Vasile Laşcu: in memoriam

În ziua de 1 iunie (1932), a încetat din viaţă în vârsta de 70 ani, colaboratorul revistei noastre – cunoscutul poet şi publicist basarabean Vasile Luchici Laşcu. Ca fiu al preotului Luca Laşcu din Chişinău – un nationalist moldovean de pe vremuri, un admirator al poeziei lui Vasile Alecsandri şi el însuşi mânuitor de condei la revista eparhială din Basarabia „Vedomstiile eparhiale” din anii 1867-1871.

Vasile Laşcu şi-a făcut studiile la Seminarul Teologic din Chişinău şi dela 1878, depe cand era abia de vre-o 15 ani, a început să scrie proză şi versuri în limba rusă, singura în care a scris toată viaţa, deşi a cunoscut destul de bine, mai ales dela Unirea Basarabiei, şi limba românească.

În anul 1905 V. Laşcu a tipărit prima sa dramă, întitulată „Răzbunare neizbutită”, scrisă în 1878, în anul de când a început să scrie şi versuri. De atunci şi până în ccasul morţii, timp de 54 ani, V. Laşcu n-a încetat să scrie şi să publice. De sub pana sa au ieşit: o culegere mare de lascu1versuri, cugetări şi o conferinţă „Despre viaţă” Petersburg, 1891. „Hotarul iubirei” dramă scrisă în 1883: „Lebăda neagră” (1895), „Teorie”, (1896), „Maimuţele literare” (1897) „Simboluri şi înfăptuiri” o cărticică de versuri ce a suportat trei ediţii; „Antologia poeziei româneşti” – Chişinău, 1928 şi următoarea serie de povestiri şi poveşti pentru copii: „Corpul meu”, „Natca”, „Ultima împuşcătură”, „Filea-prostofilea”, „Buca”, ”Poveştile Irocicăi”, „Inelul fermecat” – poveste dramatizată. Pe coperta „Simbolurilor si înfăptuirilor” – ediţia treia din 1930, autorul mai anunţă în preparaţie “Ultimile flori” şi „Focuri artificiale”. Pe lângă toate acestea, răposatul a scris despre „Teatrul din Chişinău”, din prima jumătate a secolului trecut o serie de articole apărute în ziarul local „Viata Basarabiei”.

În anul 1916, a colaborat la multe publicaţiuni din Petersburg şi Odesa ca recenzent teatral, conducând în răstimpuri secţiuni sau întregi publicaţiuni, aici în Capitala Basarabiei, sau în Petersburg – Capitala Rusiei de altă dată.

În opera literară a răposatului se oglindeşte o concepţie semicreştină, semihelenică asupra vieţii: Viaţa omului este o verigă în lanţul nesfârşit şi veşnic al vieţii omeniriі şi universului. Singurul lucru ce rămâne după moartea omului este opera lui. Prin ea omul muritor participă la creaţiиnea nemuritoare a Dumnezeirei. Obligaţiunea oricărui muritor este să se pătrundă de adevăratul sens al vieţii şi să caute să şi potrivească existenţa poruncii veşniciei, îndatorirea creatorului de forme pentru gândirea omenească, este sa se pătrundă de suferinţa şi dorul mulfimei, să’nţeleagâ vaerul surd din valea plângerilor, să presare flori pe drumul celor condamnaţi la chinurile crucii şi să aprindă o făclie pentru cei ce obracăesc în întuneric. „Ca să fii gigant în poezie, zise V. Laşcu, trebue să fii gigant în suferinţă, altfel nu poţi scri pentru toţi”.

Lirica lui V. Laşcu, sobră şi concisă, a fost apreciată bine de critica rusească de pc vremuri. Marele Vladimir Soloviev, poetul Alexandru Cruglov, şi atâţia alţii au scris rânduri elogioase la adresa lui V. Lascşu, găsind că opera sa poetică nu-i lipsită de patosul adevărat care і caracterizează pe artiştii din mila lui Dumnezeu. De altfel, poezia a fost pentru V. Laşcu acel elexir miraculos, despre care el pomeneşte într-o cugetare de a sa, zicând: „dacă omul ar inventa un elixir care să-i permită să trăiască veşnic, el ar mai trebui să inventeze şi un altul care să conserve lumea de stricăciune”. Poezia a fost elexirul care l-a păstrat pe V. Laşcu întreg şi curat în viaţă şi care va păstra pentru posteritate nectarul delicios al operii sale literare.

Pentru lirica românească V. Laşcu a făcut prin „Antologia poeziei româneşti” aşa de mult, că ne simţim obligaţi să vorbim în chip special despre aceasta, atrăgând atenţia celor în drept, să caute să-i desăvârşească opera prin editarea” unui nou volum de poezii traduse din poeţii români. În primul volum, apărut în 1928, cu o prefaţă foarte documetată şi elogioasă a academicianului profesor Ştefan Ciobanu, au intrat peste 60 de perle din poeţii români ca Mihail Eminescu, Vasile Alecsandri, Gr. Alexandrescu, Gheorghe Coşbuc, A. Vlahută. P. Cerna, G. Morun, Ion Minulescu, M. Zamfircscu, N. Beldiceanu, Şt. Iosif, D. Anghel, G. Topârceanu, Al.T. Stamatiad, I. Săvescu, T. Robeanu, (G. Popovici), Ion Al. George, G. Bacovia, Lucian Blaga, Demostene Botez, Mihail Codreanu, Nichifor Crainic, V. Demetrius, Ovid Densuşeanu, Victor Eftimiu, Ion Foţi. Octavian Goga, G. Gregorian, Emil Isac, I. Valerian, V. Voiculescu, G. Talaz, M. Baiulescu, N. Milcu, Al. Terziman, I. Neniţescu şi A. Verea. De la 1928 şi până în ultima clipă a vieţii, Vasile Laşcu a tradus şi parte a publicat în ziarele ruseşti din Chişinău, atâtea alte poezii din maeştrii versului românesc. Adunarea lor într-un nou volum şi repetarea primului se impune. Pe calea aceasta, publicul cetitor care ştie să citească numai ruseşte (şi un astfel de public îl avem nu numai în Basarabia, dar împrăştiat în lumea întreagă şi în Rusia) ar putea să guste din farmecul poeziei noastre româneşti, căci Vasile Laşcu este un traducător ideal. El ştie sase identifice cu autorii pe cari îi transpune în limba rusă, Şt. Ciobanu se exprimă astfel despre însuşirile de traducător ale lui V. Laşcu: „Din toată pluralitatea de stări sufleteşti, de talente, de epoci, de direcţi – traducătorul a creiat o singură gamă; în „Antologia” aceasta multicoloră tresaltă, se sbate un singur suflet, se aude un singur acord lăuntric. Dacă e adevărat că cetitorul trăeşte stările sufleteşti ale autorului, că în el se repetă procesul de creaţiune, V.L. Laşcu a atins taina cea mai înaltă a pătrunderii artistice în creaţiunea altuia, el a ştiut să se puie în rând cu autorul. V. Laşcu s-a coborît în regiunea aceia ascunsă, a pătruns în adâncul sufletelor autorilor pe care îi traduce şi a extras de acolo ceia ce era înrudit cu sufletul său, ceia ce atinge în chip reflexiv strunele sale, tulbură inima sa, ceia ce îl bucură sau îl îndurerează, mai ales ceia cel îndurerează. Şi acorduri muzicale, limpezi, minunat de gingaşe şi subtile – răsar în ritmuri noui, în limbă străină, dar nu par deloc o traducere. De altfel, asta nu mai este o traducere pasivă, făcută artistic de un maestru al cuvântului; asta nu mai este o tehnică a versificaţiei; asta nu-i o transpunere rece a poeziei străine, a talentului strein, a bucuriei şi durerei străine. Asta este o pătrundere insufleţită a firei artistice streine, a sufletului strein… V.L. Laşcu a fost un adevărat poet în aceste minunate traduceri din lirica românească” termina Şt. Ciobanu.

P.H.

Sursa: HALIPPA, Pan. Vasie Laşcu : [in memoriam]. In: Viaţa Basarabiei.1932, nr. 6, pp. 57-58. Semnat : P.H.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s