Despre Chișinău în proza scurtă interbelică din Basarabia

Scrieri despre Chișinău

Țin în mână o Antologie de proză scurtă interbelică din Basarabia, întitulată Crizantema de la frontieră, ediție prefațată și îngrijită de Veronica Bâtcă. Volumul a fost editat la București în anul 1996 cu suportul Fundației Culturale Române și include creația mai multor prozatori din Basarabia, în mare parte necunoscuți.

Proza interbelicaAceastă carte mi-a atras atenția și prin faptul, că în unele povestiri acțiunea, parțial sau în întregime, are loc în Chișinău. Cum era viața în orașul nostru, cum arătau oameni, ce obiceiuri existau? Cred că nu doar pentru mine, dar și pentru cititorii blogului Chișinău, orașul meu este interesant să aflăm că: „Pe vremea aceea, pe la anii 1885-90, vara sau prin postul mare, venea la Chișinău câte o trupă de teatru românesc în frunte cu Bobescu, cu Pechea Alexandrescu sau cu frații Vlădicescu, și jucau piese naționale. Și eu tot umblând la teatru, învățasem o mulțime de cântece. Ba ajunsesem și un naționalist așa de înfocat, încât am mâncat și pâinea surghiunuli din această pricină. Bineînțeles că am căutat să învăț și pe flăcăii din sat unele cântece.

Deci am început să-i cânt leliții Paraschiții:

           Scumpă țară și frumoasă,

           O, Moldovo, dragamea!”

MADAN, V. Lelița Paraschița. In: Crizantema de la frontieră. Proză interbelică din Basarabia. Ed. şi pref. Veronica BÂTCĂ. Bucureşti: Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1996, p. 42.

*****

În Cucoana Zoița de Nicolae Popovschi acțiunea se desfășoară la Visterniceni și e impresionantă prin amintirile personajului principal, cucoana Zoița, „văduvă de diacon”, pe care ni le povestește autorul. Evident, că nu o voi reproduce integral, ci doar unele fragmente.

„Acum patru-cinci ani la Vistetrniceni (zis și Râșcanovca, suburbia Chișinăului) a încetat din viață, în vârstă de 84 de ani, o văduvă de diacon, cunoscută de mulți sub numele de „cucoana Zoița”, nepoată de fiu a preotului Ion Ciuș, care a preoțit la Visterniceni pe vremea răpirii Basarabiei de către ruși.

Căsătorită c-un diacon ucrainean, Captarenco, cucoana Zoița de tânărăr a rămas văduvă. Soarta nemiloasă i-a răpit curând și pe singura fiică, care a murit de oftică.

Lipsită de rude și prieteni, ea și-a petrecut toată viața la Visterniceni, trăind în casa bătrânească făcută de bunicul ei, preotul Ion, și așezată sub zidurile bisericii de acolo. Construită în stil vechi românesc, cu cerdac și c-o pivniță sub el, casa cucoanei Zoița există și astăzi, rămânând – pare-mi-se – necunoscută cercetătorilor trecutului basarabean.

O cunoșteam personal demult, încă din copilărie, îmi plăcea să ascult interesantele ei amintiri din trecutul îndepărtat, pe care ea le păstra în memoria-i bogată. Unele din aceste amintiri, povestite în formă de răspunsuri la întrebări puse de mine, eu le-am notat și acum le ofer cititorilor noștri.

– Unde te-ai născut?

– Aici, cucoane Cole, din locul ista suntem.

– Cum băbaca matale a ajuns diacon?

– După ce a învățat psaltichie, de la psalți din Iași a avut învățătură. Vezi mata, atunci nu erau școli ca pe amu, nu era seminar. Psalții veneau pe aici și învățau feciorii cei de preoți.

– Cine a fost mama matale?

– A fost fiică de negustori, da a fost sămânță de grec, cu familia Ghimp. Părintele Spiridon din Băcioi (Neagu) era văr primar cu mama mea. Mama mea era din Chișinău.

– În ce limbă ai apucat slujba bisericească la Râșcanu – în rusește sau în românește?

– Numai în moldovenește slujirea era. Rusește au început când s-a întărit seminaria și veneau uciți de dincolo, din Rusia, și atunci de slujba moldovenească era bănat.

– Ce boieri ai apucat pe atunci? Cum umblau ei îmbrăcați?

– Pe Botezat – pe cuconu Ion și cuconu Costachi, ei veneau la biserică de dragostea tătâne-meu, nu se duceau la Bunăvestire. Râleștii, cuconu Mihalache, cuconu Costache Alexandri, trăiau de la vale de Cantacaz, cuconu Costache Pruncu trăia în colț de la tramvai înspre costiol. Erau îmbrăcați cu anterei de cutnie (mătase) cu prohaburi, și se-ncingeau cu brâu turcesc, deasupra cu jubele, și boierii și proeții tot un port aveau și cu basma albă la gât legată, și colțurile le lasă așa, spânzurate la piept. În picioare aveau papuci fel de fel – roși, galbeni și negri de tot felu, iarna în ciobote, da vara așa, cu papuci de tot felu umblau. Pe cap purtau șapce – nu cum se fac acum, boierii cu pălării nalte, nalte, așa purta vara, da iarna – cușme.

– Nu ai auzit ceva de pe vremea turcilor? Mult sufereau de la dânșii moldovenii creștini? Din ce pricină?

– Spuneau cum era de bine, cum unii erau de buni, făceau mai mult bine, decât unii dintre ai noștri. Aici turcii n-au făcut război, aici cu moldovenii ei trăiau tare bine.”

POPOVSCHI, Nicolae. Cucoana Zoiţa. In: Crizantema de la frontieră. Proză interbelică din Basarabia. Ed. şi pref. Veronica BÂTCĂ. Bucureşti: Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1996, pp. 74-78.

În Antologie mai pot fi identificate și alte povestiri în care acțiunea se desfășoară, parțial, la Chișinău, de exemplu, Frații de Dumitru Iov, căt și Bătrânul clopotar de Sergiu Victor Cujbă.

Larisa Ungureanu

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s