Evocările de Miercuri: Tifosul exantematic în Chișinău și în satele Basarabiei

tarani-basa.jpg

Când citești despre starea medicinei basarabene de acum 100 de ani te ia cu frică și te gândești, fără să vrei, la părinții, bunicii sau străbunicii care au trăit acele vremuri aspre.

Erau vremuri când medicii încercau să-și convingă pacienții de existența bolii pentru a-i putea lecui. Deseori, acest lucru era de-a dreptul de neimaginat. Niciun argument nu le-ar fi zdruncinat credința că boala nu e decât o pedeapsă dumnezeiască:

„Acolo unde suntem crezuți, se poate spune că obiectivul este pe jumătate atins. (…) Din păcate, de multe ori ni se spune cu sinceritate că ei nu cred în infecție, că totul este de la Dumnezeu și cine este destinat să se îmbolnăvească, oricum nu va scăpa de soartă”. (N. Avenarus. Vracebnaja hronika Bessarabskoj Gubernii, 1912)

Din lipsa locurilor la spital, sau din lipsa spitalelor în sate, medicii făceau drumuri lungi până la bolnavii lor, care trăiau în condiții precare. Era bine când se construiau „barăci” temporare pentru tratarea bolnavilor în cazul în care numărul lor era prea mare într-o anumită zonă.

Vom cita din rapoartele din anii 1912 și 1917 a doi medici pentru Vracebnaja hronika Bessarabskoj Gubernii:


„Starea sanitară a orașului Chișinău în 1916 a fost incomparabil de mai gravă decât în ​​anii precedenți. Bolile infecțioase acute au fost dublate față de 1915. În anul de raportare, epidemia de tifos a ajuns să-și adauge aproape 1.500 de bolnavi. Raionul Costești a fost cel mai afectat, unde au existat 418 cazuri de tifos, iar în satul Gorești – 209.

În acest sat, a fost construită o baracă ​​la sfârșitul anului trecut, 1915, în două case și un departament de evacuare. Baraca a fost construită în luna august, când epidemia a scăzut semnificativ. Apoi, raionul Ialoveni a fost grav afectat, cu 247 de bolnavi. Toți pacienții au mers la spitalele orașului, iar departamentele de evacuare au funcționat în cele mai afectate sate Băcioi și Nimoreni. Raionul Nisporeni a fost, de asemenea, grav afectat, în satele acestui raion au fost înregistrate un total de 174 de boli, dintre care 146 au fost în satul Vărzărești.”

Doctorul Morozov, Vracebnaja hronika Bessarabskoj Gubernii, 1917


Despre lupta împotriva tifosului

„Cea mai importantă ramură a medicinei din zemstvă este, în opinia mea, lecuirea pacienților contagioși și lupta împotriva epidemiilor. Întrucât, pe de o parte, starea pacienților contagioși poate fi considerată severă, periculoasă pentru alții. Pe de altă parte, asistența poate fi oferită mai rațional doar de către zemstvă. Pentru bolile neinfecțioase, avem spitale destul de tolerabile, care sunt adesea folosite și de pacienții cu boli ușoare. În timp ce pentru infecțioase nu există nimic definit, nimic permanent. O atenție excepțională este acordată tifosului, care în ultimii ani a fost foarte prezent în județul nostru. Practica din ultimii ani pentru combaterea acestui rău face posibilă tragerea unor concluzii despre succesul măsurilor pe care le luăm și despre modificările sau completările dorite.

În timp ce în sat există doar câteva cazuri de tifos, pacienții primesc ajutor la domiciliu. Nu mai vorbim de faptul că acest tip de ajutor prezintă mari dificultăți pentru personalul medical și îi încurcă să-și îndeplinească alte responsabilități, este foarte inoportun în special în perioada ploilor, când este greu de mers pe drumuri, sau atunci când sunt mulți pacienți în multe sate, atunci când aceste vizite pot avea loc nu mai mult de o dată pe săptămână.

Ce facem cu vizitele noastre uneori atât de rare?

După ce am prescris medicamentul adecvat și am instruit cum să fie îngrijiți bolnavii, încercăm în principal să prevenim răspândirea infecției. Însă întâmpinăm nu numai dificultăți semnificative, ci și adesea obstacole insurmontabile.

Situația în care se află pacienții se prezintă cam așa: întreaga familie trăiește într-o singură cameră, din moment ce restul nu sunt încălzite, dorm mai ales pe sobe, sănătoși lângă bolnavi, folosesc covoare, huse, paltoane și perne și altele asemenea în loc de așternut; ei nu aerisesc încăperea și le pasă puțin de curățenia ei și nu prea au grijă de ei înșiși, prin urmare, pe lângă murdărie, puteți găsi tot felul de paraziți peste tot. Membrii familiei au grijă de bolnavi, dar uneori întreaga familie se îmbolnăvește sau doar copiii sunt cruțați și apoi rudele sau vecinii vin în ajutor, însă aceștia nu încetează să-și viziteze locuințele proprii. În caz de deces al pacientului, acesta este îngropat în conformitate cu toate ceremoniile obișnuite, însoțit de rude și prieteni.

Ce se poate face în astfel de condiții pentru a localiza boala? Nu se pune problema evacuării sau izolării. Începem prin a explica altora natura bolii, infecțiozitatea ei și necesitatea anumitor precauții. Acolo unde suntem crezuți, se poate spune că obiectivul este pe jumătate atins. (…) Din păcate, de multe ori ni se spune cu sinceritate că ei nu cred în infecție, că totul este de la Dumnezeu și cine este destinat să se îmbolnăvească, oricum nu va scăpa de soartă și, prin urmare, nu vor să își schimbe stilul de viață. În astfel de cazuri, în cea mai mare parte, niciun argument nu poate ajuta, luarea unor măsuri violente nu este doar inutilă, ci și dăunătoare, întrucât, pe de o parte, este de neconceput să se efectueze măsurile în toată plenitudinea și severitatea lor, dar acestea provoacă și rezistență și forțează oamenii să ascundă pacienții.”

Medicul sanitar Soroca N. Avenarus; Vracebnaja hronika Bessarabskoj Gubernii, 1912

Sursa: moldavica.bnrm.md

Traducere: Cristina Dicusar, Secția „Memoria Chișinăului”


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s