Liuba Dimitriu – „Crinul Basarabiei”

33f430b995504723a3acec3f276a155fAstăzi, 22 martie 2020, se împlinesc 90 de ani de la moartea poetei Liuba Dimitriu – poeta care a reușit să rămână în istoria literaturii cu doar un singur volum, publicat postum:

„Un singur volumaş – Crinii Basarabiei – apărut postum ne-a rămas de la Liuba Dimitriu (1901-1930). Placheta înmănunchează poezii scrise între anii 20 şi 30. Marea majoritate dintre acestea au indicat, de regulă, anul semnării lor, ceea ce ne dă posibilitatea să-i urmărim evoluţia.” scrie Aliona Grati

Scriitoarea Călina Trifan a afirmat pentru RadioChișinău: „suferind de o boală incurabilă,  Liuba Dumitriu a ales o formă de supraviețuire – poezia. A fost poeta care n-a trișat. Când îi citești versurile, te convingi că moartea pentru ea a fost un fals”, a constatat Călina Trifan.

Mai jos vă propunem câteva dintre poeziile ei:


Chemarea Basarabiei

Vino, maica mea cea dragă!
Braţele mi le dezleagă,
Spală-mi rănile de sânge
Şi la sânu-ţi cald mă strange,

Că de-un veac tot rod cu dinţii
Lanţurile umilinţii,
Dar nu pot scăpa din ele,
Că-s prea mică şi sunt grele!..

Vino, maică, mai degrabă,
Pune fraţi-mi toţi la treabă,
Nistrul mai adânc mi-l sape
Şi de stepă-n veci mă scape!

Şi mai vino, maică sfântă,
Să-mi pui vălul cel de nuntă,
Visul tot mi-l împlineşte
Şi cu Prutul mă uneşte!

Mai 1920


Satul doarme…

Cu genunchii lângă gură
Şi cu pumnii strânşi sub cap
Satul doarme dus sub şură,
Pe când lupii groapa-i sap.

Întunericul le-ajută,
Stând la pândă după uşi;
Numai crucea pare mută,
Veghind somnul celor duşi.

Dar, în clipa când sunt gata
Să se-arunce-asupra lui,
Un cocoş surprinde gloata
Şi dă vestea cerului.

Şi la semnul crucii toate
Apele din somn tresar,
Spălând vatra de păcate
Şi cu crini umplând-o iar.


Tot ca ieri…

Tu, ce mi-ai deschis portiţa
Şi m-ai dus cu tine-n rai,
De ce mi-ai furat scufiţa
Şi-alta-n loc nu vrei să-mi dai?

Haide, Doamne, pune-mi scara,
Să cobor în leagăn iar,
Până nu m-apucă seara,
Că nu văd fără amnar.

Şi să-mi fac scufiţă nouă,
Cum nici când n-ai mai văzut,
Ca s-o pun şi-n somn să-mi plouă
Numai crini în aşternut!..

Chişinău, 1929


De ziua ta

De ziua ta, ce pot să-ţi dau
Mai mult decât altiţa
Cu trandafirii ce-nfloreau,
Când mi-ai furat guriţa?..

…Am răscolit în lung şi-n lat
Iubirea noastră vie,
Să-ţi fac un dar ca de-mpărat,
Cum mi-ai făcut tu mie.

De când mi-am spus că n-am să pot
Să zbor mai sus ca tine,
Că tu din cer cu rai cu tot
Ai smuls-o pentru mine,

Mi-am zis atunci, ca-n poala ei
Să-mi fie şi mormântul,
Că numai tu în ochii mei
Eşti cerul şi pământul!..

Tg.-Neamţ, 1 Ianuarie 1930


Cea din urmă primăvară

În frunze iar se-mbracă plopii
Şi iar mă cheamă mierla-n crâng,
Dar… ce folos!… Când mâine snopii
Cu mâna mea n-am să-i mai strâng!

Şi cucul, şi privighetoarea
Îmi bat în geamuri… iar să viu,
Dar li-e târzie azi chemarea,
Că tot castelul mi-e pustiu…

În zidurile-i măcinate
Ecoul azi răsună a gol,
În porţi zefirul nu mai bate,
Iar florile îi dau ocol…

Tg.-Neamţ, Martie 1930


Graiul neamului

Atât de dulce-ţi este graiul,
Pe care-l sorb întâia oară,
Încât îmi pare că tot raiul
În cuibul nostru azi pogoară…

Şi nu-i parfum pe-ntreg pământul,
Cum e parfumul limbii tale,
Şi numai miere-i tot cuvântul,
Şi mlădios ca ceara moale.

E fagure, muiat în lapte
Din sânul veşnic cald al Romei,
Aşa ţi-e doina, ce-ntr-o noapte
M-a smuls din ghearele Sodomei!…


Tu, Nistrule!…

Sunați din trâmbițele voastre,
Să tragă tunurile toate,
Că s-a pornit prin văi și sate
Stăpânul visurilor noastre.

Să ne-ncălzească iarăși vatra,
Cum o-ncălzea odinioară
Și să prefacă-n aur piatra,
Ce n-a-ncetat să cânte-n moară.

…Să iasă-n calea lui toți viii
În straie noi cu flori și salbe,
Hotinul iasă-i cu copiii
Sorocii și Cetății-Albe…

O, câte veacuri poartă-n plete,
Câți munți de oase prin pășune,
Ne-o spun și doina pe-ndelete
Și buciumul, când dă să sune!..

…Tu,Nistrule, bătrână straje,
Te scoală și-i sărută urma,
Să sorbi adânc eterna-i vraje,
Ca vântul să nu-ți frângă cârma.

Ci cu sclipiri de — oțel în pleoape,
Strângând la piept stindardul Romei,
Aruncă-ți munții tăi de ape
Peste cuptoarele Sodomei!

Îngroapă-i flăcările roșii
De vadul tău cât mai departe,
Să te slăvească-n cer strămoșii
Și strănepoții după moarte!

Și să nu uiți vr-odată clipa
Când crivățul, ascuns sub maluri,
Acum un veac ți-a smuls aripa,
Lăsând o ran-adâncă-n maluri.

Dar cât de bun și drept e cerul!..
Când Prutul năvălise-n șanțuri,
Ca-nspăimântat sta temnicerul,
Văzându-te scăpat di lanțuri!..

Fiți gata toți!… Stăpânul vine!
S-așternem inimile toate,
Cântând așa cum se cuvine,
Când intră soarele-n cetate.

Să tragem clopotele iarăși,
Să se cutremure tăria
Și toate apele tresară-și
Din unde toată bucuria…

…Și peste veacuri, fără număr,
Copiii noștri-n veci ni-l poarte,
Așa cum El, pe-al vremii umăr,
Ne poartă visul fără moarte!

(La statuia lui Ștefan cel Mare, 1928)


Cea din urmă primăvară

În frunze iar se-mbracă plopii
Și iar mă cheamă mierla-n crâng,
Dar… ce folos!..Când mâine snopii
Cu mâna mea n-am să-i mai strâng!..

Și cucul, și privighetoarea
Îmi bat în geamuri… iar să viu,
Dar li-e târzie azi chemarea,
Că tot castelul mi-e pustiu…

În zidurile-i măcinate
Ecoul azi răsună-n gol,
În porți zefirul nu mai bate,
Iar florile îi dau ocol…

Târgu-Neamț, 1930


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s