Eugenia Todorașcu – o prezență vie

ANIVERSĂRI – 2016

La 11 septebrie, 2016, se împlinesc 80 de ani din ziua nașterii actriței de teatru și film Eugenia Todorașcu.

al-41-leaDeși s-a dus la cele veșnice în 2010, la nici 74 de ani împliniți, o actriță încă în forță – activa cu succes la „Teatr s ulițî Roz” – și ca actriță, și în calitate de profesoară la Liceul Teatral de pe lângă teatru, imaginea ei, prezența ei în viața artistică a Chișinăului încă se simte și va rămâne, sper, în amintirea spectatorilor, a discipolilor, cât și prin filmele în care a jucat.

Eugenia Todorașcu s-a născut la 11 septembrie 1936 în satul Hlinaia, Slobozia. Și-a făcut studiile alături de cei douăzeci de băieți și fete, selectați în 1955 de Anna Orociko, profesoara lor și conducătoarea cursului, pentru a-și face studiile la una din cele mai prestigioase școli de teatru din ex-URSS: Școala Teatrală „B. Șciukin”, a căror profesori erau discipolii marelui regizor B. Vahtangov. Au revenit cu toții în Chișinău în 1960, având deja un nume – cu eugenia-todorascuspectacolele lor de licență – Costumul de nuntă, Flori de câmp – au participat la Decada artei și literaturii moldovenești de la Moscova. Trupa se întorcea după studii, cu cinci spectacole, care au și fost incluse în repertoriul noului teatru, care s-a numit „Luceafărul”. Era un ansamblu actoricesc în care fiecare interpret avea propria sa individualitate. De aceea în scurt timp numele lor flutura pe buzele chișinăuienilor: Ecaterina Malcoci, Valentina Izbeșciuc, Eugenia Todorașcu, Dumitru Caraciobanu, Sandri Ion Șcurea, Ion Ungureanu, Vladimir Zaicuc, Nina Doni, Dumitru Fusu…

Eugenia Todorașcu a jucat pe scena Teatrului „Luceafărul” pe parcursul anilor 1960-1987, creând roluri de comedie, de dramă. Jocul ei era profund, ea simțea personajul, de aceea orice rol devenea un act artistic și se memoriza. A fost apreciată de critică, răsfățată de public, i s-au conferit titluri onorifice, inclusiv Ordinul Republicii. Să copiii-si-merele-3-cu-actorii-eugenia-todorascu-ion-ungureanu-dumitru-fusuamintesc doar câteva spectacole în care a jucat: Copiii și merele, Las` că-i bine, De ziua nunții, A douăsprezecea noapte sau Ce doriți, Căsătoria, Mai tare ca dragostea, Pe-un picior de plai, Păsările tinereții noastre, O tragedie optimistă ș.a. Poseda un diapazon artistic de invidiat, imprimândui fiecărui rol propria personaliate. A activat un timp și la Teatrul Rus „A.P. Cehov” (limbile română și rusă le vorbea la perfecție), la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, apoi la „Teatr s ulițî Roz”. La „Moldova-film” a fost învitată să joace din anii `70, creând o galerie de personaje, în special, de caracter. Astfel, se manifestă în Podurile, Povestea lui Făt-Frumos, Călătorie de nuntă, Trecea o lebădă pe ape, Corespondentul nostru special, a jucat și după anii `90 în filme produse în Rusia (Volkodav), fiind considerată o celebritate în cinematografie.

Larisa Ungureanu, critic de teatru și film

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s