Evocările de Miercuri: Chișinăul distrus de bolșevici

30346633291_f19e2af418_oFostul Palat al Primăriei din Chişinău
la eliberarea oraşului de către armata română în iulie 1941

Nu toți au recunoscut Marea Unire. Au existat și cei care i s-au opus cu înverșunare. Astăzi ne amintim despre un Chișinău în luptă cu bolșevicii, dar înainte de a trece la textul propriu-zis (un text preluat din volumul Dianei Vrabie: Evocări Interbelice), recitim cuvintele senatorului Ion Hadârcă:

„Lenin şi bolşevicii s-au arătat ostili proceselor de reîntregire a românilor. Ei au anulat lozinca dreptului la autodeterminare a popoarelor şi au încercat, cu ajutorul bandelor bolşevizate care părăseau Frontul Român, să zădărnicească procesele politice din Basarabia. Lenin şi Rusia bolşevică nu au recunoscut Sfatul Ţării şi deciziile lui. Mai mult, ei nu au recunoscut nici alegerile pierdute de bolşevici în Rusia, în noiembrie 1917, şi au dizolvat în forţă Adunarea Constituantă a Rusiei. Tocmai această nelegiuire a reprezentat începutul unui masacru civil care a durat trei ani şi a luat peste 11 milioane de vieţi, în majoritate acestea fiind ale ţăranilor, intelectualilor, slujitorilor bisericilor, ale membrilor altor partide şi ale foştilor înrolaţi în armata ţaristă. Teroarea roşie s-a extins peste deceniile următoare. Circa 12 milioane de oameni au căzut seceraţi de poliţia politică bolşevică (NKVD) numai între anii 1937-1940. Alte milioane de oameni au fost omorâţi prin înfometare la ei acasă, alte milioane – omorâte prin deportare în gulaguri dincolo de Cercul Polar, în Siberia ori în Extremul Orient sovietic. Studiile arată că jertfe ale regimului inuman, instalat la 7 noiembrie 1917, au marcat toţi anii cât a durat puterea sovietică, numărul lor fiind estimat la peste 100 de milioane de oameni! Este un genocid,  o mare crimă umanitară, nu doar în sensul decimării popoarelor de sub regimul sovietic, ci însăşi apariţia primului stat comunist totalitar, edificat prin mecanismele represiunii constituind o crimă faţă de întreaga omenire.” (Sursa: TVR Moldova)

29801266563_66257b57d5_oPeisaj pompeian în Chişinău la izgonirea Armatei Roşii (iulie 1941)

Lăsăm textul să vorbească:

CONSTANTIN VIRGIL GHEORGHIU

Arde Chişinăul!

… Acum, înainte de plecare, caut să fac un bilanţ al distrugerilor săvârșite de bolșevici la Chişinău. Dar nu-i cu putinţă. A fost distrus aproape tot ce era de preţ în acest oraş. Fabricile, magazinele, morile, toate clădirile din centru, şcolile, gara, tramvaiele, totul a fost ars, distrus cu dinamită, devastat.

Trec pe strada Alexandru cel Bun; această stradă impresionant de largă, pe care poate face șarjă un escadron de cavalerie, cum spunea odată domnul colonel Brătescu, este acum străjuită de o parte și de alta numai de ruine. Casele acelea mari, spaţioase, care nu erau făcute din cărămidă, ci din piatră moale, de calcar, care se tăia cu ferăstrăul în carierele de la marginea oraşului, au fost transformate în vetre pustii de scrum și de cenuşă.

Ce destin sfâşietor a avut acest oraș.

La început, Chişinăul era așezat acolo unde este astăzi bariera Sculeni și aşa-zisul Chișinău Vechi.

Au venit asupra lui urgiile și focul și orasul s-a mutat mai sus, ridicându-se pe deal.

Centrul era acurn pe unde se află strada Haralambie, care se chema Strada de Aur, fiindcă locuiau pe ea zarafii și bogătașii.

Dar centrul orașului s-a mutat și de acolo, ridicându-se mai mult pe deal.

În ultima vreme, centrul Chişinăului era pe str. Alexandru cel Bun, pe care se afla Soborul, unde se aflau clădirile tuturor instituțiilor, marile magazine, teatrul, cinematografele, grădina publică…

Se vede însă că ursitoarele au sortit acestui oraș să-și mute mereu vatra.

Acum, strada Alexandru cel Bun este atât de distrusă încât vatra orașului se va muta aiurea.

Centrul oraşului va fi, de-acum, undeva, mai sus, aproape de vârful dealului.

Cât de impresionante sunt destinele oraşelor! Ca și ale oamenilor!

Acum e o oră târzie de noapte.

Pe străzi nu mai trece nimeni. Paşii mei răsună pe caldarâm şi ecoul se pierde printre movilele uriașe de cărbune, cenușă şi dărâmături.

Toate imaginile Chişinăului pe care le purtam lângă suflet fierbinti, se şterg una câte una.

În locul lor se aștern imaginile oraşului ars.

30316414692_49c348f8e8_oFostul Hotel Paris din Chişinău la eliberarea oraşului de către armata română în iulie 1941

Mă așez pe o movilă de dărâmături. Iau apoi în mână un pumn din cenușa orașului și o împrăştii în aer, presărând-o printre degete.

Închid ochii, ca să împiedic lacrimile. Dar ele trec pe gene.

Mâine dimineată, la ora şapte, voi părăsi Chișinăul. Nu ştiu unde voi dormi noaptea asta. Dar în oricare pat mă voi afia, cu siguranţă că nu voi putea aţipi.

Mă voi deștepta din somn, leoarcă de sudoare, și voi avea impresia că dorm pe cenușa celui mai drag oraş din țară, pe cenuşa şi pe scrumul Chișinăului.

Şi toată noaptea va fi un coşmar.

Acum închid iar ochii, și cum stau pe această movilă de dărâmături, singur în mijlocul orașului ars, cu mâna dreaptă înnegrită de cărbune, mă gândesc la colegii mei cu care am învățat șapte ani în acest oraș și care îl iubesc şi ei, cu siguranță, la fel de mult ca și mine.

Aproape toți colegii mei sunt acuma sublocotenenți.

Oare dintre dânşii nu a căzut vreunul chiar aici, pe-aproape, în luptă pentru dezrobirea Chişinaului?

Gândul că vreunul dintre ei ar fi murit pentru desrobirea orașului copilăriei şi al adolescenţei noastre, mă înfioară.

Și încep să-i strig, cu glas tare, de acolo din mijlocul ruinelor, după cum erau scrişi în catalogul școlii, ca să văd dacă mai sunt în viață.

— Buruiană Gheorghe!.. Busuioc Ioan!… Creangă Vasile!… Cozac…

Și strig aşa, tot catalogul cu voce tare. Ecoul revine de departe și se prinde de movilele negre, dintre care multe mai fumegă încă.

Întreb la sfârșit:

— Sunteți cu toții în viață?…

— Dar nu-mi răspunde nimeni.

Undeva pe aproape se aud împușcături de armă.

Desigur că sunt tot evreii, care trag de undeva, din case, în ostașii și în ofițerii noștri…

[Ard malurile Nistrului: mare reportaj de război din teritoriile dezrobite, București, Editura Națională, 1941]

Chișinău. Evocări interbelice


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s