină și Farmacie „N. Testimițeanu”.
[7] Azi Sala cu Orgă.
[8] Azi bd Ștefan cel Mare și Sfînt.
[9] ANRM, F. 6, inv. 1, d. 1592, f. 114.
[10] ANRM, F. 6, inv. 1, d. 2275, f. 30
[11] ANRM, F. 66, inv. 1, d. 10, f. 22
[12] ANRM, F. 2, inv. 1, d. 9165, f. 127
[13] În anul 1920 (19-22 mai), Basarabia a fsot vizitată de familia regală: la 19 mai a vizitat orașul Bălți, apoi Chișinăul. Refele Ferdinand și Regina Maria au vizitat un șir de instituții socio-culturale, inclusive spitale, orfelinate etc. (Călătoria 1940, 20).
Sursa: Griţco, Ana. Edificiul Comunitatea Hârbovăț a Surorilor de caritate din Chișinău (sf. sec. XIX – înc. sec. XX) – Imagine și istorie // Tyragetia. – Ch., 2012. – Vol. VI. – P. 265-271.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s