200 de ani de când Chișinăul primește statut de oraș și devine centru administrativ al regiunii Basarabia

În anul 2018 se împlinesc 200 de ani de când Chișinăul primește statut de oraș și devine centru administrativ al regiunii Basarabia.

Analizând sursele documentare, prezente în Colecția „Chișinău” la această temă, vă propunem spre atenție ceva informație selectată сu privire la acordarea Chișinăului statutului de oraș și de centru administrativ al regiunii Basarabia.

În urma tragicului eveniment din 1812, când partea de Răsărit a Țării Moldovei dintre Prut și Nistru a fost anexată la Imperiul Rus, apare problema alegerii unui centru administrativ al noii provincii. Chișinăul devine unul dintre competitori alături de alte centre urbane, cum ar fi Hotinul, Benderul (Tighina), Cetatea Albă. Argumentul care a înclinat balanța în favoarea Chișinăului a fost poziția sa în regiunea cucerită. Ce împrejurări au înclinat balanța în favoarea sa și cine au fost decidenții? Cui îi aparține această decizie? Există mai multe opinii.

La fondarea unui oraș, guvernul rus lua în calcul în primul rând posibilitatea ca localitatea să poată îndeplini funcția administrativă, de reședință. Iată de ce, cântărind toate aceste argumente, autoritățile ruse încep să ia în calcul Chișinăul. În una din primele instrucțiuni redactate de cancelaria Armatei Dunărene privind principiile organizării teritoriului anexat, se nota: „Chișinăul, orășel în ținutul Orheiului, pare a fi locul cel mai convenabil în calitate de reședință a guvernului regional. El se află în centrul regiunii recent dobândite, este destul de mare, are o populație numeroasă, apă potabilă bună, precum și păduri în vecinătate, nu este departe nici de Nistru, nici de Prut, toate produsele pământului sunt aici mai ieftine decât în alte părți. Aceleași argumente le putem întâlni și la alți contemporani, bunăoară la mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni și la protoiereul Petru Kunițki, primul rector al Seminarului din Chișinău (Pâslariuc, Virgil. Identitățile Chișinăului, Chișinău, 2016, p. 13).

3-plan-chisinau-1817

Ștefan Ciobanu în cartea „Chișinăul” scrie: Noua provincie, numită de către Ruși Basarabia, intrată în cadrul unei noi vieți politice și culturale, a trebuit să-și creeze un centru cu menirea de a da o nouă orientare culturală și politică întregii provincii. Și Chișinăul fu ales de către Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni și senatorul Krasno-Milașevici, însărcinat cu organizarea administrativă a provinciei, ca capitală a Basarabiei. Autoritățile rusești se instalează în Chișinău, transportând de la Iași și arhivele din timpul ocupației. De ce considerațiuni s-au călăuzit primele autorități rusești alegând Chișinăul ca centru al Basarabiei și nu alt oraș, cum a fost, de exemplu, Tighina sau Căușeni, care avea la începutul veacului al XIX-lea peste 700 de întreprinderi comerciale, nu e greu de înțeles dacă luăm în seamă cele scrise în anul 1813 de către protoiereul Petre Cunițki, primul rector al Seminarului din Chișinău și amicul lui Gavriil Bănulescu-Bodoni: „Orașul Chișinău, spune el, „este cel mai potrivit pentru reședința ocârmuirii regionale sau guberniale și pe motivul că el se găsește în mijlocul regiunii și de aceea că el pe de o parte are îndestul lemn și piatră pentru clădiri, iar pe de altă parte – stepă largă și apă de izvor, precum și aer curat, din care cauză acest oraș este mai populat decât celelalte orașe de aici. În el, ca și în orașul Bălți și Fălești, se fac iarmaroace mari, unde angrosiștii cumpără cirezi mari de boi și de cai și o mulțime de piei și de lână, și le exportează cu mare folos în ținuturile austriace și nemțești” (Ciobanu, Ștefan. Chișinăul, Chișinău, 1996, pp. 20-21).

Mult timp s-a considerat că noul său statut Chișinăul îl datorează insistențelor mitropolitului Gavriil Bănulescu Bodoni. Se invoca autoritatea sa în fața autorităților ruse și interesul său de a se stabili într-o localitate cu o infrastructură ecleziastică reușită (biserici, școli, provizie centrală). Aici își instalează sediul diferite organe de administrație regională, noua Mitropolie a Basarabiei. În scurtă vreme la Chișinău au loc multe schimbări: întemeierea pe lângă Mitropolie a unui seminar duhovnicesc (1813), a unei tipografii (1814), se construiește sediul Mitropoliei etc. Recent, însă, au fost aduse argumente care pun la îndoială această decizie. De altfel, meritul său a fost că a impus păstrarea statutului de reședință ținutală al Chișinăului în condițiile în care gubernatorii Hartingh și Bahmetev au încercat să o transforme la Bender.

Nu poate fi considerat nici senatorul Krasno-Milașevici, fostul reprezentant al Rusiei la Divanul Moldovei. S-a crezut că anume el, în calitate de șef al cancelariei, trebuia să transporte arhiva Armatei Dunărene (Arhiva Senatorilor) în Basarabia și, prin urmare a ales drept reședință Chișinăul. Se știe însă că după schimbarea conducerii Armatei Dunărene în aprilie 1812, senatorul a fost marginalizat. Șef al cancelariei Armatei Dunărene a fost numit Ioan Capodistria, iar șef adjunct – Alexandru Sturdza.

Din analiza surselor documentate reiese că, în această perioadă, centrul de luare a deciziilor privind Basarabia se afla nu atât la Sankt Petersburg, cât în anturajul amiralului Pavel Ciceagov numit de Alexandru I comandantul Armatei Dunărene. Înainte de plecare , amiralul îl roagă pe împărat să-l asocieze în deplasarea sa pe boierul moldovean, Scarlat Sturdza. În casa lui Sturdza, face cunoștință cu Ciceagov contele Capodistria. Numit în post, amiralul îl invită pe diplomatul grec să-i fie șef de cancelarie. Anume în această „rețea de influență (Ciceagov-Sturdza-Capodistria) s-au luat cele mai importante decizii privind nou-creata provincie, inclusiv decizia „capitală” pentru Chișinău.

Cui totuși îi aparține ideea stabilirii administrației regionale anume la Chișinău? Evident, Ciceagov a avut misiunea organizării provinciei în conformitate cu ordinul și recomandările împăratului, dar sarcina de organizare a Basarabiei i-a revenit lui Scarlat Sturdza, numit guvernator al acesteia. Era om de încredere al amiralului, și acesta i-a dat mâna în organizarea noii provincii. Din această cauză, avem toate indiciile să considerăm că anume Scarlat Sturdza a dat dispoziția așezării administrației noii provincii la Chișinău, inițial prin strămutarea uriașei arhive a cancelariei Armatei Dunărene, apoi al întregului personal al acestei. Informația este confirmată și de fiul său, Alexandru, martor ocular al evenimentelor, care făcea parte din personalul cancelariei lui Ciceagov: „Tatăl meu a primit niște instrucțiuni și împuterniciri foarte extinse: Și-a fixat reședința la Chișinău, un oraș aflat în poziție centrală, dar insalubru și post construit. Această alegere a fost făcută din necesitate, deoarece regiunea oferea puține resurse și niciuna din cele cinci localități fortificate nu întrunea condițiile indispensabile pentru a deveni centru administrativ al provinciei”. Viitorul diplomat avea în vedere Hotinul, Benderul, Cetatea Albă, Chilia și Ismailul.

Anume noul guvernator civil mută la Chișinău toată averea militară, dar mai ales arhiva cancelariei militare și civile ale Principatelor (Divanurilor), care ulterior se va numi „Arhiva Senatorilor”. Anume Arhiva a fost cheia de boltă pe care s-a sprijinit decizia așezării întregii administrații provinciale la Chișinău (Pâslariuc, Virgil. Identitățile Chișinăului, Chișinău, 2016, pp. 15-16).

Prin concursul mai multor împrejurări, între care așezarea geografică favorabilă, ascensiunea economică, precum și datorită influenței unor personalități cu autoritate (Scarlat Sturdza, Gavriil Bănulescu-Bodoni etc.), se ia decizia de a stabili centrul regiunii Basarabiei la Chișinău. Oficial Chișinăul a fost proclamat centru administrativ al regiunii Basarabiei și al ținutului Orhei în 1818. Tot atunci orașul, iar puțin mai târziu satele învecinate Buiucani, Vovințeni, Hrușca etc., au trecut din stăpânirea mănăstirilor în cea a visteriei Imperiului țarist (Eșanu, Andrei. Chișinău – file de istorie, Chișinău, 1998, p. 60).

 

 

 

Doritorii de a afla mai multe informații despre Chișinău, în special despre momentul când Chișinăul a primit statut de oraș și devine centru administrativ al regiunii Basarabia, pot consulta următoarele surse:

  1. CIOBANU, Ștefan. Chișinăul. Chișinău: Museum, 1996., pp. 20-21.
  2. EȘANU, Andrei. Chișinău. File de istorie. Chișinău: Museum, 1998, pp. 59-60.
  3. Eremia, Anatol; Ladaniuc, Victor. Chișinău. În: Localitățile Republicii Moldova. Vol. 3: C-Ch. Chișinău, 2001, p. 565.
  4. PÂSLARIUC, Virgil. Reflecții noi pe marginea unei discuții istoriografice vechi: Cine a decis stabilirea Chișinăului ca centru administrativ al Basarabiei. În: Identitățile Chișinăului: Materialele Conf. Intern., „Identitățile Chișinăului, ed. a III-a, 1-2 oct. 2015, Chișinău”. – Chișinău: Arc, 2016, pp. 11-17.
  5. Юбилейный сборник Кишинева. 1812-1922. Кишинев, 1912, с. 8-9.

Selectat de Claudia Tricolici, Departamentul „Memoria Chișinăului”

Advertisements

One thought on “200 de ani de când Chișinăul primește statut de oraș și devine centru administrativ al regiunii Basarabia

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s