Tudor Țărnă: „Avem spectacole multișoare despre Chișinău”

Amintiri despre Chișinău

Interviu cu Tudor Țărnă, directorul Teatrului de Revistă „Ginta Latină”

Domnule Tudor Țărnă, sunteți Directorul Teatrului de Revistă „Ginta Latină” din 1990. Ați montat mai multe spectacole, unele din ele având o locație foarte exactă: orașul Chișinău. E vorba, în primul rând, de „Grădina „Ștefan cel Mare”, „Ultimul tramvai”, dar și alte spectacole. Dar să începem cu începutul: Cum s-a născut ideea  spectacolului „Grădina „Ștefan cel Mare”? Ce-ați vrut să comunicați chișinăuienilor prin acest spectacol?

tudor-tarna-regizor-dramaturgNu mai țin minte, când s-a întâmplat asta, dar toată țara era chemată să-l jubileze pe Ștefan cel Mare (notă: anul 2008). Voronin era președinte, văzuse că apăruse spectacolul „Oltea”, mai știu eu ce mai văzuse el prin timpurile celea și ce scoseseră dramaturgii la iveală! Având în vedere stilul nostru în creația teatrală, ne-am gândit că am putea face și noi un spectacol despre Ștefan cel Mare. Se știe doar, că Ștefan cel Mare era de felul lui bancagiu, iubea femeile, vânătoarea, mai închina și un pahar de băutură și, zic, hai să facem un scenariu, o poveste cam despre ce se mai aude lângă Ștefan cel Mare, la monument. Toate mișcările se făceau atunci lângă monumentul lui Ștefan cel Mare, puteai să auzi vrute și nevrute acolo, că lumea era pusă pe discuții serioase în timpurile celea. Dacă vă aduceți aminte, erau împrăștiate adunările studenților, lumea ieșea, poliția îi bătea, îi fugărea prin parc. Și noi cam în ideea asta, am „trecut” prin preajma lui Ștefan cel Mare, neatingându-i demnitatea și onoarea, dar, în spectacol, am pus în prim-plan un actor grevist, care toată viața a visat să joace rolul lui Ștefan cel Mare. Și nimeni nu i-a dat acest rol. De aceea el stă lângă monumentul lui Ștefan și, practic, se „contopește” cu marele voievod, fiind un actor, în opinia sa, foarte bine pregătit pentru acest rol.

Și cine l-a jucat?

Actorul Ion Munteanu. Avea și o coroană pe cap și rostea: „Vreau să văd, care-i obraznicul cela care ar îndrăzni, în afară de mine, să-l întruchipeze în scenă pe Ștefan cel Mare?” Din când în când intra în vorbă cu cei care treceau pe lângă dânsul, cei care se mai opreau să se mai sfătuiască în fața lui Ștefan. Avem și cazuri, când în fața monumentului lui Ștefan se nășteau și niște momente anectodice: soția își caută soțul care întârzie pe la bufet, un băietan își întâlnește domnișoara în fața lui Ștefan și fură o floare din florile lui Ștefan, ca să i-o dea.

Adică, era un spectacol plin de umor, veselie…

Da, avea umor, dar avea și cealaltă parte, adâncită, care ținea de mișcarea noastră de eliberare națională. Era făcută o minirevoluție, o Bastilie a noastră în jurul monumentului lui Ștefan cel Mare – cu lumea asta care venea, cu întâmplările astea care aveau loc. Tot aici, în parc, se întâlnește, la un moment dat, Pușkin cu Eminescu. Pușkin îl elogiază pe Eminescu, adică, îl ridică în slăvi, zice cam așa: atâta lume, tânără și frumoasă, atâtea doamne și domnițe, îți aduc flori! Se înduioșează, ba chiar are și un pic de zaviste. „Și la tine vine lumea!” îi răspunde Eminescu. „Vin și la bustul meu, zice Pușkin, doar niște bătrânele învechite. Mihai, la Moscova, dar mai ales la Sankt-Peterburg, să vezi tu câtă dragoste și flori, câtă recunoștință și încântare am.!” Nicu Țărnă îl joacă pe Eminescu, iar Veaceslav Cazanoi pe Pușkin.

Ce-ați vrut să comunicați, în special chișinăuienilor, prin acest spectacol?

Am vrut să-i îndrept pe-o linie mai serioasă. Dacă-i vorba să lupte, să lupte un pic mai altfel. Printre personaje sunt și trei măturători de stradă,  foști savațni de la Academia de Științe a Moldovei, rămași fără lucru și ceea ce vorbesc ei, sunt niște idei sacramentale, niște povețe luate de la marii noștri înaintași. „Numai Unirea o să ne salveze!”

Dar cui spun ei aceste vorbe?

Ei înde ei vorbesc. „E timpul să nu stăm așa, să batem fierul cât îi cald”. „Toți jinduiesc să stea măcar o zi în scaunul puterii” sau „„Unii se fac bogați pentru a pune mâna pe putere, iară alții au nevoie de putere pentru a se face bogați”.

Actuale și azi vorbele lor!

La urmă totul se încheie cu o revoluție. Din scenă fug toți, ies prin sală și strigă „Afară! Afară!” E foarte actual! Și se termină cu un imn, în care se conține morala întregului spectacol: „Să încercăm cât mai e timp, / Să încercăm. Să ne-adunăm sus pe Olimp, / Să ne-adunăm. Avem un glorios trecut, / Avem trecut. Să ne trezim cât nu-i târziu, / Din amorțeală.” O melodie foarte și foarte bună, compusă de Liviu Știrbu. În arhiva teatrului se păstrează această melodie. Scenografia a făcut-o Adrian Suruceanu. Din actori, mai toată echipa a luat parte în acest spectacol, jucând roluri mai mari sau mai mici .

Cât timp s-a jucat acest spectacol?

S-a jucat binișor. Până prin 2010.

Mai aveți un spectacol, în care locul desfășurării acțiunii este Chișinăul. E vorba de „Ultimul tramvai”.

De fapt, avem spectacole multișoare despre Chișinău…

A intervievat,
Larisa Ungureanu,
critic de teatru și film

Fragment din cartea în curs de apariție: Chișinăul teatral. Imaginea orașului în spectacole.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s