Reuniunea Teatrelor Naționale de la Chișinău

 La 1 octombrie, în incinta Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, s-a încheiat cea de-a treia ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale. În fața spectatorilor a evoluat gazda, jucând spectacolul „Casa Zoikăi” după Mihail Bulgakov în regia lui Vitalie Drucec.

Reuniunea Teatrelor Naționale este un proiect inițiat de regizorul Petru Hadârcă, directorul Naționalului „M. Eminescu” din Chișinău, acum patru ani prin istorica, aș zice întâlnire pe care și-au dat-o cele două teatre naționale: „I.L. Caragiale” din București și „Mihai Eminescu” din Chișinău. Menționăm și aportul pe care l-a avut celebrul actor și regizor Ion Caramintru, care a susținut cu tărie acest evenimnet, care avea, un an mai târziu, să se numească Reuniunea Teatrelor Naționale.

Așa dar, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău găzduiește pe scena sa teatre naționale de peste Prut. Este o experiență unică și absolut necesară pentru cultura noastră, pentru promovarea talentelor și a valorilor artistice de pe ambele maluri ale Prutului. „Vorbim aceiași limbă care ne unește, limba română!” s-a menționat, în discursul vorbitorilor , atât la conferințele de presă, cât și de pe scenă.

Intalnire cu echipa de la Sibiu
Întâlnire cu echipa din Sibiu

Proiectul este susținut de Ministerele Culturii din Chișinău și București, de Institutul Cultural Român, de numeroși sponsori și parteneri. Deschiderea a avut loc la 20 septembrie și s-a încheiat la 1 octombrie 2017.

La ediția din acest an au participat: Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București cu spectacolele „Idolul și Ion Anapoda” de G.M. Zamfirescu în regia lui Ion Cojar și „(D)efectul Placebo”, creație colectivă, concept: Ștefan Lupu; Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu cu spectacolele „Familii” de Eugen Jebeleanu și „Oidip”, scenariu original și regie Silviu Purcărete; Teatrul Național „Vasile Alecsandi” din Bălți cu spectacolul „Cei doisprezece oameni furioși” de Reginald Rose în regia lui Emanuel Pârvu; Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova cu spectacolele „Elefantul din Cameră sau The Vibrator Play” de Sarah Ruhl în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu și „Exploziv” de Elise Wilk în regia lui Andrei Măjeri; Teatrul Național din Târgu Mureș cu spectacolele „:P Patru piesuțe politice despre dușmani” de Szekely Csaba în regia lui Sebestyen Aba și „O scrisoare pierdută. Prea multă vorbăraie” după I.L. Caragiale, concept și adaptare scenică Alina Nelega în regia lui Gavril Cadariu; Teatrul „B.P. Hasdeu” din Cahul cu spectacolul „Se caută un mincinos” de Dmitris Psathas în regia lui Gheorghe Mândru; Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău cu spectacolele „Copiii foametei” de Alexei Vakulovski în regia Luminței Țîcu, „The Lucky Strike” de Rick Cleveland și „Casa Zoikăi” după Mihail Bulgakov, ambele în regia lui Vitalie Drucec; Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași cu spectacolele „Goldberg Show”, adaptare de Anca Măniuțiu după „Variațiunile Goldberg” de George Tabori în regia lui Mihai Măniuțiu și „Seceta roșie” după „Cartea foametei” de Larisa Rurea în regia lui Petru Hadârcă.

De menționat că Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale” care s-a înscris în program cu spectacolul „Migraaanții” de Matei Vișniec, din motive neînțelese, nu a participat la Reuniune.

Trofeul Reuniunea Teatrelor Nationale
Trofeul – Reuniunea Teatrelor Naționale

În cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale un loc deosibit l-au jucat spectacolele radiofonice, prezentate de Teatrul Național Radiofonic din București și Teatrul Național Radiofonic, Radio Moldova din Chișinău, care se desfășurau în cadrul Audițiilor publice. Opt la număr au fost aceste spectacole, care s-au bucurat atât de atenția publicului prezent la audiție, cât și de aprecireile criticilor de teatru, ale actorilor și regizorilor. Numim: „Gavril Vatamaniuc – Șoimul Bucovinei”, scenariu radiofonic de Lăcrămioara Stoenescu și Ion Costin Manoliu, regia artistică Petru Hadârcă, „Cabaretul cuvintelor” de Matei Vișniec, regie artistică Daniela Burlaca, „Olga Greceanu – Pe urmele pașilor Tăi, Iisuse…”, scenariu radiofonic Ion Costin Manoliu, regia artistică Dan Puric, „Mircea Eliade – Jurnal de suferințe și împliniri”, scenariu de Sorin Alexandrescu, adaptarea radiofonică și regia artistică Gavriil Pinte, „Maria Brâncoveanu – Biruința Învierii”, scenariu radiofonic de Iuliana Mateescu și Ion Costin Manoliu, regia artistică Nicolae Mărgineanu, „Zgomotarul” de Ion Sapdaru, regia artistică Alexandru Cozub, „Axinte Frunză – Șapte zile în pustia Sfântului Munte”, scenariu radiofonic de Ion Costin Manoliu, regia artistică Petru Hadârcă.

 „Marginalii” cu discuția spectacolelor vizionate, întâlniri cu echipele de creație, lansări de carte și alte evenimente au întregit ediția din acest an a Reuninii Teatrelor Naționale de la Chișinău.

Larisa Ungureanu,

critic de teatru

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s