Steaua care-și caută numele…

Premiere teatrale

Cum am mai zis, luna decembrie este bogată în premiere. Într-o cronică anterioară am scris despre spectacolul „Colecționarul”, jucat la Teatrul „Geneza Art”. Acum vreau să mă refer la o altă premieră: „Steaua fără nume” de la Teatrul Național „Mihai Eminescu”.

Piesa lui Mihail Sebastian, deși a fost scrisă mulți ani în urmă (prima reprezentație a avut loc la 1 martie 1944 la București), a fost des solicitată de-a lungul anilor – în mai multe teatre și în mai multe țări, de-asemenea a fost și ecranizată.

Imagine din spectacolul Steaua fara nume cu Diana DecusearaÎn Republica Moldova, prima apariție în scenă a piesei de teatru „Steaua fără nume” s-a întâmplat în 1970 la Teatrul „Luceafărul”, fiind spectacolul de licență al absolvenților Școlii de Teatru „B. Șciukin” din Moscova, filiala Chișinău. Regizorul spectacolului era Ion Ungureanu, care a ales piesa unui dramaturg român, găsind-o plină de farmec și inepuizabile trăiri actoricești pentru tinerii săi învățăcei. Autoritățile sovietice de atunci au avut însă o altă părere și, după câteva reprezentații, spectacolul a fost interzis, regizorul fiind învinuit de naționalism (sic!).

După anii `90, adică în perioada Independenții, piesa s-a jucat cu succes pe scena Teatrului Rus de Stat „A.P. Cehov”, fiind montată de regizorul Petru Vutcărău.

Acum câțiva ani, regizorul Boris Focșa a readus, în altă variantă, pe scena Teatrului „Luceafărul” piesa „Steaua fără nume”.

Și iată că, la sfârșit de an, Teatrul Național „Mihai Eminescu” ne propune o nouă versiune a „Stelei…” în viziunea regizorului Alexandru Cozub. Scenografia o semnează Iurie Matei.

Autorii spectacolului concep desfășurarea acțiunii pe platforma învechită a unui vagon, care stă pe șine cam pe-o parte. Tot această platformă – din sală de așteptare, biroul șefului gării, se transformă în camera unde locuiește profesorul Marin Miroiu (în rol – Ghenadie Gâlcă). De sub podea sunt scoase la iveală rafturi cu cărți, tablouri, iar banca din sala de așteptare, miraculos, devine… pat.

Pe fundal se proiectează trenurile care sosesc în gara acestui mic orășel provincial, așa cum indică autorul piesei, vedem cerul albastru, sunt instalate niște scări, de pe care coboară frumoasa și strălucitoarea Necunoscută (înterpretă – Diana Decuseară).

Spectacolul este o îmbinare de farsă, comedie și poezie. Deși sunt la „modă” poveștile, dar astăzi pare neverosimilă cea din „Steaua fără nume” cu femeia frumoasă care a fost dată jos din tren, fiindcă nu avea bilet. Regia nu a pus accentele pe povestea în sine, ci pe miracolul care se poate întâmpla oricând și oriunde într-o noapte cu cer înstelat.

Ideea unei dragoste sincere și curate care se naște ca sclipirea unei stele într-o ciudată noapte, plină de întâmplări haioase, tulburi, temătoare (cartea veche adusă de la București, care costă tocmai 22.000 lei, o rață călcată de tren, care așa și nu a mai fost mâncată, o femeie venită parcă din alte lumi, un tânăr timid, care-i oferă găzduire, oameni care se tem de gura lumii) pune stăpânire pe întregul univers scenic, ne acaparează și ne face să credem că visele se împlinesc. Chiar dacă durata lor e foarte mică.

Ghenadie Gâlcă a venit cu un rol pentru care am toată admirația. Marin Miroiu în interpretarea sa este elegant și manierat fără ca să-și dea seama, este felul său de a fi, deși pecetea omului provincial s-a „lipit” de el: face parte din această lume, cum, la fel, face partea parte din lumea marilor visători, care au descoperit stele și galaxii.

Necunoscuta, Mona, din temătoare, fiindcă nu mai auzise până în acea seară de Ecuatorul ceresc, de Ursa Mare, de Dragon, de Kepler, a făcut cea mai mare descoperire din viața sa: că poate iubi și este iubită. Diana Decuseară și-a „țesut” rolul așa cum își țese luna cu razele sale veșmântul pe care-l lasă să cadă ca niște vise. A fost frumoasă, curioasă, plină de farmec, lucidă, romantică, simplă și convingătoare în jocul ei.

De remarcat interpretarea actorului Petru Oistric în Șeful gării, un șef grotesc, pentru care întocmirea unui Proces verbal devine un fel de obsesie, „stinsă”, miraculos, prin strecurarea în buzunar a unor bancnote, gest venit din partea lui Grig (în rol – Petru Hadârcă).

Grig, deși îmbrăcat la „patru ace”, în interpretarea lui Petru Hadârcă, nu are deloc alură de aristocrat. Mai degrabă seamănă a „proaspăt îmbogățit” din zilele noastre. Zâmbește cinic la vederea ghivecilor cu flori, se uită cu interes, dar și dispreț la interiorul sărăcăcios al încăperii, „apreciază” stropitoarea, privind-o ca pe un obiect de muzeu, se scandalizează vădit când aude de la Mona de o oarecare Ursa Mare…

În aceeași ordine de idei, amintesc și de jocul inspirat al actorului Nicu Suveică în rolul lui Udrea, profesor de muzică, al actriței Olga Guțu în roul domnișoarei Cucu, jucat ca pe „un argument”.

Spectacolul „Steaua fără nume” este o realizare reușită a Teatrului Național „Mihai Eminescu” în care strălucesc actorii prin arta lor interpretativă, strălucește ideea regizorală, care ne îndeamnă să nu ne pierdem speranța în vise și în dragoste. Iubirea, când se-ntâmplă, înseamnă lumină și veșnicie.

Larisa Ungureanu,

critic de teatru

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s