Ziua Internaţională a Poeziei este marcată anual la 21 martie, conform unei decizii a UNESCO, emisă în 1999.
„Poezia este copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur și al bîtrânilor, peste durere, dezamăgire și suferință”.
Tudor Arghezi
Oraşul meu cu umeri albi de piatră
Gheorghe Vodă
Oraşul meu cu umeri albi de piatră,
În ploi de soare zi de zi scăldat,
Cu ani cinci sute aşezaţi la vatră
Trecutul glorios şi zbuciumat.
Mai tânăr şi frumos ca nici odată
Având în schele-un falnic viitor,
Tu te înalţi cu fruntea luminată
Oraşul meu, al tău, al tuturor.
Te înălţăm cu braţul şi cu gândul
Din zorii zilei pân’la ceas târziu
Şi zboară larg de-asupra noastră cântul —
Drapelul tinereţii pururi viu.
Îmi place să mă plimb prin el agale,
Se întâlnesc la fiecare pas
Prieteni vechi din anii mei de şcoală
Prieteni, noi, ce mi-i făcură azi.
Să-i însoţesc prin cartiere’nalte
Şi să-i conduc apoi pe la opriri
Cu zâmbet întâlniţi de fiecare
Şi dragoste fierbinte în priviri.
Mai tânăr şi frumos ca nici odată
Având in schele-un falnic viitor,
Tu te înalţi cu fruntea luminată
Oraşul meu, al tău, al tuturor.
*****
Dumitru Matcovschi
Sunt oraşe de poveste,
Au şi nume, şi renume,
Nu mi-e dor de toate-aceste,
Chişinău-i unu-n lume…
Chișinăul meu cel mic
Dumitru Matcovschi
În oraș, la Chișinău,
are-și omul dorul său
și cand pleacă undeva
doru-i arde inima.
O fi dorul ram de tei,
o fi stol de porumbei,
o fi plop vegheat de-o stea,
colo, la Botanica.
Cu platani la Buiucani,
cu izvoare la Râșcani,
fară larmă de tramvai,
Chișinău-i colț de rai.
Vara-n freamăt străzile
Și de-argint amiezile,
iarna alb namețele
și brunete fetele.
Am trecut pamântu-n lung,
ca la Chișinău sa-ajung.
Și-am trecut pamântu-n lat,
ca la ușa ta să bat.
Știu ca sunt orașe mari,
unii le visează chiar.
Dar eu nu dau pe nimic
Chișinăul meu cel mic!
Aici mi-i casa cea din povesti
cu trei muscate la trei ferești,
aici o frunză, un fulg de nea
mă înfioară cu șoapta ta.
Alte poezii despre Chișinău din antologia „Chișinăul în literatură” le puteți citi aici
Reblogged this on Acta Diurna®.
LikeLiked by 1 person