Un muzeu virtual al Chișinăului

 Cine îşi imaginează că monumentele stau instalate pe vecie greşeşte amarnic. O fi aşa în altă parte, numai nu la noi. Se schimbă vremurile, vin alte epoci şi cu ele dispar şi monumentele. Parcă un regizor nevăzut se grăbeşte să schimbe decorul pentru o nouă scenă, pentru un nou spectacol. Aşa precum ne este schimbător caracterul, aşa şi ele, chipurile de bronz sau de marmură, migrează din zenitul slavei în profund anonimat… La noi fiecare generaţie este gata să scrie istoria din pagină nouă… Monumentele Chişinăului pot mărturisi multe chiar şi atunci când nu mai există. Diverse regimuri s-au perindat pe aici. Diverse atitudini şi diverse abordări ideologice, şi totuşi când priveşti înapoi, Memoria aranjează un muzeu virtual în care se întâlnesc oameni şi epoci diferite. Din aceste piese am asamblat un puzzle istoric…

Monumentul lui Alexandru al ll-lea

Monumentul lui Alexandru al II-lea a fost amplasat la intersecţia străzii Gogol (azi Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni) cu bd. Alexandru (azi Ştefan cel Mare şi Sfânt). În colţul Grădinii Publice, pe unde astăzi se află intrarea pe Aleea Clasicilor, în memoria împăratului care la 1877, la 12 aprilie, a citit la Chişinău Manifestul despre declanşarea războiului ruso-turc şi lupta pentru eliberarea Bulgariei. Turnat din bronz, avea imprimaţi pe soclu anii de domnie a împăratului: 1853-1881. A fost demolat în 1918.

 

Ultimul monument ţarist
Chişinăul, în diferite perioade, a avut diferite monumente şi multe dintre ele au rămas doar pe poze. Nu regretăm prea mult dispariţia lor, deşi poale că, pentru o mai bună cunoaştere a etapelor istorice, ele puteau fi studiate ca un manual de istorie.
Alexandru I a alipit Basarabia la Rusia în 1812, iar în 1914, cu ocazia împlinirii centenarului de la acest eveniment, la Chişinău a sosit împăratul Rusiei Nicolae II, pentru a dezveli, la începutul lunii mai. monumentul fostului împărat care a pecetluit destinul tragic al Basarabiei.

 

în momentul în care s-a produs dezvelirea, pânza s-a agăţat de monument şi împăratul Nicolae II a trăit o situaţie confuză. Câteva minute lungi a durat lupta cu pânza. Apropiaţii ţarului s-au repezit să-1 ajute, fapt care a sporit alarma şi nedumerirea. Prin mulţime s-a făcut auzită o şoaptă: „E semn rău!”
Peste două luni, s-a declanşat Primul Război Mondial. Iar peste patru ani bolşevicii au împuşcat toată familia regală.
Monumentul lui Alexandru I era instalat cu faţa spre bulevardul Alexandru, azi Piaţa Marii Adunări Naţionale.
În ianuarie 1918, armata română a acoperit statuia ţarului rus cu rogojini şi 1-а lăsat în pace. Dar după o lună de la acoperirea monumentului cineva a început să arunce rogojinile şi, treptat, acest monument al fostului ocupant al Basarabiei începu să simbolizeze ceea ce, de fapt, propovăduise propaganda ţaristă – ţarul eliberator. Se făcea o aluzie directă la aflarea nedorită de ruşi a armatei române în Basarabia.
Îşi depunea toată sârguinţa în aruncarea rogojinilor o echipă de femei ce se declarau Cercul femeilor ortodoxe. îmbrăcarea şi dezbrăcarea monumentului în rogojini devenise distracţia aproape zilnică a Chişinăului. Acest spectacol a durat până în ziua când la poalele monumentului a venit un grup de patrioţi moldoveni, conduşi de Pan Halippa, care a ţinut un discurs fulmi¬nant şi a demonstrat că în Rusia, patria lui Alexandru I. sunt demolate monumentele ţariste, pe când în inima Chişinăului, în vâltoarea revoluţiei de eliberare, stă neatins monumentul unui ocupant.
– Să fie demolat!
Teodor Păduraru, în însemnări din timpul Unirii {Viaţa Basarabiei, 1937, nr. 5-6), descrie cum s-a produs evenimentul: „Mulţimea, în urale, pomi spre monument era în ograda din faţa Soborului; un lanţ lung-lung strânse în laţ bronzul şi un camion încercă o dată să-l dea jos! Nu reuşi; a doua oară! nu reuşi; a treia oară
şi ţarul sări cât colo. Capul se rostogoli hăt, departe, iar trupul, decapitat, rămase întins pe jos. Astăzi, acest monument este la muzeul militar din Bucureşti, trofeu de război”.
Aşa a fost demolat ultimul simbol al ocupaţiei ţariste. Ţarul, care venise în mai 1818 la Chişinău, năzuind să viziteze provincia ajunsă sub stăpânirea lui. a plecat, fie şi simbolic, ca ultimul împărat din provincia ocupată.
Lupoaica capitolină
Primul monument al Lupoaicei capitoline, cu Remus şi Romulus, întemeietorii Romei, a ajuns la Chişinău în 1925, fiind instalat în faţa Palatului Sfatului Ţării, unde pe atunci îşi avea sediul Liceul „Al. Donici”. Ideea de amplasare a fost legată de o grandioasă Expoziţie Agricolă care a avut loc la Chişinău. Comisariatul general al Expoziţiei a inaugurat monumentul, soclul acestuia fiind executat de Eugen Bernardazzi. în 1940 Lupoaica a dispărut odată cu venirea Armatei Roşii, fiind evacuată, şi abia în anii “90 o altă copie a poposit în faţa Muzeului Naţional de Istorie, care. fiind prost turnată, s-a erodat… Şi câţiva ani buni s-a aşteptat încă o retornare în bronz a lucrării, care a fost repusă la locul ei.
Monumentul celor trei martiri cu un destin aproape omenesc…

Luna august a anului 1917 afost 1111a nefastă pentru Basarabia. La 13 august moare, în Spitalul Central din Chişinău, tânărul preot-poet Alexei Mateevici (16. III.1888, Căinări – 13.VIII.1917, Chişinău), iar la 20 au¬gust sunt ucişi de către soldaţii bolşevizaţi alţi doi tineri, lideri ai mişcării naţionale, Simion Murafa (24.V.1887, Cotiujenii Mari, jud. Soroca – 20.VIII.1917, Chişinău) şi Andrei Hodorogea (1878. Slobozia Hodoro- gei, jud. Orhei – 20.VIII.1917, Chişinău).

Şi dacă funeraliile lui A. Mateevici au fost organizate modest, conducerea pe ultimul drum a celor doi a fost una bine organizată şi cu multă lume în urma cortegiului funerar. Destinul însă a vrut ca istoria să-i unească şi să-i fixeze pentru posteritate în acelaşi monument…
Prima menţiune despre existenţa monumentului celor trei martiri o descoperisem prin anii ’80 în dicţionarul manuscris al lui Manuil Poleac. După care în Albumul Basarabiei (Chişinău, 1933) al căpitanului Gheorghe Andronachi am găsit o imagine reprodusă foarte reuşit. Şi mergând pe aceeaşi cale, am găsit imaginea monumentului în arhive particulare (cum este şi poza pe care o reproducem). Descifrarea enigmei acestui monument a venit, ca de obicei, pe neaşteptate.
În revista Destin românesc (1998, nr. 2) a fost publicat un mic studiu: Alexei Mateevici – un martir al cauzei naţionale, semnat de Virgiliu Z. Teodorescu. Importanţa acestui material rezidă în faptul că argumentează documentar destinul unui monument ce fusese instalat chiar în preajma Catedralei din Chişinău.
În anul 1922 a fost inaugurat, la Chişinău, un semnificativ monument dedicat cinstirii «apostolilor Basa- rabeni, martiri ai Sfintei cauze naţionale». Era, astfel, finalizată iniţiativa unui comitet din Chişinău, prezidat de către Pantelimon Halippa, Iniţiatorii s-au bucurat de sprijinul Comitetului Regional Chişinău al Societăţii «Mormintele Eroilor», avîndu-i ca susţinători pe preşedintele comitetului, generalul de divizie S. Popovici, şi generalul de divizie S. Macri. Acţiunea a fost preluată şi finalizată de către Comitetul Central al Societăţii «Mormintele Eroilor», coordonat de către mitropolitul primat, dr. Mirón Cristea. Lucrarea a fost încredinţată pentru realizare sculptorului Vasile Ionescu-Varo, care a finalizat o stringentă chemare de cinstire a bravilor luptători pentru idealul naţional.

Amplasat în curtea catedralei, monumentul a fost executat din piatră, având reliefuri, vulturul, stema, inscripţiile şi elementele decorative turnate în bronz. Ansamblul avea un piedestal cu cinci trepte pe care era amplasat un panou vertical din piatră, unde erau încastrate reliefuri cu chipurile martirilor însoţite de inscripţiile: Simion Murafa, născut la 24 mai 1887, mort la 20 august 1917; părintele Alexei Mateevici, născut la 16 martie 1888, mort la 13 august 1917; Andrei Hodorogea, născut în octombrie 1878, mort la 20 august 1917.

Aceste reliefuri erau protejate de un vultur cu aripile larg deschise. Sub reliefuri erau cuvintele definitorii ale monumentului, menţionate mai sus. Cele trei reliefuri erau încadrate de elemente vegetale. în partea superioară erau plasate două ramuri. Una de stejar şi alta de laur. care încadrau stema României.
Baza monumentului avea dimensiunile 4,35/1,92 m. Panoul de piatră avea dimensiunile de 2,75/3,00/0,60 m. Lucrarea a costat 140 000 lei. “
La dezvelirea monumentului partizanul edificării lui, Pan Ilalippa, a rostit un cuvânt de omagiere pentru martirii basarabeni, din care desprindem doar începutul:
Înalt Preasfinte,
Ilustre oaspe,
Domnilor miniştri.
Domnule general.
Onorată asistenţă,
Ne-am adunat aici, ca prin prezenţa noastră la dezvelirea monumentului ridicat fiilor iubiţi ai Basarabiei – părintele Alexie Mateevici, Simion Murafa şi Andrei Hodorogea, să aducem un omagiu de pietate acestor luptători vajnici pentru cauza naţională.
Mie, ca preşedinte al Comitetului de iniţiativă pentru ridicarea monumentului şi ca unul care am trăit împreună cu ei zile de trudă şi de luptă. îmi revine sarcina să lămuresc în câteva cuvinte cine au fost pentru neamul nostru fericiţii întru Domnul, ale căror chipuri le-am săpat în bronz pe acest monument şi a căror amintire datori suntem s-o săpăm şi în sufletele noastre, făcând din viaţa lor de muncă, luptă şi jertfă o pildă pentru noi şi pentru generaţiile care ne urmează…”
Monumentul acesta era unul dintre puţinele ridica¬te în Chişinău după Unire. Practic, consideram că după 28 iunie 1940 autorităţile sovietice l-au distrus, proce¬dând aşa cum le dicta ideologia. în mai multe materia¬le am afirmat greşit acest lucru. Discutând cu martorii, am stabilit că postamentul a existat până după război, iar documentul de arhivă scris pe antetul Ministerului Cultelor şi Artelor din România mi-a indicat soarta mai multor monumente basarabene:
„Marelui Stat Major, Secţia II. Căpitan Simionescu
No. 48.438-1940
Din 11.X. 1940
Au fost evacuate până acum următoarele monumente din Basarabia:
1. Monumentul Regelui Ferdinand din Chişinău, repartizat oraşului Iaşi; are stricăciuni foarte însemnate, capul turtit şi picioarele rău deteriorate; este dat spre reparare Liceului industrial din Iaşi; reparaţiile se ridică la 250.000 lei.
2. Monumentul lui Yasile Lupu din Orhei, repartizat oraşului Iaşi: în bună stare.
3. Monumentul lui Ştefan cel Mare din Chişinău, repartizat oraşului Vaslui; în bună stare.
4. Monumentul Generalului Poetas din Soroca, repartizat Muzeului Militar din Capitală; prezintă mici stricăciuni, care se pot repara pe loc.
5. Basoreliefurile în bronz ale lui Murafa şi Mateevici din Chişinău, repartizate Muzeului de Artă Naţională „Carol I” din Capitală.
6. Un basorelief în beton armat şi un bust, ale lui Haj- deu, repartizate aceluiaşi Muzeu.
Nu au fost evacuate din Basarabia:
1. Statuia Regelui Ferdinand din Ismail.
2. Bustul lui Pântea din Soroca.
Din Bucovina au fost evacuate 3 busturi ale lui I. Bră- tianu, Mihai Eminescu şi George Enescu; nu a fost evacuat Monumentul Unirii din Cernăuţi.” (Ministerul Administraţiei şi Internelor. Arhivele Naţionale ale României).
În felul acesta, am fi avut revelaţia unui final fericit în cazul monumentului celor trei martiri basarabeni: Alexei Mateevici. Simion Murafa şi Andrei Hodorogea, dacă nu era specificarea că au fost predate doar două basoreliefuri, cel al lui A. Hodorogea lipsind.
Concluzia logică ce se impune este să găsim basoreliefurile ori să le reconstituim, să înălţăm un nou soclu şi să redăm istoriei monumentul care, pe drept, îi aparţine, ceea ce şi-au propus doi tineri: Iulian Rusanovschi şi Dumitru Godorogea, care sunt aproape de finalizarea acestei iniţiative.
Astfel, va reapărea în preajma Catedralei „Naşterea Domnului” Monumentul celor trei martiri, cu un destin aproape omenesc…
Un monument aproape călător
Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt e amplasat în unghiul nord-estic al Grădinii Publice cu nume omonim. A fost dezvelit la 29 aprilie 1928 cu ocazia aniversării a zecea de la Unirea Basarabiei cu România. Este opera de căpătâi a sculptorului Alexandru Plămădeală şi a arhitectului Eugen Bernardazzi, fiul ilustrului arhitect al Chişinăului Alexandru Bernardazzi. Destinul monumentului se desprinde din plăcile de bronz pe care este imprimat Hronicul ce conţine textul:
29 aprilie 1928 – instalat prin osârdia fiilor Basarabiei. 28 iunie 1940 – evacuat la Vaslui. Soclul rămas la Chişinău – demolat.
25 august 1942 – readus la Chişinău. Postat în faţa Arcului de Triumf.
20 august 1944 – evacuat la Craiova.
1945 – reinstalat la Chişinău. Crucea, spada, soclul, inscripţiile – schimbate şi denaturate. 1972 – strămutat cu 18 m spre uitare – în adâncul parcului. Dar în anii ce au urmat, basarabenii cu numele lui Ştefan cel Mare au repurtat trei victorii sfinte – limbă de stat, grafie latină (31 august 1989), drapel tricolor (27 aprilie 1990), suveranitate (23 iunie 1990) – întru întregirea Neamului în cuget şi simţiri.
Astăzi – 31 august 1990 – reaşezat pe locul iniţial, restabilite inscripţiile autentice. Soclul – durat din aceeaşi piatră aleasă din stâncă de meşterii din Cosăuţi. Ceea ce nu scrie pe plăcile de bronz nu este mai puţin interesant. Nu ştiam, de pildă, că sculptoriţei Claudia Cobizev (20.03.1905, Chişinău – 28.04.1995, Chişinău) şi poetului Bogdan Istru le aparţine meritul readucerii monumentului lui Ştefan cel Mare de la Craiova la Chişinău.
Memoriile ei autografe mărturisesc acest gest demn de un discipol al maestrului Alexandru Plămădeală.
„Amintind numele sculptorului Alexandru Mihailovici Plămădeală nu putem să nu pomenim şi despre Şcoala de Arte Plastice din Chişinău, în care Alexandru Mihailovici a fost director pe parcursul mai multor ani. în destinul meu, această şcoală a jucat un rol extraordinar. Ea prima a deschis pentru mine, o fată din sat, uşile în lumea frumosului.
Îmi amintesc prima încercare la admiterea la Şcoala de Arte, care pe atunci se găsea pe str. Pirogov, şi prima mea întâlnire cu Alexandru Mihailovici, el pe atunci era în plin elan de creaţie. Lucra la statuia lui Ştefan cel Mare. Asupra mea, această lucrare şi însuşi procesul de concepere a ei a avut un efect extraordinar, deoarece până la acea oră nu văzusem nicio sculptură.
Acum eu, când sunt sculptor profesionist, îmi imaginez câte greutăţi avea de înfruntat Alexandru Mihailovici la executarea acelei lucrări, care după importanţă şi mărime era extraordinară. însă, cu toate acestea, lui nu і s-au creat condiţii normale de lucru.
Alexandru Mihailovici mult şi îndârjit a lucrat asupra statuii şi făcând abstracţie de greutăţi, a terminat cu succes lucrarea, care astăzi înfrumuseţează capitala noastră.
Ca discipol al Şcolii de Arte, vreau să spun câteva cuvinte şi despre profesorii noştri.
Alexandru Mihailovici era nu numai director, ci şi un foarte bun pedagog pentru desen şi sculptură. De la el primeam foarte serioase şi profunde cunoştinţe la aceste obiecte. De asemenea, suntem mult îndatoraţi pentru cunoştinţele noastre profesorilor Ş.T. Cogan şi A. I. Ballayre. Şcoala după părerea multora era foarte bine pusă la punct. Elevilor pe parcursul învăţăturii le erau prezentate diverse cerinţe profesionale într-un mod foarte serios. Ceea ce a permis mai târziu multora dintre discipoli să fie admişi la şcolile de învăţământ superior, de exemplu: Gamburd. Iaşcinschi, Bronştein, eu ș. a., care am învăţat la Academia din Bruxelles, pe când alţii, la fel de mulţi, au învăţat la Paris, la Bucureşti.
Alexandru Mihailovici, cu toate că era foarte împovărat ca profesor şi director, a depus multe eforturi şi energie ca să păstreze această şcoală, această unică vatră a artelor plastice din Basarabia. El era dedat creaţiei. Participa la toate expoziţiile pe care le organiza personal la Chişinău, de asemenea, anual, expunea în Salonul Oficial de la Bucureşti.
Sculpturile lui în lemn au fost apreciate foarte bine. Ca sculptor şi ca om. eu îi datorez foarte mult lui Alexandru Mihailovici şi am fost foarte fericită când am avut ocazia să păstrez şi să trimit în Moldova lucrarea lui Ştefan cel Mare. care a fost evacuată de autorităţile române din Chişinău.
în 1943, aflându-mă la Craiova şi lucrând în Comisia aliată de control în calitate de traducătoare, am descoperit într-un parc, sub zăpadă, statuia lui Ştefan cel Mare. Fapt despre care am comunicat imediat comisiei moscovite care activa pe lângă Comisia aliată de control şi era preocupată de re¬întoarcerea valorilor culturale scoase din URSS. Chiar atunci au fost luate toate măsurile pentru aducerea statuii în RSSM.
În memoria noastră, a foştilor lui discipoli, va stărui pentru totdeauna chipul lui Alexandru Mihailovici.
C. Cobizeva, Artist Plastic al Poporului din RSSM,
9 septembrie 1968.
 (Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fond P-2114, dosarul nr. 1, mapa 59, fila 12)
Surprizele nu se termină aici. Răsfoind colecţia revistei Gândirea, revistă literară, artistică şi socială, am descoperit un portret al scriitorului Vintilă Horia (1915-1992, Madrid), autorul celebrei cărţi Dumnezeu s-a născut în exil (i960). Acest portret însoţea lucrarea Melodia spaţiilor şi era semnat de Claudia Cobizev.
Mă gândesc că dacă la Chişinău ar fi existat măcar o colecţie a acestei reviste, nu mai vedea Claudia Cobizev distincţiile şi onorurile de care s-a bucurat. Noi însă constatăm cu satisfacţie că celebrul scriitor Vintilă Horia în tinereţea lui a fost imortalizat de un minunat artist plastic. De aceea, vă îndemn să fiţi mai atenţi cu lucrurile şi oamenii cunoscuţi. Se prea poate să aveţi surpriza necunoscutului…
Monumentul lui Ferdinand I
În 1938 se împlineau 20 de ani de la Marea Unire din 1918, iar Basarabia nu avea un monument pe potrivă. Asemenea monumente fuseseră înălţate la Cernăuţi şi în Ardeal, numai la Chişinău, unde s-a realizat prima fază a celebrului eveniment, nu exista nimic. Se discuta mult şi chiar і s-a propus lui Alexandru Plămădeală să realizeze un proiect al monumentului Unirii, dar până la edificarea lui mai era…

La 16 ianuarie 1937, Societatea Foştilor Ofiţeri ai Armatei Moldoveneşti formează un comitet care se va ocupa de ridicarea unui monument la Chişinău. Preşedinte a devenit energicul Gherman Pântea, secretar – Elefterie Sinicliu. La propunerea acestora a fost formată o comisie în componenţa: reprezentanţi ai Primăriei, comandantul militar şi Comitetul de organizare.
Macheta a fost executată de sculptorul Oscar Han şi aprobată de regele Carol al II-lea. Piatra de temelie a fost sfinţită la 27 martie 1938, de către arhiepiscopul Efrem Enăchescu. iar dezvelirea oficială, cu participarea regelui Carol al II-lea, a ministrului de război general Ciupercă şi a altor miniştri, a avut loc pe 5 februarie 1939.
A fost pus pe locul unde cândva stătuse Alexandru I al Rusiei. Fotografiile de epocă arată cum elita basarabeană a participat la dezvelirea monumentului care, în vara lui 1940, afost evacuat şi nu s-a mai întors în Basarabia… Iar soclul monumentului a fost utilizat în mod original în ziua de 3 iulie 1940, când a avut loc parada militară a trupelor sovietice de ocupaţie, ser¬vind drept suport pentru portretul lui Stalin…
Bustul lui B.P. Hasdeu

A. Plămădeală lîngă bustul lui B.P. Hasdeu

Bustul lui B.P. Hasdeu trebuia să facă parte dintr-o galerie de personalităţi basarabene, idee de fapt parţial realizată prin actuala Alee a Clasicilor. Animatorul ideii a fost Pan Halippa, care a fondat în 1937 o societate – „Chipuri Basarabene”. Intenţia era să se eternizeze numele fruntaşilor basarabeni: Emanuil Gavriliţă, Zamfir Arbore, Gavriil Bănulescu-Bodoni, Toma Ciorbă, Simion Murafa, Gavriil Musicescu, Vasile Stroescu, Alexandru Stürza ș. a. 

Vara, aflându-se la Bucureşti, unde avea la îndemână materialele de arhivă necesare şi chiar pe un bun colaborator al lui B.P. Hasdeu, Alexandru Plămădeală a reuşit să finalizeze lucrarea care, turnată în bronz, a fost dezvelită oficial în Grădina Publică pe locul unde astăzi se află arteziana.
în 1940 bustul marelui savant a fost evacuat în România şi recent a fost descoperit de cercetătorul Vasile Malaneţchi la Câmpina. jud. Prahova, în Muzeul Memorial „Hasdeu”.
Stalin

 

Un monument despre care s-a uitat cu desăvârşire şi pe bună dreptate. A fost un călău, care a adus doar nenorociri poporului din Basarabia. De fapt, eu l-aş fi păstrat şi aş fi deschis cu el un muzeu al călăilor poporului nostru. Trebuie să ne cunoaştem călăii şi poate atunci vom avea printre liderii noştri mai puţini fricoşi şi trădători… A fost instalat pe locul unde fusese soclul monumentului lui Alexandru al II-lea, la intrarea în Grădina Publică, în faţa Aleii Clasicilor. Era o modă a vremii ca învingătorul în cel de-al Doilea Război Mondial să fie prezent sculptural în toate capitalele republicilor unionale şi autonome, aşa cum după 1956 a venit o altă modă – să fie scos de peste tot şi aruncat la gunoi! Ceea ce s-a întâmplat şi cu monumentul din Chişinău. Curios e faptul că o vreme el a zăbovit în faţa blocului central al Institutului Agricol din Chişinău, pe locul unde stătuse până la 1940 Lupoaica capitolină.



Monumentul lui V. I. Lenin
Acest monument, realizat în 1949 de celebrul sculptor S. Merkurov, asistat de şi mai celebrii arhitecţi Alexei Şciusev şi V. Turceaninov, din start nu avea şanse să rămână în acel loc, fiindcă este locul cel mai jinduit de marile personalităţi ale epocii. Ţarismul 1-а rezervat lui Alexandru I, care ocupase la 1812 Basarabia; România Mare 1-а instalat în acel loc pe regele Ferdinand I. care a adus Basarabia la patria-mamă. Sovieticii, care la 28 iunie 1940 au intrat cu tancurile în Chişinău, l-au postat acolo pe Grigore Kotovski. care. la rândul lui, în 1942, a cedat locul lui Ştefan cel Mare, care a fost evacuat de acolo în 1944. 
Era firesc ca Lenin să stea aici doar până în 1990, când, „ajutat” de viceprim-ministrul Constantin Oboroc, a lost dus în Valea Morilor.
Şi locul lui a fost ocupat în Piaţa Marii Adunări Naţionale de viitorul monument al victimelor totalitarismului comunist…
Maksim Gorki
 
Atunci când colinda Basarabia în căutare de subiecte inedite, când a scris povestirile bătrânei Izerghil şi alte nuvele basarabene, el nici nu năzuia să-şi imagineze că în 1972, la Chişinău, chiar în preajma Teatrului de Stat „A.S. Puşkin”, în scuar, îi va fi înălţat un bust, autor fiind Lazăr Dubinovschi, cel mai vestit sculptor al Moldovei Sovietice, ajutat de arhitectul F. Naumov. 
Aşa cum n-a bănuit că acel loc va fi îndrăgit de evreii care doreau cu orice preţ să emigreze din raiul socialist, la edificarea căruia contribuiseră şi ei foarte mult. Era chiar un banc în acele vremuri. De un grup de persoane se apropie un evreu: „Nu ştiu despre ce discutaţi, dar să plecăm trebuie!”
Nu ştia Maksim Gorki că în baza lucrărilor lui basarabene celebrul regizor Emil Loteanu va turna filmul O şatră urcă la cer, care i-a adus o notorietate mondială. În anii ’90 bustul a dispărut de la locul lui şi pe acel loc s-a înăltat monumentul lui Mihai Eminescu…


Monumentul lui Karl Marx şi Friedrich Engels
A fost una dintre lucrările sculpturale foarte reuşite, realizate de Lazăr Dubinovschi în 1976.

Pentru mine acest monument se asociază cu o dimineaţă devreme de mai, când mergeam pe bd. Un tip glumeţ le-a citit gândurile şi a intuit exact cum a conceput Dubinovschi compoziţia. La un pahar de vorbă… Lenin şi cei doi clasici ai marxismului discutau în voie, iar între ei stătea o sticlă mare de Roz de masă.

 

Mă gîndesc întotdeauna cu invidie la francezi, care, cu toate întortochelile evoluției istorice, au păstrat efigii dintre cele mai contradictorii și au învățat istoria din tipare adevărate, nu din matrițe servite de o administrație sau o guvernare temporară. E timpul ca și noi să deprindem ami multe din lecția veșniciei. Monumentele nu trebuie distruse. Probabil, cînd ele nu vorm mai fi reprezentative și mobilizatoare pentru societate, e firesc să fie adunate într-un muzeu al zeităților clipei istorice și de acolo să ne privească pe noi cu ochii timpului cînd au fost înălțate, iar noi, la rîndul nostru, să avem posibilitatea să recapitulăm pagini din istoria recentă… căcți istoria va rămîne așa cum a fost și niciodată nu va putea fi scrisă – pentru eternitate – din pagină nouă. 
 
Sursa: Colesnic, Iurie. Un muzeu virtual al Chișinăului. În : Moldova, noiem.-dec., 2014., pp. 66-77.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s