80 de ani de la nașterea cineastului Vlad Ioviță

ANIVERSĂRI – 2015

Recomandăm spre lectură un articol ce face referință la biografia și activitatea cineastului Vlad Ioviță.

S-a născut la 25 decembrie 1935 în satul Cocieri, Dubăsari, într-o familie de țărani. S-a stins din viață subit, după o boală incurabilă, la 23 iunie 1983, la Chișinău și e înmormîntat în satul de baștină.

iovitaRămîne orfan de mic copil (taică-său a decedat, iar mama a fost judecată pentru o sudalmă la asresa lui Stalin) și ajunge la un orfelinat din Chișinău. Din clasa a IV-a este trimis la o școală de balet din Sankt-Petersburg, împreună cu încă zece copii din Basarabia. Acolo, concomitent cu școala de bază (cea de balet), face și o mare școală a literaturii: un profesor (descendent din boierii care l-au însoțit pe Dimitrie Cantemir în Rusia) i-a oferit micului basarabean întreaga și bogata sa bibliotecă și viitorul scriitor a știut să se folosească de ea.

A absolvit Școala de coregrafie A. Vaganova din Sankt-Petersburg în anul 1954. A urmat Cursurile Superioare de scenariști din cadrul Institutului Unuional de cinematografie de la Moscova (1964).

A activat (opt ani) în trupa de balet a Teatrului muzical-dramatic A. S. Pușkin (astăzi Teatrul Național M. Eminescu). Ulterior va fi angajat la Studioul de Televiziunedin Moldova (1964-1983); va deține și funcția de secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Cineaștilor (1981-1983).

Întors din Sankt-Petersburg, pe lîngă ocupația de bază (balerin) a încercat, și nu fără succes, să învețete din nou limba română, citindu-i pe M. Eminescu, M. Sadoveanu, T. Arghzi, L. Blaga, I. Agîrbiceanu ș.a., formîndu-se treptat și ca scriitor. Primele sale încercări datează din 1958, publicînd în presa literară schițe și nuvele. Mai apoi a reușit să scrie și să tipărească volume de nuvele și povestiri, romane, scenarii pentru filme documentare și artistice și, ca regizor, să le realizeze pe peliculă. Pe cînd se afla la Moscova (la cursuri, 1964) a editat primul său volum de proză Капли живой воды. Повесть и рассказы. Debutul editorial în limba română s-a produs în anul 1965 cu un volum de proză de o atmosferă lirico-simbolică Rîsul și plînsul vinului, remarcat de critică, iar în 1968 a apărut traducerea rusească a acestui volum. Au urmat cărțile de nuvele: Dincolo de ploaie (1970), care se reeditează în 1979, cu un studiu introductiv de Vasile Coroban; Trei proze (1971), Dimitire vodă Cantemir (1974) – o nuvelă remarcabilă în care eroul întors acasă, din străinătate, moare pe meleagurile natale, invadate de dușmani; Friguri (1985, postum), ultimul său volum de nuvele, cu o prefață de M. Cimpoi. Proza sa a fost tradusă în mai multe limbi străine: rusă, germană, slovacă ș.a.

În cinematografie debutează în calitate de regizor de filme documentare, prima peliculă fiind Fîntîna (1966), pentru care obține Premiul Mare la al VII-lea Festival zonal de filme documentare de la Chișinău. Ideea filmului de nonficțiune Fîntîna îi vine după ce publică (1965) nuvela cinematografică Fîntînarul.

Alte filme documentare sunt: Măștile iernii noastre (1968), Trăiască victoria (1977), Dansuri de toamnă (1983). ș.a. Aceste pelicule rămîn mereu actuale și emoționante.

În postură de regizor de film debutează în 1969 cu pelicula Nunta la Palat, ca scenarist debutînd cu un an mai devreme – 1968, în filmul Se caută un paznic, după povestea lui Ion Creangă Ivan Turbincă (regia de Gh. Vodă). Filmul a obținut la Festivalul al VII-lea zonal del a Riga două premii speciale ale juriului: unul pentru cea mai bună comeide, altul pentru cel mai bun scenariu.

Filmul care-i aduce notorietate este Dimitrie Cantemir (1973). Este un film de autor, Vl. Ioviță fiind regizor și scenarist (în colab. Cu V. Calașnicov), pe care-l scrie după nuvela sa, apărută anterior, Dimitrie vodă Cantemir. Lucrarea este menționată cu diplomă la Festivalul al VII-lea unional de filme de la Baku (1973).

Ca regizor și scenarist a mai semnat filmele: Durata zilei (1975, în colaborare cu V. Gagiu), menționat cu o diplomă specială la Festivalul regional de la Chișinău; Calul, pușca și nevasta (1975); Făt-Frumos (1981, scenariu în colaborare cu N. Esinencu); La porțile satanei (1980, scenariul în colaborare cu N. Esinencu), anunțat inițial cu titlul Gruia și Novac. Este un film de ficțiune în care se evocă și se glorifică faptele haiducilor și care a izbutit să se impună atenției spectatorului. A mai filmat peliculele Piatră, piatră, De sărbători, Vica, eu și foiletonul ș.a.

Creația sa cinematografică se caracterizează printr-o înaltă cultură profesională, printr-o îmbinare organică a veridicului cu artisticul.

În anul 1976 este distins cu Premiul de Stat al Republicii Moldova, cu Ordinul Insigna de Onoare, iar din 1982 i se conferă titlul de Maestru Emerit al Artei din RSSM.

Sursa: Vlad Ioviță. În: Calendar Național. Chișinău, S.n., 2004, pp. 360-361.

Sursa imaginii: dubasari.md

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s