Vernisarea expoziției de pictură Vasile Movileanu

Ieri, 18 februarie 2016 a avut loc vernisarea expoziției in memoriam a pictorului și graficianului Vasile Movileanu, dar și lansarea albumului de artă consacrat artistului. Editarea unui album a fost un vis al maestrului, fapt realizat post-mortem.

picturi

Evenimentul a avut loc în sala mare a Centrului Expozițional „Constantin Brîncuși” (bd.Vasile_Movileanu Ștefan cel Mare, 3).

Picturile maestrului Vasile Movileanu înfățișează, cu precădere, peisaje, compoziții tematice, natură statică, dar și portrete, nuduri, grafică de carte și șevalet. La vernisaj sunt expuse peste 100 de lucrări în original.

La eveniment au participat colegi, scriitori, dar și soția și fiica Cristina care au mulțumit publicului pentru interesul față de creația pictorului Vasile Movileanu.

În ceea ce privește lansarea catalogului cu picturile pictorului, atît soția Ana, cît și fiica, Cristina au mulțumit sponsorilor care și-au adus contribuția la scoaterea cărții de sub tipar.

Gimnaziul și o stradă din satul de baștină, Secăreni, îi poartă numele.

Casa din parcul Valea TrandafirilorOrașul Chișinău a fost o sursă de inspirație pentru pictor, astfel, i-a dedicat foarte multe lucrări. În lucrările sale găsim diferite străzi ale orașului, case, Chișinăul vechi, Catedrala Nașterea Domnului, bisericile orașului, Chișinăul în anotimpurile anului. În anii 1994 și 1995 a organizat expoziții la tema orașului: Expoziţia de iarnă și „Grafică de carte şi şevalet”. A fost editat un set cu 18 cărţi poştale Chişinăul vechi, editat în anul 2009.

  • Chișinăul vechi (1981);
  • Biserica Sfînta Vineri (2003);
  • Casă părăsită (2003);
  • Strada Alexei Șciusev (2003);
  • Strada Alexei Șciusev (2003);
  • Strada Armenească (2003);
  • Strada Cojocarilor Biserica Sf. Gheorghe (2003);  chisinaul-vechi
  • Strada Columna (2003);
  • Strada Ismail (2003);
  • Strada Lev Tolstoi, 31 August 1989 (2003);
  • Strada Maria Cebotari (2003);
  • Strada Mitropolit Bănulescu-Bodoni (2003);
  • Strada Serghei Lazo (2003);
  • Strada Vasile Alecsandri  (2003);
  • Strada Veronica Micle (2003);
  • Catedrala Nașterea Domnului. Iarna (2004);
  • Strada Alexei Șciusev. Iarna (2004);
  • Chișinăul vechi iarna (2005);
  • Catedrala Nașterea Domnului (2006);
  • Stradela Tricolorului (2006);
  • Promoroacă (2007);
  • Strada Alexandru cel Bun (2007);
  • Strada Mihail Kogălniceanu (2007);
  • Strada Mitropolit Dosoftei (2007);
  • Stradela Teatrală (2007);
  • Stradela Tricolorului. Început de iarnă (2007).

Accesul pentru toți iubitorii de artă la eveniment este liber, iar expoziția va fi deschisă pînă pe data de 6 martie curent.

carti ilustr

Un material video despre pictorul Vasile Movileanu  puteți vedea aici, iar despre biografie și activitate puteți citi aici.

Sursa imaginilor 2 și 4: http://www.wikipedia.org, http://www.vasilemovileanu.com/

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s