Criticul de artă Ludmila Toma la a 80-a aniversare

Cunoscutul critic de artă Ludmila Toma, cercetător științific, doctor în studiul artelor, laureată a Premiului Național, a împlinit ieri, 24 martie 80 de ani. Colaborarea Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, Secției „Memoria Chișinăului” cu dna Ludmila Toma a fost fructuoasă și productivă. Ca rezultat, în 2012 a fost publicată catalogul-bibliografie „Chișinăul în pictură”: (peisaje, portrete).
În catalog sunt incluse lucrările a 131 de pictori de diferite generaţii şi naţionalităţi, care au lucrat şi lucrează în prezent în variate stiluri ale artelor. Catalogul include un studiu introductiv „Chişinăul văzut de pictorii lui” (dr. L. Toma), lista pictorilor, reproduceri, indexuri auxiliare, indice tematic şi antroponimic.
Acest volum continuă alt proiect de promovare a patrimoniului cultural al Chișinăului, deja realizat, antologia Chișinăul în literatură (2007), care a fost urmat de volumele Chișinăul în teatru (2017), Chișinăul în film” (în elaborare).
Vă propunem studiul introductiv scris de dr. Ludmila Toma special pentru acest catalog.


Chișinăul văzut de pictorii lui

Faţetele schimbătoare ale Chişinăului şi ale personalităţilor lui sînt înveşnicite nu numai în fotografiile din diferite epoci, cunoscute multor, dar şi în opere de artă plastică, mai puţin accesibile, care însă merită, și ele – nu mai puțin – să fie popularizate. Diferite generaţii de pictori, care au trăit sau trăiesc și acum în Chişinău, au surprins caracteristici irepetabile ale personalităţilor sau motive definitorii ale peisajului urban.

În pictură, gen de artă ce constituie filonul acestei cărți, unul din elementele esenţiale ale expresivității este abordarea coloristică ce generează o anumită dispoziţie prin tonalităţi specifice, ca în muzică. Un rol semnificativ îl are și materialul tehnic. Pictura este o ramură a artelor plastice care reprezintă realitatea în imagini artistice bidimensionale, create cu ajutorul culorilor aplicate pe o suprafață (pânză, hârtie, lemn, sticlă etc.). Scopul este de a obține o compoziție cu forme, culori, texturi și desene, care dă naștere la o operă de artă în conformitate cu anumite principii estetice. În prezentul catalog sînt incluse şi lucrări de acuarelă, pastel, guaşă, executate într-o tehnică tranzitorie de la grafică la pictură.

Este cunoscut faptul că frumosul în viaţă şi frumosul în artă nu sînt noţiuni identice. Pictorul nu copiază obiectul ales, el își generalizează impresiile, evidenţiind esenţialul, trăsăturile caracteristice, omiţînd detaliile de prisos, elaborează compoziţia după reguli specifice artelor, obţinînd integritate plastică. Procesul de creaţie se compune din diferite emoţii discrete, delicate sau profund expresive, tensionate, care animează imaginea, chipul. Autorul identifică starea obiectului şi a sufletului în ea, creînd de fiecare dată o imagine artistică nouă. Spectatorul percepe opera artistică recunoscînd lucruri cunoscute şi descoperind fascinat individualitatea artistului.

Atît tablourile de dimensiuni mari, cît și studiile, crochiurile mici sînt niște originale documente istorice, mărturii elocvente ale intereselor, pasiunilor, experienţelor estetice, iar în ultimă instanță – și ale scopurilor pe care și le propune autorul. Tocmai de aceea ele reflectă personalitatea artistului şi spiritul timpului.

Concomitent, genuri de pictură ca portretul şi peisajul, în special cel urban, deși fiecare cu specificul său, au și puncte comune care le evidenţiază în raport cu alte genuri ale artei figurative. Vorba e că portretul și peisajul se axează într-o măsură apreciabilă, pe obiecte concrete. Din care motiv artiștii care le practică inerent tind spre realism, în sensul cel mai larg al cuvîntului.

Aceasta se referă în cea mai mare măsură la portret, fapt ce a impus termenul de viziune portretistică. Abordarea individuală se manifestă în aceste genuri în funcție de trăsăturile caracteristice ale naturii, care excită imaginaţia creativă ca sursă şi nu ca un motiv aleatoriu pentru crearea unei lumi noi, rod al fantaziei. Dacă plasticianul nu redă în chipul creat percepțiile personale sau particularităţile peisajului, spectatorul nu va avea o idee despre unicitatea obiectului.

Catalogul nostru înglobează peste 1384 opere de pictură. Dacă ne-am propune vernisarea unei expoziţii de grup, în care am include cîteva lucrări de la fiecare pictor  preconizat, am rămîne surprinși de anvergura şi valoarea ei. Dar nici în acest caz o expoziție nu va putea reflecta suficient alura schimbătoare a capitalei Moldovei şi a personalităţilor chişinăuiene. Motivul nu rezidă în cantitatea lucrărilor, ci în specificul picturii. Respectarea aspectului documentar este apanajul fotoreporterului, nu al pictorului. Nu tot ce vedem poate incita impulsuri creative şi obţine o nouă viaţă într-un nou material, într-o nouă dimensiune. Unele obiecte atrag atenţia pictorilor, altele de multe ori, îi lasă indiferenți. Unii pictori reiau motive preferate și peste ani, în diferite anotimpuri, la lumină diferită şi de fiecare dată creează imagini noi.

Operele create pe parcursul unui secol și mai bine prezintă, în primul rînd, personalitatea pictorilor – locuitori ai Chişinăului, atașați de orașul lor. Chiar și acest minialbum ilustrează elocvent diversitatea scopurilor, obiectivelor şi mijloacelor de expresie plastică şi într-o anumită măsură, evoluţia picturii în Basarabia, prin exemplul celor două genuri plastice alese.

Printre lucrările artiştilor din primul deceniu al secolului XX întîlnim motive surprinse realist, cu un acut simț artistic, ce-i drept puţine la număr: crochiuri și studii modeste ale străzilor şi curţilor din Chişinău aparținînd pictorilor B. Ocuşco, V. Blinov, S. Cogan, A. Klimaşevski. T. Kiriacoff. Spectatorul de azi poate sesiza în aceste lucrări spiritul monoton al unui oraş provincial.

Altfel influențează spiritele portretul. În Autoportretul lui A. Plămădeală, cel al lui B. Nesvedov, Portretul Lidiei Arionescu-Baillayre, executat de A. Baillayre, sînt redate prin metode picturale laconice personalități remarcabile, în momente de tensiune emoţională accentuată. Lucrate minuțios Autoportretul E. Malişevski, Portretul soţiei în pălărie neagră al lui M. Gamburd sînt marcate de o aureolă romantică plină de mister.

În perioada sovietică, ideologizarea artei, prin intermediul politicilor expoziţionale şi al comenzilor de stat, limita libertatea alegerei temei şi a limbajului plastic, în special în primul deceniu de după război. Demagogii calificau peisajele plain-air ca pe niște rămășițe ale impresionismului străin, burghez, care trebuia extirpat. Comisiile de preselecție făceau tot posibilul să nu permită expunerea operelor care reprezentau străzi, piețe, ulicioare vechi, incriminînd autorilor fascinația pentru relicte ale trecutului.

Printre cele mai bune lucrări din anii ’40 ai sec. XX vom menționa portretele: Academicianul Dimo, autor I. Hazov, Vioristul Oscar Dain, autor M. Gamburd – lipsite de fast, dar, la timpul lor, neapreciate la justa valoare; la fel – peisaje reprezentînd suburbiile Chişinăului, de A. Vasiliev, motivele cu case distruse ale lui G. Fürer, compoziţiile pe tema reconstruirii Chişinăului de E. Gamburd, cele ilustrînd construcţia unor cartiere noi, de D. Sevastianov. Armoniile cromatice ale acestor lucrări redau diferite stări sufleteşti – tristeţe, compasiune faţă de pămîntul rănit, speranţa de renaştere, resuscitare a vieţii.

În a două jumătate a anilor ’50 evoluția artelor este determinată de „dezgheţul” hruşciovian. Pictorii din generaţia care făcuse studii în centrele culturale ale României și în Occident au atins maturitatea artistică. Unii au studiat în Şcoala republicană de Artă, fiind influenţaţi de profesorul I. Hazov, stimat nu numai în mediul studenţesc dar şi în cel academic, de colegii care tindeau spre un real profesionalism.

În mod oficial erau apreciate şi promovate creaţiile tematice şi portretele de producţie, în care eroul era zugrăvit la locul de muncă, dar mai reuşite erau lucrările efectuate într-un cadru cameral, intim. Inspirate sînt portretele poetului Aureliu Busuioc, autor V. Rusu-Ciobanu; al pictoriței Ada Zevin, de M. Grecu; al chirurgului N. Gheorghiu, de A. Zevin. Pictorii moldoveni preferau să poetizeze imaginea omului (în condițiile în care în perioada sovietică interesul faţă de portretul intim în genere era minim), fiind sensibili la frumuseţea discretă şi realizînd expresia plastică în limitele picturii tonal-spaţiale.

În următoarele decenii apăreau noi tendințe, se schimbau reperele în explorarea tradiţiilor şi, respectiv, stilistica lucrărilor. Evolua nivelul emoţional al limbajului convenţional al plasticii. În pictura de șevalet adeseori se recurgea la procedee specifice artei monumentale şi decorative. Rezultate interesante genera sinteza tradiţiilor postimpresionismului francez, a fauvismului şi a creaţiei populare – preferată de mulţi pictori din diferite generaţii.

În mijlocul anilor ’60, la expoziţiile unionale de artă plastică specialiştii în materie apreciau originalitatea şi nivelul ridicat al culturii pictorilor din Moldova, valențe ce se întrevedeau în tablourile de un optimism simbolic şi în chipurile tipizate ale ţăranilor. Nu mai puţin interesant erau zugrăviți reprezentanţii intelectualităţii. Regia coloristică contribuie la afirmarea vieţii spirituale active în portretele reprezentînd pe actorul Dumitru Fusu, regizorul de cinema Emil Loteanu, autor V. Rusu-Ciobanu; scriitorii George Meniuc, Ihil Şraibman, de M. Grecu; poetul Grigore Vieru de I. Vieru; academicianul A. Ablov, autor G. Sainciuc; poetul Gheorghe Vodă, de G. Jancov; poetul Emilian Bucov, de E. Bontea; scriitorul Leonid Corneanu, de S. Cuciuc. Apar şi portrete reprezentative, realizate în stil decorativ-monumental: Maria Bieşu în costumul Cio Cio san, autor V. Zazerskaia, Maestrul al sportului E. Jugănaru, autor O. Orlova, Maestru al sportului L. Reabova – autor D. Iancu.

În pictura peisagistică constatăm contrastul între vederile panoramice ale lacurilor şi ale parcurilor pitoreşti, între construcţiile vechi, joase şi blocuri de locuit noi pe dealurile Chişinăului. Amplificînd expresivitatea decorativă, utilizînd pete de culori contrastante, E. Romanescu obţine o interpretare epico-romantică a tablourilor. A. Baranovici, M. Petric, I. Şibaev, S. Babiuc şi alţi pictori, aerisindu-și paleta, păstrează integralitatea tonalităţii în explorarări spaţiale.

Arta a avut o apreciabilă evoluție, şi în perioada aşa-numitei stagnări (anii ‘70-80, pînă la perestroika) în pofida amplificării presiunilor ideologice asupra intelectualităţii de creație. Pictorii de frunte din Moldova, apreciaţi și dincolo de hotarele republicii, ridicau probleme de creaţie, tot mai complicate, își apărau dreptul la creaţie liberă. Discuţiile în jurul operelor inovative ale lui M. Grecu, V. Rusu-Ciobanu, A. Zevin, influenţau considerabil procesul de formare a pictorilor din generaţia nouă. Confruntarea opiniilor îndemna la conştientizarea problemelor de creaţie care nu corespundeau dogmelor realismului socialist, la căutarea de mijloace, corespunzătoare unei perceperi subiective a lumii.

Crearea în 1965 a Muzeului de Literatură pe lîngă USM a contribuit la îmbogățirea considerabilă a galeriei de portrete ale personalităților culturii naţionale, pe parcursul unui şir de ani susţinînd financiar pictorii nonconformişti, achiziţionînd cele mai bune lucrări (atît din cele deja create cît şi cele noi). Atunci s-a reliefat, printre maeștrii penelului, tendinţa de a crea chipuri, portrete cu caracteristici psihologice complexe. În aceeaşi perioadă pictori tineri ca D. Peicev, S. Galben, L. Ţonceva, V. Bahcevan, M. Statnîi, I. Ţîpina, L.Sainciuc ş.a. au început să se manifeste original în genul portretistic. Ei tratau chipurile într-o manieră poetică, din care motiv își alegeau modelele din mediul profesional care le împărtăşeau ideile.

Interpretarea plastică de cameră se păstrează ca o tradiţie culturală și în pictura portretistică a perioadei contemporane, după obținerea independenței. Însă, din varii motive, portretele personalităţilor remarcabile au devenit rare. Colecţia Muzeului Literaturii Române nu se dezvoltă, iar tablourile achiziționate sînt mutate din sălile expoziţionale în depozit. Nu există o politică de stat de achiziţie a exponatelor. Odată cu extinderea libertății de creaţie, pictorii din Moldova se află în faţa unor noi ispite: cad pradă unor tendinţe la modă, unii preferă satisfacerea cerinţelor pieţei, alții aspiră să atingă așa-zisele standarde europene. Prin intermediul unor granzi sînt încurajate ideile ce contrazic criteriile estetice, comportamentul epatant, alte acțiuni ce sfidează bazele artei ca expresivitatea, emotivitatea, cultura profesională. Şi totuşi, noile tentaţii nu influenţează considerabil creaţia pictorilor talentaţi, care preţuiesc libertatea interioară încă din perioada totalitarismului. Atitudinea lor exigentă faţă de propria creaţie poate fi exemplu demn de urmat pentru tinerii pictori.

Peisajul este un gen de pictură sau de grafică având ca obiect reprezentarea cu precădere a priveliștilor din natură. Motivele naturii prevalează pentru că majoritatea artiştilor plastici de la noi au crescut la ţară. Dar şi în creaţia orăşenilor se simte legătura cu natura, aceasta fiind favorizată de exerciţii frecvente în zone rurale. Observînd schimbările din peisajul capitalei, care se extinde pe dealuri, printre spaţiile verzi, pictorii simt şi tind să reprezinte particularităţile reliefului şi lumina caldă emanată de un cer jos. Unii percep oraşul dintr-un punct îndepărtat, alţii sînt interesaţi de străzi şi clădiri concrete.

Deosebit de tentant pentru pictori este oraşul vechi, cu case joase, frontoane, porţi cu piloane, încadrate de salcîmi, plopi înalţi, tei înfloriţi, cu pridvoare acoperite de viţă-de-vie. Peisajele includ organic şi biserici cu cupole îndreptate spre cer. Motive similare, unde se simte spiritul oraşului ca al unei fiinţe însufleţite, însemnele biografiei sale uneori dramatice, le putem întîlni în creaţia din diferite perioade a Adei Zevin, ele constituie tema centrală a creaţiei L. Ţonceva, pasionează creaţia pictorilor I. Ţîpina, V. Brâncoveanu, I. Chitoroagă, G. Cantor-Molotova, L. Mudrac, M. Mungiu, V. Movileanu ș.a., răzbătînd și în lucrările plasticienilor începători.

Cele mai valoroase lucrări ale artiştilor plastici din Moldova sînt marcate de o viziune estetică individuală, de colorit original, de intonaţii irepetabile ale mesajului artistic. Utilizînd diferite stiluri şi metode creative nu este simplu să apreciezi nivelul măiestriei profesionale, însă expresivitatea sinceră a autorului neapărat găseşte ecou în inima spectatorului receptiv. Interesul faţă de om şi de mediul înconjurător, manifestat emotiv de pictorul care stăpîneşte tehnicile artei plastice, rămîne principalul indiciu al originalităţii operelor de artă.

Ludmila TOMA,

doctor în studiul artelor, 2012




Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s