Un Chișinău al lui Stere și un Stere al Chișinăului

Recomandăm spre lectură un articol ce face referință la relaţia scriitorului Constantin Stere cu orașul Chişinău.

S-au întâlnit pentru prima oară după mijlocul secolului al XIX-lea, când C. Stere era un copil venit la şcoală, şi s-au despărţit târziu, la mijlocul anilor treizeci ai secolului al XX-lea, când patriarhul încununat de slava de romancier pleca în nefiinţă.2_C. Stere.. Dar înainte de despărţire el a trecut încă o dată filmul vieţii în romanul-fluviu În preajma revoluţiei, în care apare Chişinăul de la mijlocul secolului al XIX-lea, cu Chişinăul boieresc din partea de sus şi „Broscăria” înecată în glod, adică partea de jos a oraşului.

„Chircă și Pensionul Faltin”

Prima impresie despre capitala Basarabiei l-а urmărit pe parcursul întregii vieţi şi a fost fixată pentru eternitate în romanul-fluviu În preajma revoluţiei (Chişinău, 1991, p. 214-215), în capitolul „La pastorat”:

„Chişinăul se întindea pe o coastă de deal înclinată nord până la valea Bâcului. De-a lungul acestui râuleț mlăştinos, în partea cea mai veche a oraşului, sunt așezate mahalalele româneşti. Ceva mai sus se află celebrul Tolcioc («învălmăşeala»), un fel de Târgul Cucului al Chișinăului. Iar şi mai sus, în Târgul ruşilor, străzi largi şi drepte împart oraşul în pătrate regulate, ca într-o tăblie de șah. Două din aceste pătrate, în centrul oraşului, care se întâlnesc la colţurile lor în diagonală, formează două mari grădini publice: Parcul orăşenesc şi Bulevardul; în mijlocul acestuia din urmă se ridică impozantul «sobor» – catedrala arhiepiscopiei.

Acum şaptezeci de ani capitala Basarabiei făcea impresia unui mare sat adormit, dacă nu chiar mort. Vastele străzi nepavate şi necanalizate se transformau pe vreme ploioasă în râuri de noroi care se scurgeau în vale, iar pe timp de secetă erau acoperite vecinic de un adânc strat de praf.

Imensa piaţă «poliţienească» se înfăţişa în acele vremuri ca o adevărată Sahară şi străbaterea ei prin nisipul în care se înecau picioarele cerea un efort fizic la care mulţi îndrăzneau să se expună, iar după ploaie nimeni nu avea curajul sa întreprindă navigaţiunea prin noroiul ei fără fund.

Dintre puţinele clădiri cu etaj răsăreau, în centrul oraşului, în contururi masive, palatele Râşcan-Derojinski şi Semigradov, iar spre marginea de est, în mijlocul unui alt vast pustiu de nisip: «Piaţa ostrovului», se profila «castelul» închisorii, o sumbră clădire, cu aspect medieval, cu ziduri înalte şi turnuri sinistre.

La vest, în strada Moscovei, numită în urmă Alexandru (azi bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt), se ridica zveltul turn pătrat al bisericii luterane, cunoscută sub numele popular de «Chirca» (Kirche). Printre copacii parcului care o împrejmuiau se putea zări din stradă, mai în fund, casa pastorului înconjurată de vasta ei verandă cu geamuri colorate. Acolo se adăpostea şi micul pensionat de băieţi al pastorului Faltin.”

Gimnaziul nr. 1 de Băieţi

Situat în perimetrul străzilor Kiev, Seminarului, Puşkin şi Podoliei (azi str. 31 August 1989), acest gimnaziu ocupa mai bine de jumătate de cartier. Azi în acel loc se situează o copie fidelă în incinta căreia se adăposteşte Muzeul Naţional de Istorie şi Arheologie. Când, în primăvara anului 1884, a fost arestat chiar în 9_Gimnaziul nr. 1 de Baietitimpul examenelor de absolvire un grup de elevi de la Gimnaziul nr. 1 de Băieţi, Chişinăul era şocat. Copii din familii cunoscute, nobili ereditari cum era Constantin Stere au ajuns la puşcărie. Directorul gimnaziului, Vasile Lvovici Soloviov, era nedumerit şi ruinat sufleteşte. „Kramola” (complotul) se ascundea chiar în şcoala lui şi capul ei era unul dintre elevii stimaţi de el – Stere.

„Castelul

Puşcăria nouă a Chişinăului fusese concepută în stilul unui castel mauritan, de aici îi venea şi porecla. A fost prima lui experienţă de deţinut politic, experiență obţinută la optsprezece ani, descrierea ei conţinându-se în paginile romanului În preajma revoluţiei (Chişinău, 1990, vol. 1-2 şi vol. 3-4), p. 364:

„Înaintea lui Vania se înalţă faţada sumbră a «Castelului». Trăsura a fost oprită la intrarea învelită de taină. Era aşteptat.

Poarta grea, ferecată, se deschise încet, scârţiind, ca o gaură neagră fără fund, asupra unui abis glacial. Vania păşi peste prag…”

Peste ani, Constantin Stere a lansat o teză fundamentală legată de puşcăria din Chişinău:

Da, dlor deputaţi, pot să fiu un învins, dar nu-mi plec capul…

Ca orice om, am păcatele şi greşelile mele. Dar când îmi examinez conştiinţa şi îmi scrutez intenţiunile şi când mă gândesc la şirul lung de jertfe şi de lupte, la toate umilinţele şi suferinţele care mi-au fost să le trăiesc în cei 35 de ani, încadraţi între temniţa rusească din Chişinău şi puşcăria românească din Văcăreşti, nu ті-і ruşine de trecutul meu şi nu mă căiesc!…

Şi dacă îmi este îngăduit să am o ambiţie, dlor deputati, eu aş dori ca pe mormântul meu să fie aşezate, alături, сa simbol al credinţei către acelaşi ideal, două pietre – una românească şi una rusească – luate din zidurile puşcăriilor mele…

(Iurie Colesnic, Profetul nemuririi noastre. Constantin Stere, Chişinău, 2006)

Gara veche

Constantin Stere a cunoscut bine gara veche a Chișinăului. De aici pleca la Odesa ca să primească instrucţiuni de la şefii săi în materie de marxism şi revoluţie mondială, apoi a mers ca arestat, exact pe acelaşi drum. Încoace a revenit din surghiun, şi plecarea la Iaşi pentru totdeauna tot de aici a avut loc. Gara l-а întâmpinat de fiecare dată ca pe un vechi cunoscut.

Strada Livezilor (azi A. Mateevici)

Vania Răutu, alias elevul de gimnaziu Constantin Stere, Stătea în gazdă la Agrepina Ivanovna Bonin (fiica boierului Ioniţă Başotă), pe str. Grădinilor (s-a numit un timp Livezilor). Această gazdă este descrisă cu lux de amănunte în vol. 1-2 ale romanului În preajma revoluţiei (Chişinău, 1990) la p. 234:

„Agrepina Ivanovna Bonin reprezenta şi ea un caz tipi5_Moara de vind pe str. Livezilorс de decădere a boierimii moldoveneşti din Basarabia. Unica fiică a cuconului Ioniţă Albotă din judeţul Orheiului, ea se măritase cu un ofiţer rus, mai tânăr decât dânsa și care foarte repede i-a «tocat» aproape toată averea. Încât, după ce fusese vândută moşia lor, ea se stabilise în casele ei din strada Grădinilor la Chişinău şi, mulţumită legăturilor cu familiile boiereşti, a reuşit să-şi facă un venit ţinând la gazdă băieţi din gimnaziu”.

Hotelul Londra

Constantin Stere a iubit nespus de mult Ardealul şi ardelenii. Lui îi aparţine expresia „drumul Ardealului duce prin Basarabia”. Stere, cu incomparabila-i intuiţie politică, încă în 1916, a presimţit marile schimbări care urmau să se producă. Publicistul şi omul politic bucovinean Gheorghe Tofan mărturisea mai târziu: „Când Stere, în anul 1916, a vizitat Ardealul, s-a înapoiat la Iaşi prin Bucovina şi întâlnindu-ne la Suceava, ca unui vechi colaborator al revistei Viaţa românească, mi-a spus, printre altele: – La revedere, dragul meu, să te văd în curând guvernator al Bucovinei şi să ştii de la mine că drumul Ardealului duce prin Basarabia” (Viaţa Basarabiei, 1939, nr. 4, p. 42).

Constantin Stere fusese luminat de acest gând mult mai devreme, în 1906, la Chişinău, unde venise să pună bazele primei publicaţii periodice în limba română, ziarul Basarabia. Citise placheta de versuri Poezii (1905), recent lansată de Octavian Goga, şi, sub impresia profundă a acelor rânduri, a publicat în revista Viaţa românească un rem4_Bustul lui C. Sterearcabil articol intitulat Cântarea pătimirii noastre (1906). Îndemnat de dorinţa de a-l cunoaşte pe tânărul poet, Constantin Stere întreprinde în acelaşi an o călătorie în Ardeal, pelerinaj descris iscusit în materialul memorialistic Patru zile în Ardeal. Impresiuni fugitive.

Mai puţină lume cunoaşte faptul că articolul de consacrare a lui Octavian Goga, Cântarea pătimirii noastre, a fost scris la Chişinău, în incinta hotelului Londra, unde poposise C. Stere.

Astăzi acel hotel (de la intersecţia străzilor Puşkin şi Varlaam) nu mai există, dar s-ar putea ca în acel loc, după modelul francezilor, să consemnăm evenimentul şi să-l marcăm printr-o placă comemorativă. Căci impactul acelui prim studiu critic a fost decisiv pentru recunoaşterea lui Octavian Goga şi începutul unirii provinciilor româneşti prin cultură. Profund impresionat de vocea inconfundabilă a poetului ce venea la el parcă din adâncurile istoriei, Constantin Stere a luat un vers şi l-а pus pe frontispiciul ziarului Basarabia:

Avem un vis neîmplinit,

Copil ai suferinţii:

De jalea lui ne-au răposat

Şi moşii şi părinţii.

Astfel, prin mâna uşoară a scriitorului basarabean, lumea cultă dintre Prut şi Nistru a cunoscut debutul unui poet care a marcat o epocă în literatura română.

Aproape un secol ne desparte de acele furtunoase vremi, când spusa lui Constantin Stere avea să-şi găsească confirmarea. Şi dacă legile echilibrului sunt valabile şi în relaţiile sociale, atunci astăzi suntem îndreptăţiţi să credem că „drumul Basarabiei trece prin Ardeal…”. Istoria este cea mai frumoasă antologie de paradoxuri.

Hotelul a fost distrus în iulie 1941 de comandoul NKVD condus de căpitanul Muhin.

Hotelul Suisse

Ion Pelivan avea să-şi amintească în detaliu cum s-au derulat evenimentele cu fondarea ziarului Basarabia: „Mă pomenesc într-o zi că cineva îmi comunică că dl Stere care se afla în hotelul Şveiţarski (Suisse, azi Biblioteca B.P. Hasdeu – n. n.), mă pofteşte la D-sa la ora 4 (p. m.).

Era dimineaţă. Timpul mi se părea că trece foarte încet. Eram nerăbdător să-l văd pe Stere. În sfârşit, mă văd într-o cameră a hotelului «Suisse» din etajul de sus. Pe Dl Stere nu-l văzusem niciodată, deşi auzisem şi citisem ceva despre d-sa. Înaintea mea apare un domn în vârstă şi statură mijlocie, bine legat, cu barba neagră, în costum de cesucea gălbuie, cu o voce plăcută. După o convorbire de jumătate de ceas, dl Stere m-a cucerit. D-sa mi-a pus mai multe întrebări. Eu i-am expus situaţia aşa după cum o vedeam eu, adăugându-i că «aveam nevoie de o gazetă care să fie şi naţională, şi democratică».7_Centrul Chisinaului

– Veţi avea gazetă, care să fie şi naţională, şi profund democratică, a terminat dl Stere.

Peste câteva ceasuri dl Stere, invitat de gruparea noastră naţional-democratică, ne expune, în casa lui Nicolae Alexandrovici Popovschi, situaţia politică a României, ne vorbeşte de Nicolae Iorga, de poeziile lui Goga, despre Ardeal, analizează stările din Rusia şi, la urmă, ne dă o serie de sfaturi privitoare la mişcarea moldovenească din Basarabia, făgăduindu-ne din partea D-sale concurs bănesc pentru scoaterea unui ziar. A doua sau a treia zi, dl Stere se înapoiază la Iaşi. însă în toamna aceea memorabilă, precum şi în primăvara lui 1906, D-sa ne-a vizitat Chişinăul de mai multe ori.

Între timp mişcarea noastră prindea rădăcini tot mai tari, sporind în aceeaşi vreme şi numărul «românofililor». Cu ajutorul dlui Stere, visul nostru despre gazetă începe să se realizeze; în Chişinău se formează un comitet de conducere şi administrare, ce era compus din E. Gavriliţă, Nicolae Popovschi, Nicolae Florov, Vasile Hartia şi subsemnatul. Se închiriază un local din trei camere de la farmacistul Furman din str. Armeană colţ cu Podolscaia, unde aveam şi locuinţa mea. Apoi luăm înţelegere cu Feodor Grigorevici Zaharov, proprietarul şi directorul ziarului rus Bessarabscaia jizni, pentru tipărirea gaze­tei noastre săptămânale Basarabia în tipografia lui, sub conducerea oficială a răposatului E. Gavriliţă, proprietar şi director responsabil…

Primul număr al Basarabiei apare în noaptea spre 24 mai 1906. Moaşe şi naşi am fost eu şi dl A. Nour, care n am dormit niciun pic în noaptea aceea.

Când acest număr a văzut lumina zilei, gruparea noastră nu mai putea de bucurie şi de mândrie. Era realizarea unui vis hrănit de atâta amar de vreme. Era prima gazetă moldovenească în provincia noastră…” (Amintiri de Ioan Pelivan, Cuvânt moldovenesc, 1931)

Strada M. Kogălniceanu (odinioară str. Renilor)

Firul cronologic al amintirii este preluat de Nicolae Popovschi, care consemnează memorialistic momentul formării colectivului redacţiei noii publicaţii: „Stăteam cu locuinţa pe strada Renilor, nr. 67, în curte. Într-o dimi­neaţă a venit la mine «Ivan Egorovici» Pelivan (aşa era forma de politeţe pe atunci), cu care eram vechi prieteni. Dânsul mi-a comunicat că la Chişinău a sosit de peste Prut prof. Constantin Stere, care proiectează să pună în­ceputul unui ziar moldovenesc cu ajutorul intelectualilor moldoveni din localitate. Pentru înfăptuirea acestei idei, se luase hotărârea să se înfiinţeze un comitet. Dl Pelivan mi-a propus şi mie să iau parte, ceea ce am acceptat cu deplină satisfacţie. Tot atunci am desemnat împreună şi pe alţi membri ai comitetului. Întreprinderea era pe atunci prea neobişnuită şi extraordinară şi despre toate vorbeam cu multă precauţiune, în şoaptă…” (Istoria bi­sericii din Basarabia, Chişinău, 2000).

Strada Armeană, nr. 30

Aici în anii 1906-1907 a fost sediul primului ziar de limba română din provincia dintre Prut şi Nistru Basa­rabia. Moş Ion Codreanu, fost membru al Sfatului Ţării şi deputat în Parlamentul României, mărturisea: 6_Strada Armeneasc[

„Pe Constantin Egorovici l-am cunoscut în Chişinău, întâia oară, în primăvara anului 1906. A ajuns vestea şi la noi în sat că o seamă de tineri basarabeni scot un ziar naţionalist moldovenesc, care se cheamă Basarabia. Am venit pe jos de la Ştefăneşti la Chişinău, lăsându-mi acasă soţia şi mama, şi întreaga gospodărie… Am găsit pe Constantin Stere înconjurat de o seamă de colaboratori. Dânsul le povestea diferite întâmplări din viaţa lui şi le dădea o serie de sfaturi şi de îndemnuri în ceea ce pri­veşte alegerea materialului pentru publicat şi, mai ales, îi îndemna să se ferească de numeroşii duşmani care roiau prin toate colţurile Chişinăului. (…) M-am apropiat de masa redactorilor şi am făcut cunoştinţă cu viitorul autor al romanului În preajma revoluţiei, l-am condus, pe jos, până la hotelul Londra, unde locuia. Masa de seară am luat-o împreună, în camera hotelului. Am vorbit până aproape de miezul nopţii despre diferite probleme ale Basarabiei, despre situaţia norodului moldovenesc, atât din Basarabia cât şi din Moldova şi, în general, despre toate durerile noastre. (…)

Stere a ascultat cu multă atenţie tot ce îi povesteam, iar, la rândul său, mi-a vorbit în chestiuni politice din Rusia ţaristă, în care era atât de versat. Înainte de a ne despărţi, m-a întrebat cum am putea scăpa Basarabia de robia ţaristă? I-am răspuns că nu există decât o singură scăpare şi anume: Iredenta şi Revoluţia, iar apoi Unirea Basarabiei cu Vechiul Regat. Ochii lui Stere au lucit de bucurie la acest răspuns şi mi-a spus că e de aceeaşi părere cu mine, stăruind că în această direcţiune trebuie de luptat mai departe, până la izbânda finală…” (R. Marent, Cu moş Ion Codreanu, despre Constantin Stere. Amintirile lui Ion Codreanu despre Constantin Stere. Viaţa Basarabiei. 1939, nr. 4).

Tribunalul Basarabiei

În anii 1905-1906 Constantin Stere venea des la Chişinău având o motivare serioasă, era avocat în celebrul caz de moştenire Kalmuţki, în care erau antrenaţi cei mai vestiţi avocaţi din Rusia. Ulterior în presă se afirma că C. Stere nu s-a remarcat în calitate de avocat, în schimb a folosit eficient timpul pregătind editarea ziarului Basarabia.

Sfatul Țării

Criza politică în Basarabia s-a conturat perfect în perioada 1-13 ianuarie 1918. Bolşevizarea unităţilor mili­tare pe teritoriul Basarabiei şi anarhizarea lor duceau la destabilizarea situaţiei şi sc încerca să se demonstreze că Sfatul Ţarii şi Consiliul de Directori Generali, adi­că Guvernul Basarabiei, nu sunt în stare să controleze situaţia în teritoriu. Se impunea venirea unei forţe care ar fi adus o nouă orânduire, ce deja se declarase la Pet­rograd stăpână pe destinele fostului Imperiu ţarist. Cele trei lozinci care au răsturnat lumea: „Pământ ţăranilor, fabricile – muncitorilor şi pace – lumii” au ajuns să stea la temelia tulburărilor de la Chişinău. în acea situaţie când membrii Sfatului Țării au început să fie vânaţi pentru a fi exterminaţi ca „trădători ai intereselor poporului”, conducerea Basarabiei, mă refer în primul rând la Blocul Moldovenesc al Sfatului Țării, a luat decizia justă de a chema armata română pentru a instaura ordinea. La 13 ianuarie, unităţile armatei române au intrat în Chişinău, fiind întâmpinate de populaţia băştinaşă cu mari speranţe. Unităţile bolşevizate s-au retras la Tighina, iar de acolo au fugit peste Nistru. În interiorul Sfatului Țării venirea armatelor române a fost primită cu bucurie de către o parte din deputaţi, iar minoritarii erau convinşi că în Basarabia trebuiau aduse alte trupe, fie ale Antantei, fie ale Ucrainei, fie orice armată, numai nu cea românească. Românofobia şi atunci era arma minorităţilor naţionale. În acea situaţie, se conturau clar următorii paşi pe care trebuia să-i facă Basarabia. Ucraina era independentă, România era pe cale de a-şi elibera teritoriul de sub ocupaţia germană şi independenţa Basarabiei, nefiind susţinută economic, administrativ, politic, nu avea şan­se să se realizeze. Singura cale raţională era unirea cu România.

După cum scrie în cartea sa La răspântie (Chişinău, 1998) martorul acelor evenimente Dimitrie Bogos, rolul lui Stere în acea situaţie de extremă tensiune a fost de­cisiv: „Iată că se apropie ultima etapă prin care trebuie să treacă Basarabia înaintea Unirii. Din nou pleacă la Iaşi delegaţia Sfatului Țării, dnii Ciugureanu şi Inculeţ. Dar se întorc împreună cu dl Stere, sâmbătă, 24 martie. Mărturisesc că sosirea dlui Stere se aştepta ca a unui semizeu, făcător de minuni. Şi într-adevăr, d-lui s-a arătat la culmea chemării.8_Primaria capitalei

Tot în seara de 24 martie, în localul societăţii Făclia, s-a dat în onoarea marelui musafir un banchet, la care au fost invitaţi reprezentanţii fracţiunii ţărăneşti şi ai altor minorităţi. A fost un praznic, a fost un delir când vorbea dl Stere. L-am văzut atunci de prima oară în viaţă. Cu o voce fermă, hotărâtoare, cu o logică de fier, explica dl Stere lui Ţiganco necesitatea actului Unirii. Cred că dl Stere niciodată în viaţa lui n-a fost aşa de tare, aşa de convingător ca în seara de 24 martie. Clipe înălţătoare, clipe măreţe, care nu se vor uita niciodată în viaţă.

Au vorbit mai mulţi fruntaşi. La sfârşitul banchetului se părea că şi Ţiganco şi ceilalţi tovarăşi ai lui sunt gata să asculte şi să urmeze pe marele profesor, care le-a dezvoltat atâtea teorii frumoase, obiective şi convingătoare.

A doua zi, 25 martie, a urmat consfătuirea în Consiliul de Miniştri, asemenea în fracţiunea ţărănească şi Blocul Moldovenesc. Bineînţeles că dl Stere n-avea nevoie de a vorbi în Bloc şi toată iscusinţa o punea la consfătuire cu fracţiunea ţărănească. Aici dl Stere a putut converti la calea adevărată mai mulţi moldoveni ţărani, care până atunci erau duşi de nas de nişte proroci mincinoşi ca Ţiganco şi alţii.

Urmează ziua de 26 martie, iar pregătiri pentru ziua de 27 martie. Tot în ziua de 26 martie sosesc în Chişinău dl Marghiloman şi generalul Hârjău, cu scopul de a întoarce vizita guvernului basarabean şi tot atunci a se consfătui asupra situaţiei momentului”.

Până în ziua de 27 martie 1918, adică numai în două zile, C. Stere a participat la 26 de consfătuiri, în care a demonstrat necesitatea Unirii Basarabiei cu România.

Istorica alocuţiune a lui Stere în şedinţa plenară a Sfatului Țării a fost publicată, cu anumite decupări, în diverse ediţii. Dar hârtia procesului-verbal nu poate repro­duce emoţia autentică a evenimentului.

Martorul acelei evoluţii spectaculoase a distinsului om politic basarabean, ţăranul Ion Codreanu, peste aproape douăzeci de ani i-a mărturisit avocatului şi publicistu­lui R. Marent impresiile sale. Acesta, la rândul său, le-a publicat în revista Viaţa Basarabiei:

„Nu-1 văzusem pe Stere din primăvara anului 1906, când iată evenimentele anului 1918 mă aduc la Chişinău, fiind ales deputat în Sfatul Ţării. După cum se ştie, Stere a ţinut, înainte de săvârşirea unirii, numeroase cuvân­tări, care au făcut asupra tuturor luptătorilor o impresie profundă. Erau două partide în joc: unul, Blocul Moldo­venesc, care mergea laolaltă după cum îi era şi titulatura, activând pentru votarea Unirii, şi celălalt partid: Fracţia Ţărănească. Partizanii acestei organizaţii şovăiau, nu aveau o atitudine precisă, erau mai mult contra, decât pentru. Ei bine, Stere a avut marele merit că a putut să rupă majoritatea membrilor care făceau parte din Fracţia Ţărănească şi să-i alipească la Blocul Moldovenesc, reuşind ca Unirea să fie votată cu o mare majoritate, fiind doar câteva voturi contra. Unirea s-a înfăptuit graţie marelui concurs, pe care 1-а dat Basarabiei, în acele momente grele, Constantin Stere”.

Clubul Nobilimii

Este edificiul unde în 1918 s-au produs multe evenimente culturale de anvergură, de la concertele lui George Enescu şi până la lecturile lui Mihail Sadoveanu. Tot aici a avut loc recepţia dată cu ocazia Unirii din 27 martie 1918.

Sala Eparhială

Construită după proiectul arhitectului Gheorghe Cupcea, pe timpul când arhiepiscop al Basarabiei era Serafim Ciceagov, în popor această casă, care avea cea mai bună sală de concert, se mai numea „Casa lui Serafim”. C. Stere era meloman şi a trecut de multe ori pragul sălii de concert cu acustica adusă la perfecţiune. Casa i-a supravieţuit lui Stere doar cu cinci ani, în 1941 comandoul NKVD a aruncat-o în aer…

Casa Roman Stere

În stradela A. Plămădeală, la nr. 2, se află casa ridicată în anii ’30 ai secolului al XX-lea de către Roman Stere, fiul lui Constantin şi al Măriei Stere, care era director al Şcolii de Viticultură din Stăuceni. Fiind la Chişinău, Stere a fost găzduit în casa fiului.3_Clubul Nobilimii, TRibunalul Basarabiei

La Chişinău, în ultimii douăzeci de ani a apărut un bust al lui C. Stere pe Aleea Clasicilor, o Universitate ce îi poartă numele. Cel puţin zece edificii aşteaptă să fie instalate plăci comemorative şi, desigur, e o acută nevoie de o statuie pentru cea mai proeminentă personalitate pe care a dat-o Basarabia şi pe care ne-a readus-o în 1988 Ion Druţă, când primul a vorbit despre importanţa inestimabilă a acestui om. Căci dacă există un Chişinău al lui Stere, atunci cu certitudine trebuie să existe un Stere al Chişinăului.

Sursa: Colesnic, Iurie. Un Chișinău al lui Stere și un Stere al Chișinăului. În: Moldova: revistă social-cultură. 2015, mai-iun., pp. 100-107.

Advertisements

One thought on “Un Chișinău al lui Stere și un Stere al Chișinăului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s