Dorin Chirtoacă: Nu poți să te relaxezi nicăieri în orașul în care ești primar

Recomandăm spre lectură un interviu cu primarul general al municipiului Chișinău. În interviu se face referință la problemele cu care se confruntă orașul: străzi pietonale, parcări și iluminare, transport urban, benzi pentru cicliști etc. Deși interviul a fost făcut în anul 2012, cîte ceva s-a făcut, se face și se va face. Proiectele sunt în derulare.

Ne-am întâlnit exact în ziua scandalului catacombelor – demolarea unei case de pe strada Piața Veche, nr. 8, și distrugerea vestigiilor istorice de sub aceasta. Evident, pe monitor era google maps cu stegulețul înfipt în perspectiva adresă. „Studiez cazul. Deocamdată știu că aveau permisiune doar pentru demolare dar nu și permisiune pentru construcție”. Pînă seară, proprietarul a promis că va face un perete de sticlă, care va permite vizionarea vestigiilor distruse. Promisiune care va ține probabil exact pînă în momentul cînd se vor lua ochii de pe el. După care își va căuta de treabă, adică de distrus.

Ce motiv mai frumos de a-ți petrecea seara de sîmbătă la primărie, decît să răspunzi la niște întrebări legate de un top, unde  orașul în care ești primar a fost declarat unul dintre cele mai urîte din lume?…

Am luat-o cătinel, încercînd să punem degetul pe fiecare bubă în parte, la modul pașnic, „fără izbituri patetice și usturimi retorice, lăsîndu-le pe astea febleței primarului, fermecătoarei și bineinteționatei laguta.

Suntem cei mai urîți din lume. Și ce dacă?

Ce avem de spus în apărarea noastră? Sau mai bine să nu zicem nimic, căci „orice vom spune, va fi interpretat împotriva noastră”?

Cu siguranţă acest top nu este relevant, m-am uitat şi pe argumentare – pentru că în centrul oraşului este un lac uscat, o mlaştină plină de buruieni. Ar trebui să-i invităm acum, când am lichidat mlaştina, poate mai coborâm câteva poziţii în top.

Andreea Marin, cu care am discutat zilele astea, spunea că ea î-l percepe ca fiind un oraş frumos. Nici eu nu-l percep ca pe un oraş urât. Da, s-au acumulat o serie de probleme. Nu este gestionat cum trebuie, căci competenţele sunt concentrate la nivel de stat şi primăria este nevoită să umble cu hârtiile în traistă prin instanţe ca un simplu cetăţean. Oalele se sparg de obicei în capul nostru, dar noi, în realitate, nu avem dreptul să punem nici măcar amenzi.

Gri și punctum

Oraşul nostru cu umerii albi de piatră apare, de fapt, în topul respectiv şi în realitate, cam gri şi coşcovit…

Am făcut o serie de fotografii zilele astea şi ţin să comunic că albul şi nuanţele deschise predomină în continuare. Din păcate, nu au mai fost reînnoite faţadele clădirilor încă din perioada sovietică şi de aici vine senzaţia de gri. Da, în blocurile noi, pentru a încerca să imite modernitatea, unii au mers pe pestriţ, pe culori papagaliceşti, trecute mult peste bunul gust. Eu mi-aş dori să păstrăm totuşi culoarea albă şi culorile derivate din aceasta – bej, gri deschis pentru construcţiile noi. Deşi în oraş predomină, până la urmă, verdele. Maestrul Tudor Gheorghe mi-a dat o idee care mi se pare valabilă: să facem o evaluare a tuturor spaţiilor verzi din oraş şi să vedem dacă nu putem intra într-o competiţie pentru titlul de cel mai verde oraş din Europa. Noi nu putem pretinde la arhitectura Romei sau a Parisului, căci ei construiau catedrale şi universităţi pe timpul când noi nici nu existam ca localitate. Dar putem să ne poziţionăm altfel. Să găsim acel ceva care ne face unici.

Deocamdată ne face unici nonşalanţa cu care distrugem ceea ce au construit alţii înaintea noastră. În schimb, proiectele de restaurare pot fi numărate pe degetele unei mâini peste care a trecut un ciocan… Da, toţi observă demolările şi nimeni nu observă ceea ce facem. Am restaurat, de exemplu, primul spital pentru copii nr. 1 de pe strada Bucureşti, aproape am terminat restaurarea Muzeului Oraşului, care seara este iluminat foarte frumos… Avem ambiţia să restaurăm Liceul Asachi, primul liceu din Basarabia, care va avea degrabă 150 de ani. Este deja realizat planul de reconstruţie, pe care ni l-а oferit gratuit o întreprindere din Alba Iulia. Acum suntem în căutarea celor circa 2 mln euro necesare pentru această lucrare.

Strada pietonală. La vară

Deocamdată am propus să transformăm în pietonale străzile Varlaam şi Veronica Micle, unul dintre motive fiind faptul că sunt mai puţin implicate în trafic. Printre „candidate” mai sunt Dosoftei, Nicolae lorga şi Tricolorului. Personal, aş considera mai aplicabil modelul Stockholm şi Bruxelles, care în zona de patrimoniu au limitat la maxim accesul transportului, dar în acelaşi timp sunt conectate la transportul feroviar şi de la acesta – la cel aerian. Şi astfel, un turist, chiar dacă are puţin timp la dispoziţie, are acces în mod facil la aceste străzi şi la diferite obiective de ordin cultural şi istoric care sunt pe respectiva axă. Astfel, Varlaam se dovedeşte a fi cea mai potrivită. Faza de testare ne-am propus-o chiar la începutul verii, cel puţin pentru weekend.

Ce se poate vedea pe această stradă?

Se poate vedea stilul oraşului vechi, cum a fost construit acum 100 de ani.

Păi, deocamdată putem vorbi doar despre promenade, că altceva acolo nu prea este de văzut şi de făcut…

Restul va veni din urmă: se vor schimba destinaţiile imobilelor, vor veni comercianţii… Şi la Stockholm acest lucru s-a întâmplat treptat, la început cartierul respectiv era cu case de locuit. La fel şi la Bucureşti, în Lipscani. Am locuit şi eu acolo atunci când eram student. Acum sunt doar terase şi magazine.

De ce nu strada „31 august 1989”? Care are şi infrastructură, are Muzeul de Arte, Muzeul de Istorie, terase, e apropiată de Grădina Publică…

A fost luată în consideraţie şi această opţiune, dacă vorbim de perimetrul Maria Cebotari-Puşkin. Dar pe respectiva stradă se află o serie de instituţii ale statului şi respectiv acesta a fost unul dintre contraar- gumente. De aia şi vrem să facem faza de testare.

La un moment dat, dacă vom avea o arteră care să înlocuiască Ştefan cel Mare, atunci chiar am putea vorbi despre o zonă întreagă şi nu doar despre o stradă.

Parcări și evacuări

Am planificat parcări atât suprae­tajate, cât şi subterane, inclusiv sub Piaţa Marii Adunări Naţionale. Una – în preajma Gării centrale Auto, pe care o vom strămuta la margi­nea oraşului. Străzile care intră în reconstrucţie acum sau în următorii doi ani, au deja planificate parcări şi tot tacâmul. Atunci vom trece deja la parcări cu plată, mai ales în cen­tru, ca să descurajăm aglomeraţia de transport privat în zonă. Se va recurge, respectiv, şi la evacuarea maşinilor parcate neregulamentar.

Plăcuţele verzi

Care a fost sensul schimbării semaforului cu verde intermitent cu plăcuţele verzi cu negru, pe care multă lume nici nu le observă? A fost o luptă pentru influenţă, o luptă între două comenzi?

Noi am început încă din 2009 procesul de instalare a secţiilor de semafor cu verde intermitent pen­tru a fluidiza traficul, am debutat cu intersecţia Ciuflea-Bucureşti. A fost acceptat cu titlul experimen­tal, deşi era încă de pe vremea comuniştilor, când se sabota orice iniţiativă. Al doilea semafor a fost instalat în capătul Viaducului, la strada Trandafirilor. Şi atunci au existat reticenţe din partea Poliţiei Rutiere, deşi nu au fost semnalate accidente. Pe urmă au mai fost amplasate vreo 20-30…

Cât au costat aceste semafoare?

400-600 lei per secţie. Fiecare dintre ele, înainte de a fi montat, a primit o aşa zisă Coordonare de la Poliţia Rutieră. Ulterior ni s-a reproşat însă că acest lucru nu este trecut prin Regulamentul Circulaţiei Rutiere. Apoi ni s-a zis că trebuie să treacă prin hotărâre de guvern. De fapt, eu am insistat ca, pentru operativitate, să se meargă în paralel – instalarea acestora cu schimbarea legii. Am pregătit toate demersurile necesare dar, la guvern, în loc de legea semafoare­lor intermitente, a fost prezentată legea plăcuţelor. Oricât am insistat să nu se meargă pe plăcuţe, fiind o metodă greoaie, greu vizibilă noap­tea, ni s-a reproşat cu argumente de genul: dacă vine cineva din Federaţia Rusă, va vedea acest ver­de intermitent şi va crede că poate vira la dreapta fără să se asigure. Apoi ni s-a reproşat că se cheltuie energie electrică. 600 de becuri în plus, în raport cu ЗЗ 000 pe care le avem pe străzi, vi se par multe?

Becuri şi opaiţe

Apropo de iluminare. Avem un oraş chior. Îţi dai cu degetul în ochi chiar şi pe bulevarde ca Dacia, de exemplu. Nu mai vorbim de străzi mai înguste sau curţi.

Da, sunt de acord. În mod normal pe bulevarde sunt 4 linii de ilu­minat, acum avem, în cel mai bun caz, două din patru. Avem şi cu o singură linie. Trebuie să triplăm numărul becurilor ca să ajungem la un coeficient de iluminare normal. Suntem un oraş subfinanţat. Iaşul are un buget de 5 ori mai mare, deşi e de două ori mai mic, Bucureştiul are un buget de 15 ori mai mare, deşi este doar de 3 ori mai mare decât Chişinăul. Am reuşit oarecum să îmbunătăţim iluminarea, am adă­ugat becuri continuu, iar la fiecare sfârşit de sezon am depăşit factura. S-au întâmplat, însă, şi lucuri bune – am iluminat un cartier întreg în comuna Cruzeşti, în oraşul Cricova, dar în oraş mai avem multe lacune. Pe strada Calea Basarabiei, de exemplu, în general au rămas doar stâlpii. Problema e în investiţii. Acum cheltuim cam 60 milioane lei pentru factură, întreţinere şi reparaţii curente.

De cât este nevoie pentru o ilumi­nare normală?

Dacă e să mergem pe sistemul de iluminare de până acum – dublu, dacă vrem să-l modernizăm – ne va costa mai ieftin. Vrem, cu ocazia reconstrucţiei de pe bulevardul Alecu Russo să mergem pe leduri, care au un consum de 8-9 ori mai mic decât la un bec obişnuit. Pe urmă vom extinde aria de montare a acestora.

Bâcul si Lacul

La sfârşitul anilor 90 a fost reali­zat un plan de reabilitare a râului Bâc şi amintea de proiectul râului Dâmboviţa: îmbrăcat în beton, cu terase, cascade. Era obiectul de mândrie al primarului Urecheanu. Dar deocamdată n-am realizat de­cât faptul că îl scoatem de două ori pe an din gunoaie. Care apar, peste noapte, la loc. Problema este că nu putem aplica nicio pedeapsă pentru nesimţiţi. Pentru că autoritatea publică locală nu poate pune în mu­nicipiul Chişinău nicio amendă. De asta se ocupă poliţistul de sector care, de fapt, ar trebui să se ocupe de infracţionalitate. Preconizăm o expediţie de-a lungul albiei ca să facem un studiu, o să încercăm să creştem nivelul râului şi să recon­struim canalizarea pluvială. În mod normal, în următorii 10 ani ar trebui să avem o claritate asupra proiec­tului. Examinăm şi o altă propunere venită de la Ministerul Mediului: consolidarea malurilor pe interi­or cu ajutorul unor PAL-planşe şi lăsarea vegetaţiei să meargă până la apă, pentru un cadru cât mai natural. E o metodă pe larg aplicată în America, Europa… Mai nou, chiar şi Ucraina are amenajate bazine acvatice prin această metodă.

Aţi putea face o campanie pentru toţi chişinăuienii ca să-i inspiraţi să se implice în reabilitarea Bâcului…

Din păcate, avem o experienţă ne­plăcută cu Lacul Valea Morilor – am propus concepţii, parteneriate public-privat, dar nimeni nu a dorit să se implice. Nici chiar cei care locu­iesc în preajmă n-au venit măcar cu un leu ca să ajute la reconstrucţie. Acum l-am readus la viaţă şi parcă văd că vor fi foarte mulţi doritori să se înghesuie ca să facă comerţ. Am descoperit cu stupoare că o parte din lac şi o parte din plajă este dată în arendă, încă de prin anii 2002. O să prezint o informaţie publică des­pre tot ce ţine de acest parc: cine şi din ce terenuri a muşcat etc..

Vor fi reabilitate şi treptele, şi foişoarele. care altă dată erau prin­tre simbolurile capitalei?

Prima alee este deja reconstru­ită. Urmează să proiectăm şi să reconstruim celelalte alei, scările, foişoarele etc. Cu finanţarea actu­ală cred că durează 3-5 ani. Dacă vom avea un aflux de bani noi, vom putea grăbi lucrurile.

Curăţenia din curţi. Comedie curată

Vorbeam câţiva ani în urmă despre experienţa Ţărilor Baltice care, pentru a stimula cetăţenii să-şi facă locul de trai cât mai plăcut, aveau tot felul de concursuri: pentru cea mai bine amenajată curte, cel mai exemplar bloc, etc. Făceau sărbători întregi, câştigătorii primeau medalii pe care le instalau pe case… Cei care erau în coada topului (cam aşa cum am păţit-o şi noi cu australienii) erau ridiculizaţi de întreaga comunitate…

Am început nişte campanii de responsabilizare, prin care să-i facem pe oameni să înţeleagă că trebuie să aibă grijă nu doar de propriul apartament, ci şi de scară, de subsol, de curtea blocu­lui. Deocamdată merge cu mare scârţ. Orăşenii noştri acceptă cu greu că responsabilitatea pentru propria curte şi propriul bloc intră în grija lor. Nu e treaba Primăriei, nici a Preşedinţiei. Un preşedinte de asociaţie e practic un primar al curţii respective, care trebuie să se ocupe de întreţinere, termoizolare, modernizare. Dar asta e, oamenii nu vor să se constituie în asociaţii, pentru că e mai uşor să te superi pe alţii că nu-ţi fac ordine sub nas de­cât să scoţi bani din buzunar pentru un bec la scară.

Rutierele si veşnicia

În fiecare lună vedem microbuze implicate în accidente rutiere, oameni răniţi, maşini distruse. Pasagerii se plâng de discon­fort, înghesuială şi bădărănismul şoferilor… Au fost o soluţie de moment, dar cât va mai dura?

Am încercat deja să creăm o alternativă microbuzelor şi trans­portului privat – am cumpărat cele 102 troleibuze noi. Din anul acesta vom asambla troleibuze la Chişinău, începem chiar în vară. Este vorba de o întreprindere mixtă, Chişinău-Minsk. Acum, că vom începe în iulie, vom asambla circa 10 troleibuze, dar sperăm ca în 3 ani să reuşim să reînnoim în totalitate parcul de tro­leibuze. Ciudat că, deşi se plâng de microbuze, e greu să-i deprindem pe oameni să ia troleibuzul. Primele vin mai des, se opresc unde vrei, deşi înăuntru nu e comod deloc, iar vara este inuman şi degradant chiar din cauza temperaturilor şi a mirosurilor. Cred că în doi-trei ani o să ne lipsim de această sursă de probleme şi nesiguranţă în trafic.

De ce aţi ales troleibuze bieloruse? Nu era mai bine să alegeţi cehe sau germane?

Cele cehe costă 300.000 euro, în comparaţie cu cele bieloruse, care sunt 135.000 euro. Troleibuzele sunt cu piese germane, sunt calita­tive, dotate cu pod dublu, ceea ce împiedică încălzirea acestuia vara şi, dacă au fost critici la început, asta s-a datorat de fapt perioadei de rodaj, când mulţi dintre şoferi nu se descurcau cu toate instalaţiile electronice, cu senzorii. De exem­plu, dacă nu este închisă bine uşa, troleibuzul nu porneşte, dacă nu este trasă bine rampa pentru persoanele cu dizabilităţi – iarăşi nu porneşte, iar ei se speriau că s-a stricat… A durat câteva luni şi acum e linişte. Funcţionează toate.

Panotajul stradal Klava, te iubesc!

Oraşul nostru s-a transformat de fapt într-o pădure de panouri. Unii zic că, dacă nu avem arhitectură, măcar să le acoperim cu nişte femei frumoase, alţii consideră că din cauza lor se urâţeşte şi mai tare. Culmea ridicolului rămâne totuşi noul serviciu oferit de către agenţiile în proprietatea cărora sunt panourile: felicitarea neveste­lor, şefilor, amantelor şi prietenilor prin intermediul bilboardurilor, mai nou şi pe leduri.

Am semnat dispoziţii ca o serie de bilboarduri să fie evacuate. Nu vor. Argumentează că au comenzi, clientul a achitat în avans. Dar vom merge mai departe: vom anula autorizaţiile, vom evacua forţat. Am început cu tronsonul aeroport – porţile oraşului. O luăm pe etape. Nici nu vrem să fim consideraţi demolatorii a tot ce s-a făcut până acum, înţelegem că a fost o for­mulă de supravieţuire în perioada asta uşor sălbatică, dar trebuie să trecem la alte standarde. În cazul străzilor care intră în reconstrucţie panourile se vor demonta în mod automat. De asemenea vor fi demontate cele care merg peste carosabil, dintr-un capăt în altul, pentru că ele contravin chiar şi regulamentului actual.

Gheretizarea oraşului

Nu ştiu dacă s-a observat, dar anul acesta am recurs la reducerea con­siderabilă a numărului de frigidere şi tarabe de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Am anulat autorizaţiile vechi, apoi au fost semnate autorizaţii noi, dar pe jumătate faţă de anul trecut. Nu dăm autorizaţie gheretelor care depăşesc 12 m.p. sau care au fost amplasate ilegal. Acum sunt evacuate cele care nu funcţionează şi sunt în paragină. Dar, deşi am demolat personal şi câteva din alea portocalii, ulterior au fost legalizate prin instanţa de judecată. E aceeaşi problemă ca şi în cazul construcţiilor. Instanţa de judecată înlocuieşte practic orice fel de autoritate. Şi se iau uneori hotărâri şi în baza unei copii xerox. Sunt două metode de rezolvare a problemei – prima este treptată, prin implementarea unor proiecte noi, a doua – taxarea. M-am luptat o jumătate de an ca să obţinem în parlament posibilitatea de a taxa gheretele, am obţinut o taxă lunară şi o vom creşte de la an la an pen­tru a descuraja acest tip de comerţ. Tot aşa vom creşte şi taxa pentru panouri publicitare şi astfel să des­curajăm întreţinerea unor panouri care nu sunt folosite.

Unii zic că ar fi fost bine dacă ghe­retele ar fi fost, cel puţin, unificate ca stil.

Păi, ele sunt deja 5000, unde să le mai unifici?! Vom introduce taxă lunară pentru utilizarea spaţiului public şi pentru tonete, tarabe, mese.

Da, pe de o parte, sunt nişte locuri de muncă, dar pe de altă parte nu putem admite degradarea lucrurilor până dincolo de orice limită. 3-5 ani, acesta este termenul pe care mi-l dau pentru rezolvarea gheretizării şi buticizării.

Benzile pentru biciclişti

A fost făcută una la Buiucani şi una la Botanica. Dar, dacă nu sunt proiectate iniţial, e cam greu să le găsim loc pe carosabil.

Acum, pe străzile care vor intra în reconstrucţie, vor fi planificate din start şi piste pentru biciclişti. În alte zone o să încercăm să mergem şi pe suprapunerea lor pe străzile existente. Mi-aş dori să facem aşa cum am văzut şi la Braşov şi la Paris – proiecte „I velo”. Vom aduce acest proiect şi vom încerca să mărim numărul de benzi, chiar dacă asta va însemna suprapunerea pietoni-biciclişti.

Praful. Sau Glodul

 

Ce facem cu praful? Dacă e să facem un calcul simplu, o dată-de două ori pe lună fiecare şofer trebuie să scoată din buzunar o sută de lei ca să-şi spele maşina din cauza că străzile sunt pline de praf sau glod, în funcţie de sezon. Dacă înmulţim cu aproximativ 300.000 de maşini, deşi în capitală sunt mai multe, sunt 30.000.000 lei aruncaţi lunar în vânt… Sau transformaţi în praf…

Credeam că problema este înţeleasă. Trebuie să punem mâna pe hârleţe. Când s-au constru­it străzile, nu s-a ţinut cont de diferenţa de nivel dintre partea naturală şi trotuare sau partea carosabilă. Dacă mergem pe strada Mateevici, de exemplu, observăm că nivelul pământului este cu un metru mai înalt decât carosabilul. Când plouă, pământul curge la vale pe stradă. Aceeaşi problemă e pe strada Dimo. Şi pe multe altele.

Ce soluţie putem avea? Înverzirea? Pavarea? Scoaterea stratului de sol? Înălţarea bordurilor?

De asta vorbeam de responsabilizarea în cartier. Dacă fiecare ar scoate nivelul de pământ care este de-asupra părţii amenajate, se va rezolva problema.

Nu prea îmi închipui cum s-ar întâmpla asta. Cel puţin. în cazul străzii Mateevici. că pe acolo trec în fiecare zi, e vorba de un unghi de aproape 45 grade, e vorba de terenul care trece de-a lungul staţiei de pompieri, a cimitirului, mai puţin a unor case de locuit. Ar trebuie să fie, totuşi, o directivă, nu? Ca să se implice susnumitele instituţii. Mai puţin morţii, bien sur.

Directiva costă. Şi evacuarea pă­mântului – tot. 10-20 cm de pământ de pe suprafaţa întregului oraş implică nişte cheltuieli. Plus, mai adăugăm şi noi nisip cu sare iarna. Sarea se topeşte, iar nisipul rămâne. Vrem să trecem în totalitate la sare, ca în Suedia sau Germania, dar pentru asta trebuie să schimbăm tot utilajul de dezăpezire.

Spaţii verzi. Spaţii uscate

Dacă cei de la spaţii verzi se plâng că nu au suficiente mijloace pentru amenajarea tuturor susnumitelor spaţii, poate e timpul să permitem companiilor sau ONG-urilor să-şi facă propriile răzoare? Ca şi în cazul terenurilor de joacă pentru copii îşi pun o plăcuţă la vedere şi toată lumea e fericită…

Dacă sunt doritori – cu mare plă­cere. Deocamdată nu am am avut asemenea propuneri. Un loc de joacă pentru copii costă 50 000-100 000 lei, respectiv o companie trebuie să-şi permită investirea unei asemenea sume. Dar au fost nişte parteneriate foarte reuşite, ca şi în cazul wi-fi-ului din parcuri. Dacă va merge şi în cazul spaţiilor verzi, vom fi foarte fericiţi. În cazul terenurilor de joacă acum dezvoltăm proiec­tul, vom merge în complex, vom amenaja şi parcările în curţi, aşa cum am făcut la Alba-Iulia, la Traian 23, la Petru Zadnipru… Anul acesta ne propunem să facem 50 – câte 10 în fiecare sector. Avem un buget de 20 milioane lei pentru asta. Dar în acest an vrem să implicăm şi locatarii. Unde locatarii vor fi mai conştiincioşi, vor schimba, de exem­plu, becurile obişnuite pe cele cu senzori, acolo vom amenaja şi noi curtea blocului. Căci nu e corect ca noi să lucrăm şi ei să stea şi să se uite la noi.

Monument personal

Ar putea, în cazul în care primăria nu se descurcă financiar, ca unele monumente să fie date în custodie particularilor?...

Păi, cred că ar fi o iniţiativă bine­venită, dar ar trebui să facem nişte reguli foarte clare. Vă daţi seama că nu vor putea pune reclame pe Arcul de Triumf, de exemplu…

Dar sculptură stradală? Vorbesc de asta pentru că la noi ori sunt mo­numente politice, ori patetice, ori răstigniri”. Şi nimic care s-ar apro­pia de oameni, chestii calde, făcute cu umor, care ar atrage atât turiştii, cât şi localnicii să se plimbe şi să se fotografieze prin acele locuri…

La Ciocana au fost instalate deja câteva sculpturi abstracte. Acum lucrăm la Monumentul pentru Victi­mele Deportărilor. În cel mult un an îl vom instala, deşi discuţia este de 20 de ani.

Da, dar eu vorbeam de cu totul altceva. Evident că e bine că se instalează sculpturi abstracte, ele construiesc spaţiul şi îi dau o anumită spiritualitate. Dar e vorba de altfel de sculpturi. Cât se poate de concrete. Oricât ar părea de trivial un băieţel care face pipi, el e totuşi simbolul Bruxelles-ului, sau fetele de sub umbrelă de la Buda­pesta, sau taxatorul de tramvai de la Lisabona, sau oamenii care ies din asfaltul din Kracoviei…  La noi e prea multă seriozitate în ceea ce ţine de monumente. Suntem nişte oameni fără umor. Ni se pare că veşnicia trebuie să fie foarte gravă.

Ne gândim şi noi să implicăm co­munitatea sculptorilor din Moldova. Nu ştiu ce va ieşi. La noi e multă iresponsabilitate. Nu există simţul comunităţii.

Nu există pentru că nimeni nu-l cul­tivă. Iată o idee care ar putea să-i unească pe toţi tineri, bătrâni, moldoveni, ruşi. evrei, pistruiaţi… Toţi facem parte din acest oraş, toţi ne dorim ca el să fie mai frumos şi mai plăcut. Această dorinţă ar trebui valorificată, nu? Primăria ar trebui să dea dovadă de inspiraţie şi să vină cu această iniţiativă.

Păi, noi venim, dar deocamdată ne lovim de gardul neînţelegerii. La propriu şi la figurat. Noi nu inves­tim acolo unde trebuie. Avem bani pentru garduri de 3 metri, uneori băgăm mai multă piatră în gard decât în casă… Dacă am transfera gardurile pe orizontală – am putea face kilometri de drum…

Arhitect din import

Se vorbeşte tot mai mult despre ideea de a invita un arhitect din afară. Şcoala noastră de arhi­tectură din păcate naşte numai chichineţe. Un arhitect cu viziune, cu nume, ar costa mai ieftin decât urâţeniile supraetajate cu pretenţii de stil.

Personal, am discutat nu o dată despre acest lucru cu colegii mei de la primărie – să ne amintim de Bernardazzi, de Şciusev, arhitecţi cu viziune care au reuşit să constru­iască faţa oraşului. După asta au venit un şir de „complicaţii” locale şi anonime. Într-adevăr, ar fi bine să avem un arhitect cu viziune şi fără interese personale, care ar putea ţine în frâu stilistica oraşului şi n-ar permite funcţionarilor corupţi să-l urâţească. M-am adresat şi la facul­tatea de arhitectură din Bucureşti, poate avem acolo studenţi buni de origine basarabeană care ar dori să vină să participe la un concurs…

Vorbim despre altceva, despre nume care atrag alte nume. Un arhitect care atrage, prin simpla lui prezenţă, investiţii şi capital.

Sunt deschis spre examinarea tuturor posibilităţilor, dar pentru mine este important ca să fie un om corect, cinstit, principial şi capabil.

Apropo, arhitectul-şef de acum este absolut invizibil ca formator de opinie. Mă tem că nici purtător de opinie nu prea e.

Arhitectul-şef interimar Radu Blaj a crescut practic între pereţii pri­măriei. Are şi proiecte proprii. A participat nu demult la elaborarea proiectului de soclu pentru mo­numentul Doinei şi a lui Ion Aldea-Teodorovici. Dar Direcţia Arhitec­tură este mai degrabă ocupată cu certificate de urbanism, permisiuni de privatizare a terenului aferent, autorizaţii de construcţii… Noi dorim să separăm aceste lucruri – contracte de arendă, licitaţii etc., de planificarea urbană. Pentru că rezolvarea problemelor curente nu favorizează gândirea strategică.

Marcajul stradal

E un hobby? Un fel de desen pe as­falt, care e spălat de prima ploaie?

Nicăieri în lume marcajul nu ţine mai mult de jumătate de an. Nu suntem cu nimic mai originali. Dar pe străzile care vor fi acum în reconstrucţie vreau să punem termoplast, aşa cum e în multe ţări din lume. Să vedem cum va funcţiona.

Gropi şi străzi

E un mormânt comun, de fapt o groapă comună această temă. Maşini stricate, tocuri rupte, oa­meni nervoşi. Parcă nici nu ne vine să deschidem gura ca să mai discu­tăm o dată despre asta. Deşi anul trecut s-au întâmplat câteva lucruri bune pe drum. Cel puţin bulevardul Grigore Vieru a devenit un loc mult mai plăcut de parcurs.

Da, în 2011, prin reformele pe care le-am făcut, la licitaţie au putut să participe şi firmele private, în rând cu cele de stat. Astfel a fost încheiat primul contract public-privat în vederea reparaţiei drumurilor. Din păcate, nu au reuşit să repare toate străzile stipulate în contract, pentru că din 2010 s-au schimbat preţurile materialelor (conform afirmaţiilor, cu 30-40%) şi firmele respective doresc actualizarea lor. Noi nu putem să actualizăm cu mai mult de 10%. Avem agenda plină in ceea ce priveşte reconstrucţia drumurilor pe încă 2-3 ani. Genesis, despre care vorbeam mai sus, va continua fie prin licitaţie nouă, fie cu preţurile vechi, BERD va reconstrui 6 artere principale ale oraşului – Vasile Alecsandri, 31 august, Tighina, Varlaam sau Alexandru cel bun cu reţele subterane, iluminare, locuri de parcare, trotoare, mobilier urban – tot nou.

Din banii municipali ne propunem să facem proiecte anuale de la 10 mln dolari până la 10 mln euro – acum avem pe ordinea zilei Alecu Russo, Columna, încă vreo 300 care-şi aşteaptă rândul.

Ambuteiaje şi Probci

Chişinăul s-a dezvoltat rapid. În 50 de ani a crescut de la 50.000 la un milion de locuitori. E un avantaj pe care care putem să-l utilizăm. Oraşele care cresc încet sunt mai aglomerate din cauza infrastructurii scumpe, or noi avem aglomeraţie doar în centru. Oricât ar dori să evite, de exemplu, Bucureştiul pre­siunea ivită din cauza aglomeraţiei, n-o să poată. Noi avem nevoie de 5-10 ani pentru a rezolva problema aglomerării – fluidizarea traficului, crearea unui număr suficient de locuri de parcare, subterane sau supraetajate, mutarea autogării din centru, a anumitor pieţe, cum e vor­ba de pieţele Cantemir şi Tighina. În mod normal o primărie lucrează foarte puţin pentru ziua de azi şi foarte mult pentru ziua de mâine, noi însă am fost nevoiţi să lucrăm cel mai mult pentru ziua de ieri.

Care e locul tău preferat din oraş? Unde îţi place să te relaxezi?

Locul preferat, încă din copilărie, rămâne lângă monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Şi îmi pla­ce să mă relaxez în pădure. Nu poţi să te relaxezi in oraşul în care eşti primar. Oriunde ţi-ai arunca privirea – vezi o problemă. Dacă n-o vezi tu – ţi-o arată alţii…

Sursa: Dorin CHIRTOACĂ. Dorin Chirtoacă: Nu poți să te relaxezi nicăieri în orașul în care ești primar. Interviu cu Dorin Chirtoacă, primar general al Municipiului Chișinău. Consemnare: Angela Brașoveanu. În: Punkt, 2012, nr. 43, 2012 pp. 90-98.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s