18 aprilie – Ziua internațională a monumentelor și a siturilor

La 18 aprilie curent în Chișinău și în toată lumea este marcată Ziua internațională a monumentelor și a siturilor. Genericul ediției din 2017 este „Patrimoniul Cultural și Turismul Durabil”. Tema vine în concordanță cu declararea anului 2017 de către Organizația Națiunilor Unite drept An Internațional al Turismului Durabil pentru Dezvoltare, precum și în conformitate cu Agenda – 2030 pentru Dezvoltare Durabilă și a obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Începând cu anul 2010 Ministerul Culturii al Republicii Moldova organizează anual o serie de evenimente racordate acestei zile.

18 aprilie

11.00 –  „A treia zi de Paști la Muzeul Satului”, organizator Muzeul Național de Etnografie a Moldovei  (muzică pascală, coruri bisericești, interpreți consacrați, târg al meșterilor populari).

20 aprilie

15.00 – expoziţia „Ion Hâncu. Omul. Personalitatea. Savantul”, organizator Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei

20-21 aprilie

cea de-a doua ediție a Forumului Urbanismul și Dezvoltarea Durabilă cu genericul „Urbanismul în serviciul populației”, organizatori Ambasada Franței în Republica Moldova în colaborare cu Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, instituție din subordinea Ministerului Culturii

26-28 aprilie

ediția a II-a a Conferinței științifice „Spațiul cultural românesc. Patrimoniul cultural românesc – probleme, teme și proiecte comune”, organizatori Ministerul Culturii în colaborare cu Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi”

Patrimoniul cultural al Republicii Moldova ocrotit de stat este alcătuit din circa 5697 monumente de categorie naţională plasate sub protecția statului (Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat, aprobat de Parlament în anul 1993). Din totalul de 5697 de monumente de diferite genuri înscrise în Registrul nominalizat – 1333 sunt monumente comemorative (busturi, statui, plăci comemorative, opere comemorative de război (dedicate celor căzuți în conflictele militare ale secolului al XX-lea), case-muzeu etc.). Din această categorie de bunuri – 387 monumente comemorative sunt amplasate în capitală.

Surse

  1. „Ion Hâncu. Omul. Personalitatea. Savantul” [online] [citat 18.04.2017] Disponibil : https://www.nationalmuseum.md/ro/exhibitions/ion_hancu_omul_personalitatea_savantul/
  2. Marin, Alina. Ziua internaţională a monumentelor şi siturilor, marcată în Moldova printr-un șir de evenimente [online] [citat 18.04.2017] Disponibil : https://stirilocale.md/ziua-internationala-monumentelor-si-siturilor-marcata-moldova-printr-un-sir-de-evenimente.html  
  3. Monumentele de arhitectură în Centrul Istoric al Chişinăului [online] [citat 18.04.2017] Disponibil :  http://www.monument.sit.md/
  4. Registru monumente locale [online] [citat 18.04.2017] Disponibil : http://www.chisinau.md/pageview.php?l=ro&idc=618
  5. Sărbătoarea „A Treia Zi de Paști la Muzeul Satului” [online] [citat 18.04.2017] Disponibil : http://mc.gov.md/ro/content/sarbatoarea-treia-zi-de-pasti-la-muzeul-satului

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s