File din istoria instituțiilor hoteliere din Basarabia. Contribuții cartofilice (a doua jumătate a sec. XIX – începutul sec. XX)

Vă propunem un articol despre hotelurile din Chişinău din a doua jumătate a sec. XIX – începutul sec. XX, printre care era şi hotelul Suisse, amplasat în actualul edificiu al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”.

Imaginea fotografică, conservată în cartea poştală ilustrată, materializată într-o comunicare, repu­ne în drepturi statuarea cărţii poştale ca valoare patrimonială cu valenţă documentară, artistică şi muzeografică, care transmite mărturiile cele mai reprezentative din patrimoniul arhitectonic şi is­toric al Chişinăului din epoca modernă.
Articolul este rezultatul cercetărilor colecţiei pa­trimoniale de carte poştală ilustrată, unde s-a în­cercat să se surprindă imaginile cu hoteluri din Chişinău de la sf. sec. XIX – înc. sec. XX şi are drept scop readucerea în memorie a unor aspecte din activitatea instituţiilor hoteliere în epocă, pre­cum şi aspectul arhitectonic deosebit, pe care, din păcate, îl putem admira doar în imaginile foto­grafice. Punctul de plecare l-a servit vederile din colecţia de carte poştală din patrimoniul Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei cu imagini ale edificiilor hoteliere din Chişinău din a doua jumătate a sec. al XIX-lea – începutul sec. XX. În colecţia de patrimoniu a MNAIM deţinem imaginea a doar patru hoteluri: hotelul Suisse[1], hotelul Londra[2], hotelul Bristols[3]şi hotelul Palas[4]. Hotelul Suisse, fiind unul din cele mai vechi ho­teluri ale Chişinăului, s-a bucurat şi de cele mai multe imagini cartofilice, cele mai timpurii fiind editate la intersecţia secolelor XIX şi XX. În co­lecţia de patrimoniu, cea mai veche carte poşta­lă cu imaginea hotelului Suisse a circulat în anul 1902[5]; este o imagine de culoare verzuie, editată de A. Wolkenberg în oraşul Berlin (Germania). Mai târziu au fost editate şi în Chişinău, de ace­laşi A. Wolkenberg, imagini alb-negru, una din ele circulată în anul 1912. În perioada interbelică imaginea hotelului Suissea fost imortalizată de Depozitul general: Agenţia Română Hachette din Bucureşti.
Imaginile hotelului Londra şi Palas au fost editate în perioada interbelică la editurile LibrăriaKniga” şi Glasul Ţării, imagini alb-negru şi color.
Hotelurile au fost şi rămân cartea de vizită a loca­lităţii. Despre începuturile sistemului hotelier din Basarabia cunoaştem din amintirile celor care au călătorit la acea vreme prin regiune, şi care, de obicei, poposeau în case private ce ofereau condi­ţii de cazare temporare sau în odăile de pe lângă hanuri şi cârciumi. La începutul anilor ’20 ai sec. al XIX-lea în Chişinău erau cunoscute câteva case care ofereau asemenea servicii: casa familiei Gold, casa familiei Isaev, casa armeanului Antonie, casa negustorului Naumov, pensionul pentru femei al lui Miller şi Etner etc. Acestea se deosebeau între ele după calitatea serviciilor oferite şi, respectiv, erau vizitate de persoane cu stare socială diferi­tă. De exemplu, hanul comerciantului Antonie şi casa familiei Gold îi avea ca şi clienţi persoanele cu o stare materială modestă. Oferta includea niş­te odăi cu o stare de confort şi de igienă ce lăsa mult de dorit. De obicei, clienţi „permanenţi” ai acestor edificii erau militarii ruşi ce mişunau prin Chişinău în timpul acţiunilor militare ruso-turce din anii 1828-1829. Casa lui Naumov era vestită prin interiorul amenajat în stil european şi sta­re igienică satisfăcătoare. Clienţi, de obicei, erau persoane din clase sociale înalte.
Edificii hoteliere „moderne” erau lipsă. În aminti­rile unui militar rus, participant la campania mili­tară dintre anii 1828-1829, se menţiona, că atunci când a poposit în Chişinău, în drum spre Iaşi, s-a oprit la „unicul hotel existent din oraş”. Peste 25 de ani, în anul 1854, vizitând din nou oraşul, acesta poposeşte la acelaşi hotel (Воспоминание 1867, 414-415). Sistemul hotelier din regiune a evoluat odată cu adoptarea Ucazului din 14 mai 1821, când a fost aprobat „Regulamentul cu pri­vire la activitatea hotelurilor, restaurantelor, ca­fenelelor şi hanurilor”. Conform Regulamentului, proprietar de hotel putea fi orice comerciant, care face parte din cele trei ghilde (§15); fiecare solici­tant de a-şi deschide un hotel avea dreptul să-şi aleagă locul unde să fie construit (§2); se permi­tea să se deschidă hoteluri în case private sau să ia în arendă un edificiu pentru a fi utilizat ca hotel, cu condiţia ca pe firma atârnată la intrare, care era obligatorie, să fie menţionat acest lucru (§6); se permitea ca una şi aceeaşi persoană să fie pro­prietar şi al restaurantului de pe lângă hotel (§17); era obligatoriu ca serviciile hoteliere să includă condiţii adecvate pentru odihnă: cele trei mese, inclusiv desertul, diverse băuturi, atât de produc­ţie locală, cât şi din străinătate, ceai, cafea, cio­colată fierbinte, miere (§ 21, II); orice hotel avea dreptul să deţină doar o singură sală de biliard (§21, III) etc.[6]Acest Ucaz nu a favorizat o evoluţie spectaculoasă a industriei hoteliere. În lista deţi­nătorilor de hoteluri din anul 1832 figurează doar două persoane: hotelul lui Antonie Iakubovici, care funcţiona în casa sa proprie din sectorul 1 al Chişinăului şi hotelul lui Daniil Voronţov, în casa lui Volkov, comerciant din ghilda a treia, în sec­torul patru al oraşului[7]. În acelaşi an au mai fost depuse două cereri de a li se permite să deschidă hoteluri: una semnată de Dumitru Lukianov (su­pus al Turciei), iar cealaltă de Marco Proper (su­pus al Austriei)[8]. Pentru o evidenţă mai strictă dar şi din motive fiscale, deţinătorii de hoteluri erau obligaţi să „reînnoiască” actele de proprietate în fiecare an. Astfel, la 27.04.1833 Daniil Voronţov, locuitor al Chişinăului, devine proprietar al hote­lului în casa arendată de la comerciantul Volkov, iar la 5 mai 1833 este aprobată cererea lui Antonie Iakubovici. Rândul proprietarilor de edificii hote­liere era în creştere modestă: în anul 1833 erau înregistrate cinci hoteluri[9], iar în anul 1853 şase hoteluri (Новороссийский 1853, 84). La sfârşi­tul secolului al XIX-lea instituţiile hoteliere erau clasificate în mai multe categorii, în funcţie de serviciile oferite. De exemplu, hotelurile Londra şi Franţa, făceau parte din categoria I, deoarece dispuneau de servicii telefonice, spre deosebire de hotelurile Paris, Suisse, Sankt Petersburg, care erau de categoria a II-a (Южная 1896, 99).
Reformele burgheze din anii ’60 ai sec. al XIX-lea, întreprinse în Rusia, s-au extins şi asupra Basa­rabiei, acestea favorizând, întru câtva, succesele civilizaţiei materiale din urbe, în special după in­stalarea telegrafului (1860) şi construcţia liniei de cale ferată (anii ’70, sec. XIX). Relaţiile comerci­ale între Basarabia şi Rusia, Basarabia şi Europa a permis Chişinăului să cunoască o ascensiune în aspectul său de capitală: pavarea străzilor, construcţia edificiilor de menire socială şi admi­nistrativă, se deschid noi fabrici şi uzine etc. O imagine despre Chişinăul din a doua jumătate a sec. al XIX-lea – începutul sec. XX ne-o oferă şi instituţiile hoteliere care evidenţiază oraşul ca un punct de atracţie pentru investitorii din imperiu şi din străinătate. întâmplător sau nu, proprieta­rul primului hotel modern a fost elveţianul Char­les Thomas Selouidenis, care în 1874 arendează edificiul de la intersecţia străzilor Alexandrovska- ia şi Seminarskaia[10]. După o restaurare complexă, edificiul hotelier îşi începe activitatea sub denu­mirea de hotelul Suisse, care şi-a păstrat-o de-a lungul timpului, chiar şi atunci când s-a schimbat proprietarul.
Istoricul clădirii hotelului Suisse începe după confirmarea planului de sistematizare urbanăa oraşului (1834), când terenul viran din partea de vest a oraşului a fost parcelată pentru construc­ţii. Unul din proprietarii unui astfel de teren a fost Ivan Monastârski, funcţionar la Consistoriul Duhovnicesc din Basarabia, care în 1835 iniţiază construcţia unui edificiu cu două etaje, finisată în anul 1844. Clădirea avea în total 46 de odăi, din­tre care o parte erau date în chirie. Printre chiriaşi a fost şi guvernatorul Basarabiei între anii 1834-1854, Pavel Fedorov. În această clădire se afla şi Vistieria Gubernială.
Între anii 1846-1862 o parte din spaţiile clădirii a fost arendată de către Gimnaziul de băieţi şi pensionul pentru copiii nobilimii basarabene. În această perioadă, în această instituţie de învăţă­mânt şi-au făcut studiile un şir de personalităţi marcante: B.P. Hasdeu (1853), Zamfir Arbore (1858), arhitectul P. Gasket, directorul Şcolii Reale N. Codreanu (1857), primarul K. Schmidt (1863) etc. (Nesterov, Râbalco 1998, 14).
La 29 martie 1865 Eparhia Chişinăului achiziţio­nează spaţiul, anterior închiriat pentru Semina­rul Teologic, la preţul de 3700 rub., iar din 1866 sediul în totalitate aparţinea instituţiei. Din mo­tive că spaţiul era neadecvat pentru procesul de instruire se hotărăşte ca acesta să fie dat, în tota­litate, în chirie, iar cu banii din arendă şi creditul acordat de Congresul Eparhial să fie construită o nouă clădire pentru Seminar.
       Edificiul arendat, de-a lungul anilor a avut diverşi arendatori, printre primii fiind cetăţeanul elveţian Charles Thomas Selouidenis, care a arendat spa­ţiul pentru o perioadă de 12 ani, din 15.07.1874- 15.07.1886.
În anul 1877 Seminarul se transferă în clădire nouă, iar spaţiile eliberate sunt date în arendă Crucii Roşii pentru o perioada de un an, iar din 1878 acestea trec în proprietatea elveţianului până în anul 1886. După Selouidenis clădirea/hotel a fost închiriată de comerciantul Dumitru Babiev, care a luat clădirea în arendă pentru o perioadă de zece ani. Din motive de boală, acesta administrează hotelul până în anul 1892, ulterior proprietar devenind fiica acestuia, Elena Dobronravova.
În anul 1894, în urma unui control, efectuat de Comisia sanitaro-epidemiologică s-a depistat că bucătăria restaurantului hotelului nu corespun­de cerinţelor. Administraţia Seminarului creea­ză o comisie pentru a estima costul lucrărilor de reparaţie. Fiind o sumă considerabilă, Congresul Eparhial, care şi-a ţinut lucrările la 28 august 1906, hotărăşte ca edificiul să fie dat în arendă unei persoane care îşi asumă şi lucrările de repa­raţie, în schimbul unor facilităţi. Astfel noul pro­prietar al hotelului Suisse devine Nicolai Muracev, armean de naţionalitate, care arendează clădirea pe un termen de zece ani: din 15.07.1897 până la 15.07.1907. Conform contractului, noul proprietar trebuia să achite arenda în primii doi ani suma de 6000 rub., iar următorii ani respectiv 7000 rub.
 
În anul 1899 Nicolai Muracev execută un şir de lucrări de construcţie, prevăzute în contract, după planul întocmit de inginerul Lavrentie Lozinski, intervenind cu schimbări în structura edificiului: camerele au fost amplasate la etaj, parterul fiind amenajat cu un restaurant şi bucătărie, constru­ieşte scări pentru etajul doi – una festivă, din marmură şi una din fontă; în curte au fost con­struite noi dependinţe adecvate, trotuar asfaltat etc. Tot la parter erau amplasate un şir de spaţii comerciale: salonul fotografic al lui Evsei Ştein, magazinul de rame şi tablouri al lui Alexandr Wolkenberg, frizeria lui Sereus, cofetăria lui Bakinski (Chişinău 1997, 202). În acelaşi an N. Muracev face un demers către Congresul Eparhial de a i se prelungi contractul de arendă pentru încă cinci ani, deoarece a investit foarte mult (18947 rub. 38 cop.) în reconstrucţia edificiului, dar acesta a fost refuzat (Краткий 1906, 1423-1428).
În cadrul lucrărilor Congresului Uniunii Cleri­cilor Ortodocşi, care şi-a ţinut lucrările între 18 iunie şi 2 iulie 1923, s-a discutat şi despre hotelul Suisse, unde au avut loc dezbateri cu privire la administratorul hotelului, care era un reprezen­tant al clerului. În urma dezbaterilor s-a hotărât ca, în continuare, hotelul să fie administrat de o faţă bisericească, deoarece „până când un preot în rasă este conducător acolo, până atunci hotelul va fi ferit de întâmplări şi obiceiuri de hotel de rând, pe când hotelul Suisse e un hotel de noble­ţe, cum se spune despre el la Bucureşti. E de dorit numai ca preotul administrator să aibă locuinţă în afara camerelor hotelului…” (De la Congresul 1923, 47)Tot în această clădire era amplasat şi hotelul Sa­voya, care era cunoscut mai mult prin serile mu­zicale organizate în restaurantul hotelului.
Clădirea hotelul Suisse s-a păstrat parţial până astăzi, aceasta păstrând amintiri din trecut. De-a lungul timpului în Suisse au poposit un şir de per­sonalităţi de cea mai înaltă clasă, precum regele Serbiei Milan I, Ministrul Instrucţiunii Publice din Rusia, basarabeanul L. Casso, actorul şi cân­tăreţul rus F. Şaleapin, scriitorii B.P. Hasdeu şi C. Stere, istoricul N. Iorga. Acesta din urmă, vizitând Basarabia în anul 1905, poposeşte în Chişinău, unde se cazează la hotelul „şviţerian”, stăpânit de un armean… Portarul cu favorite lungi negre e un polon din Cameniţa Podoliei. Femeia de la odăi e o moldoveancă, nu din Chişinău, ci din „afară”, de la un sat… Despre hotel trebuie să spun că doresc Iaşului un aşa de bun, de bine orânduit şi servit, de ieftin şi elegant ca acesta. Şi nu e singurul ho­tel de „întâiul rang” în Chişinău. Cu mai puţin de cinci lei pe zi, are cineva o odaie care nu lasă ni­mic de dorit…” (Iorga 1995, 83).
La începutul sec. XX numărul hotelurilor din Chi­şinău a crescut simţitor, completând „geografia” denumirilor: Paris, Londra, Bristol, Grand-Ottel, Naţional, Petersburg, Franţa etc. Majoritatea din ele erau amplasate în partea de sus a oraşului, în preajma instituţiilor bancare, administrative, juri­dice etc. Anunţul publicitar, inserat în presa tim­pului, ne permite să constatăm o evoluţie a servi­ciilor hoteliere cu un grad înalt de confort: odăi spaţioase şi luminoase cu un interior deosebit, cu geamuri şi balcoane ce dau în stradă, linie telegra­fică, curent electric, cu restaurante şi cafenele ce propuneau clienţilor băuturi şi bucate alese, con­diţii pentru întreţinerea cailor şi şaretelor etc.
Hotelul Londra şi-a început activitatea la sfârşitul anilor ’80 ai sec. al XIX-lea în casa proprietarului Gherş Şilkrot, amplasată la intersecţia străzilor Puşkin şi Gostinnaia[11]. În anul 1897, la 27. IX, G. Şilkrot face un demers către Administraţia Orăşe­nească, prezentând şi planul de electrificare, unde cere permisiunea de a electrifica hotelul. Drept urmare, în martie 1899, hotelul Londra este elec­trificat[12]. S-a intervenit şi în structura hotelului: bucătăria a fost transferată la parterul blocului central (demisol), ocupând două odăi spaţioase, bine dotate, în apropiere de restaurant[13]. La 15 oc­tombrie 1901, în urma unui control, efectuat de o comisie în frunte cu inginerul Gheorghe Cupcea, s-a stabilit că după reparaţiile întreprinse, hotelul Londra corespunde normelor tehnice şi sanitare, inclusiv celor antiincendiare, primind aprobarea de a-şi continua activitatea[14].
La anul 1906 în fruntea hotelului îl găsim pe Kirill Zagorodnâi. Acesta, printr-o hotărâre a Consiliu­lui Orăşenesc din 25 mai 1906 este somat, pre­cum că „hotelul Londra este trecut la categoria a II şi va plăti un impozit de 1100 rub.”, motivul fiind neachitarea sumei de 2300 pentru categoria I (Ведомости 1914). Acelaşi K. Zagorodnâi deţi­nea şi restaurantul „Belle-Vue“, care-şi ademenea clienţii cu faimoasele clătite ruseşti şi o ambianţă plăcută în compania unor vestiţi artişti precum interpreta de romanţe Daria Soko sau cântăreţul Sinichi Motte, acompaniaţi de orchestra vieneză, condusă de Binder (Друг 1909).
La 1 mai 1914 în Chişinău şi-a deschis uşile cel mai luxos hotel din capitală, la acea vreme, hote­lul Palas, amplasat la intersecţia străzilor Alexandrovskaia şi Kupeceskaia[15], avându-1 ca proprietar pe milionarul Barbălat. Edificiul avea patru nivele cu 120 de odăi, restaurant, cafenea, ascensor, te­lefon, telegraf. O noutate în domeniu era servirea meselor în odaie, rezervarea biletelor la teatru, la tren. Ziarul „Бессарабская жизнь din 22 iulie 1916, în afişul promoţional, menţiona că „noul hotel de clasa I este amenajat conform noilor ce­rinţe, este confortabil şi este amplasat în preajma celor mai solicitate instituţii sociale, comerciale, financiare etc.” Clădirea nu s-a păstrat, a fost dis­trusă în anii ’40 ai sec. XX.
      Hotelul Bristol iniţial era amplasat la intersecţia străzilor Sinadinovskaia şi Gostinnaia[16], ulterior s-a transferat în Casa Şumski, amplasată pe stradela Poliţeiskaia, între Puşkin şi Sinadinovskaia[17].
 
Lanţul hotelier al Chişinăului se completa treptat cu noi edificii cu pretenţii de cea mai înaltă clasă, în anul 1896 în casa lui Iaroslavsk, amplasată la intersecţia străzilor Mihailovskaia şi Alexandrovskaia[18], şi-a deschis uşile hotelul Grand Hotel, avându-1 ca proprietar pe mic-burghezul Ivan Mihailov. În casa lui Vuikan de pe str. Nikolaevskaia[19] era amplasat hotelul Imperial[20]. La 12 octom­brie 1901 mic-burghezul Moşko Tkaci, domiciliat în sectorul 2 al Chişinăului, str. Gostinnaia[21], nr. 21, colţ cu str. Kupeceskaia[22]face un demers către Administraţia Gubernială pentru a i se permite ac­tivitatea unui hotel în casa sa[23].
Pe lângă hoteluri, de obicei, activau şi restaurante care-şi atrăgeau clienţii prin intermediul meniuri­lor şi prin serile culturale organizate, având ca in­vitaţi diverşi artişti valoroşi. De exemplu, într-un afiş publicitar, restaurantul hotelului Suisse pro­pune la cină „două feluri de bucate (din peşte şi carne) la preţul de o rublă. Întregeşte atmosfera cântăreaţa lirică Leviţkaia şi frumoasa unguroaică Feldeşi. Sunt acompaniate de orchestra condusă de George Iliescu; în restaurantul Savoy concerta primadona operei din Viena, Doamna Petco, înso­ţită de orchestra din România, condusă de Geor­ge Iliescu (Друг 1914). În restaurantul hotelului Naţional (s-a păstrat parţial), proprietar Nicolae Capmare, amplasat la intersecţia străzilor Alexandrovskaia şi Kupeceskaia, vis-a-vis de hotelul Palas, cânta orchestra simfonică, condusă de vioristul N.S. Stefanenko (БЖ1906). Hotelul Franţa era amplasat în casa lui Zvonciukov, la intersec­ţia străzilor Alexandrovskaia şi Mihailovskaia, nr. 52[24]. Proprietarul hotelului G. Papa-Satiro îşi invită clienţii în “restaurantul hotelului pentru a servi dejunul, prânzul şi cina la preţuri accesibile, inclusiv băuturi. Hotelul dispune de grajd şi loc pentru adăpatul cailor, telefon” (Адрес 1911).
La începutul sec. XX în Chişinău funcţionau apro­ximativ douăzeci de hoteluri, edificii moderne, cu un aspect arhitectonic deosebit, care ofereau ser­vicii la „pretenţii europene”. Din multitudinea de hoteluri ale Chişinăului, cele mai reprezentative rămâneau trei, „centrale: Londra, Suisse şi Palas aici fiind repartizaţi să locuiască şi o parte din de­putaţii Sfatului Ţării (Colesnic 1998, 187).
Timpul, măcinat de evenimente distructive, dar şi de indiferenţa umană, a „clasat aceste bijute­rii arhitectonice, cu excepţia hotelurilor Suisse şi Naţional, care parţial şi-au păstrat câte ceva din aspectul anterior.
Bibliografie
Chişinău 1997: Chişinău. Enciclopedie (Chişinău: Museum 1997).
Colesnic 1998: Iu. Colesnic, Sfatul Ţării. Enciclopedie (Chişinău 1998).
De la Congresul 1923: De la Congresul Uniunii.In: Luminătorul, Anul LXI, nr. 24 din 1. XI. 1923.
Iorga 1995: N. Iorga, Neamul Românesc în Basarabia (Bucureşti 1995).
Nesterov, Râbalco 1998: T. Nesterov, E. Râbalco, Faţa neştiută a Chişinăului de altă dată. In: Natura, iunie (Chişinău 1998).
Адрес 1911: Адрес-Календарь Бессарабской Губернии на 1912 год (Кишинев 1911).
БЖ 1906: Бессарабская жизнь, 16(29), I, 1906.
Ведомости 1914: Ведомости Кишиневской Городской Думы, 3.VII.1914.
Воспоминание 1867: Воспоминание о компании 1828 года в Европейской Турции. В: Русский Вестник, т. 69, июнь, 1867.
Друг 1909: Друг, 21.XI.1909. Друг 1914: Друг, 14.I.1914.
Краткий 1906: Краткий исторический очерк приобретения духовенством Кишиневской Епархии зданий Швейцарской гостиницы, находящихся в г. Кишиневе и владения ими. В: КЕВ, nr. 44 (Кишинев 1906).
Новороссийский 1853: Новороссийский календарь на 1854 год (Одесса 1853).
Южная 1896: Южная Россия. Путеводитель. Справочная книга и календарь, 1896.
Sursa: Griţco, Ana. File din istoria instituţiilor hoteliere din basarabia. Contribuţii cartofilice (a  doua jumătate a sec. XIX – începutul sec. XX) // Tyragetia. – Ch., 2011. – Vol. 5, Nr 2. – P. 295-301.


[1] MNAIM, FB-24563-49, FB-21548-6, FB-20561-2. FB-21546-7, FB-20974-30, FB-23026-9.
[2] MNAIM, FB-24563-40, FB-20974-27.
[3] MNAIM, FB-24563-50.
[4] MNAIM, FB-18713-1, FB-20974-24.
[5] MNAIM, FB-24563-49
[6] AN RM, F. 75, inv. 1, d. 171, f. 8.
[7] ANRM, F. 75, inv. 1, d. 479, f. 1, f. 4.
[8] ANRM, F. 75, inv. 1, d. 485. f- 76.
[9] ANRM, F. 75, inv. 1, d. 550, f. 32.
[10] în prezent bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt colţ cu str. G. Bănulescu-Bodoni
[11] în prezent str. Puşkin colţ cu str. Mitropolit Varlaam.
[12] ANRM, F. 6, inv. 4, d. 517, f. 10.
[13] ANRM, F. 6, inv. 4, d. 663, f. 2.
[14] MANRM, F. 6, inv. 4, d. 663, f. 31.
[15] în prezent bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt colţ cu str. V. Alecsandri.
[16] în prezent str. Maieu Pârcălab colţ cu str. Mitropolit Varlaam.
[17] în prezent str. Puşkin şi str. Maieu Pârcălab.
[18] în prezent str. M. Eminescu şi bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt.
[19] în prezent str. Columna.
[20] AN RM, F.6, inv.4. d. 444, f.1
[21] în prezent str. Mitropolit Varlaam.
[22] în prezent str. V. Alecsandri.
[23] ANRM, F.6, inv.4, d. 846. f. 1
[24] în prezent bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt / str. M. Eminescu.
Advertisements

One thought on “File din istoria instituțiilor hoteliere din Basarabia. Contribuții cartofilice (a doua jumătate a sec. XIX – începutul sec. XX)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s