Teatrul „Luceafărul”

Vă prezentăm o scurtă informație ce face referință la istoria clădirii Teatrului „Luceafărului” din Chișinău.

Monument de arhitectură şi istorie de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău la iniţiativa Academiei de Ştiinţe, amplasat pe strada Veronica Micle, 7. Sediul teatrului pentru copii şi tineret s-a format prin comasarea a două clădiri – una cu funcţii comerciale şi alta de cult.

Primele informaţii documentare sunt din 1838, când pe acest loc se aflau două case, proprietară fiind Elisaveta Ruseanskaia, iar din 1838 până în 1908 – familia Procupeţ. În 1908, o casă de locuit a fost cumpărată de asesorul de colegiu Egor Constantin Neaga, care o demolează şi între anii Minolta DSC1908 şi 1914 construieşte o clădire într-un parter, ridicată pe un demisol, o unitate comercială. În 1940, proprietari sunt atestaţi Diner şi Pinhus Grinberg, lor aparţinându-le două proprietăţi imobiliare, una distrusă fiind la colţul străzii. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, în locul clădirii distruse este începută construcţia unei case, apoi – a unei sinagogi, care nu a fost ridicată mai sus de nivelul ferestrelor. În perioada postbelică, construcţia a fost finisată. La sfârşitul anilor 60 ai secolului al XX-lea, clădirile au fost comasate, cu amenajarea interioarelor pentru Teatrul ”Luceafărul”. În anii 80 ai secolului al XX-lea a fost restaurată, arhitect Malahov, când i s-a alăturat o scară lată în faţă cu trepte din marmură.

Clădirea teatrului ocupă colţul cartierului, aliniată cu faţada principală la linia roşie a străzii Veronica Micle şi cu faţada laterală – la fosta piaţă „Rondul Negustăresc”, formată la intersecţia cu strada Vasile Alecsandri. Faţada principală are o compoziţie rezultată din comasarea a două clădiri, partea unde se află vestibulul, foaierul, bufetul, are o compoziţie simetrică, alcătuită din trei rezalite, cu intrarea amplasată central, cu arhitectura în stil modern, a doua – sala de teatru, cu cinci axe compoziţionale, toate goluri de ferestre.

 Sursa: Teatrul „Luceafărul”. În:  Flux, 24 apr., 2015.  [online]. [citat 24.04.2015]. Disponibil : http://www.flux.md/articole/17285/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s