Privighetoarea nistreană: Lidia Lipkovskaia

La 22 marie 2018 se împlinesc 60 de ani de la trecerea în neființă a Lidiei Lipkovskaia, cântăreaţă de operă, lied (soprană de coloratură) şi profesoară de canto.

Departamentul „Memoria Chișinăului” vă propune spre informare un articol cu privire la viața și activitatea sopranei.

lipkovPrimele flori de primăvară îşi desfaceau petalele lângă căsuţa albă a învăţătorului Iacov Lipcovskii din satul Babino de pe malul Nistrului. Mirosul florilor pătrundea în casă şi odată cu el şi prima bucurie părintească. În această casă la 25 mai 1882 văzu lumina zilei o fetiţă. Părinţii o numiră Lidia.

În casa părintească fetiţa a auzit multe cântece, a învăţat să cânte la pian. După terminarea studiilor secundare, Lidia poseda un bogat repertoriu de romanţe, ba chiar şi arii din diferite opere. Visa să devină artistă.

Dar soarta nu i-a surâs. Abia împlinise şaisprezece ani şi ea, fară consimţământul părinţilor, se mărită cu un student al Institutului de Limbi Orientale şi pleacă împreună cu soţul la Petersburg.

La sfârşitul veacului trecut Petersburgul era un mare centru al culturii muzicale ruse. Aici activau marii compozitori ai vremii N. Rimski-Korsakov, A. Glazunov, S. Taneev. Pe scenele teatrelor cântau cântăreţi celebri:N. Figner, I. Erşov, E. Mravina. Venind în acest oraş, Lidia păstrează în taină gândul de a studia serios arta cântului. Într-o zi, neglijând reproşurile soţului, care era împotriva carierei sale artistice, ea decide să se ducă la conservator, ca să-şi încerce norocul. Despre felul cum a fost examinată, a povestit mai târziu în jurnalul de zi:

„– Cântă, – îmi spuse Ireţkaia.

Emoţionată, am început să cânt. Vocea îmi tremura şi nu puteam s-o stăpânesc. Peste puţin timp m-am liniştit. Vocea îmi suna tot mai puternic şi mai sigur.

În clasă domnea o tăcere deplină. Când terminasem de cântat, Ireţkaia mă luă lângă dânsa şi mă sărută. Faţa ei deveni blândă, mă mângâie cu gingăşie pe cap ca pe o copilă, şi-mi spuse:

– Nu te emoţiona, ai o voce specifică, cu un timbru frumos, posezi toate calităţile necesare ca să devii cântăreaţă”.

Profesoara Conservatorului din Petersburg N. Ireţkaia era adepta şcolii franceze de canto, fiind eleva lui H. Nisen-Saloman. Se purta sever cu elevele, cerându-le o muncă încordată. În activitatea ei pedagogică se conducea de principiul perfecţionării vocii, folosindu-se de metode tehnice (exerciţii de vocalizare, de respiraţie etc.). Lidia urma întocmai sfaturile profesoarei, care era foarte exigentă, cerându-le elevelor să nu facă nici o abatere de la creaţia compozitorilor.

După un an de studii sârguincioase Lidia susţinu primul examen. În comisia de examinare se aflau corifeii muzicii ruse: N Rimski-Korsakov, A. Glazunov, C. Chiui, E. Napravnik, I. Palecek, A. Blumental-Tamarkin şi alţii. La examen cântă o arie din opera comică a compozitorului italian D. Cimarosa – Impresario încurcat. Interpretarea fu înalt apreciată de întreaga comisie, iar N. Rimski-Korsakov o lăudă pentru voce, care după cum se exprimă compozitorul, era parcă zămislită pentru rolul Albei-ca-Zăpada din opera sa. Această înaltă apreciere îi dăduse tinerei cântărete puteri noi pentru a-şi continua studiile.

În cercurile muzicale ale Petersburgului încep să se răspândească zvonuri despre frumoasa voce de soprano de coloratură a Lidiei. O întâmplare fericită, care de altfel îi aduce mai târziu nepiăceri, îi dă posibilitatea Lidiei să-şi manifeste minunata sa voce în faţa publicului exigent din capitala Rusiei. În carnetul cântăreţei acest „prim debut ilegal” e povestit cu multe amănunte.

„Era în anul 1900. În clasa de consrevator, în care rămăsesem ca să învăţ, a apărut un bătrân necunoscut, care mă întrebă:

  • Dumneavoastră sunteţi cântăreaţa care cunoaşte rolul Gildei?

Revenindu-mi după o mică zăpăceală, i-am răspuns afirmativ.

  • Aş vrea să vorbim între patru ochi, – îmi spuse necunoscutul.

Am ieşit din clasă.

  • Mă cheamă Ughetti, – zise bătrânul, – sunt regizor la opera privată ruso-italiană. Astăzi prezentăm un spectacol în beneficiul lui N.N. Figner. Toate biletele sunt vândute, dar s-a îmbolnăvit o actriţă. Vă propun s-o înlocuiţi.
  • Să cânt în faţa publicului!? Fără repetiții cu orchestra?! Şi încă alături de renumitul Figner?! Pentru numic în lume!

… Ughetti începu să mă convingă. A auzit vocea mea, eu cunosc opera, să am curaj. Îmi propuse 100 de ruble pentru participarea la spectacol. Pe atunci aceasta era o sumă considerabilă, mai ales pentru mine. Eu mă tot împotriveam. Însă seniorul Ughetti îmi spuse că pierd o rară ocazie de a mă prezenta publicului şi că multe cântăreţe ar fi fericite să cânte alături de Figner.

  • Nu ştiţi să vă preţuiţi norocul. Ar trebui să vă bucuraţi de propunerea mea. Să mergem, – a zis el, trăgându-mă de mână…

… A venit seara. Eram foarte emoţionată. Primul spectacol cu orchestră! Şi fară repetiţie! M-am aşezat în faţa oglinzii şi mi-am pus o perucă pe cap. Am schimbat vreo două rochii, confecţionate pentru alte actriţe. În perucă eram de nerecunoscut. Olea Taube, colega de bancă, care venise la spectacol mă binecuvântă şi-mi dădu câteva sfaturi.

Orchestra începu să execute introducerea. Iar eu nu-mi veneam în fire. Cineva mă împinse din spate şi mă pomenii pe scenă. Aş fi zburat pe lângă Rigoletto, dacă el nu

m-ar fi prins în braţe. Totul s-a produs iconştient, însă într-un ritm just. Vocea îmi suna nesigur.

Mi-am revenit abia în duetul cu tenorul. Treptat am început să-mi dau seama ce fac şi cum cânt. Pentru mine nu mai exista publicul, cu totă firea eram pe scenă. Mă contopise-i cu chipul Gildei. Aria o interpretasem calm, cum o faceam în clasă, controlându-mi vocea, iar când l-am zărit pe Figner, ascultându-mă din culise, mă cuceri dorinţa să-i arăt din plin capacităţile mele. Notele staccato, trilurile, nuanţele de pianissimo – toate acestea prinseră deodată viaţă.

Pe urmă mi s-a povestit că Figner, văzând această transformare bruscă a spus:

  • Uitaţi-vă, câtă îndrăzneală are copiliţa asta!

Eram fericită că n-am facut nici o greşeală şi că totul s-a sfârşit cu bine.

A doua zi Olea Taube, entuziasmată, mi-a adus un teanc de gazete.

  • Ia vezi, drăguțo, ce scriu despre tine?! Am citit în fugă numai titlurile articolelor:

Rolul Gildei l-a interpretat o fată de 16 ani!, Răsare o nouă stea, Oare o vom auzi pe scena Teatrului Mariinski?, Un nou suflu pe scena Teatrului nostru Academic.

Da! Presa a fost prea binevoitoare cu mine! Mărturisesc că eram mândră de mine şi sigură de viitor. Trebuia însă să mă duc la lecţie şi mă cuprindea groaza.

Când am venit, lecţia începuse. Cânta Vil – o soprană de coloratură. Cînd a terminat, Ireţkaia s-a adresat clasei:

  • Cine a cântat aseară în rolul Gildei la opera privată? Cine-i şi a cui elevă este?

Clasa tăcea. Nimeni nu cunoştea numele cântăreţei. Atunci Ireţkaia a spus câteva cuvinte de laudă despre interpreta Gildei. Eu nu m-am putut stăpâni şi am sărit de bucurie, declarând cu mândrie:

  • Natalia Aleksandrovna, eu am fost aceea!

Se facu o linişte mormântală. Încruntându-şi sprâncenele şi măsurându-mă din cap până-n picioare cu o privire supărată, Ireţkaia mi-a spus cât se poate de rece:

  • Am vrut să devii o adevărată cântăreaţă. Dar dumneata te-ai apucat să cânţi, fiind o semidoctă. Te rog să-mi părăseşti clasa şi să nu te mai întorci!”

Pedeapsa, ce-i drept, era prea severă. Însă peste un timp oarecare profesoara o primeşte din nou pe Lidia în clasa de canto.

Mai întâlnim încă o pagină, care evocă anii de studii ai talentatei cântăreţe. E vorba de amintirile lui Maslovskaia S.D., care povesteşte cu multă căldură despre un examen al elevelor din clasa profesoarei N.A. Ireţkaia:

„… 12 aprilie 1904. Examenul clasei N.A. Ireţkaia. La Petersburg circulă de mult timp zvonuri despre o nouă stea, apărută în clasa ei… Cică e venită din provincie, are o voce minunată şi o înfaţişare frumoasă. De altfel, Ireţkaia nu primea în clasa ei cântăreţe ce nu posedau o voce excelentă, muzicalitate, talent şi o înfaţişare scenică desăvârşită… Pe scenă au apărut una după alta elevele ei, îmbrăcate modest în rochii de culoare închisă, cu părul pieptănat ca la şcolăriţe (pe cele ce veneau coafate, ea le trimitea acasă să se pieptene). Făcând o plecăciune în faţa comisiei de examinare, elevele se aşezară pe scaune… Prima se ridică o fată slăbuţă, cu o înfaţişare fermecătoare. „Eleva Maşner” – fremătă sala… Interpretarea ei (începând cu vocaliza) a confirmat zvonurile ce circulau în oraş. Timbrul vocii e de o frumuseţe rară, argintat şi gingaş. Fără îndoială e un talent – iată primele impresii… Maşner a devenit o excelentă cântăreaţă de operă, luând mai târziu numele de scenă Lipcovskaia…”.

Teatrul de Operă şi Balet Mariinski din Petersburg era unul din cele mai vechi şi renumite teatre din Rusia. La începutul veacului pe scena lui au jucat artişti renumiţi: F. I. Şaleapin, I.V. Erşov, M.I. Dolina, F.V. Litvin, E.K. Mravina, M.A. Slavina, F.I. Stravinski, I.V. Tartakov, soţii M.I. şi N.N. Figner, L.I. Iakovlev, I.A. Alcevski ş. a. Alături de aceşti minunaţi actori în 1905 apare ca solistă şi Lidia Lipcovskaia. Printre primele roluri cântate de ea la acest teatru erau Gildas din opera lui G. Verdi, Alba-ca-Zăpada din opera lui N. Rimski-Korsakov, Lakme din opera lui L. Delibes. Lipcovskaia munceşte mult asupra fiecărui rol, cizelând fiecare detaliu, pentru ca personajul întruchipat să fie cât mai verosimil. În această muncă titanică ea deseori e ajutată de I. Palecek şi A. Petrovski. La interpretarea rolului Albei-ca-Zăpada ea capătă sfaturi de la N. Rimski-Korsakov – autorul operei.

În opera Lakme Lipcovskaia apare pentru prima oară alături de F. Șaleapin. Despre felul cum a fost realizat acest rol şi despre impresiile ie la primul spectacol L. Lipcovskaia scrie în carnetul ei.

„Lakme, fiică a Orientului, are mişcările ritmice, pasul lent, figura elastică. Petrovski mi-a dat întâi să citesc câteva cărţi despre femeile din Orient şi abia după aceea am trecut la analiza detailată a caracterului lui Lakme. Dacă Alba-ca-Zăpada putea ca toţi copii să umble neîdemânatic, să alerge, să se aşeze jos, Lakme trebuiasă dea dovadă de cît mai multă ritmicacitate. Am fost nevoită să iau lecţii de ritmică la maestrul de balet Legat. După o muncă încordată, mersul mi s-a corijat, mâinile au căpătat plasticitate, mişcările – eleganţă, figura – elasticitate. Şi Natalia Aleksandrovna Ireţkaia a avut mult de lucru cu mine. Timp de o lună repetam zilnic renumita Arie cu clopoţei. Imitam ciepoţeii în ritm moderat, ceea ce imprima ariei o nuanţă mistică, cum o cerea compozitorul Delibes. El a conceput „staccato”-ul nici de cum un ornament, ci ca o formă a melodiei. Sopranele de coloratură păcătuiesc deseori, cântându-le într-un ritm forţat, pierzând astfel claritatea şi nuanţa de cristal a sunetului.

Acest spectacol a fost primul pe care l-am cântat alături de Fiodor Ivanovici Şaleapin. Nu-s în stare să descriu cât de emoţionată eram, când am văzut pe afişe numele meu alături de al dumnealui. M-a tulburat şi mai mult când am aflat că spectacolul va fi audiat de posesorii primului abonament. Această protipendadă înfumurată şi indiferentă aprecia spectacolele destul de rece.

Teatrul era arhiplin. F.I. Şaleapin ţinea mult la acest spectacol, cânta cu suflet şi era aplaudat furtunos. În seara ceea era foarte dispus, cârta şi juca deosebit de bine. Veni şi rândul ariei lui Lakme. Chiar de la primele sunete am simţit că stăpânesc publicul. M-a ascultat cu încordare până la sfârşitul ariei. Am terminat aria, cântând cu uşurinţă nota „mi” din octava a treia. Publicul a izbucnit în aplauze. Şaleapin, îmbrăţişându-mă, m-a condus la rampă, ca să răspund la aplauze”.

După prima stagiune, conducerea teatrului hotărăşte s-o trimită pe Lipcovskaia în Italia, pentru a studia operele maeştrilor italieni şi a-şi perfecţiona jocul scenic. Bucuria cântăreţei era de nedescris. Avea să studieze la Milano la renumitul Teatru La Scala. Sosind acolo, Lipcovskaia nimereşte la maestrul Vitorio Vanzo – dirijorul operei, un mare cunoscător al şcolii italiene de belcanto. Toate rolurile din operele italiene, şi mai ales pe cel al Rozinei din Bărbierul din Sevilla, Lipcovskaia le studiază în limba italiană, lărgindu-și astfel repertoriul scenic.

Întorcându-se la Petersburg, cântăreaţa apare în noi roluri pe scena Teatrului Mariinski: Julieta (opera Romeo şi Julieta de Ch. Gounod), Lei la (opera Pescuitorii de pier le de G. Bizet), Mărgărită (opera Hughenoţii de D. Meyerbeer) ş. a. Lipcovskaia dă concerte şi în alte oraşe. Deseori ea vine la Moscova. Trilurile minunatei ei voci ca un clinchet de clopoţel răsună sub bolta Teatrului Mare. Aici îi are ca parteneri pe D. Smirnov şi pe Baklanov. Alături de aceşti favoriţi ai publicului, L. Lipcovskaia se bucură de mare popularitate. Cântăreaţa nu uită nici de locurile natale. Turneele prin ţară o aduc şi în Basarabia. Ea dă concerte la Chişinău şi chiar la Soroca.

În anul 1909 L. Lipcovskaia întreprinde primul turneu în străinătate. Când se întoarce în ţară, cântă la diferite teatre, apare în recitaluri, interpretând creaţii vocale de cameră, joacă în spectacole de operetă şi chiar în unele piese ale teatrelor dramatice.

Primul turneu în străinătate ea l-a făcut la Paris, fiind invitată în 1909 de S. Deaghilev, care inaugurase aici Stagiunile ruseşti. În lunile de vară, împreună cu alţi artişti de renume, Lipcovskaia cântă la teatrele din capitala Franţei. Repurtând un mare succes, cântăreaţa basarabeană capătă multe angajamente la teatrele din Paris. Mai târziu ea pleacă în America, având contracte cu teatrele din Boston, New-York şi Chicago.

La New-York ea cântă alături de celebrul Enrico Caruso. „În multe spectacole, – scrie Lipcovskaia, – am cântat împreună. Era un cântăreţ minunat! Aşa o voce se naşte o dată într-o sută de ani”. Artista a cântat la Teatrul Metropolitan din New-York rolul lui Mimi din opera Boema în prezenţa autorului ei – G. Puccini.

După doi ani de călătorie, care i-au adus un renume mondial, Lipcovskaia e angajată din nou la Teatrul Mariinski (1911-1913). Ea îşi lărgeşte repertoriul cu multe roluri noi: Violeta din opera Traviata de G. Verdi, Marfa din Mireasa ţarului şi Olga din Fata din Pskov de N. Rimski-Korsakov, Tatiana din Evghenii Oneghin de P. Ceaikovski, Mikaela din Karmen de G.Bizet,Ofelia din Hamlet de Thomas A., Manon din opera lui Massenet, Mărgărită din Faust de Gounod Ch.

În stagiunea 1914-1915 Lidia Lipcovskaia e solistă la Teatrul de Dramă Muzicală din Petrograd. Despre activitatea ei la acest teatru aflăm din memoriile lui S. Levik.

„O adevărată perlă vocală era L. Lipcovskaia… Afară de vocea ei argintie la începutul carierei, Lipcovskaia poseda şi un mare talent actoricesc.

…Lipcovskaia cânta nu numai repertoriul de coloratură, dar şi rolul Nadei din opera Paiaţe sau cel al lui Rahil în Mademoiselle Fifi. Ea cânta în opere, dansând până la istovire, ruinându-şi vocea cu proza de comedie, ba mai juca şi în dramă”.

Făcând comparaţie între două roluri interpretate de Lipcovskaia, Levic scrie că putea să fie cochetă ca un copil şi de o puritate sclipitoare în Albă-ca-Zăpada. În Foişorul lui Berendeu ea denotă atâta naivitate, în ochii ei larg deschişi se întrezărea atâta suflet inocent, încât nu-ţi venea să crezi că e una şi aceeaşi actriţă – cântăreaţă, care numai ieri a interpretat-o pe Rozina din Bărbierul din Sevilla.

Legăturile cu acest teatru Lipcovskaia le păstrează şi mai târziu. Deseori pe scena lui ea apare alături de vestiţii cântăreţi: L. Sobinov, F. Si.eapin, M. Kuzneţov, A. Mozjuhin, G. Baklanov, D. Smirnov ş. a.

Tot în aceşti ani Lipcovskaia participă la multe concerte, pe care le dă în scop de binefacere, adunând bani pentru soldaţii răniţi şi invalizi – jertfe ale primului război imperialist. Apoi pleacă într-un turneu îndelungat, cutreierând multe ţări ale lumii.

Vocea ei de privighetoare a sunat sub bolţile teatrelor de operă şi sălile de concert ale tuturor continentelor: la Paris, Roma, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Stockholm, Varşovia, Belgrad, Bucureşti, Sew-York, Tokio, Şanhai, Singapore, Melburn, Cairo ş. a. L. Lipcovskaia – fala şcolii de canto ruseşti – a cântat şi în oraşele Americii de Sud, în Noua-Zeelandă, pe insula Java şi Insulele Filipine. Presa din lumea întreagă o elogiază. Cităm câteva din ele: „E o princesă din poveşti!.. Orice mişcare, fiecare vibraţie a vocii denotă o artă desăvârşită”, „…Niciodată până acum n-am auzit o interpretare atât de minunată şi sublimă”, „E înzestrată cu un umitor simţ artistic”, „…Vocea ei lejeră e ca un fulg de nea”. Poeţii îi închinau versuri pline de admiraţie.

 

În ochi mi-apare Teatrul Mariinski –

Luxoasa sală cu lumini sclipind.

În fundul scenei parcul se întinde,

Pianul „Pleiel” după rampă stă,

Şi pianistul jun cu plete lunge

Aşteaptă tulburat un semn uşor.

Privirea cântăreţei lin cuprinde

Parter şi loje. Drăgălaşă stea!

E toată-n alb. Mănuşule-i sunt albe,

Sunt albi şi pantofiorii, evantaiul. Doar

Trandafirul arde – apus de soare-n păr…

Mai zboară-o clipă-n timp şi sunete

De uimitoare gingăşie curg

Şi curg ca nişte raze moi de soare,

Ca triluri de privighetori… Iar sala

Se potoli-n extaz de mare farmec

Şi cutremur…

Îţi aminteşti?

A. Kuprin

LipcovDupă ani de turnee L. Lipcovskaia hotărăşte să se oprească pe un timp la Babino – leagănul copilăriei sale. De altfel, şi înainte ea nu uita de satul ei natal. Odată, întorcându-se de la New-York, unde cântase cu Tita Ruffo, ea se opreşte pe un timp la Babino. „Visul mi s-a împlinit. Am ajuns la casa părintească, care-mi este atât de dragă. După Paris, New-York, Corsica…”

Din 1924 pe L. Lipcovskaia o întâlnim mai des în Basarabia, la Chişinău. Numele ei apare pe afişele de concert şi ale spectacolelor de operă.

Ea interpretează pe Gilda din opera Rigoletto de G. Verdi, Violeta din opera Traviata şi pe Mărgărită din opera Faust. Un afiş din acel an anunţa: „… la 27 august 1925, cu concursul celebrei artiste Lidia Lipcovskaia se vajuca Traviata, operă în trei acte de G. Verdi. Distribuţia: Violeta – L. Lipcovskaia. Germon -I. Gorski, Alfred -N. Nagacevski ş. a. „Citim şi un program de concert dat în sala eparhială din Chişinău „de celebra primadonă de operă Lidia Lipcovskaia şi de cunoscutul tenor de operă N. Nagacevski”. În acest concert Lipcovskaia a cântat romanţe de Massenet, de Aliabiev, arii din operele lui Verdi, Rossini, Delibes ş. a.

În una din paginile jurnalului cântăreaţa ne povesteşte despre una din primele sale eleve din Chişinău: „Vara anului 1926. Într-o zi cu arşiţă stăteam singură în camera locuinţei mele din Chişinău… Începui a cânt. Căldura e binefăcătoare pentru coardele vocale.

Aria mă pasionase într-atâta, că uitasem de toate. Mai degrabă simţii, decât auzii, că în odaie mai este cineva. Mă întoarsei. În prag stătea desculţă, îmbrăcată într-o cămaşă de pânză şi în fustă moldovenească, prinsă în brâu, o fată de vreo şaisprezece ani. Faţa-i pistruiată şi bronzată era atât de entuziasmată, iar ochii căprui mă priveau cu atâta ardoare, încât mi-a fost milă să-i fac observaţie pentru îdrăzneala-i de a intra în casă străină…

  • O, ce bine cântaţi! – îngână în sfârşit fata.
  • De unde te-ai luat dumneata, şi ce pofteşti?
  • Vin de la deal şi am vrut să vă rog… – fata se sfii şi-şi lăsă în jos ochii.
  • Ce-ai vrut să mă rogi?
  • Vroiam să vă rog să mă ascultaţi cum cânt…
  • Cântă-mi ceva! – i-am zis înduioşată.

Şi dânsa începu să cânte o doină bătrânească. Avea, într-adevăr, o voce frumos timbrată, intimă, cu un diapazon destul de larg. Dar nu m-a frapat atât vocea, cât interpretarea cântecului. Atâta dor izvora din ochii ei, încât am înţeles: da, e talentată! Numai artiştii veritabili posedă acea putere spirituală, de care dădea dovadă fata. Când a terminat, i-am spus că o iau sub ocrotirea mea.

  • Voi învăţa sârguincios, – izbucni ea de bucurie. – Veţi fi mulţumită de ţărăncuţa dumneavoastră.

Când peste trei ani am venit la Chişinău să mă odihnesc după un turneu istovitor la bătrânul meu tată, am auzit-o la radio din Cehia pe „ţărăncuţa” mea. Cânta la Teatrul de Operă din oraşul Brno şi se bucura de mare succes”.

Cel mai mare eveniment al acestor ani a fost pentru Lidia Lipcovskaia turneul în Uniunea Sovietică, care a durat două stagiuni (1927-1929). La Leningrad, Moscova, Kiev, Odesa ea dăduse 160 de concerte. „Cu inima palpitândă, – scria Lipcovskaia, – pornii la drum. O să întâlnesc pe cineva din cunoscuţi? Au trecut atâţia ani. Publicul nu mă ştie, cum voi fi primită? Multe întrebări îmi sfâşiau sufletul… Şi totuşi eram fericită. Inima mi se umplea de bucurie, că voi cânta în faţa publicului rus”.

În primul concert de la Leningrad cu participarea lui V.I. Kacealov, Lipcovskaia cântase vreo douăzeci de lucrări. După terminarea concertului, studenţii o duseră în braţe până la hotel. „Un triumf ca acesta încă nu avusei! Toate concertele s-au bucurat de un mare succes. Multă lume se aduna în pieţe, lângă difuzoare şi, deşi era ger, asculta transmisiunea concertelor mele… Nicăieri n-am avut un astfel de auditoriu! Cântam la spitaluri şi uzine – pretutindeni întâlneam un public cunoscător şi iubitor de muzică. Da, puterea poporului a ridicat arta la nivelul cuvenit, facându-l un bun al maselor”.

Lipcovskaia primise la Leningrad o scrisoare în care se spunea: „Vă mulţumim, Lidia Iacovlevna – privighetoare a cântecului rus, pentru cântecele dumneavoastră, pentru că ne-aţi dăruit clipe de desfătare!”.

La Moscova, Lipcovskaia a fost vizitată de A. Nejdanova şi L. Sobinov. Ea rămâne entuziasmată de Studioul de operă al lui K.S. Stanislavski: „Socot că Studioul de operă al lui Konstantin Sergheevici este pentru artă o realizare de semnificaţie mondială”. De altfel, şi K.S. Stanislavski apreciase mult arta cântăreţei. Într-o scrisoare de la 3 iunie 1928, adresată trupei Studioului teatral de operă din Leningrad, el scrie despre L. Lipcovskaia, care cântase în „Boema” şi „Mireasa ţarului” – spectacole date de această trupă:

„…Ştiu că aţi primit-o bine pe Lipcovskaia, care e în ospeţie la voi. Luaţi de la ea tot ce e bun”.

După ce se întoarce din Uniunea Sovietică, L. Lipcovskaia se stabileşte la Chişinău, fără a renunţa însă la turneele din străinătate.

Ea apare în concerte pe scenele sălilor din Chişinău, la Opera din Cluj şi în alte ţări ale Europei centrale.

În spectacolele Teatrului de operă din Cluj ea deseori cânta împreună cu alţi eminenţi cântăreţi basaraben:basul Ugeicu, baritonul P. Căldăraru, tenorul N. Nagacevski, mezzo-soprana E. Lucezarskaia ş. a.

La acest teatru timp de zece stagiuni, L. Lipcovskaia interpretează rolurile titulare din Traviata, Lakme, Bărbierul din Sevilla, Boema.

Concertele de la Chişinău sunt mult apreciate de compatrioţii cântăreţei. Despre concertul de la 5 decembrie 1935 din sala Teatrului Orfeum se spune că Lidia Lipcovskaia – „vestita cântăreaţă a Basarabiei, cunoscută peste mări şi ţări, despre care mulţi credeau că din cauza vârstei i s-a dus gloria, a dovedit că o artistă rămâne veşnic tânără”.

Spectacolele şi concertele Lidiei Lipcovskaia devin din ce în ce mi rare. Vârsta înaintată o face să se consacre definitiv muncii pedagogice. Ea predă canto la diferite instituţii muzicale: Conservatorul rus din Paris, Conservatorul din Bucureşti, Conservatorul Municipal din Chişinău (1936-1940), Conservatorul de Stat din Chişinău (1940-1941) ş. a. Unii din elevii cântăreţei se bucură mai târziu de o înaltă apreciere: V. Zeani, ce a cântat la Teatrul de Operă La Scala din Milano; cîrtâreaţa H. Marinide, primadona operei din Bucureşti. La L. Lipcovskaia şi-a început studiile de canto cântăreţul şi compozitorul moldovean, maestrul emerit în arte din RSSM – A. Stârcea. Mai târziu Lipovskaia pleacă la Beirut – capitala Libanului. Aici o boală grea îi curmă zilele. „Privighetoarea nistreană” moare la 22 martie 1958. Soarta ei e tipică pentru mulţi artişti din societatea burgheză. Ultimii ani lipsită de mijloace, artista abia trăieşte pe banii primiţi de la rude şi prieteni.

Semnificative sunt rândurile dintr-o operă a lui Turgheniev, scrise de cîntăreaţă pe coperta jurnalului său de zi: „Oare într-adevăr nu suntem demni de ceva mai bun, decât soarta pe care ne-o pregăteşte viața?! De ce ne este ursit să vedem doar pentru o clipă ţărmul dorit şi nu-l atingem?…”.

Gleb Ceaicovschi

1995

 Sursa: CEAICOVSCHI, Gleb. Privighetoarea nistreană [Lidia Lipkovskaia]. In: Basarabenii în lume. Chișinău: Imprimieria BNRM, 2002. Vol. I, p. 17-27.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s