Destinul unui monument-simbol

Anul acesta se împlinesc 120 de ani de la naşterea celui  mai mare sculptor al nostru, Alexandru Plămădeală (1888-1940), care a creat monumentul-simbol al eliberării naţionale.
    Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt e amplasat în unghiul nord-estic al Grădinii publice cu nume omonim. A fost dezvelit la 29 aprilie 1928, cu ocazia aniversării a zece ani de la Unirea Basarabiei cu România. Este opera de căpătâi a sculptorului Alexandru Plămădeală şi a arhitectului Eugen Bernardazzi, fiul ilustrului arhitect al Chişinăului, Alexandru Bernardazzi. Destinul monumentului se desprinde din plăcile de bronz, pe care este imprimat Hronicul ce conţine textul:
29 aprilie 1928 – instalat prin osârdia fiilor Basarabiei.
 28 iunie 1940 – evacuat la Vaslui. Soclul rămas la Chişinău – demolat.
 25 august 1942 – readus la Chişinău. Postat în faţa Arcului de Triumf.
 20 august 1944 – evacuat la Craiova.
1945 – reinstalat la Chişinău. Crucea, spada, soclul, inscripţiile – schimbate şi denaturate.
1972 – strămutat cu 18 m spre uitare – în adâncul parcului.
 Dar în anii ce au urmat, basarabenii, cu numele lui Ştefan cel Mare, au repurtat trei victorii sfinte – limba de stat, grafia latină(31 august 1989), drapel tricolor (27 aprilie 1990), suveranitate (23 iunie 1990) – întru întregirea Neamului în cuget şi simţire.
La 31 august 1990 – reaşezat pe locul iniţial, restabilite inscripţiile autentice.
Soclul – durat din aceeaşi piatră aleasă din stâncă de meşterii din Cosăuţi.
    Ceea ce nu scrie pe plăcile de bronz, nu este mai puţin interesant. Istoria făuririi monumentului e una impresionantă şi a fost mărturisită chiar de soţia artistului plastic, Olga Plămădeală:
    „În vara anului 1924, Alexandru a fost înştiinţat că, la Chişinău, s-a înfiinţat un comitet pentru înălţarea unui monument al domnitorului Ştefan cel Mare. Preşedintele comitetului a încercat să-l convingă pe A. Plămădeală să facă macheta sculpturii, fără a fi încheiat un contract, deoarece la acea oră comitetul nu dispunea de nici un ban. A. Plămădeală a căzut de acord să schiţeze macheta, dar a cerut să-i fie alocată măcar o sumă infimă de bani, pentru a vizita locurile istorice, pe unde Ştefan cel Mare a trecut biruitor cu sabia.
    Ideea monumentului l-a captivat până într-atâta, încât el trăia numai cu gândul la dânsa: nopţi şi zile la rând făcea schiţele ansamblului general.
    A. Plămădeală a plecat la mănăstirea Voroneţ, pentru a lua cunoştinţă cu frescele pe care au fost înveşnicite chipurile domnitorului şi ale membrilor familiei lui. În bibliotecile din Cernăuţi şi Iaşiel a consultat numeroase documente istorice.
    În prima variantă a machetei marele Ştefan era înveşmântat într-o îmbrăcăminte specifică epocii, fiind sprijinit cu amândouă mâinile de sabie. Postamentul a fost conceput în forma unei  cetăți din Moldova medievală.
    Însă majoritatea membrilor comitetului, în frunte cu mitropolitul Gurie, a cerut ca Ştefan cel Mare, omul care a luptat cu păgânătatea musulmană, să ţină într-o mână simbolurile creştinătăţii – crucea şi prapurul.
    Dar Plămădeală n-a căzut de acord cu aceste propuneri. El ştia, desigur, că în Evul Mediu lupta pentru libertate şi independenţă se ducea sub semnul luptei pentru credinţă, însă nu voia nici în ruptul capului să pună în mâna luminatului domnitor «un buchet de lucruri netrebuincioase», după cum se exprima el.
    El a hotărât să execute această variantă a machetei în mărime naturală, ca să se deprindă să lucreze pe scară largă.
    Era nece

sar de căutat o încăpere, unde s-ar putea munci la o statuie cu înălţimea de cinci metri. Îşi instală cele necesare în vestibulul şcolii primare de pe strada Benderului (azi Comisariatul General de Poliţie a municipiului Chişinău).

    Directoarea acestei instituţii era foarte bucuroasă că Plămădeală şi-a ales pentru lucru anume şcoala ei şi a dat dispoziţie ca intrarea în şcoală să fie mutată pe altă uşă. În felul acesta atelierul a devenit izolat de restul clădirii. Primăria a acceptat directiva, şi sculptorul putea să înceapă lucrul. La dispoziţia lui se aflau doi soldaţi, pe nume Popa şi Sidoruşchin, care-i ajutau să care lutul şi alte materiale grele.
    În noua versiune, Ştefan cel Mare era îmbrăcat în zale, iar pe cap purta coiful aducător de dreptate. În mâna dreaptă strângea paloşul cu vârful în pământ, iar în cea stângă – crucea şi prapurul (asupra acestor elemente au stăruit membrii Comitetului de înălţare a monumentului).
    Luând cunoştinţă de noua lucrare, comitetul a recunoscut că greşise anterior şi i-a permis sculptorului să continue căutările de rezolvare a temei.
    Următoarea variantă a fost acceptată în unanimitate de membrii comitetului.
    Toţi cei prezenţi au rămas uimiţi, privind capul lui Ştefan: trăsături pur moldoveneşti, faţa întristată şi, totodată, plină de mânie. Se simte că domnul clocoteşte într-însul şi e gata oricând să pornească cu foc şi sabie asupra păgânătăţii şi nedreptăţii.
    Alexandru Plămădeală considera că statuia trebuia instaurată pe un postament special şi a propus ca ea să-şi afle locul la intersecţia a două străzi principale cu una din magistralele centrale ale Grădinii publice orăşeneşti.
    Postamentul a fost conceput după motivele populare moldoveneşti şi a fost executat în piatră de Cosăuţi. Parametrii lui optimali trebuia să fie găsiţi de E. Bernardazzi, arhitectul oraşului, şi inginerul G. A. Leviţchi.
    De la cariera din Cosăuţi s-au adus trei blocuri de piatră.
    Sub conducerea lui G. Leviţchi monoliturile erau cioplite de meşterii populari, verii Şendilă, Maxim şi Procop Zagaevschi, veniţi la Chişinău odată cu blocurile aduse din satul lor…
    Statuia lui Ştefan cel Mare a fost turnată în ghips de însuşi Alexandru Plămădeală.
    Turnarea statuii în bronz n-a fost posibilă la Chişinău, deoarece unica turnătorie din oraş, a lui Mocanu, nu dispunea de tehnologia necesară pentru a efectua această operaţie.
    Sculptura fu expediată la Bucureşti la turnătoria Râşcanu. Bronzul l-au primit de la conducerea arsenalului bucureştean – tunuri turceşti, luate trofeu în timpul războiului ruso-turc din 1877…” .




Sursa: Colesnic, Iurie. Destinul unui monument-simbol // Moldova. – 2013. – Sept.-Oct. – P. 80-83.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s