Un vinificator cu renume – Constantin Mimi

La 2 februarie 2018 se împlinesc 150 de ani de la naștere, la Chișinău a lui Constantin Mimi, om politic basarabian, vinificator, ultimul guvernator al Basarabiei.

Dintre toate personalităţile care au animat viaţa Basarabiei de altădată, chipul lui Constantin Mimi rămâne acoperit de o umbră nemeritată. Uitarea îl poate scoate cu totul din circuitul figurilor mari de odinioară şi într-o zi ne putem pomeni în situaţia delicată când ne vom întreba cine a fost, să zicem, acel distins conducător al Zemstvei din Tighina, care s-a întâlnit în 1905 cu Nicolae Iorga, copleşindu-l cu ceaiuri şi cu întrebări despre via­ţa românilor din regat ori, să zicem, cine şi-ar mai aminti despre comisarul Basarabiei, împuternicit de guvernul provizoriu în 1917, şi despre multe alte fapte pe care le păstrează fişele personale, dar pe care trebuie să le cunoască şi urmaşii.

DIGITAL CAMERA
C.A. Mimi în via de la Bulboaca

Familia Mimi nu are rădăcini prea vechi în Basarabia. Primul vlăstar stabilit aici a fost albane­zul Alexandru Mimi, tatăl lui Constantin, care era arendaş de moşii şi negustor. Priceput în afaceri, el a reuşit să rotunjească o avere bună. Era fratele Marghioliţei I. Ciorescu, soţia fondatorului Şcolii Agricole din Cricova, fapt menţionat de Gheorghe Bezviconi, care preciza în lucrarea sa Boierimea Moldovei dintre Prut şi Nistru (Bucureşti, 1943, p. 136): „Soţia lui Alexandru era o grecoaică, Vacamei…” şi tot acolo e menţionat faptul că în lista nobililor au fost trecuţi abia în 1914, ca greco-albanezi românizaţi.

Din căsătoria cu Aglaida Vacamei au mai rezultat trei fiice: Elena V. Antoconenco, Alexandra, căsătorită cu ing. Hristofor Paraschivoglu, şi Ana, căsătorită cu Eugen Esperovici Stepanov (†1932), nobil din Iaroslavl, fost colonel şi preşedinte al Zemstvei din Tighina.

Unele momente biografice necesită astăzi anumite precizări. Se credea, de exemplu, că Constantin Mimi s-a născut în 1869 la Chişinău. Dar cercetările de arhivă ne-au dat alte cifre. Conform adeverinţei eliberate de Consistoria Duhovnicească din Chişinău, aflăm că: „în 1868, la 2 februarie, în familia negustoru­lui de ghildia a doua Alexandru Vaslie, fiul lui Mimi şi a soţiei sale legitime Aglaida Nicolaevna, ambii de credinţă ortodoxă, s-a născut un fiu, Constantin, pe care, la 10 martie 1868, l-a împărtăşit şi l-a botezat protoiereul Teodor Baltaga şi dascălul Avacum Sandul.”

Este cazul să dăm şi numele naşilor care au asistat la această ceremo­nie: cameriuncherul Curţii Imperiale, contele Constantin Dimitrie Moruzi, şi o altă figură remarcabilă a Chişinăului de odinioară – Maria Cioresco, soţia negustorului de ghildia a doua Ioan Cioresco.

Copilăria şi-a petrecut-o la ţară, la moşia Ursoaia din jud. Tighina.

După terminarea Liceului nr. 1 din localitate, cu medalie de aur, studiază dreptul la Universitatea din Odesa şi demonstrează aptitudini deosebite, la absolvire învrednicinduse de o diplomă de gradul întâi.

Dar în această perioadă începe să se intereseze serios de cultivarea viţei-de-vie şi pleacă în Franţa, la Şcoala Superioară de Agronomie din Monpailie unde însuşeşte teoretic şi practic organizarea industrială a cultivării viţei-de-vie şi a producerii vinului. Realizarea practică a experienţei acumulate a efectuat-o la moşia sa de la Bulboaca unde a început cultivarea unor sorturi noi de viţă-de-vie şi producerea vinului în cantităţi mari şi exportarea lui la Moscova, Odesa, Vladivostok şi alte localităţi. Moldova de astăzi îi datorează lui Constantin Mimi sortul Aligoté, care a fost adus şi cultivat de el, ajungând în scurtă vreme unul dintre vinurile cele mai preferate în aceste locuri.

Experienţa franceză şi-a găsit materializare nu numai în vie şi vinuri. După modelul de acolo el a telefonizat zemstva Tighinei propunând un exemplu demn de urmat şi de alte zemstve.

Aşa-zisa activitate profesională o începe la 21 iunie 1894, când adunarea proprietarilor nedvoreni îl alege : pentru un termen de trei ani drept reprezentant al său în Consiliul Zemstvei judeţului Tighina. În acelaşi an, la 30 octombrie, este ales membru în Cârmuirea zemstvei guberniale, judecător de pace în judeţul Tighina, precum şi în multe alte funcţii de răspundere. Face faţă tuturor obligaţiilor şi în 1897, la 21 noiembrie, este decorat cu o medalie pentru participare activă la primul recensământ general din Rusia. Ar fi bine să adăugăm că s-a învrednicit de mai multe ordine şi medalii. A fost cavaler al ordinelor „Sf. Ana” de gradele doi şi trei, „Sf. Stanislav” de gradul doi, „Sf. Vladimir” de gradul patru ş.a. Fire energică, bun organizator, în scurtă vreme, la 5 noiembrie 1902, este ales preşedinte al acestei zemstve, având chiar concursul preşedintelui Fior Mih. Rjondkovski, care nu s-a temut să promoveze în viaţa publică un tânăr promiţător, ce venea cu idei noi şi îndrăzneţe și care aducea modificări necesare în viaţa zemstvei basarabene. Tinerii au nevoie de susţinere doar la o anumită etapă, când sunt capabili să emane energii înnoitoare. Cucerirea prea îndelungată a piscurilor îi face, în cele din urmă, să-şi consume toată energia la urcuş şi când se văd acolo, pe Olimpul râvnit, nu mai au puteri pentru schimbări radicale, vor şi ei să se odihnească la umbra vechilor lauri.

În 1913, la 22 ianuarie, în urma alegerilor Adunării de zemstvă, ajunge în fruntea Vila urbana MimiZemstvei guberniale a Basarabiei, fapt ce explică numirea lui de către Alexandru Kerenski în funcţia de comisar al Basarabiei, în februarie 1917.

Este curios faptul că, fiind convins că structura zemstvelor este una dintre cele mai reuşite sisteme de organizare administrativă, a insistat să fie păstrate şi după Unire, dar generalul Văitoianu le-a dizolvat la 4 octombrie 1918.

Constantin Mimi demisionase din funcţia de preşedinte ceva mai devreme, la 4 august 1918.

Sunt oameni care nu pot fi înlocuiţi atât de uşor, cum şi-o imaginează mai marii clipei. Viaţa lui Constantin Mimi este o dovadă în acest sens, deoarece, să zicem, din 1914, el a ştiut să organizeze aprovizionarea armatelor rusă şi română, fiind şeful Comitetului de aprovizionare, care avea în subordine nu numai Basarabia, ci şi provinciile învecinate.

După Unire a fost scos din viaţa publică şi trecut pe linie moartă, având timp suficient să se ocupe de moşia sa de la Bulboaca. A candidat la alegerile comunale din Tighina, dar, în cele din urmă, a biruit spiritul buneicuviinţe şi, în 1926, este numit director al Centralei Băncii Naţionale din Bucureşti. Ultimii ani de viaţă i-a petrecut fiind inspector general la controlul minelor de aur. Într-un regim democratic, indiferent de simpatii şi antipatii, adevărul totuşi biruie şi omul îşi ocupă sub soare locul pe care îl merită.

001
Vila Mimi (spitalul de copii). Grafică în peniță de Constanța Abălășei-Donosă

Simţind apropierea bătrâneţii, el găseşte timp să aştearnă pe hârtie fragmente de memorii, publicate în ziarul tighinean Viaţa noastră.

S-a stins din viaţă la 17 aprilie 1935, fiind înmormântat la cimitirul creştin din Chişinău. De aici încolo tot mai rar licăreşte numele lui, numele ultimului guvernator al Basarabiei, pe paginile ziarelor.

Ar fi bine să precizăm că a fost un proprietar de pământ înstărit. Deţinea o suprafaţă de 991 desetine şi 1500 de sajeni pătraţi din moşia Bacialiei, din judeţul Tighina, precum şi 700 de desetine din moşia satului Cobusca Nouă, acelaşi judeţ, proprietate pe care o primise ca zestre soţia sa.

Originea soţiei este destul de interesantă. Ea era fiica negustorului Vartan Titranţ şi o chema Iulia, fiind născută la 21 iunie 1871.

S-au căsătorit pe 18 aprilie 1893. Au crescut trei copii: Alexandru (11.XI.1895), Constantin (30.X. 1899) şi Elisaveta (21.VII.1897).

Toate aceste date au fost expuse în procesul-verbal al Consiliului nobilimii, când Constantin Mimi, la 28 iunie 1914, a fost trecut în cartea nobilimii basarabene.

La un an după dispariţia lui, Iosif Bahtalovski a scris o scurtă schiţă biografică, Vospominania o K.A. Mimi (Chişinău, 1936). Este, de fapt, cea mai mare încercare de a păstra neştirbită memoria acestui minunat organizator al societăţii. Dar nici ea n-a fost în stare să devină o stavilă în faţa valului uitării. Fiind astăzi o raritate bibliografică, ediţia, scrisă îngrijit şi completată cu imagini de epocă, a ajuns în biblioteca Arhivei Naţionale graţie lui Gheorghe Bezviconi.

Sursa: COLESNIC, Iurie. Constantin Mimi. In: Colesnic Iurie. Chișinăul din amintire. Chișinău, Grafema Libris, 2011. pp. 153-155.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s