Constantin Stere, 150 de ani de la naștere

În anul curent se împlinesc 150 de ani de la nașterea scriitorului Constantin Stere. Venim cu o informație ce face referință la biografia acestei personalități care rămîne a fi un scriitor necunoscut.

Este om politic, scriitor, jurist, savant, absolvent al Gimnaziului gubernial pentru băieți nr. 1 din Chișinău, al doilea președinte al Sfatului Țării. Personalitate deosebită de complexă, cu activitate multilaterală – jurist, filosof, profesor universitar, scriitor, istoric literar. Pseudonime literare: Șt. Bîrzu, S. Cerepcoveanu, Codreanu, Nistreanu, C. Nistrul, C. Stupu și altele.

stereS-a născut la 1 iunie 1865 (după alte surse – 14 noiembrie), în satul Cerepcău, ținutul Sorocii, în familia unuia dintre marii latifundari ai Basarabiei. Se stinge din viață la 26 iunie 1936, în localitatea Bucov din Valea Prahovei, lîngă Ploiești. Primele cunoștințe de carte le capătă, cu un preceptor, în casa tatălui său. În 1876 vine la Chișinău și este înscris, pentru doi ani, la pensionul pastorului german R. Phaltin de pe lîngă biserica luterană de aici. Înscris la Gimnaziul Gubernial Nr. 1 de băieți din Basarabia, direct în clasa a doua, promovează toate clasele cu claificative maxime. Liceean, aderă la mișcarea revoluționară narodnicistă din Basarabia (1882). Este arestat pentru difuzare de literatură clandestină (1884), este închis în penitenciarul din Chișinău, apoi trimis la Odesa și condamnat la trei ani de închisoare. Din 1885, cînd este exilat în Siberia, încep peregrinările lui C. Stere prin închisorile Rusiei. A debutat în publicistică cu ciclul de articole Alianțele, tipărite în paginile cotidianului Evenimentul (1893).  Își ia licența cu teza Evoluția individualității și noțiunea de persoană în drept (1897) publicat în același an – lucrare de sociologie juridică, primită ca o operă eveniment. Ales ajutor de primar la Iași (1989), în 1899 devine membru al Partidului Național Liberal. În 1901 este ales deputat liberal de Iași, iar în 1907 este desemnat perfect al județului Iași. Tot înn 1901 este numit suplinitor la Catedra de drept constituțional și adminstrativ a Universității din Iași, titularizat în 1903, devine o personalitate de referință a lumii universitare ieșene. Cîteva prelegeri au fost publicate: Introducere în studiul dreptului (1903), Drept constituțional (1911), Anteproiect de Constituție cu o expunere de motive (1922). În 1913 devine rector al Universității din Iași. Împreună cu Paul Bujor, a întemeiat la Iași, în 1906, revista Viața Românească. În anul 1918, la Chișinău este ales membru în Sfatul Țării și introdus în toate fracțiunile Parlamentului. A contribuit la pregătirea și proclamarea Unirii cu România. A fost ales deputat al ținutului Soroca și președinte al Sfatului Țării. Din 1926 și pînă în 1936 a fost ales, cu o singură excepție, ca deputat al Sorocii (sau/și al județelor Lăpușna și Cetatea Albă), în toate Camerele  (inclusiv cele dominate de guverne adreate țărăniștilor).

Vă recomandăm trei articole ce fac referință la scriitorul Constantin Stere:

Strada Constantin Stere – https://orasulmeuchisinau.wordpress.com/2010/08/26/strada-constantin-stere/

Scriitorul Constantin Stere în filatelie – https://orasulmeuchisinau.wordpress.com/2013/10/08/constantin-stere-1865-1936-om-politic-si-scriitor/

Cartea Constantin Stere scriitorul, publicistul, politicianul, juristul, omul scrisă de Ion Șpac – https://orasulmeuchisinau.wordpress.com/2014/04/04/constantin-stere-scriitorul-publicistul-politicianul-juristul-omul/

Sursa: Constantin Stere (1865-1936). În: Calendarul Național, 2005, pp. 161-163.

Advertisements

One thought on “Constantin Stere, 150 de ani de la naștere

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s