27 ianuarie Ziua Internaţională pentru comemorarea victimelor Holocaustului

Această zi a fost instituită de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). ONU încurajează statele membre să transmită generaţiilor ce urmează lecţia genocidului, ca acest fapt să nu se mai repete.
Holocaust (din greacă λόκαυστον (holókauston): holos, “complet” şi kaustos, “ars”), (în ebraică: Haşoa השואה, în idiş: Hurben חורבן), este un termen utilizat în general pentru a descrie uciderea a aproximativ şase milioane de evrei, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca parte din „soluţia finală a problemei evreieşti”, programul de exterminare a evreilor, plănuit şi executat de regimul naţional-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler.
Cuvântul holocaust era folosit din secolul al XVII-lea pentru a denumi moartea violentă a unui număr mare de oameni. Spre deosebire de cuvântul masacru, de origine latină („ucidere în masă de oameni de către alţi oameni”), cuvântul holocaust se putea referi şi la dezastre sau catastrofe. Winston Churchill, de exemplu, l-a folosit înaintea celui de-al doilea război mondial, iar alţii îl folosesc pentru a descrie Genocidul armean din Primul Război Mondial.
Din anii 1950, utilizarea sa a fost restrânsă şi este folosită astăzi doar cu referire la masacrarea evreilor de către nazişti în ajunul şi în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
Utilizarea cuvântului în sens mai larg a atras obiecțiile multor organizații evreiești, în particular al celor înființate pentru comemorarea holocaustului evreilor. Organizațiile evreiești afirmă că acest cuvânt, în sensul său prezent, este folosit pentru a descrie exterminarea evreilor și că holocaustul evreilor a fost o crimă de o asemenea anvergură și atât de specifică, ca punct culminant al unei lungi istorii a antisemitismului european, încât nu ar trebui să fie subsumată într-o categorie generală cu alte crime comise de naziști.
Biblioteca Evreiască – Centru Cultural „Ițîc Mangher” a filialei Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu a elaborat în 2008 o carte ce face referință la acest subiect (bibliografie selectivă) Holocaust – tragedia evreilor Europei sec. XX.
Lucrarea bibliografică consacrată acestui eveniment tragic include toate edițiile tipărite, dar și documentele audio-vizuale din colecția bibliotecii unde este reflectat acest subiect: documente de arhivă, publicistică, literatura artistică și le puteți găsi în limbile rusă, română, ivrit, engleză, germană. Acest eveniment a avut loc în țările europene, inclusiv în  spațiul ex-sovietic (Ucraina, Bielorusia, Lituania precum și Republica Moldova).
 Vă recomandăm cîteva surse:

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s