Vasile Lașcov… ecuația cu o singură soluție


Departamentul „Memoria Chișinăului” vă propune spre cercetare un articol care reflectă viața și activitatea lui Vasile Lașcov (cunoscut cu numele Vasile Lașcu), poet, dramaturg, publicist și critic de teatru, născut la Chișinău. 
Vasile Lașcov

Scriitorii au darul de a-şi intui destinul. Fiindcă ei nu-şi concep viaţa fără cărţi. Mai toţi scriitorii mari sunt şi înveteraţi bibliofili. Vasile Laşcov n-a fost o excepţie. Memorialistul Nicolai N. Tolmacevski scrie despre el în lucrarea manuscris Văzute şi auzite în veacul meu(ANRM, F. 2983, inv. 1, u.p. 50): „Laşcov iubea cartea cu mare pasiune, până la zeificare şi cunoştea bine sensurile, dar, ca fiecare pasiune, bibliofilia lui genera curiozităţi…
Stimabilul Vasile Luchici colecţiona nu numai cărţi în general, dar colecţiona anume cărţi despre Basarabia, şi mi-a afir­mat nu o singură dată, că tocmai colecţia lui este cea mai completă dintre colecţiile existente în ţinut. Cu toate acestea, deşi am intrat pe la el în mai multe rânduri, el nu mi-a arătat niciodată biblioteca lui. Dar eu sunt convins că el spunea adevărul, de­oarece se afla veşnic în căutarea şi căratul a diferitor broşuri, afişe teatrale şi nu se dădea la o parte să adune chiar dările de seamă ale diverselor societăţi, adunări de zemstvă ş.a., de asemenea, colecţii de zia­re vechi ce apăruseră la Chişinău.
Apropo, el a cerut de la mine manuscri­sul poemei Fatima a poetului basarabean autodidact Vasile Pobâvaneţ, care a trăit pe la mijlocul secolului trecut, transcris caligrafic. O poemă slabă în cel mai mare grad, reprezentând o copie searbădă după poemul lui Puşkin Fântânade la Bahcisarai şi tot el mi-a cerut un exemplar minunat al Statutului formării Regiunii Basarabia, tipă­rit în tipografia Senatului din Petersburg, în 1818.
Nu ştiu ce au făcut urmaşii cu bi­blioteca lui după moartea care s-a produs în 1932, cu atât mai mult cu cât în scurt timp după el a decedat şi soţia lui…”
Pasiunea pentru cartea tipărită el o moştenise de la strămoşi. În Istoria bisericii din Basarabia sub ruşi, secolul XIX (Chişinău, 1931) de Nicolae Popovschi, în anexă sunt tre­cute câteva neamuri de preoţi cu arborele lor genealogic. Unul din arbori reprezintă neamul Laşcov, care odinioară, în Moldova istorică, purtau numele de Laşcu.
Acest neam a dat câteva generaţii de preoţi – şi preoţi de ţară, şi preoţi foarte cărturari – cum a fost şi Nicolae Laşcov. Tot acest neam a dat o viţă cu totul deosebită care nu s-a înscris în tiparul neamului său. Deşi, iniţial, se părea că va fi tot unul al bi­sericii.
Vasile Laşcov era fiul preotului Luca Laşcov, care avea o casă pe actuala stradă Şciusev, pe atunci strada Leovei. A făcut studii la Şcoala Duhovnicească din Chişi­nău, apoi la Seminarul Teologic, după care spre uimirea tuturor, a intrat în armată şi s-a făcut ofiţer de jandarmi. O asemenea decizie a trezit confuzii în rândul rudelor dar aptitudinile literare ale acestui tânăr manifestate încă în adolescenţă, erau ca o scuză pentru omul care abandonase tărâ­mul sigur al existenţei în mediul clerical, fi­indcă un preot oricând are parte de un bo­tez, de o înmormântare, de-o cununie…
Ei nu ştiau, ei nici nu bănuiau că tână­rul ofiţer de jandarmi este un om cu totul deosebit şi riscul îi este steaua de călăuză. Viaţa liniştită a bisericii nu era pentru el.
Drept dovadă ne serveşte biografia lui pe care am expus-o într-o formulă enciclopedică publicând-o în Generaţia Unirii(Chişinău, 2004):
„LAŞCU, Vasile (numele la naştere – Vasili Laşcov) (1.1.1861, Chişinău – 1.VII.1932, Chişinău).
Moldovean. Mandat validat de la 5.XII.1917 până la 27.XI.1918. A fost ales deputat în Sfatul Ţârii din partea Uniunii Ziariştilor din Basarabia. În cadrul Sfatului Ţârii a fost membru al Comisiei de redactare.
S-a născut în familia preotului Luca Laşcov. Studii: Şcoala Duhovnicească din Chişinău (1871), trei clase ale Seminarului Teologic din Chişinău, Şcoala de luncheri din Odesa. Activează în cadrul Direcţiei guberniale de jandarmi, contabil adjunct la Camera de Stat a Ministerului de Finanţe.
A fost partizanul revoluţiei ruse din februarie 1917 şi adversarul categoric şi convins al loviturii de stat organizate de bolşevici în octombrie a aceluiaşi an. După Unire, se dedă muncii social-politice: din au­gust 1918, conduce Directoratul de Control din Basarabia, la alegerile pentru Parlamentul României întregite (20.XI.1919) devine senator, avansând până la vicepreşedinte al Senatului. În 1922 – director la CFR-ul din Chi­şinău.
Bibliografie:
  1. ANM, f. 727, inv. 2, dos. 77, p. 14.
  2. Chişinău. Enciclopedie. Chişinău, 1997.”
Ceea ce nu s-a ştiut până mai ieri este faptul că Vasile Laşcov a fost foarte apropi­at de Constantin Stere chiar din adolescen­ţă. Şi i-a apropiat pe ei nu interesul literar, care le era comun, ci interesul politic pen­tru mişcarea narodnicistă (poporanistă). Cercul revoluţionarilor de la Narodnaia volea din Chişinău i-a avut drept membri pe amândoi, fapt până mai ieri necunoscut.
Spre confirmare ne serveşte o scrisoa­re scrisă de şeful poliţiei din Chişinău către Direcţia jandarmeriei din Basarabia. Scri­soarea a fost publicată de Valeriu Pasat în revista Săptămîna, nr. 13 din 1 aprilie 2005, fiind descoperită în Arhiva de Stat a Rusiei.
Paralelismul acesta între destinul lui Stere şi destinul lui Laşcov este aproape ui­mitor şi chiar întru câtva inversat în oglindă. Stere a făcut Siberia şi a plecat în România, Laşcov a colindat marile metropole ruseşti şi le-a fost dat să se întâlnească – unde cre­deţi? – în incinta Sfatului Ţării, ambii fiind deputaţi şi votând Unirea Basarabiei cu România. Însă, dincolo de aceasta, ambii aveau în spate deja o carieră literară împli­nită, fiind nume sonore pentru presa din Basarabia, din Vechiul Regat şi din Rusia.
         Chiar moartea lor s-a produs cu o exactitate matematică încât diferenţa de patru ani la naştere s-a respectat exact şi la moarte.
Descifrarea biografiei lui Vasile Laşcov trebuie s-o facem în câteva planuri. în pri­mul rând, pe planul politic, apoi pe planul poetic, urmând planurile: prozei, drama­turgiei, publicisticii, filozofiei.
A fost un autor polivalent care a prefe­rat să editeze volume de poezie, de cuge­tări, de proză şi de dramaturgie şi s-a afir­mat ca un foarte bun publicist şi polemist.
A semnat cu pseudonimele: Don-Bazi- lio, Don-B., L, L….V, V.L., L-v, Vas., V. Lukici, Eli, Tviordâi znak, Petrogradeţ, Prepodova- tei ş.a. Acestea erau numele lui literare, numele adoptate – cu ele semnând foile­toanele originale. Era cunoscut în epocă, putea să fie sarcastic, putea să fie duios, putea să fie intransigent, putea să fie un om al principiilor, lată aici şi-a spus cuvân­tul tagma din care îşi trăgea obârşia.
Scrierile lui au fost tipărite la Chişinău, Odesa, St. Petersburg şi Moscova, în re­vistele: Bessarabeţ, Bessarabskaia jizn’, Severnâi vestnik, Russkoe bogatstvo, Panteon literaturi, Filosofski ejegodnik, Nov’, Russkie vedomosti, Novoe vremea, Teatralnaia bibliotekaş.a.
Din 1906 până în 1913 a fost corespon­dent al revistei Teatr i iskusstvo din Peters­burg. A avut preocupări filozofice foarte precoce. Volumul Gânduri, scris între anii 1878 şi 1888, pe când autorul avea 17 ani, şi continuat pe parcursul a zece ani, ne face să desco­perim o faţetă nebănuită la autorii basarabeni. O mie de aforisme scrise de un tânăr trezesc şi acum admiraţia ci­titorului. Tot în această peri­oadă scrie un studiu filosofic Ce este viaţa?, tipărit în două ediţii separate şi inclus în volumul Socinenia (Peters­burg, 1891). Concomitent scrie şi dramaturgie: Neudavşaiasea mest’ (O răzbunare eşuată), piesă aşternută pe hârtie în 1878 şi tipărită în 1885, şi Graniţa liubvi (Hotaruliubirii), scrisă în 1883.
În această perioadă prolifică, 1878-1888, mai scrie multe versuri incluse în aceeaşi ediţie de Scrieri alese (Sankt Pe­tersburg, 1891).
Mai târziu autorul mărturisea că după apariţia ediţiei de scrieri alese din 1891 ca şi cum s-a dezis de preocupările sale literare, a dat pe foc manuscrisele de versuri şi pro­ză şi preferă alte preocupări. Explicaţia ar fi una simplă. Editându-şi opera, spera o recu­noaştere rapidă şi plenară a talentului său literar. Fiindcă, la acel moment, era cel mai harnic, cel mai inspirat şi cel mai înzestrat autor basarabean. Dar n-a fost să fie. Litera­tura rusă era dominată de giganţii vremii: L. Tolstoi, F. Dostoievski, M. Saltâkov-Şcedrin, I.Turgheniev, A. Cehov şi de alţi zeci de scri­itori puternici din rândul doi şi recunoaşte­rea rapidă a unui debutant era dificilă.
Revenirea la îndeletnicirile literare a fost posibilă tot printr-o publicaţie mosco­vită, Teatralnaia biblioteka, în care în 1893 a publicat comedia într-un act Agronomiceski listok (Foiţa agronomică). De acum încolo această publicaţie va găzdui mai multe piese semnate de Vasile Laşcov.
Şi-a scris opera în limba rusă, căci alte posibilităţi de afirmare pe acest tărâm, în acele vremuri, nu existau.
A pretins să abordeze diverse genuri literare, de la poezie la aforism, de la dra­mă la recenzia teatrală, dar în permanenţă a fost fidel unui crez literar formulat încă în tinereţe – promova­rea binelui şi a frumosului în scopul perfecţionării omu­lui şi schimbării societăţii.
Titlurile lucrărilor sale parcă vorbesc de la sine, V. Laşcov fiind obsedat de o febrilă căutare a Eului. De­butează cu piesa în versuri Naufragiu în chei(Chişinău, 1878). Prima lui etapă de creaţie e marcată de poezie şi filo­zofie. În 1888, la Odesa, editează placheta Versuri. Unele din ele vor fi incluse şi în car­tea Scrieri, publicată în 1891, la Petersburg, cuprinzând şi compartimentul Gânduri.
Cea de a doua etapă a creaţiei s-ar defi­ni printr-o renaştere literară, renaştere prin dramaturgie, când în revista Biblioteca tea­trală (Moscova) publică rând pe rând pie­sele: Foaia agronomică(1893), Struldbrugii (1894), Lebăda neagră (1895), Teoria (1896) Maimuţe literare (1897), Cu ocazia unei în­tâmplări întâmplătoare (1898). După care a urmat o perioadă lungă de tăcere ce s-a în­cheiat la începutul anilor 1905-1906, când s-a declanşat prima revoluţie rusă. Tăcerea nu mai cadra cu starea lui de spirit.
Cea de a treia etapă e remarcabilă prin activitatea publicistică, prin care la o anu­mită valenţă se îngemănează cu filozofia şi cu politologia. A început în 1916 şi Vasile Laşcov a demonstrat că era un om ataşat de timpul său, pe care l-a dorit mai bun, mai frumos, mai interesant: Ni holodnîe, ni goreacie (Nici reci, nici fierbinţi) îşi intitula el un articol publicat la 1898, în Bessarabeţ, iar în 1917 era deja ferm că schimbările care se profilează în societate sunt epo­cale: Nabolevşee. Bessarabskaia jizn’. 1916, 119,19 mai; Pismo v redakţiu. Bessarabska­ia jizn’. 1917, 19, 21 ianuarie; Pered zarioi. Bessarabskaia jizn’. 1917, 63, 6 martie; Vesna-krasna. Bessarabskaia jizn’. 1917. 68,12 martie; V dni preobrazovanii. Bessarabskaia jizn’. 1917, 82, 22 martie; Ciudo voskresenia. Bessarabskaia jizn’. 1917, 88, 2 aprilie; Sta­râi kalendar’ i rabocii. Bessa­rabskaia jizn’. 1917, 93, 10 aprilie; Revoliuţia i evoliuţia. Bessarabskaia jizn’. 1917, 95, 12 aprilie; Pervâe vâborî v svobodnoi Rossii. Bessarabs­kaia jizn’. 1917, 127, 21 mai; Belobiletniki. Bessarabska­ia jizn’. 1917, 135, 1 iunie; V derevenskoi gluşi. Bessarabskaia jizn’. 1917, 165, 17 iulie; Dni naşei jizni. Bessarabskaia jizn’. 1917, 151, 20 iunie; Dva fakta. Bessa­rabskaia jizn’. 1917, 209, 21 august; Na tot je motiv. Bessarabskaia jizn’. 1917, 207, 26 august; Prâjok v bezdnu. Bessarabskaia jizn’. 1917, 246, 3 noiembrie; Nasilie i soţializm. Bessarabskaia jizn’. 1917, 264, 19 noiem­brie, ş.a.
Imediat după răsturnarea Guvernului Provizoriu şi puciul bolşevic scria: „Atât pentru conţi, câţi şi pentru popoare pro­fetic prevenea Liebknecht, teroarea este ultimul cuvânt. Ţineţi minte acest lucru toţi acei, care măcar cu vârful aripilor gân­dului vă atingeţi de marile idei ale socialis­mului.” [Nasilie i soţializm // Bessarabskaia jizn’, 1917, nr. 264, din 19 noiembrie]
Iar ceva mai înainte, pe 5 noiembrie 1917, deci cu două zile până la lovitura de stat dată de bolşevici, nota:„Şi… în loc de rai – iadul, în loc de fericire – mizerie şi groază, în loc de libertate – samavolnicie, în loc de egalitate – omul pentru om este fiară, şi în loc de fraternitate – război civil.” [V dni gneva ego. Bessarabskaia jizn’. 1917, 252,5 noiembrie]
Şi s-a întâmplat anume aşa, marea te­roare revoluţionară a trecut în război civil, apoi în lagăre de concentra­re şi puşcării şi totul a durat 70 de ani din secolul XX.
Postum, scrierile lui V. Laşcov au fost inserate de Pan Halippa în paginile re­vistei Viaţa Basarabiei: Cuge­tări (1932, nr. 1., 3); Puterea rugăciunii / Trad, de Pan Ha­lippa (1932, nr. 2); Ostrovul / Trad, de V. Ştefănescu (1932, nr. 5.); Făclia arde / Trad, de V. Ştefănescu (1932, nr. 7); Norii /Trad. deV. Ştefănescu (1932, nr. 9.).
El a fost adeptul revolu­ţiei ruse din februarie 1917 şi n-a acceptat lovitura de stat a bolşevici­lor din 25 octombrie 1917. Afost adeptul unor transformări sociale pe cale evoluti­vă, democratică şi un adversar convins al vărsărilor de sânge şi al terorii.
Fiind membru al Senatului României, a rămas un democrat cu convingeri intransi­gente. A scris despre fărădelegile comise de Siguranţa statului în Basarabia, despre speculaţiile politice, despre corupţie şi mită, fapt care i-a adus retragerea din pos­tul de senator.
Opera lui filozofică a început să fie stu­diată încă la începutul anilor ’60 ai sec. XX: Ermuratschi, V., V.L. Laşcov (1861 -1932). Izvestia Akademii Nauk MSSR, 1962,1; Ermu­ratschi, V., V. Laşcov (1861 -1932). În: Istoria filosofii v SSSR, M., 1968; Kovcegov, P., Smelâh, V. Despre concepţiile social-politice şi filozofice ale lui V.L. Laşcov. În: Comunistul Moldovei, 1972,3.
Cum era de aşteptat, scrierile sale au fost catalogate ca burgheze şi dăunătoare constructorilor comunismului. Etichetat ca „slugă a Guvernului Provizoriu, „slugă a conducătorilor Sfatului Ţării”, opera lui sus­cită totuşi interesul savanţilor de atunci. Aducerea scrierilor lui în prim-planul unei discuţii ştiinţifice valora mult, era o încercare de a reabilita, fie şi parţial, opera unui scriitor basarabean.
Acest lucru a reuşit să-l facă cu brio o altă generaţie de filozofi: A. Ababii, V. Juc, Laşcu V. Filozofia şi estetica antică. Ch.: Ştiin­ţa, 1992.; Juc, V., Vasile Laşcu despre semni­ficaţia cunoaşterii. Ch.: Ştiinţa, 1994, ca într- un final să apară o monografie: Vârţeanu, Tudor; Juc, Victor, Concepţiile filosofice ale lui Vasile Laşcu (Chişinău, 1996).
Şi din toată opera filozofică, ce ne-a ră­mas moştenire de la Vasile Laşcov, se des­prinde doar o concluzie care pentru el a semnificat rodul unei necontenite zbuciu- mări şi care a încăput într-o singură frază: „Adevărul este moartea.”
După 1918 a editat volumul de tra­duceri în limba rusă Antologia poeziei ro­mâneşti (Chişinău, 1928), prefaţat de Şt. Ciobanu, este prinosul său deosebit adus literaturii române.
Iar în 1930 a tipărit ediţia a treia la vo­lumul Simvolî i voploşcenia. A fost ca un preludiu editorial înainte de dispariţia lui fizică.
Cercetătorul şi istoricul literar Sava Pânzaru, care a studiat şi a propagat opera lui Vasile Laşcov, a tipărit volumul antolo­gic Ciornaia lebed’ (Chişinău, 1990), ghidat de ideea:„Ce loc ocupă el (Vasile Laşcov) în istoria mişcării social-literare din Basa­rabia de dinainte de octombrie (1917)?” Prin această carte a reuşit să ne convingă că stăm în faţa unui fenomen literar necu­noscut pentru noi, care merită a fi redes­coperit. Prin materialul On mâslil i stradal, publicat în revista Rodina (1990, nr. 5), semnat de Nicolai Babilunga şi Sava Pân­zaru, de fapt, s-a deschis calea spre defini­tiva recuperare a omului de cultură Vasile Laşcov.
Din scrierile sale poţi descifra nu nu­mai detaliile epocii, dar, în primul rând, năzuinţele intelectualilor de a ridica omul la o nouă valenţă sufletească. Scriitor, dar şi filozof, Vasile Laşcov a făcut mulţi ani la
rând muncă de gazetar, ca să se întreţină şi să se afle în permanenţă în forfota epocii.
Parcă şi după moarte el continua să fie unul dintre liderii generaţiei.
Respectarea principiilor morale, atât de apreciate în familia Laşcov, şi-a găsit oglindirea în opera şi în felul de a fi al auto­rului. Alegerea în funcţia de preşedinte al Uniunii ziariştilor din Basarabia, n-a fost o întâmplare. El într-adevăr era ca un vârf de lance, mânuitor iscusit al condeiului şi om al cuvântului. Lucru rar întâlnit în rândul scriitorilor şi publiciştilor, care îşi justifică slăbiciunile morale prin spiritul boem care chipurile îi bântuie, ceea ce nu este ade­vărat. Autorul se formează în baza unor criterii, a unor principii care, în bună parte, poate că şi sunt moştenite genetic.
La Cimitirul Central din Chişinău, în partea de nord de la biserică, se află câte­va morminte ale familiei Laşcov, care azi treptat se ruinează. Aici, unde îi separă de alte morminte un frumos gard de fier, sunt înmormântaţi bunicii, tatăl Luca Laşcov şi Vasile Laşcov.
Au fost feţe bisericeşti în neamul lor şi poate că ar fi trebuit să pretindă nişte locuri mai aproape de biserică. Vasile Laş­cov rămâne o importantă figură literară şi politică a Basarabiei şi putea la fel să pre­tindă ceva mai onorabil, însă a preferat să stea alături de neamul său care, dacă e să judecăm şi după acest loc din cimitir, a fost un neam care avea o opţiune liberală, îşi puteau stăpâni orgoliul şi ştiau că mi­siunea lor pe acest pământ al Basarabiei este să aducă pace în sufletele oamenilor şi lumină în sufletele lor…

Sursa: Colesnic, Iurie. Vasile Lașcov… ecuația cu o singură soluție // BiblioPolis. – 2013. Vol. 47, Nr 1. – P. 158-163. 
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s