Evocările de Miercuri: Ștefan Ciobanu și istoria Chișinăului cultural

Printre primii care au alcătuit monografii ale Chișinăului și Basarabiei și primul care a dat o istorie a literaturii române sub ruși este Ștefan Ciobanu, istoric literar, om politic, profesor şi istoriograf român originar din Basarabia.

Anul acesta, pe 28 februarie, se împlinesc 70 de ani de la stingerea lui din viaţă, dar și 95 de ani de la publicarea monografiei „Chișinăul”, una dintre primele care a vorbit despre trecutul românesc al orașului.

6e26ba012290c7167ae356ff47763553-164727-1000_1000_11.jpg

Monografia „Chișinău” se citește ușor și e plină de informații puțin cunoscute despre Chișinăul de la fondarea acestuia până în perioada interbelică (apariția cărții având loc în 1925). Prima ediție a monografiei este carte rară și a fost digitalizată, pentru lectură liberă. O putem răsfoi și citi gratuit aici: Ciobanu, Ștefan. Chișinău: 1925 sau la filialele Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu (vezi în catalog).

Am selectat niște pasaje despre viața culturală a Chișinăului pe care Ștefan Ciobanu o critică foarte dur, dar pe care o și încurajează discret, vorbind despre tipografii, biblioteci, muzee, reviste și teatre, inițiative culturale abia apărute la Chișinău:

„Pe când în celelalte două provincii, cari au trăit sub un regim străin, în Ardeal și Bucovina, s-a închegat repede o viață culturală românească mai mult sau mai puțin intensă, Chișinăul zace într-o somnolență culturală care-l caracteriza și sub stăpânirea rusă. Aceasta se datorește pe lângă condițiunile speciale ale vieții de aici, și lipsei unui focar de cultură românească superioară. O universitate ar atrage forțele culturale locale și ar coordona activitatea lor, servind ca un ferment binefăcător pentru trezirea din apatie a lumei intelectuale, în general indolente și pasive. Sforțările unor elemente de a creă o mișcare culturală, o presă locală, o societate științifică, se lovesc de indiferența descurajatoare a publicului, de pasiunile politicienilor locali, cari sunt mult mai aprinse decât a politicienilor de la centru, de neînțelegerile între intelectualii locali și cei veniți de peste Prut, neînțelegeri, cari n-au la bază interese superioare și naționale. Aceasta este cauza, că pe când orașele cele mai mici din tară, cum este Bârladul, Botoșanii, Calafatul etc., dau semne de viață culturală, scot reviste și ziare, Chișinăul nu dă decât efemeride, cari dispar imediat ce văd lumina. S-au pus bazele mai multor societăți culturale și științifice, s-a încercat scoaterea mai multor reviste și ziare, și Chișinăul nici până acum n-a produs nimic mai mult sau mai puțin important din punct de vedere cultural. Menirea însă a acestui oraș ar fi, ca în noile condițiuni de viață ale provinciei, să stea în fruntea tuturor manifestărilor culturale.

Imagini pentru stefan ciobanu

Și sub regimul rusesc, Chișinăul nu era din orașele de cultură. încercările culturale rusești, în cele mai multe cazuri oficiale, n-au adus în acest oraș străin și Rușilor, decât la o parodie de cultură rusească, care se manifesta în partea exterioară a lucrurilor, în costume europene, într-o limbă pocită, într-un teatru mediocru, într-o școală moartă, in două-trei ziare de intrigi provinciale. Nici o lucrare mai mult sau mai puțin serioasă în domeniul literar sau științific n-a văzut lumina la Chișinău. Și Rușii din centrele culturale adevărate, erau în drept să desprețuiască această capitală a Vandeei, cum numeau ei urbea păzită de Dumnezeu a Chișinăului.”

Vorbește mai ales despre tipografii și despre prima bibliotecă:

Din manifestările culturale sub stăpânirea rusă, ar merita să fie remarcată activitatea tipografiei Eparhiale din Chișinău, care a fost deschisă în anul 1814. De sub teascurile acestei tipografii, care a fost închisă la anul 1883 și redeschisă la 1907, a ieșit un număr respectabil de cărți bisericești în limba moldovenească și o serie de abecedare moldovenești, cărți cari au contribuit la menținerea unei continuități culturale românești în Basarabia. Până la anul 1843, când se deschide prima tipografie particulară în Chișinău, tipografia Eparhială era singura tipografie în întreaga Basarabie. Astăzi, în orașul Chișinău se găsesc 18 tipografii.

Ca să pună bazele unui început de cultură, Primăria Orașului Chișinău deschide la anul 1832 o bibliotecă orășenească.

În primele decenii ale existenței acestei biblioteci, activitatea ei eră mai mult decât redusă din cauza lipsei de cititori. De la anul 1880 încoace, această bibliotecă, compusă aproape exclusiv din cărți rusești, ia o dezvoltare destul de mare. Biblioteca enumeră astăzi peste 100,000 de exemplare și are un număr mare de abonați. De la unire încoace, această bibliotecă începe să se îmbogățească și cu cărți românești. La anul 1918, din inițiativa Directoratului General de Instrucție, se înființează și o bibliotecă românească prin donația de către Universitatea din lași a unui însemnat număr de duplicate din biblioteca ei. Această colecție prețioasă s-a, îmbogățit în anii ulteriori cu un număr mare de cărți, biblioteca bucurându-se de dreptul de a primi cărți de la toate instituțiile grafice din tară. Numărul total al volumelor trece de 30,000, și biblioteca care a fost cedată Universității Populare din Chișinău, este pe cale de a deveni unul din cei mai importanți factori culturali din Chișinău. În legătură cu biblioteca, este necesar să amintim și despre Arhivele Statului, care posedă un număr de câteva mii de dosare, privitoare la ocupația rusească a Țărilor Românești din anii 1806-1812, și la istoria Basarabiei din ultimul secol. Această arhivă, in special Arhiva Senatorilor, completată cu Arhiva Consistoriului din Chișinău, prezintă o valoare de neprețuit pentru istoria noastră națională și așteaptă sârguința unui cercetător.

Autorul remarcă alcătuirea Teatrului Național:

Imagini pentru chisinaul stefan ciobanu

Chișinăul n-a avut niciodată un teatru cu o trupă permanentă. Pe la anul 1820, din când în când se dau reprezentații teatrale in casele boierești de către amatori. Ceva mai târziu Chișinăul începe să fie vizitat de către trupe venite din Odesa, trupe de actori Ruși, Italieni și Nemți, și Chișinăul are și un local special pentru reprezentații teatrale, într-o clădire „murdară, veche, în stare de ruină”, cum scrie Zaşciuc in anul 1862. Abia la sfârșitul veacului al XIX-lea se construiește un teatru în sensul propriu al cuvântului, pe lângă clubul așa zis al nobilimei, clădirea de astăzi a teatrului. Scena acestui teatru, pe lângă trupe de operă și de dramă venite din centrele rusești, a văzut și trupe românești venite din vechiul Regat. De la unire încoace se fac încercări de a organiza un teatru românesc cu o trupă permanentă, și cu concursul Ministerului Cultelor și al Artelor, s-a reușit să se înjghebeze un teatru românesc destul de bun, care în curând va fi transformat în Teatru Național.

Ștefan Ciobanu este un scriitor echidistant, imparțial, pe alocuri tăios, făcând monografia „Chișinăul”, o lectură esențială pentru orice chișinăuian care vrea să-și cunoască istoria.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s