Pogromul evreiesc – o eroare a umanităţii: 115 ani de la tragedia evreilor din Chişinău

12027045La data de 6-8 aprilie, în 1903, a avut loc un eveniment fără precedent pentru Chișinăul de la acea vreme: pogromul evreiesc. În cursul pogromului au fost asasinați 49 de evrei, circa 500 au fost răniți, circa 2000 de familii evreiești au rămas fără adăpost și 1500 de prăvălii și case de evrei au fost ruinate.

Pogromul a izbucnit pe fondul campaniei antisemite încurajate în ultimii ani în presă, mai ales de ziarul „Bessarabeț” al lui Pavelaki Krușevan, moldovean asimilat, cu sprijinul guvernatorului guberniei Basarabia, maiorul Von Raaben, a unor comandanți militari și ai poliției locale, și al unor factori din conducerea Imperiului, în frunte cu ministrul de interne, conteleVeaceslav von Plehwe. Motorul imediat al pogromului a fost învinuirea de omor ritual adusă, ca în multe rânduri în evul mediu și mai târziu, evreilor, după ce, ziarul „Bessarabeț”, a relatat că un copil ucrainean pe nume Mihail Râbacenko, a fost găsit mort la Dubăsari, iar altă gazetă locală, „Svet” a susținut că băiatul din Dubăsari a fost omorât pentru ca evreii să-i folosească sângele la prepararea azimii de Paște. În perioada dinaintea pogromului, și profesorul și faimosul militant antisemit A.C.Cuza din Iași a fost invitat de Krușevan să țină la Chișinău un șir de conferințe împotriva evreilor.

Duminică după-amiază, 6 (19) aprilie 1903 din mulțimea adunată în piață, au zburat primele pietre în casele evreiești adiacente, au  început să distrugă casele,  magazinele, spre seară şi noaptea următoare însă s-a instaurat liniștea. Poliția a arestat 60 de persoane. Pe străzi erau prezente patrulele,dar soldaţii  n-au primit nici un ordin. Gubernatorul Chişinăului Raaben şi alţi oficiali de rang înalt, prin lipsa de acţiune, de fapt,au încurajat continuarea pogromului.  În următoarea zi, la 7 aprilie, la Chişinău, a erupt un haos sângeros, urmat de jafuri,incendieri şi crimă.

În cele două zile, partea orașului în care locuiau evreii a fost devastată de mulțime, fără ca să-i pese cuiva de locatarii caselor răvășite. Evreii s-au salvat ca prin minune. Însă, din păcate, nu toți. Datorită chișinăuienilor de bună credință și echipei de pompieri voluntari condusă de Mihail Cekeruli-Kuș, numărul victimelor a fost cu mult mai mic.

Vestea de la începutul tulburărilor din oraș a ajuns repede la periferii. Inacțiunea  autorităților şi poliției au  fost percepute ca permisiune tacită față de represaliile împotriva vecinilor evrei. Evreii,  simțind confuzia autorităților,  au decis să recurgă la autoapărare. În raportul procurorului regelui Goremykin,privind investigarea masacrului, rezistența evreilor și protecția proprietății lor a dus la orgie sălbatică şi agresivă.

Colaboratorul Academiei de ştiinţe Dr. Irina Shikhova cercetător, relevă rolul primarului Karl Schmidt, în raportul „Germanii și evreii din Moldova – din istoria cartierului“ -“… cea mai importantă intersecție a sorții germane și evreiești – rolul primarului de Chişinău, Karl Schmidt în istoria infamului pogrom din Chișinău în 1903. Suntem interesați în această poveste (..) identitatea lui Carol Schmidt. Primarul capitalei,  în vârstă de 56 de ani, cu  familia sa locuiesc în propria lor casă de pe strada St. Michael (…) În primele luni ale anului 1903,  este receptiv la starea de spirit și zvonurile din oraș, Schmidt,de  teama  pogromului care se pregăteşte împotriva evreilor, multiple ori ridică   întrebarea în   Duma orăşenească  despre  necesitatea de a stabili în orele de noapte patrulă, dar de fiecare dată rămâne a nu fi auzit. Abia după pogromurile şi demisia lui Schmidt, a fost instituită straja.”

În 1903,Chişinăul a fost locul unui pogrom abominabil,instrumentat de autorităţile ţariste, în perioada în care Basarabia,regiune delimitată de râul Prut şi fluviul Nistru, aparţinea Imperiului Rus.

Acest pogrom a fost primul dintr-un secol caracterizat de o animozitate şi o violenţă faţă de evrei cum nu mai existase vreodată înainte.

  Stella Moraru, „Memoria Chişinăului”

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s