Chișinăul meu

Continuăm seria articolelor ce face referință la impresii despre orașul Chișinău. De fapt, sunt și niște amintiri ai anilor ’80, ’90 și 2000, dar e curios să citești astfel de amintiri. Articolul a fost scris de Rodica Ciorănică, fondatoarea revistei VIP Magazin și a fost scris în anul 2013.

Rodica1Chișinăul anilor ’80. Circ. Negri. Plombir. Aveam 9 sau 10 ani cînd îl descopeream. O săptămînă de vacanță în căminul unde locuia mătușa mea, studentă la Agricol, era cel mai mare premiu. Simina pleca la examene, iar mintea mea se chinuia să caute soluția să traverseze cele două sensuri ale bulevardului Tineretului (azi Grigore Vieru) ca să jung fără să mă calce vreo mașină la frigiderul cu plombir de lîngă actualul Fortus. Reușeam. Îmi alegeam o mamă sau un tată dintre trecătorii care așteptau la semafor și traversam alături de ei… Seara Simina mă ducea la circ. Nu se putea să vii la Chișinău fără să mergi acolo. Țin minte o fetiță de vîrsta mea, extraordinar de frumoasă, care rîdea de clovni legănîndu-se ușor și delicat spre rîndul din față. Pe mine nu mă amuzau clovnii. Dar încercam să mă legăn și să rîd ca ea. Ca să nu vadă că sunt de la țară… Nu uit cum Elizabeth, colega din Panama a mătușii mele, m-a întrebat: Rodica, tî govorishi po russki? Și eu, sfioasă, am răspuns într-o rusă aproape impecabilă: Aleakă…

Rodica2Chișinăul anilor ’90. Căminul 6. Cola, Snickers, Sangheli și Țara Românească! La 16 ani am devenit studentă la Jurnalism. În ordine cronologică, cei 10 ani s-au aranjat cam așa… război în Transnistria, poliția care voia să ne aresteze pentru „trăiască și-florească Moldova, Ardealul și Țara Românească” cîntat pe străzi după miezul nopții. Frontul Popular, Cernei, Godea și mica noastră revoluție împotriva guvernuli Sangheli. Odaia caldă din căminul 6, o cameră de duș parcă suficientă pentru 79 de odăi, ulei, cartofi, ceapă și brînză aduse acasă sau împrumutate de la vecini… Nimic cumpărat. Visam să am vreodată un salariu din care să-mi ajungă de pantofi noi… Cola și Snickersuri erau cele mai mari răsfățuri. Apoi a venit FLUX-ul, cafelele de vineri cu cei mai importanți oameni ai țării, articole pe prima pagină, încrederea în sine, salarii la timp, prima casă…

Rodica3Chișinăul anilor 2000. VIP Magazin. Dorința de a nu mai lucra pentru alții. Scepticism. Publicitate în Moldova? Nu, nu va fi. VIP-uri? Nu… ce vorbiți? În limba română? N-o să meargă! Nu i-am crezut. Din lipsă de alternativă. Am mers înainte pas cu pas. Greu. Acum nu e mai ușor. Am înțeles că lucrurile durabile nu vin ușor. Și că muncești pentru ele în fiecare zi.

Chișinăul actual. Nu am mers încă în troleibuzele noi. Nu am ajuns încă să mă plimb sub felinarele puse de Chirtoacă în Valea Morilor. Nu beau Coca-Cola și nu mănînc Snikers. Mai mult agitată decît calmă. Un Chișinău în care nu mai sunt copil. Un Chișinău cinic, care nu crede în povești. Un Chișinău în care trebuie să ți se pară firesc să pierzi oamenii și să cîștigi alții în loc. Sper că mai buni. Un Chișinău generos uneori, în care vrem să facem multe. În care ne împiedicăm, cădem, ne ridicăm și mergem mai departe. Îmi dau seama că liniile drepte nu-mi par interesante. Un Chișinău în care nu am timp să-mi iau copilul de la școală, să merg pe jos, să mă opresc, pur și simplu… și să inspir aerul acestei toamne. Nu am timp să iubesc acest oraș. Nu am timp să-i admir stările, poate un pic primăverile… Și totuși, I love Chișinău…

Sursa: CIORĂNICĂ, Rodica. Chișinăul meu. În: VIP Magazin, [online] [citat 16.05.2016]. Disponibil : http://www.vipmagazin.md/editorial/nr-113_2013/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s